GERMANIA, 9-10 NOIEMBRIE 1938
Se împlinesc 77 de ani de la Noaptea de cristal (Kristallnacht ). Într-un articol publicat cu acest prilej în revista israeliană online ”Tablet”, autorul – AMOS N. GUIORA – fiul unor supraviețuitori ai evenimentului – pune niște întrebări esențiale pentru înțelegerea a celor întâmplate care au marcat în mare măsură soarta evreimii europene și anume responsabilitatea individului față de rasism și ura totală și lecția ce poate fi învățată din tragicele evenimente din 9-10 noiembrie 1938
Pe 7 noiembrie 1938, un tânăr evreu, Herschel Grynszpan l-a împușcat la Paris pe diplomatul german Ernst von Rath. Familia lui Grynszpan, evrei polonezi care trăiau în Germania, aveau să fie expulzați de regimul nazist și transferați în lagăre de refugiați în care condițiile erau cumplite. Von Rath a murit la 9 noiembrie din cauza rănilor – Hitler a aflat vestea la dineul comemorativ al puciului de la berăria din München din 1923. Vorbind în numele lui, Goebbels a chemat lumea la un pogrom împotriva evreilor. Expresia planificat spontan a fost folosită de istorici pentru a descrie desfășurarea evenimentelor din următoarele două zile.
Câteva ore după cuvântarea lui Goebbels peste 1.000 de sinagogi au fost incendiate sau distruse, în 24 de ore au fost uciși 91 de evrei, peste 30.000 de evrei în vârstă de la 16 la 60 de ani au fost trimiși în lagăre de concentrare unde au fost torturați timp de mai multe luni. Peste 1000 din cei arestați au decedat în acele lagăre.
Într-o atmosferă de ură, Kristallnacht-ul a fost marcat de jafuri, violență extremă, însoțite de arestări, distrugerea de proprietăți, abuz fizic și umilințe în peste 1000 de orașe și sate din Germania și Austria. Populația jubila, dansa și se bucura. Șefii bisericilor au păstrat tăcerea…
Potrivit profesorului Frank Bajohr, semnificația pogromului din noiembrie ca factor radicalizant nu poate fi pusă la îndoială. Pogromul după împușcarea lui Rath a marcat punctul culminant și sfârșitul antisemitismului neorganizat
Noaptea de cristal trebuie considerată a fi un preludiu al Holocaustului. Potrivit istoricului Martin Gilbert, Noaptea de cristal a fost apogeul a peste cinci ani și nouă luni de discriminare și persecuții sistematice. Evreii, care însumau mai puțin de unu la sută din populația Germaniei înainte de cel de al Doilea Război Mondial, au fost declarați dușmanii regimului nazist.
Excluderea evreilor a fost întâmpinată cu pasivitate de populație, în timp ce foștii colegi și vecinii au exploatat situația în folosul lor. Profesorul Raul Hilberg se referă la acei indivizi ca la niște beneficiari.
Un subiect de dispută printre istorici este dacă populația evreiască și-a dat seama pe deplin de schimbarea în condițiile sale de trai – este evident că majoritatea covârșitoare nu a anticipat soarta cumplită care o aștepta.
Gilbert afirmă că în cele două zile – 9 și 10 noiembrie 1938 – sute de mii dansau frenetic în timp ce milioane asistau aprobând. Cu alte cuvinte, au existat martori în toate colțurile Reich-ului când simpli cetățeni germani fie au participat direct, fie au acceptat pasiv orgia oribilă a violenței împotriva evreilor, a proprietăților acestora, a sinagogilor lor. Acceptarea, mai puțin participarea la violența neîngrădită împotriva evreilor germani de către germani este esența tolerării intoleranței…Este o violare absolută a acordului social și scoate puternic în evidență extraordinarul pericol al vulnerabilului în fața pasivității spectatorului.
Noaptea de cristal nu a apărut într-un vid. Demonizarea de către Hitler a evreilor a dus la delegitimizarea, dacă nu la dezumanizarea lor, ei fiind în mod clar și consecvent definiți ca dușmani ai statului german.
Nazificarea societății cerea sincronizarea sistematică a tuturor insituțiilor cu ideologia nazistă, reclamând loialitate absolută față de regim și Fuhrer.
Ideologia, susținută de Hitler, Himmler, Goering, Goebbels și Heydrich, era că evreii periclitau supraviețuirea Germaniei și a lumii ariene. Ștergerea rușinii Tratatului de la Versailles avea o importanță atotcuprinzătoare dacă nu o obsesie clară.
Antisemitismul lui Hitler era intoxicant, isteric și remarcabil de eficient – cuvântările sale erau electrizante, carismatice și simple. Temele sale erau consecvente – evreii trebuiau blamați pentru înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial și pentru economia eșuată a țării. Conceptele reflectau principiile de bază ale fascismului, naționalismului și rasismului.
La 5 martie 1933 naziștii au obținut majoritatea în Reichstag. Curând după aceea a fost creat primul lagăr de concentrare inaugurat de Himmler la Dachau, în martie 1938.
La 1 aprilie 1933 s-a ordonat boicotarea magazinelor evreiești, întâmpinată de pasivitatea populației. În consecință trupele de șoc SA le-au lichidat. Au urmat excluderea evreilor din funcții de stat, din barouri, din școli, din presă, de peste tot.
Și imitarea de către unele țări europene a măsurilor respective…
***
Puținii supraviețuitori ai acelor vremuri, azi nonagenari, octogenari ne aducem aminte de tinerețile noastre amare..
Eva Szmuk
