Am văzut Fiul lui Saul

Nu mi-a fost greu să-i număr pe spectatori. Ne aflam 11 persoane în sala cinematografului, cinci din totalul biletelor le cumpărasem chiar eu, membrilor familiei. Două proiecţii, într-un oraş suedez de mărime mijlocie, cu universitate, teatre, sală de concerte şi toate cele necesare unui nivel de cultură rezonabil, în săptămâna decernării Premiului Oscar, la care realizarea a fost distinsă cu premiul pentru cel mai bun film străin…Calculul era disperat de simplu şi mă tem că din punctul de vedere al succesului financiar, speranţele producătorilor vor rămâne neîmplinite pentru o vreme.

Son of SaulPână şi în propria mea concepţie, un film pe tema Holocaustului nu putea arăta altfel decât „SHOAH” (durata:cam zece ore), uriaşa realizare a lui Claude Lanzmann.

Sunt totuşi un iubitor de filme şi încerc, dacă îmi stă în puteri, să le urmăresc fără idei preconcepute. Şi aici recunosc „Fiul lui Saul”este poate prima producţie cinematografică pe lunga listă a filmelor „feature” (candidate sau nu la diferite premii) care tratează dureroasa temă, capabilă să-mi schimbe oarecum încăpăţânata şi probabil îngusta orientare în acest domeniu, performanţă neatinsă nici de Lista lui Schindler, nici de „Sophie’s Choice”.(La această concluzie nu am ajuns decât acum, la câteva zile după vizionarea peliculei lui Nemes László.)

Obsedat de ideea unei înmormântări decente a copilului ucis într-una din camerele de gazare de la Auschwitz (mai exact de mâna unui medic-ofiţer nazist în clipele de după gazare), pe care Saul îl consideră ca fiind propriul său fiu, el pare, de fapt, obsedat de aceeaşi întrebare care l-a chinuit pe Primo Levi în perioada deportării, dar şi mai târziu, ca supravieţuitor, şi în mod sigur pe mulţi alţii:

Poţi oare rămâne om, în ciuda faptului că ai fost despuiat până şi de ultimele urme ale demnităţii umane?

Întrebarea li se alătură celorlalte puncte ale groaznicului chestionar căruia încă nimeni nu i-a găsit răspunsuri suficient de logice şi pe care le căutăm şi de astă dată, urmărind parcă hipnotizaţi filmul realizat de Nemes şi nepreţuitul său colectiv.

Farkas NemesRegizorul în vârstă de 39 de ani este, conform propriilor sale declaraţii, adânc preocupat de aceleaşi întrebări fără de răspuns. Într-un interviu acordat publicaţiei Szombat, el mărturiseşte:„Ori de câte ori citesc despre cele întâmplate la Auschwitz sau reflectez asupra subiectului, sunt prezente furia, neputinţa şi moartea; niciodată supravieţuirea. Paradigma supravieţuirii caracterizează pesemne istoria şi strategia societăţii de după război. Povestea celor din Sonderkommando (detaşamente din care face parte şi Saul Auslander) este povestea morţii, cea din care nu există nici o scăpare. Mi-aş dori ca în clipa în care se aşează pentru a urmări filmul, spectatorului să-i fie imposibilă folosirea preconcepţiilor în felul în care i-ar fi de altfel comod să o facă.”

O spun în cel mai categoric mod: în cazul meu, lui Nemes i-a reuşit din plin planul.

Ideea tânărului regizor de a distribui în film actori neconsacraţi este şi ea strălucită. Mă consider un adept fidel al teoriei conform căreia cu cât sunt mai cunoscute feţele protagoniştilor, cu atât scade credibilitatea scenariului, chiar dacă succesul de casă ar putea fi oarecum periclitat.

Să fi stat oare considerente de acest gen la baza refuzului unora (chiar din Israel, printre alţii) de a finanţa realizarea?

Mă aflu departe de a-mi face iluzii privitoare la efectele pe care un film, sau o carte ca „Fiul lui Saul” le-ar putea avea asupra opiniei publice occidentale sau cea din Europa Răsăriteană (mă gândesc mai ales la ţări în care Holocaustul a fost şi este privit ca un fapt divers).

Proporţiile pe care le-a luat antisemitismul în ultima vreme, de ambele părţi ale vechiului zid, nu par nicidecum dătătoare de speranţă. Alte ziduri au fost, între timp, ridicate.

Dacă ar mai trăi, fiul lui Saul nu ar duce o viaţă lipsită de griji şi multe, prea multe, îndoieli.

George Farkas

7 Comments

  • Tiberiu roth commented on March 13, 2016 Reply

    La Brașov acum o oră am ieșit dela Cinema One (sala 4:) arhiplină.Dela tăcerea ”zdrobitoare” cu care începe filmul până la tăcerea” zdrobitoare” cu care se termină au fost 107 minute de zgomote ”zdrobitoare”
    .Ca să înțelegi ”story”-ul ,trebuie să încerci să te decuplezi dela ritmul amețitor al filmului.Oricum pleci cu capul vâjâind și cu o imensă nedumerire ași putea s-o numesc dureroasă.În orice caz e un film la care nu se mânâncă”pop corn” nici măcar la ieșirea din sală.Spectatorii au ieșit fără gălăgia obișnuită la terminarea unui film,aproape pășind pe vîrfuri și cu capetele involuntar plecate.Nu știu să calific din punct de vedere” cineastic” un film, dar ”Fiul lui Saul” este un film zguduitor deși cu multe inadvertențe .Cu numeroase semne de întrebare! Cum a fost posibil etc…Cum a fost și Șoah.De neînțeles , zguduitor,revoltător și dureros.

  • eva galambos commented on March 12, 2016 Reply

    La Bucuresti filmul a început să ruleze pe 11 martie. M-am dus din prima zi, cunosteam tema, am si scris vreo trei articole despre film. În sală erau aproximativ 15-17 persoane, printre care noi trei, eu cu doi prieteni. Foarte puțină lume desi in România se scotea in evidență ”marele rol” al actorului român Levente Molnar de la Teatrul Maghiar din Cluj. Filmul mi-a confirmat toate așteptările, chiar dacă un comentator aici a scris că povestea e neverosimilă, este vorba de simbolul pe care-l reprezintă acest episod. Sentimentul uman nu se pierde nici in aceste condiții inumane. Nu spun că am suportat usor filmul și eu am avut in familia mea zeci de rude care au pierit la Auschwitz și, cu mâna pe inimă spun că nu îi condamn cu totul pe cei cărota le e frică să se ducă să vadă spectacolul.

  • Mira Goldstein commented on March 12, 2016 Reply

    Am văzut şi eu filmul şi cred că critica care se străduieşte să fie pozitivă este mult mai valoroasă decît filmul în sine. Filmul nu aduce nimic nou, nu ca temă, nu ca regie, nu ca joc (întradevăr actorul nu e profesionist). De la un capăt la altul, filmul nu este decît obsesia lui Saul de a înmormînta conform tradiţiei, pe unul din sutele de mii de ucisi în camerele de gazare. Nu accept ideia ,că acesta e simbolul unei sclipiri de omenie în haosul holocastului, nu e omenie să primejduieşti oameni vii pentru înmormîntarea unui singur copil, care nici nu era fiul lui Saul (poate că alta ar fi analiza psihologică dacă ar fi fost fiul lui ). Ideia de a creia un film pentru “justificarea sondercomandoului” ar fi putut fi interesantă, dar din păcate nu acesta e subiectul şi deci n-a reuşit s-o facă.

  • George Farkas commented on March 12, 2016 Reply

    Multumesc pentru comentarii. Sper totusi ca numarul criticilor va fi depasit de cel al spectatorilor si filmul isi va atinge macar o parte din teluri,

  • Silviu commented on March 11, 2016 Reply

    Am vazut filmul in urma cu 2 ore, intr-o sala cu 4 spectatori. Probabil ca va fi scos in curand de pe afis. Nu este numai din cauza subiectului, pt ca, la acelasi cinematograf am vazut filmul “Trauma” fiind 2 spectatori si un film romanesc, “Usturoi”, eu fiind singurul spectator printre 869 de scaune goale. Nu e ceva nou criza cinematografului la noi.
    Cred ca “Fiul lui Saul” a primit Oskarul in principal pentru subiect. Eu, dupa ce am vizitat Aushvitz-ul am ramas ani de zile in memorie cu ceea ce am vazut si am simti. D.p.d.v. cinematografic, realizarea filmului este deosebita prin dinamica si prin coloana sonora. Totusi mi se pare putin credibil ca un membru al unui sonderkomando, dupa ce a vazut sute de morti de toate varstele si i-a transportat la crematoriu, sa isi riste viata lui si a camarazilor pentru a face o inmormantare aproape traditionala unui tanar necunoscut, omorat cu blandete (??) dupa ce supravietuise gazarii. Cat despre felul in care cei tineri apreciaza Shoah -ul (nu jertfa prin ardere de tot!), nu e de mirare. Numarul enorm al victimelor face ca acesta sa ramana doar o data statistica, In plus, nici prietenii si rudele mele din Israel nu mai vor sa-si aminteasca de cele petrecute, mai ales daca n-au avut rude victime

  • Stella Farkas commented on March 11, 2016 Reply

    Avem acelasi nume de familie Ma indoiesc ca sintem rude. Sint foarte impresionata de calitatea ( in depth) analizei filmului. Din pacate, foarte putini au reusit sa-l inteleaga la acelasi nivel. Foarte trista reflectare asupra societatii si timpurilor in care traim.

  • Gabriel Farkas commented on March 11, 2016 Reply

    In ultimii doi ani am luat niste cursuri de istorie americana. Tocmai astazi a fost ultima lectura din partea a treia, care acopera perioada 1920 – astazi. Sotia mea si eu am audiat cursul (e gratuit pentru pensionari), restul erau tineri abia iesiti din scoala. Am fost socati (nu stiu de ce) de faptul ca evenimente care pentru mine par actuale, care s-au petrecut parca ieri, pentru acesti tineri au fost ca si cum s-ar fi intamplat in evul mediu. Si aici vorbesc de anii 60, 70.

    Anii holocaustului sunt asa de departe pentru ei, ca probabil nici nu li se par eveniment reale. Ma gandesc ca pentru ei holocaustul e ca si cum a fost pentru noi navalirea tatarilor.

    Pentru noi, care dupa cum aud avem deformari genetice cauzate de ce s-a intamplat cu bunicii nostri si cu multi altii pe care nu i-am cunoscut numai din povesti si fotografii, acest lucru e greu de acceptat. Dar mi se pare ca nu avem de ales.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *