Salvați Inima Unui Copil [SACH] -proiect umanitar la spitalul Wolfson, Israel

Introducere

Istoria poporului evreu și a statului Israel a fost și este zdruncinată de nenumărate prigoane, pogromuri, masacre, genocid, atacuri teroriste și războaie. Ca urmare, Statul Israel a devenit mândria și în același timp și scutul poporului evreu reîntors din Diaspora, dar și a evreilor rămași în Diaspora.

Israelul este o oază în Orientul Mijlociu, unde arabii suniți îi omoară pe cei șiiți, șiiții pe suniți, suniții pe suniți, șiiții pe șiiți și toți aceștia pe creștini, iazizi, alauiți și alte confesiuni. Totul se petrece sub drapelul “adevărului religios absolut” sau al naționalismului și xenofobiei extreme.

In această degringoladă, Israelul prosperă, a devenit o națiune “high-tech” și este o democrație autentică. Greșelile politicienilor și dialogul politic controversat sunt adeseori “murdare” dar inevitabile într-o țară cu adevărat democratică.

Continua dezvoltare socio-economică a rezultat în acceptarea Israelului ca membră în OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development), o organizație care încorporează cele mai dezvoltate state din lume. Printre altele, datele publicate de această organizație arată că israelienii sunt printre cei mai longevivi dintre popoarele membre în OECD.

 

Medicina și medicii israelieni

Această longevitate se datorează cel puțin parțial medicinei înaintate de care se bucură poporul Israelului, evrei, arabi, creștini precum și cetățeni de alte religii și naționalități.

Organizația Națiunilor Unite – UN, UNESCO, BDS și alti “gealați” ai musulmanilor sunt recunoscute ca foruri de defăimare continuă și tenace a Israelului, unii pentru petrodolari, alții din ură viscerală față de evrei. Și fiindcă cel puțin eu nu pot concepe ca cineva să fie filosemit și în același timp anti-israelian, dușmanii Israelului sunt și dușmanii poporului evreu și vice-versa. Această atitudine realistă, cred eu, nu exclude critica față de guvern, care este binevenită, fiind un sine-qua-non al democrației.

Anturajul și atmosfera anti-israeliană se reflectă din păcate și prin publicarea unor articole pseudo-științifice în reviste de renume, cum ar fi cea mai bine cotată revistă medicală britanică, The Lancet. Aceste “articolașe” susțin printre altele că medicii militari israelieni schingiuiesc și fac experimente pe populația civilă palestiniană (Reference 1 și 2). Ajunge să urmărești informațiile de pe internet ca să-ți dai seama cine sunt “sufletele curate” care scriu asemenea articole denigratoare.

Personal, am servit în armata israeliană 19 ani ca medic militar, în Gaza, Iudeea și Samaria, dar nu am văzut și nu am auzit de așa ceva, din contră, nu o dată am dat primul ajutor cetățenilor de acolo, câteodată înconjurat de zeci de localnici și chiar periclitându-mi viața. Și ca mine au fost și sunt sute de medici militari israelieni. Moralitatea acestora a fost și este indisputabilă.

Un exemplu de umanitate demonstrată de medicina militară israeliană a fost întemeierea unui spital de campanie în Haiti, imediat după dezastruosul cutremur din anul 2010. Cu acea ocazie medicii militari israelieni au salvat zeci de haitieni sinistrați. Unul din ei a fost copilul de șase ani Woodley Elsyee, căruia echipa israeliană i-a diagnosticat o malformație cardiacă severă. Organizația umanitară “Salvați Inima Unui Copil” l-a adus în Israel, la spitalul Wolfson din Holon, unde medicii l-au operat pe cord și copilul s-a întors in Haiti vindecat.

Atitudinea editorului șef al revistei The Lancet, Prof. Richard Horton, a devenit mai obiectivă după ce a vizitat Israelul în anul 2014, când și-a dat seama că medicii de aici nu numai că nu dăunează palestinienilor, ba chiar îi ajută prin diverse proiecte umanitare create și bazate în Israel.  Printre altele, în anul 2017 The Lancet a publicat nu mai puțin de 15 articole care descriu realitatea medicinei în Israel, o medicină cu tehnologie avansată, cu medici și surori plini de omenie și cu o înaltă moralitate. Un articol (Reference 3) este dedicat ajutorului medical acordat de spitalele israeliene din nordul țării miilor de răniți din războiul civil sirian. Și totul se plăteste din bugetul israelian!  Prof. Horton însuși conclude într-unul din articole: “Most of all, this Series (of articles) showed that there is an enormous opportunity, which Israel can lead, to leverage the universally accepted principles of health as a sanctuary against conflict and iniquity, to achieve a brighter future for a deeply troubled region of the world.” (Reference 4). Aceste cuvinte ar putea fi interpretate ca: Israelul este singura țară din regiune care este capabilă de a conduce proiecte medicale de anvergură, care în final ar putea să apropie popoarele și chiar să aplaneze atmosfera beligerantă care domină in regiune

 

Proiectul Israelian “Salvați Inima Unui Copil” [SACH]

În anul 2014, Prof. Horton a vizitat și sediul proiectului nostru “Salvați Inima Unui Copil” la spitalul Wolfson din Holon și casa de recuperare a copiilor operați din același oraș. Ca urmare a vizitei profesorului Horton am publicat la invitația lui în The Lancet un articol despre acest proiect, articol intitulat “Save a Child’s Heart Project in Israel” (Reference 5). Articolul descrie activitatea noastră umanitară. Din articol reiese de asemenea că nu am avut nicio dilemă să operăm în continuare copii palestinieni, în timp ce organizația teroristă Hamas ne bombarda spitalul cu rachete. Dacă asta nu este umanitate și moralitate supremă, atunci ce este?

Amănunte despre proiectul SACH puțeti găsi și pe site-ul organizației: http://www.saveachildsheart.org

Proiectul Israelian “Salvați Inima Unui Copil” – Save a Child’s Heart (SACH)” sau în ebraică “Hatzel Libo Shel Yeledהצל ליבו של ילד – ” este un proiect internațional, umanitar, filantropic și voluntar, întemeiat de regretatul chirurg evreu american Amram (Amy) J. Cohen în anul 1996. (Reference 6). După ce a imigrat în Israel, Amy Cohen a fost rugat de un medic pediatru etiopian (care a devenit mai târziu primul cardiolog de copii din Etiopia) să opereze în Israel inimile a trei copii etiopieni care sufereau de malformații cardiace. După ce Amy i-a operat cu succes, copiii s-au recuperat la Amy acasă, având în vedere ca încă nu se crease sistemul necesar pentru asemenea operații, inclusiv un loc dedicat recuperării copiilor după operație.

Dr. Amy Cohen

Cu ajutorul unor organizații filantropice americane și europene și cel al spitalului Wolfson unde lucra el, Amy a creat un proiect eficace și de mare amploare, care a salvat și continuă să salveze viețile a mii de copii din zeci de țări în dezvoltare (dar și ale unor copii israelieni). Amy Cohen a decedat în împrejurări tragice la vârsta de 47 de ani, în timp ce escalada muntele Kilimanjaro.

 

Necesitatea

Tabelul de mai jos indică distribuția mondială a chirurgilor cardiaci de copii raportat la populație. În Africa de exemplu există de zece ori mai puțini chirurgi cardiaci de pediatrie comparativ cu țările dezvoltate (Reference 7). Diferența devine și mai proeminentă considerând că în țările în curs de dezvoltare, numărul copiilor care se nasc cu malformații sau care în decursul anilor vor suferi de boli cardiace reumatice este mult mai mare ca în țările dezvoltate, iar mijloacele de depistare intrauterină și cele de tratament sunt aproape nule. Numărul de chirurgi cardiaci de copii în diferite continente, raportat la populație (Reference 7) Israelul are mai mulți chirurgi cardiaci de copii chiar decât țările dezvoltate – în jur de 1 chirurg la 1 milion de locuitori.

Se pune întrebarea, care poate fi interpretată ca una practică dar și ca una filozofică, la ce ajută acest proiect, considerând sutele de mii de copii din țările subdezvoltate care ramân netratați? Răspunsul la această întrebare aparent îndreptățită îl găsim într-un psalm din Talmud:  “A salva o viața este ca și cum ai salva o lume întreagă “. (Reference 8).

 

Misiunile

Principala misiune a SACH-ului este de a salva viața copiilor cu malformații cardiace congenitale sau reumatice. Majoritatea sunt operați în Israel. O mică parte, cei care nu sunt transportabili, sunt operați tot de echipa noastră în țările lor de origine. În plus, la unii copii malformația cardiacă este tratată prin cateterizare cardiacă, fără să fie nevoie de operație pe cord.

Tratamentele pacienților care aparțin proiectului SACH (operații, cateterizări cardiace, consultații cardiace, etc.) sunt efectuate la spitalul Wolfson din Holon. Numeroasele sucursale SACH de pe toate continentele se ocupă de recrutarea resurselor financiare care să susțină acest proiect. Fondurile pentru copiii palestinieni vin în primul rând din Uniunea Europeană, iar cele pentru copiii din România sunt donate de un filantrop român din Elveția. De obicei copiii vin cu unul dintre părinți sau cu un alt însoțitor. Toți primesc casă și masă gratuită pe întreaga perioadă a recuperării postoperatorii, care poate dura o lună sau și mai mult, având în vedere că recuperarea medicală după o operație pe cord este aproape imposibilă în țările în curs de dezvoltare. Zborurile dus-întors din și spre România sunt sponsorizate de societatea Rotary România.

Alte misiuni ale organizației cuprind perfecționarea diferiților specialiști din țările respective, cum ar fi medicii chirurgi și anesteziști, asistentele medicale și  tehnicienii de aparat inimă-plămâni. Aceștia învață între 1 și 5 ani la spitalul Wolfson și se întorc în țările lor de origine ca să înființeze centre noi de operații cardiace pentru copii sau să întărească pe cele existente.

Performanțele

Farah, din Gaza, înainte de opraţia din anul 2000

Între anii 1996-2016, peste zece mii de copii cu defecte cardiace din 55 de țări au fost examinați de echipa noastră de cardiologi, o parte dintre ei au avut cateterizări cardiace și 4400 de copii au fost operați pe cord. 50% dintre copii au fost aduși din Autoritatea Palestiniană, Iordania, Siria, Irac și Maroc, 30% din țări africane, 10% din Asia și 10% din Europa de Est (România, Rep. Moldova, Ucraina și Rusia).

Chirurgul sef Dr. Lior Sasson

Chirurgul nostru șef, Dr. Lior Sasson, un virtuos în chirurgia cardiacă  s-a specializat in SUA, iar adjunctul lui în Canada.

Clădirea de recuperare postoperatorie, care adăpostește atât pacienții cât și cadrele medicale din străinătate venite la specializare la Wolfson, a fost construită în anul 2012 după cele mai înalte standarde arhitectonice și de comoditate. Acest lăcaș găzduiește în perfectă armonie, apropiind unul de celălalt, copiii operați, însoțitorii lor, cadre medicale și voluntari din diverse țări. Voluntarii vin de obicei din Statele Unite, Canada, Europa Occidentală și Australia. Acești voluntari generoși oferă sprijin moral familiilor și mai ales copiilor care vin la operație fără părinți.

Cardiologii din echipa noastră vizitează anual țările unde s-au reîntors copiii operați la noi, pentru a urmări evoluția lor medicală după operație. Ei aduc medicamente și aparatură (de exemplu ecocardiograf) care lipsește acolo. Din fericire, din momentul în care operația a reușit, mulți copii devin perfect sănătoși și în unele cazuri nu mai au nevoie de niciun tratament. De asemenea, echipa noastră călătorește de 2-3 ori pe an cu tot echipamentul în Tanzania, Etiopia sau România ca să acorde ajutor medicilor localnici la operații și cateterizări cardiace. Spre exemplu, într-o recentă misiune în Etiopia, echipa noastră a făcut 10 operații și 21 cateterizări cardiace într-o singură săptămână.

 

Programul de specializare a cadrelor medicale din străinatate

Peste 100 de medici (chirurgi, anesteziști și cardiologi), asistente medicale și tehnicieni de aparat inimă-plămâni s-au specializat la noi venind din Gaza, Iudea și Samaria, Republica Congo, China, Vietnam, Etiopia, Eritrea, Nigeria, Tanzania-Zanzibar, Kenya, România, Rep. Moldova, Serbia, Slovacia, Cehia, Bulgaria, Italia (Sicilia), Georgia, Nepal, Uzbekistan și Rusia. După terminarea specializării, majoritatea acestor medici se întorc în țările de origine și de multe ori ei devin pionieri în domeniul operațiilor cardiace la copii. Acesta a fost cazul chirurgilor care s-au întors în Rep. Moldova, Tanzania și Etiopia, unde medicii specializați la Wolfson au deschis primele secții de spital în acest domeniu.

 

Colaborare cu centrele de competență în diferite țări

Spitalul și echipa noastră, cu sprijinul SACH a colaborat sau colaborează și acum cu centre noi de competență unde se efectuează operații pe cord la copii, cum ar fi Spitalul de copii Grigore Alexandrescu din București, Hebei Children’s Hospital Shijiazhuang, China, Bugando Medical Center Mwanza, Tanzania, The Center of Cardiac Surgery Chișinău, Rep. Moldova, University Hospital, Jimma Ethiopia, etc.

Prin programul “Heart of the Matter”, SACH a ajutat la înființarea secției cardiace de copii din “Palestine Medical Complex” din Ramallah, proiect sponsorizat de Uniunea Europeană și sprijinit de Ministerul Israelian pentru Cooperare Regională.

Distincții

Organizației SACH  i s-a acordat distincția prezidențială a Israelului pentru voluntariat de către domnul Shimon Peres z.l., fostul președinte al statului Israel .

Proiectul decorat cu Premiul Prezidenţial acordat de preşedintele Israelului, Shimon Peres

Medalia Chinei pentru prietenie acordată de ministrul chinez al sănătății și distincția prezidențială a Organizației Mondiale a Anesteziștilor pentru educarea anesteziștilor străini în domeniul anesteziei cardiace și în alte domenii de specializare în anestezie. Chiar și ONU a recunoscut importanța acestei organizații (Special Consultative Status with the UN Economic and Social Council).

Viitorul

Proiectul SACH continuă să ia amploare și ca urmare organizația a adunat fonduri și cu ajutorul Ministerului Israelian al Sănătății s-a început construcția unui nou spital de copii, situat în incinta spitalului general Wolfson. Va fi un spital ultramodern, dedicat atât copiilor israelieni cât și copiilor străini.

 

Și inimile copiilor români le vindecăm din toată inima!

Zeci de copii români au fost operați la Wolfson și echipa noastră a operat câțiva copii și la București. Cardiologii noștri au consultat la Iași și la București. Au venit copii din Iași și împrejurimi, din București, județul Mureș, Timișoara, etc. Din păcate câțiva copii nu au putut fi operați sau cateterizați din motive medicale, dar cu foarte puține excepții, rezultatele au fost excelente.

Aș menționa deosebita dedicație și deosebitul voluntarism în acest proiect a două persoane din România: doamna Magda Iorga, conf. univ. la Facultatea de Medicină și Farmacie din Iași și domnul inginer Radu Popescu din București, fostul președinte al organizației Rotary din România. Mica mea contribuție la proiectul operațiilor copiilor români a constat din interviurile pe care le-am dat în media română, prin care am informat publicul despre existența proiectului SACH.

În mai 2014 am avut deosebita onoare să fim vizitați la Wolfson de către Alteța Sa, Principesa Margareta a României.

Principesa Margareta a României vizitează SACH în mai 2014

 

Povestea lui Flavius

În urmă cu 16 ani, Flavius, fiul unei doctorițe și al unui inginer din Timișoara, a ajuns la Wolfson. Micuțul Flavius avea doar câteva luni și era în stare critică. Încă înainte de operație a suferit un stop cardiac tratat prompt de către echipa condusă de chirurgul șef, Dr. Lior Sason și de anestezistul dr. Marian Weissenberg, originar din Brăila. Flavius a trecut prin trei operații dificile și a supraviețuit. În urmă cu două luni l-am vizitat la Timișoara și când l-am văzut nu-mi venea să-mi cred ochilor: Flavius a devenit un tânăr arătos care învață bine și practică karate. O minune de băiat!

povestea lui Flavius din Timişoara

 

Originea Logoului SACH

Am atașat logoul SACH, reprezentând o mână care ține în palmă un copilaș cu inima în centrul pieptului. Acest logo are și el o istorie emoționantă.

Katya, o fetiță din Republica Moldova, a fost operată în anul 2000 de către regretatul Doctor Amy Cohen, fondatorul organizației SACH. Când s-a trezit după operație, Katya a povestit despre un vis pe care l-a avut în acea noapte și a desenat ceea ce a visat. Desenul ei a servit ca inspirație la crearea logoului SACH. Povestea Katya: “Am văzut multe culori deasupra patului meu și o mână uriașă care venea spre mine în mijlocul nopții. Am zburat împreună spre o țară îndepărtată unde mi-au dat o inimă nouă, cu care voi putea să fug și să dansez”.

Epilog

Deși veșnic neterminată, misiunea noastră nu este o muncă sisifică pentru că salvează vieți. Misiunea noastră de medici se termină numai când ne terminăm noi înșine, dar alții o preiau și o continuă. Așa va fi și cu misiunea SACH-ului. Atât timp cât sunt pe lume oameni cu suflete generoase, acest proiect va continua spre binele a mii de copii.

Dr. Tiberiu Ezri

References

 

  1. Summerfield, D. Medical ethics: the Israeli Medical Association. Lancet. 1997; 350: 63–64.
  2. Sharmila Devi. Israeli doctors accused of collusion in torture. The Lancet Volume 381, No. 9869, p794, 9 March 2013.
  3. Hany Bahouth, Amir Shlaifer, Avraham Yitzhak, Elon Glassberg. Helping hands across a war-torn border: the Israeli medical effort treating casualties of the Syrian Civil War. The Lancet, Vol. 389, No. 10088. Published: May 8, 2017
  4. Karl Skorecki, Richard Horton. Israel: health and beyond. The Lancet, Vol.

389, No. 10088. Published: May 8, 2017.

  1. Ezri T, Sasson L, Houri S, Berlovitz Y, Tamir A. Save a Child’s Heart project in Israel. Lancet Vol. 384 November 1, 2014
  2. Amram J. Cohen, 47; Provided Heart Surgery to Poor Children. Greenberg J. The New York Times Aug 24, 2001.
  3. Hoffman JIE. The burden of congenital heart disease. Cardiovascular Journal of Africa. 2013;24:4
  4. Mishnah Sanhedrin 4:5; Yerushalmi Talmud 4:9, Babylonian Talmud Sanhedrin 37a. Internet source https://en.wikiquote.org/wiki/Talmud

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

8 Comments

  • luciana panaitescu commented on January 26, 2018 Reply

    Toata stima, draga Tibi.

    • tiberiu ezri commented on May 3, 2019 Reply

      Merci mult draga Luciana!

  • Mirjam Bercovici commented on January 19, 2018 Reply

    Sunt un foarte bătrân medic pediatru care a lucrat mulți ani la spitalul Fundeni.
    Știam câte ceva despre activitatea în acest domeniu, dar acum văd că știam prea puțin.
    Vă mulțumesc pentru acest aricol

    • tiberiu ezri commented on May 3, 2019 Reply

      Va multumesc!

  • tomi anca commented on January 18, 2018 Reply

    Impresionant…In Ardeal se spune:”Jos clopul”.
    O fac cu placere.

    • tiberiu ezri commented on May 3, 2019 Reply

      Va multumesc!

  • gabriel ben meron commented on January 18, 2018 Reply

    Bravo tzie Tibi, ca ai adus la cunostinta publiciului larg ceea ce face spitalul Wolfson pentru copiii palestinieni.
    Pentru noi totul e clar si adevarat, pentru altii o puternica indoiala, si pentru palestinieni singurul lucru valabil e : ” don’t confuse me with facts”
    GBM

    • tiberiu ezri commented on May 3, 2019 Reply

      Merci Gabi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *