Samuel Izsák – 100 de ani de la naştere

Motto: Un om trăieşte după moarte atâta timp cât urmaşii îşi amintesc de el (dicton latin).

Timp de mai bine de 40 de ani, profesorul Izsak urca în fiecare dimineaţă pe strada Pasteur, la Catedra de Istorie a Medicinei și Farmaciei. Acolo, la etajul IV, îşi avea biroul de istoric şi de dascăl. Istoria medicinii şi farmaciei erau raţiunea sa de a trăi.

Născut acum 100 de ani, într-o familie de funcţionari cu dragoste de cultură, şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Târgu Mureş, Oradea şi mai târziu la Timişoara.

Familia numeroasă, cu mulţi fraţi şi surori, nu era religioasă, dar conştiinţa de evreu exista în fiecare.

Două lucruri interesante şi mai puţin cunoscute despre familia Izsák: un văr a fost unul din cei 7 copii care s-au născut în lagărul de la Auschwitz. Fratele mai mare a lui Samuel a fost publicistul şi scriitorul László Bálint Izsák, colaborator în perioada interbelică la revista Korunk din Cluj, iar peste ani, unul din directorii Teatrului Maghiar din Timişoara.

Tânărul Samuel a învăţat la Liceul Evreiesc din Oradea şi la cel Timișoara, a fost activ în organizaţia sionistă de stânga HaŞomer HaŢair, iar la sfârşitul studiilor liceale a hotărât să devină medic.

Cum în România acelor ani exista numerus clausus pentru tinerii evrei, tatăl lui l-a trimis la studii în Italia, la Bolgna, la una din cele mai vechi şcoli medicale din lume. Acolo a rămas numai doi ani, până în 1938; norii războiului se apropiau, iar familia dorea ca toţi să fie împreună. Şi-a continuat studiile la Facultatea de Medicină din Cluj, dar după Dictatul de la Viena s-a întors la Timișoara.

În 1941, când legile antievreieşti au fost aplicate şi la Timişoara, tânărul Samuel a fost luat la muncă obligatorie, întâi pe valea Oltului, apoi la Focşani. Aici, ca sanitar, a tratat deţinuţi, folosind cunoştinţele dobândite în primii ani de medicină şi din cărţile pe care le avea la îndemână.

După august 1944 s-a reînscris la Facultatea de Medicină din Cluj, care încă funcţiona în refugiu, la Sibiu.

O cotitură în viaţa lui Samuel Izsák a fost întâlnirea cu profesorul Valeriu Bologa, personalitate enciclopedică, umanist, istoric al medicinii de renume mondial. Bologa făcea parte din “generaţia de aur” a profesorilor clujeni de medicină .

Ca elev la Cluj, l-am cunoscut personal pe prof. V. Bologa, o personalitate pe care nu o uiţi cu uşurinţă; se adresa fiecăruia în limba maternă, milita pentru buna înţelegere între naţionalităţi, era un filosemit cu o imensă cultură umanistă.

Profesorul Bologa l-a iniţiat pe tânărul Izsák în tainele istoriei medicinii. Când i-a propus să lucreze la Catedra de Istoria Medicinii de la Cluj, Samuel, i-a spus marelui profesor: “Vă mulţumesc, dar ar fi o problemă: eu sunt evreu. Poate fi asta o piedică pentru viitor?”

Profesorul Bologa i-a răspuns: “Tinere, pe mine nu mă interesează ce naţionalitate ai, important e să fii pasionat de ceea ce faci, sa fii corect și cinstit”

Din 1945, de la revenirea Facultății de Medicină din refugiul de la Sibiu şi până în momentul decesului său, în 2007, prof. Izsák, a rămas legat de Catedra de Istoria Medicinii şi Farmaciei.

Prof. Izsák a fost un prolific cercetător al istoriei medicinii şi al farmaciei şi un dascăl iubit de studenți. A publicat peste 250 de lucrări în domeniu, ocupându-se de iluminismul medical, de istoria tratamentelor în holeră, de colaborarea medicală româno-maghiară, de personalităţile medicale importante în România sec. XIX și XX. Lucrările ştiinţifice le-a publicat atât în reviste de specialitate din România, cât şi din Ungaria, Franţa şi Marea Britanie.

În anii 60 şi apoi 80 a ţinut prelegeri de istoria medicinii şi farmaciei la Radio Cluj, pentru publicul larg.

O contribuţie ieşită din comun a avut-o prof. Izsák în muzeografia medicală şi mai ales în cea farmaceutică. În 1951 a organizat colecţia de Istoria Farmaciei la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

 

Dar marea mândrie a profesorului Izsák a fost înfiinţarea Muzeului de istorie a Farmaciei din Cluj, situat azi pe str. Ferdinánd nr. 1. Baza muzeului a constituit-o colecţia de istorie a farmaciei Iuliu Orient, păstrată ani de zile la Muzeul de istorie din Cluj. În acest scop Samuel Izsák a ales un local cât se poate de adecvat pentru acest muzeu, şi anume fosta farmacie Hintz, fondată în 1573. Dând dovadă de o deosebită dexteritate muzeografică, el a refăcut farmacia aşa cum era în sec. al XVI-lea şi mai târziu.

Obiectele din muzeu proveneau din farmaciile Sfântul Gheorghe (1573) şi Unicorn (1685) din Cluj, precum şi din farmaciile din sec. al XVIII-lea de la Oradea, Turda și Baia Mare.

Sunt expuse şi cărţi farmaceutice din sec. XVII-XVIII.

Expunerea unor medicamente ieşite demult din uz, ca Pulvis mumiae verae sau Hyraceum sunt deosebit de interesante. Vizitatorul poate admira Oficina unde se trata cu clienţii, iar în subsol s-a reconstituit un laborator farmaceutic din sec. al XVIII-lea.

Prin organizarea acestui muzeu, profesorul Izsák a contribuit la îmbogăţirea vieţii culturale, muzeografice şi ştiinţifice a Clujului.

Muzeul Farmaciei

În sfârşit o notă personală: Profesorul Izsák a fost îndrumătorul care m-a făcut să iubesc până azi istoria medicinii.

În lucrarea Istoria anesteziei în stomatologie, pe care am redactat-o sub îndrumarea profesorului Izsák, am învăţat ce înseamnă precizia istorică, studiul bibliografic şi importanţa istoriei medicinii pentru medicina actuală.

M-a impresionat stilul direct, accentul pe adevăr şi, mai ales, faptul că profesorul era un om direct care spunea întotdeauna, fără ocolişuri, ceea ce credea despre persoane şi despre fapte.

Acest savant şi profesor deosebit s-a născut 20 decembrie 1915, acum un secol şi a trăit 91 de ani.

Yohanan Vass

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • Hava Oren commented on July 19, 2021 Reply

    În urmă cu câțiva ani, trecând prin Cluj, am vizitat Muzeul Farmaciei. Fiind eu însămi farmacistă, am fost impresionată de bogăția de exponate, aveam senzația că pot să stau în muzeu 24 de ore la rând. Tot respectul meu pentru realizarea Prof. Izsak!

    Ultima dată când am fost la Cluj, muzeul era închis pentru renovare. Știe cineva dacă muzeul a fost între timp redeschis și cum arată acum?

  • Izsak Martha commented on December 30, 2015 Reply

    Mi-a facut placere sa vad aceste randuri.Unchiul meu Samuel era un om de o vasta cultura.Ca studenta ii faceam vizite destul de des,iar Dumineca eram invitata la masa.Intotdeauna imi vorbea despre carti,despre arta,despre familie,caci nu aveam alte rude pe linie paterna.Om de o tinuta morala impecabila,a fost pentru mine un exemplu de altruism si corectitudine .Mi-e rusine de faptul ca unii vor sa-i stearga numele,nationalismul de sorginte toparlaneasca m-a atins si pe mine.Ii multumesc doamnei Andreea Ghita pentru interventia ei.Sper ca Muzeul la care a trudit atata nu va fi desfiintat si ca-i va purta numele
    Martha Izsak

  • Andrea Ghiţă commented on December 20, 2015 Reply

    O amintire din copilărie
    Îmi amintesc perfect de momentul când l-am cunoscut pe profesorul Samuel Izsák. Să fi avut vreo 5-6 ani când el, aflând că bunicii mei adoptivi (adoptaţi de mine), soţii Friedmann, aveau câteva documente medicale vechi – István Szakács, bunicul dinspre mamă al bunicii mele Erzsébet Friedmann (n. Bodó), fusese medic – a venit în vizită în casa bunicilor, de pe strada Kodály, unde mă aflam şi eu. Tocmai urma să plec cu mama la Moscova, să petrecem revelionul cu tata, care era acolo la doctorat. Profesorul Izsák m-a mângâiat pe obraji şi a spus: “Păcat că fetiţa e atât de mică, n-o să-şi mai amintească nimic de cele văzute la Moscova!”. Acesta a fost imboldul să fiu atentă la tot ce am văzut la Moscova şi să contrazic profeţia lui. Aveam să discut cu el mult mai târziu, peste vreo patru decenii, deşi Andrei, fiul său mai mic mi-a fost coleg de clasă. Îl vedeam adesea pe profesorul Izsák, pe stradă sau la Biblioteca Universitară, dar nu îndrăzneam să intru în vorbă cu el, doar îl salutam respectuoasă, fiind convinsă că nu prea ştia cine eram.

    O amintire cu gust amar
    L-am revăzut în calitate de redactor TV, când pregăteam un film documentar despre Muzeul de istorie a farmaciei din Cluj. În naivitatea mea, când am fost în prospecţie la muzeu – doctorul Izsák era de mult în pensie şi directoare era o doamnă cu numele Crişan – am spus că ştiam că muzeul fusese înfiinţat de profesorul Izsák. Doamna respectivă s-a făcut foc şi pară şi apoi a reuşit să mă împiedice să mai filmez acolo. Pur şi simplu, deşi eram de la televiziunea publică, nu am primit aprobarea să mai filmăm. Filmul avea să fie făcut peste câţiva ani de colega mea de la redacţia maghiară, Emese Vig, care nu i-a mai spus lui Madam Crişan nimic despre profesorul Izsák, în schimb i-a luat şi lui un interviu.

    Regrete tardive
    Mi-am tot plănuit să fac un film portret despre Profesorul Izsák, am şi povestit cu el, dar nu am mai apucat să-l fac…Poate că am putea să realizăm un medalion Post Mortem…

  • Zador Andrei commented on December 20, 2015 Reply

    Foarte interesantă și instructivă această evocare a personalității profesorului clujean S.Izsak.Legat de acest nume ilustru vreau să vă relatez un fapt recent.
    În biblioteca Comunității Evreilor din Cluj(foarte bine înzestrată,dar,din păcate,neutilizată din motive de lipsă de spațiu și condiții) am găsit,absolut întâmplător,o carte cu stampila de Ex Libris a Prof. Dr. Samuel Izsak.Această carte,unicat în România,este intitulată “DR. W. Filderman,50 de ani din istoria judaismului din România”,scrisă de S. Schafferman,a apărut ,în limba română,la Tel Aviv,în anul 1986.Volumul este de o importanță excepțională pentru că este singura lucrare apărută în limba română care se bazează exclusuv pe informații și documente din memoriile lui W. Filderman,arhivate la Yad Vashem și la care autorul a avut acces în anii ` 70.Primul volum dedicat acestor memorii a apărut,cu mare întârziere ,abia în anul 2004,sub redactarea cunoscutului istoric Jean Ancel.El nu este tradus în limba română,iar volumul al doilea car era sub rdactarea lui J. Ancel și L.Volovici,după nefericitul deces al acestora,nu știu dacă va mai apare.
    Cartea a fost atât de interesantă încât nu am lăsat-o din mână decât abia după ce am terminat-o.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *