Deci, se poate și așa! Alegerea unui pakistanez musulman (este adevărat că din a doua generație) în funcția de primar al Londrei, o capitală cu o populație echivalentă cu cea a unui stat mai mic, demonstrează ideea că  dacă se creează condițiile corepunzătoare sunt posibile atât multiculturalitatea, cât și integrarea. Sadiq Khan, fiul unui șofer de autobuz care a emigrat din Pakistan, absolvent al unei universități britanice, avocat specializat în drepturile omului, este produsul democrației britanice. Imaginea lui a plăcut societății londoneze, el a câștigat confortabil față de contracandidatul său, Zac Goldsmith, și nu a fost votat numai de musulmanii din Londra.

Sadiq Khan, noul primar al Londrei

Membru al Partidului Laburist de opoziție,  partid cuprins în ultima perioadă de un val de suspendări ale unor membri din cauza pozițiilor lor antisemite, primul gest al lui Kahn după alegeri a fost să participle la ceremoniile de Iom Hașoah, organizate de comunitatea evreiască din Marea Britanie în memoria victimelor Holocaustului. În cuvântul rostit cu acest prilej, Sadiq Khan a declarat că dorește să fie primarul tuturor cetățenilor londonezi și s-a angajat la ”toleranță zero față de antisemitism”. Vorbind în fața a 3000 de persoane care au umplut stadionul Barnet Copthal din nordul Londrei și care au aplaudat furtunos aflând de prezența lui acolo, el a afirmat că se consideră ”privilegiat” să fie la aceste ceremonii, menționând că printre locuitorii Londrei se află și mulți supraviețuitori ai Holocaustului, dornici să aibă un primar care înțelege ororile Holocaustului. ”Este necesar să înțelegem nu ca membru al Partidului Laburist, ci ca o societate civilizată, că rasismul este rasism și că nu poate fi nici un fel de ierarhie când vine vorba de rasism. Este foarte important că mesajul este trimis răspicat și fără echivoc de la Primărie”, a mai spus el.

Este adevărat că unii analiști au apreciat că gesturile lui Khan față de evrei din timpul campaniei electorale – de a participa la o masă de Pesah, de a consuma mațot (azimă) și de a purta o kipa cu acest prilej, au fost mijloace de a-i curta pe alegătorii evrei, dar toți primarii Londrei au avut relații bune cu comunitatea evreiască, ținând cont de puterea economică pe care o reprezintă. În plus, Khan a vrut să contracareze acuzațiile aduse – mai  ales de contracandidatul său conservator – privind  așa zisele simpatii ale lui față de musulmanii extremiști, reproșîndu-i că a fost avocatul apărării în procesele intentate unor lideri islamiști radicali ca Louis Farrakhan și alții sau că l-a susținut pentru președinția partdiului pe actualul lider, Jeremy Corbyn, care nu a știut să prevină, dimpotrivă, i-a susținut, într-o primă etapă, pe laburiștii care au avut ieșiri antisemite și a început să ia măsuri numai ca urmare a presiunilor exercitate asupra lui de alți membri ai partidului. În același timp, comerntează cotidianul britanic The Jewish Chronicle, există posibilitatea unor relații mai bune cu el, bazate pe unele experiențe împărtășite. Khan a vorbit de câteva ori despre abuzurile rasiste pe care a trebuit să le suporte ca musulman, chiar și în viața universitară. De asemenea el ar putea fi interesat în producerea unor alimente cașer și halal, în a susține circumcizia, devenind astfel o punte credibilă între comunitatea evreiască și musulmană din Londra, apreciază publicația

Poziția lui la comemorarea Holocaustului i-a adus primele succese. Primarul Tel Avivului, Ron Hudai, l-a felicitat pe omologul său nou ales și l-a invitat să viziteze Israelul. El și-a exprimat satisfacția față de angajamentele noului primar, considerându-l drept ”o voce fără compromisuri în problema antisemitismului”.

S-ar putea spune că Londra și societatea britanică  reprezintă o excepție în centrul valului de xenofobie îndreptat împotriva musulmanilor, de antisemitism și de antiisraelism? Să nu ne amăgim prea mult. Fenomenele s-au manifestat și în Marea Britanie, au fost comise și aici atentate teroriste ca cel din metroul londonez, antiisraelismul există în campusuri și în economie,  dar nu se poate face o condamnare globală. Până la urmă astfel de manifestări se sancționează de către o parte a societății civile. Britanicii au totuși o veche tradiție democratică, iar Londra este – deja din secolul trecut sau chiar din secolul al XIX-lea – un  oraș cu numeroase minorități și a existat întotdeauna un schimb cultural, o influență reciprocă spontană.

În nebunia stârnită de refugiații musulmani, alegerea unui primar musulman într-un mare oraș european încearcă să fie un semn de normalitate. Ar fi bine să se creeze condiții și în alte părți ale Europei pentru a se prelua modelul. Din păcate, acest moment nu a venit încă.

Eva Galambos