Sfârșitul lunii ebraice Nisan și luna ebraică Iyar au o semnificație specială pentru istoria contemporană a poporului evreu. În această perioadă s-au petrecut câteva evenimente istorice importante. Comemorările lor au și o notă de speranță, fiindcă evenimentele triste au contribuit la construirea viitorului, iar aniversările păstrează și o notă de tristețe din cauza prețului uriaș care a fost plătit. Prima comemorare este Ziua Catastrofei și a Eroismului (”Yom HaZikaron leȘoah veleGevurah”), 27 Nisan. Cea de a doua este ”Ziua comemorării eroilor căzuți în războaiele Israelului” (”Yom HaZikaron leChaleley Maarakhoth Israel”), la 4 Iyar (anul acesta devansată, la 3 Iyar). Prima sărbătoare este ”Ziua Independenței Statului Israel” (”Yom HaAțmauth șel Medinath Yisrael”), numită și ”Ziua de naștere a statului” (”Yom Huledeth leMedinah”), la 5 Iyar (anul acesta devansată, la 4 Iyar). Cea de a doua sărbătoare este ”Ziua eliberării și reîntregirii Ierusalimului” (”Yom Șichrur veYichud Yerușalayim”), la 28 Iyar. În privința devansărilor, ele se datoresc faptului că este imposibil ca o sărbătoare laică să cadă în ajun de Șabat sau de Șabat, pentru că nu ar putea fi celebrată.

Socotirea zilelor de Omer

Unii oameni politici și unii intelectuali israelieni au încercat să facă o legătură între aceste zile. Alții au mers chiar mai departe, încercând o legătură între ele și perioada în care s-au petrecut. Este vorba de perioada de ”Sefira” (”Sefirath HaOmer”), cele 49 de zile ale numărătorii ”Omer”-ului, care începe în cea de a doua seară de Pesach și se termină în ajun de Șavuoth, de la ieșirea din Egipt până la predarea Thorei, respectiv până la Revelația Sinaitică. Numărătoare menționată în Thora, care indica secerișul și aducerea roadelor la Templul de la Ierusalim, dar care astăzi are și alt sens, de doliu. În primele 32 de zile este comemorată moartea a 24.000 de învățăcei ai lui Rabi Akiba care erau soldați în armata lui Șimon Bar-Kochba, conducătorul răscoalei împotriva stăpânirii romane asupra Iudeei, în anul 132 e.n. Dar ei au murit din cauza unei epidemii  trimisă de Dumnezeu împotriva lor, ca pedeapsă pentru faptul că nu se respectau reciproc, menționează Talmudul Babilonian, tratatul Yebamoth. În ziua a 33-a, această epidemie a încetat, pentru că cei rămași în viață și-au dat seama de cauza ei; comentariile rabinice cu caracter moralizator sunt, că dacă omul înțelege cauza unei probleme, el este pe punctul de a începe rezolvarea ei. Tot în această zi, numită ”LaG baOmer” (=cea de a 33-a zi a numărătorii de Omer; un ”omer” este 3,88 litri; de obicei această zi ea cade la 18 Iyar) a fost și decesul marelui învățat Șimon bar Yochai. Acest mare învățat în Thora și în înțelepciunea Zoharului a primit ziua respectivă pentru a putea transmite toată învățătura Zoharului unui grup de învățăcei ai săi. Observăm deci două elemente care amintesc de era mesianică, pe baza tradiției și legendelor talmudice. Unele informații istorice vorbesc și despre o victorie a armatei lui Șimon Bar-Kochba asupra armatei romane în această zi, deși ulterior armata romană a reușit să înfrângă armata răsculaților evrei. Unii comentatori contemporani au făcut legătura între aceste aspecte istorice și legendare și evenimentele istorice contemporane. Unii au vorbit chiar despre prăbușirea dinaintea Înălțării, atribuind-o tragediei Holocaustului, urmată de Înălțare și venirea lui Mașiach ben Yosef (prima fază a venirii lui Mesia), reprezentată de întemeierea statului Israel și urmată de eliberarea Ierusalimului. Alți comentatori, ultrareligioși extremiști, au respins această idee, afirmând că reîntemeierea unui stat evreu și reconstrucția Ierusalimului ar fi o chestiune a lui Dumnezeu în mod unic, poporul evreu având doar obligația de a se corija moral și religios pentru a crea această posibilitate. Desigur, problema este mult mai complicată decât apare și nu o putem rezolva acum. Ceea ce putem este să prezentăm faptele și să sperăm în reușita Israelului de a fi un ”start-up” și un centru al iudaismului mondial.

Ziua memoriei eroilor

Referindu-ne la Ziua Catastrofei și a Eroismului, trebuie să menționăm caracterul ei specific, spre deosebire de Ziua Holocaustului, comemorată în întreaga lume în ziua eliberării lagărului Auschwitz. În cazul nostru nu este numai comemorarea unei tragedii, ci și aniversarea răscoalei ghettoului din Varșovia (19 aprilie – 14 mai 1943). Evreii nu au mai vrut să se lase duși la moarte ca vitele la abator. Ei au știut că nu au șanse mari de a câștiga o victorie, dar totuși au decis să se apere, să reziste. În aceste trei săptămâni circa 13.000 luptători evrei au căzut eroic. Răscoala a fost înfrântă, dar a rămas în memoria colectivă ca un simbol al eroismului evreiesc, al posibilității evreilor de a se apăra. Decizia comemorării a fost luată de primul ministru al Israelului, David Ben-Gurion, în anul 1953. Deoarece răscoala începuse în ziua de 14 Nisan, ajun de Pesach, nu putea fi stabilită o comemorare în acea zi. Ultima zi a răscoalei ar fi coincis cu Ziua Independenței Israelului. Atunci s-a decis asupra zilei de 27 Nisan, cu opt zile înainte de ”Ziua Independenței”. A fost făcută și o legătură între cele două zile: luptă, rezistență, urmată de independență, obținută tot prin luptă. La 14 mai 1948 (5 Iyar 5708), David Ben-Gurion, președintele Agenției Evreiești, a citit declarația de independență a Israelului.

Citirea Declaraţiei de Independenţă a Israelului

Bucuria majorității evreilor din Ereț-Israel, ca și a multor evrei din lume a fost mare. Un prieten al meu, regretatul filosof israelian Iacov Lavi, care avea 17 ani și locuia la Haifa, mi-a povestit bucuria care îi cuprinsese pe evreii din oraș. ”Der Mășiach iz ghikimen” (=Mesia a venit), striga un evreu bătrân originar din Basarabia, vecin cu el, bătând la ușile tuturor ca să le aducă vestea cea mare. Dar situația era alta. Imediat după proclamarea statului, a urmat războiul, care a luat locul euforiei. Lumea arabă nu voia (și, din păcate, o parte a ei nu vrea nici astăzi) să accepte existența Israelului ca stat pe teritoriul ”palestinian”. Ziua care precede Ziua Independenței a fost aleasă pentru comemorarea celor care au căzut pentru întemeierea și apărarea lui: luptători ai organizațiilor evreiești până la 1948, soldați ai Armatei de Apărare a Israelului și din forțele sale de poliție după aceea. Durerea precede bucuria, ele se unesc, se împletesc una cu cealaltă. Până la 4 Iyar 5775 (anul trecut, de Ziua Eroilor) fuseseră 23.320 militari căzuți eroic și 2.495 civili uciși, victime ale operațiunilor inamice. Din nenorocire, numărul eroilor și victimelor a crescut în ultimul an, ca urmare a actelor teroriste, a noii ”Intifade”. Dumnezeule, până când?

La 29 noiembrie 1947, liderii ”ișuvului” (comunitatea evreiască din Palestina mandatară) acceptaseră împărțirea țării între un stat evreu și unul arab, decisă de ONU. Liderii comunității arabe respinseseră această decizie. Atacat imediat după proclamarea sa, Israelul a trebuit să se apere. Granița din anul 1948 nu era reală:era linia de încetare a focului. Ierusalimul, capitala poporului evreu și a Ereț-Israelului rămăsese împărțit. În anul 1967, la 6 iunie, a început Războiul de 6 zile. Egiptul, Siria și Iordania au crezut că vor reuși să șteargă Israelul de pe hartă, dar au fost înfrânte. Ierusalimul a redevenit unit, sub jurisdicție israeliană, sperăm pentru totdeauna.

Ce va urma? Să sperăm în permanența Israelului și a poporului evreu.

Lucian-Zeev Herşcovici