Istoria unei cărți care a făcut… istorie

Într-o perioadă atât de aglomerată cu evenimente, aniversări și comemorări – unele din ele nu chiar străine de alegerile locale – care rețin  atenția publicului din România captiv televiziunilor de “știri”,  ocupate doar de comentarii partizane ale nesemnificativelor noutăți răsucite și atribuite ( desigur:) masonilor, străinătății și ”serviciilor” care pun totul la cale pentru ca să-și satisfacă poftele nesăbuite și să ”distrugă țărișoara noastră”:)),  e greu să scrii despre ceva ce să stârnească interesul public.  Toată agitația asta  în loc să  calmeze spiritele, să  îndemne oamenii la liniște și creație pentru ca să  încerce măcar să transforme această țară,  atât de generos înzestrată de la natură, într-o oază a păcii și bunăstării, nu face decât să-i înstrăineze mai mult pe cei care  deja din păcate au plecat. În această avalanșă de  știri de tot felul mai strecor și eu o aniversare care doar la prima vedere pare că nu are nici-o legătură cu ceea ce opinia publică  din România a început să pretindă din ce în ce mai insistent de la Guvern : un Proiect de Țară !

 

Cartea

Tibi JudenstaatCu 120 de ani în urmă, mai exact în 1896, a apărut în vitrinele librăriilor din Viena o cărticică cu un titlu ciudat, aparent lipsit de sens ”Judenstaat” (Statul Evreiesc) scris de un tânăr jurnalist vienez care semna articole de critică literară la prestigiosul ziar ”Neue Freie Presse”. Numele autorului era Theodor Herzl. După 50 de ani, în anul 1946  cartea  tradusă în limba română apărea şi în vitrinele librăriilor din București. Traducerea aparținea unui scriitor evreu I. Ludo, autor al unui număr impresionant de cărți. Titlul românesc pe care l-a dat Ludo cărții a fost ”Statul Iudeu”. De menționat că I. Ludo era un antisionist, dar cartea tradusă de el a fost editată de Biblioteca Organizației Sioniste din România. În vremea aceia (anul 1946) se estima că Organizațiile Sioniste din România aveau o sută de mii de membri. Lor li se adresa mesajul postum al lui Herzl care a murit la vârsta de 44 de ani, rămânând tânăr pentru totdeauna.  Prefața sa la Statul Iudeu se încheie cu premoniția  ”Evreii care vor voi vor avea Statul lor. Și-l vor merita” Dacă atunci când a fost scrisă cartea, în 1896, ea părea o utopie ( chiar Herzl scria în prefața cărții că ”trebuie să-mi apăr proiectul împotriva învinuirii de utopie”) în anul 1946 era deja o perspectivă realizabilă. Cel puțin așa părea. Poporul evreu dăduse deja în cursul  celui de al Doilea Război Mondial o imensă jertfă de sânge și nimeni nu se aștepta ca pentru a se întoace în țara să mai aibă de înfruntat încă o  teribilă amenințare. Cei 100.000 de sioniști din România anului 1946 au fost doar catalizatorii ” Alialei Române” care a ajuns să reprezinte peste 10% din populația Statului Evreu.

 

Autorul

Herzl s-a născut la Budapesta în 1860, într-o familie evreiască înstărită ; tatăl lui avea o afacere cu produse textile și, cum majoritatea evreilor care se ocupau de comerț doreau să-și vadă copiii urcând pe scările ierarhiei sociale și să devină liber profesioniști, i-au înlesnit  fiului lor,  Theodor, să studieze dreptul la Viena. Familia păstra tradițiile evreiești fără să fie din cale afară de religioasă. În Ungaria epocii, după 1867 când s-a consolidat aranjamentul dualist cu Austria, comunitățile evrieiești au dobândit o recunoaștere oficială ca un cult acceptat de stat. Cam în aceași perioadă s-au constituit trei curente religioase evreiești : cel ortodox care păstra riguros ”halaha” (legea Torei și interpretările Talmudice), cel neolog, cu o abordare liberală, reformistă și cel status-quo ante care a adoptat, o cale de mijloc. În familia lui Teodor Herzl atitudinea religioasă era cea neologă și prin urmare nici tânărul nu a fost preocupat de studii iudaice aprofundate. Asta nu înseamnă că în atmosfera cosmopolită și liberală a Vienei și-ar fi abandonat apartenența iudaică. Și dacă ar fi vrut mediul vienez – cu toate că era liberal și tolerant – nu  l-ar fi acceptat, deși el se considera un patriot austriac. Dar mai mult decât atât era un tânăr cu preocupări intelectuale. Citea mult și conversa mult cu prietenii din cercul său care nu era neapărat evreiesc. Prima lui ”întâlnire” cu ”chestiunea evreiască”  s-a petrecut citind cartea lui Dűhring ”Problema Evreiască” o scriere profund anti-semită a vremii, în care autorul era preocupat să demonstreze că evreii reprezintă o rasă distinctă și  fără valoare. Nu a fost singurul autor antisemit. În mod paradoxal, ”chestiunea evreiască ” a ajuns la ordinea zilei în Europa de Vest, mai ales în a doua jumătate a secolului XIX, după ce spiritul Revoluției Franceze a conferit libertate și egalitate tuturor evreilor care au dobândit și drepturi cetățenești depline. În Europa de Est situația evreilor era mai mult mai jalnică. În afara lipsirii lor de drepturi, cei mai mulți dintre ei trăiau într-o sărăcie insuportabilă. Evreii din  Europa de Vest au beneficiat de avantajele liberalismului, devenit politică dominantă după revoluțiile din 1848,  care a permis accesul evreilor la studii și la afirmare socială. Faptul că evreii au părăsit ghetourile medievale, a încurajat tendințele de asimilare, dar a determinat slăbirea fidelității lor față de preceptele iudaismului Dimpotrivă, evreii Europei de Est, mai obidiți, au rămas în marea lor majoritate fideli credinței strămoșești. Dar atât în  Vest cât și în Est, scria Herzl ”Nimeni nu va nega că evreii au o situație nenorocită…ei sunt persecutați peste tot”

 

Subiectul

Deci  există o ”chestiune evreiască” conchidea Herzl. Unii  sociologi afirmă că ar fi apărut în Anglia, Franța și Germania, la începutul secolului XIX ca urmare a emancipării și apariției statului secular. Dacă în evul mediu evreii trăiau  în ghetouri, izolați, separați la periferia societății, în epoca modern, într-un mod neașteptat și într-o proporție surprinzătoare, au pătruns în economie, în cultură, în educație și chiar și în administrație sau în politică. Aceasta a generat sentimente de adversitate. Exemplele sunt numeroase și convingătoare. Explicațiile sunt diferite și formele de manifestare au fost diferite. Cel mai des se folosește termenul generic de antisemitism. Herzl a fost șocat de virulența fenomenului, de la autori de cărti, precum Dűhring, Wihelm Marr (autorul termenului de”antisemitism”), Gobineau, până  la alegerea antisemitului Lueger, ca primar  al Vienei,  un oraș liberal. tolerant cu peste 100.000 de locuitori evrei și la  Afacerea Dreyfus care l-a stârnit emoțional, fiind prezent la Paris când s-a petrecut  umilitoarea degradare publică a căpitanului Alfred Dreyfus.  Herzl a denunțat ”chestiunea evreiască ” subliniind faptul că ”suntem o națiune” și că  din Europa ”trebuie să fugim deși nu știm încotro,  dar nici nu știm cât mai putem sta”. Teribilă previziune cu 50 de ani înainte de a fi început Holocaustul. Răspunsul lui Herzl la adversitatea crescândă față de evrei în Europa, la fenomenul absurd al ”antisemitismului”, precum și soluția imaginată  de el pentru soluționarea ”chestiunii evreiești” se regăsesc în volumul pe care Herzl l-a considerat un pamflet, poate naiv, dar impresionant prin viziunea sa. A fost un proiect   Folosind terminologia cotidiană a zilelor noastre a fost  un Proiect de Țară . Proiectul, în forma sa primară este cât se poate de simplu. E singurul mijloc de a-l putea face înțeles pentru toată lumea. Să ni se dea în stăpânire o bucată de pământ în raport de legitimele noastre nevoi. De rest avem noi grije.

Deci preocuparea primordială trebuia să fie obținerea pe cale diplomatică a unui teritoriu care să fie recunoscut de Marile Puteri conform cu dreptul internațional. Această abordare a fost complet diferită de căile urmate de primele organizații sioniste moderne născute în Europa de est, cele mai importante fiind Hoveve Țion și B.I.L.U  a căror preocupare era întemeierea de colonii agricole evreiești în pașalâcul turcesc care era în acea vreme Palestina. În cadrul acestui curent s-au înscris și primii pioneri (haluțim) plecați din România (Moinești). Fondurile pentru această primă emigrare din România au fost colectate în urma  ”congresului Sionist” de la Focșani din 1881. Dar și filantropi ca Edmund de Rotschild au susținut financiar aceste prime așezări evreiești care au constituit pașii de început a ”hitiașvut”-ului devenit ulterior instrumentul cel mai important și eficient al mișcării sioniste. Până când Proiectul de Țară  herzlian – adică atribuirea unui teritoriu cu garanții internaționale, poporului evreu – avea să devină realitate a trebuit să treacă o jumătate de secol. Asta nu micșorează impactul important al ”Statului Iudeu”  a cărui apariție a determinat după un an convocarea de către Herzl și echipa lui restrânsă (Max Nordau, Wolfsohn, Bodenheimer) a Primului Congres Sionist la Basel care a inaugurat întemeierea Organizației Mondiale Sioniste.

 

Proiectul

Theodor Herzl, alături de David Wolfsohn, Max Nordau şi Bodenheimer

Theodor Herzl, alături de David Wolfsohn, Max Nordau şi Bodenheimer

În proiectul herzlian erau preconizate două  instituții fundamentale cu misiunea de a asigura implementarea proiectului sionist. Prima purta (în carte) denumirea de ”Societatea evreilor” care  după primul Congres a căpătat titulatura de Organizația Sionistă Mondială (WZO) care avea să înglobeze Agenția Evreiască (JAFI);  cea de a doua denumită (în carte) ”Compania Evreiască” cu rolul de a procura fondurile necesare și de a asigura finanțarea ”Proiectului de Țară”.  Dificultățile de a obține sumele imense  necesare investițiilor de infrastructură și strămutării viitorilor locuitori ai viitoarei țări – sume pe care Herzl spera că le va primi de la marii bogați evrei – s-au  dovedit insurmontabile. Evreii bogați care au contribuit cu generozitate la susținerea unor colonii evreiești în Palestina (Baronul Rotschild) și în  Argentina (Baronul Hirsch) nu au avut încredere în proiectul lui Herzl și au refuzat să-l finanțeze. Acest obstacol major a fost înlăturat prin constituirea, în 1901, a Fondului Național Evreiesc  (JNF) cu numele ebraic Keren Kaiemet Leisrael (KKL) al cărui obiectiv fundamental era să colecteze banii necesari realizării Proiectului de Țară. Colecta nu se făcea de la bogătași ci de la întregul popor evreu. Pușculițele alb albastre cu ”monograma” KKL răspândite în fiecare casă evreiască în întreaga lume, păstrau micile economii care se vărsau apoi în ”vistieriile” Fondului Național. Din marea sumă a micilor economii s-a cumpărat pământ pentru agricultură, s-au construit drumuri și rețele de apă. S-au plantat pomi în păduri și parcuri. Totuși prima parcelă de pământ (200 dunami) achiziționată lângă orășelul Hadera, nu a fost cumpărată de KKL, ci a fost donată în 1903 de Isac Golberg un lider sionist din Vilna!

 

Încheierea

”Statul Iudeu”  l-a consacrat pe Herzl,  cu un an înainte de Congresul care avea să-l și aleagă drept lider necontestat și părinte al ideii sioniste. Cartea a iscat și multe controverse. Evreii asimilanți din Europa Centrală și de Vest s-au declarat contrariați și consternați. Dar incontestabil cartea a formulat ideile și platforma fundamentală a Sionismului Politic devenind cartea de căpătâi al oricărui sionist. Herzl a avut intuiția de a prevedea antagonismele și obiecțiunile pe care Statul Iudeu avea să le genereze Această lucrare trebuie să provoace discuția generală a chestiunii evreiești la care să participe amici și dușmani și vreau să sper, nu numai cu argumente sentimentale sau cu insulte grosolane. Discuția trebuie să fie aprofundată, pozitivă, serioasă și pusă pe un plan politic. Contradicțiile majore pe care le-a anicipat erau cele cu religioșii și rabinii ultraortodocși care vor voi să impună o teocrație. A formulat îngrijorările sale cu prudență pentru a preveni o ciocnire deschisă: Vom ști să ținem pe rabini în templele lor…Armata și clerul trebuie să fie cinstiți de popor…Dar în mecanismul de stat ei nu au nimic de spus…Fiecare e liber în credința sau necredința sa , ca și în naționalitatea sa. Dacă se întâmplă să trăiască printre noi apartenenții unei alte naționalități sau credincioșii unei alte confesiuni le vom acorda odată cu egalitatea de drepturi – toată protecția noastră.

Tibi herzl

”Statul Iudeu” și apoi Congresul Sionist  au pus bazele politice ale viitorului stat care avea să fie real nu utopic. S-a declarat fără echivoc că  evreii din întreaga lume, oriunde ar fi în răspândire, constituie o singură națiune. O națiune care are dreptul la o țară proprie și aceasta trebuie să fie țara lor strămoșească Ereț-Israel. Ca orice națiune au dreptul și datoria de a avea simbolurile proprii. Drapelul alb-albastru cu Magen David (steaua lui David) și imnul Hatikva care înseamnă și este Speranța, au devenit la Primul Congres simbolurile Sionismului și după 50 de ani ale Statului Israel.

 

Epilogul

”Proiectul de Țară” care s-a numit Statul Iudeu, a fost implementat cu succes. Mai sunt multe de făcut dar ”proiectul” este un concept dinamic care presupune adaptarea la prezent. Cartea pe care Theodor Herzl a scris-o la vârsta de 36 de ani, vârsta marilor visători și profeți se încheie cu un îndemn luminos

E timpul să trăim, în sfârșit, liberi pe pământ și să murim liniștiți în propria noastră țară.

           Lumea va fi liberă, prin libertatea noastră, îmbogățită prin bogățiile noastre și  mărită prin măreția noastră.

          Și ceace vom încerca acolo,în noua noastră patrie, pentru propășirea noastră, se va reflecta în chip fericit, în afară, spre binele umanității.

Herzl a murit la vârsta de 44 de ani, cu 44 de ani înainte de proclamarea independenței Statului Israel.

Tiberiu Roth, 11 Mai 2016 (Iom Hazikaron) Ziua de comemorare a eroilor care și-au dat Viața pentru Independența Statului Israel. Theodor Herzl a fost unul dintre eroi. Poate cel mai mare.!

     

2 Comments

  • Cepoi Alexandru commented on May 13, 2016 Reply

    Excelenta sinteza a devenirii Statului Israe si a viziunii profetice a lui Herzl .Fondurile au fost stranse de la tot poporul si nu numai de la evreii bogati ,adica cum a spus Herzl “Evreii care vor voi vor avea statul lor. “

  • Plugaru Valer commented on May 13, 2016 Reply

    Citind, eu si poate inca multi altii, lucruri cunoscute dar insuficient intelese se cristalizeaza si isi capata valoarea reala. Mai mult extrapolarea conceptului de “PROIECTUL DE TARA” si referinndu-ne la parcursul lui in cazul “STATULUI IUDEU”, ajuns la importantul stadiu in care dexista si functioneaza astazi, poate fi un exemplu si pentru cei care ar beneficia de conditii mult mai facile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *