Activitatea OTDE, reflectată de ziarul „Egység” (Unitatea) Cluj 1946-1949

Preambul

Subiectul despre care am scris are şi o valenţă personală. Participarea la viaţa şi activitatea Organizaţiei Tineretului Democratic Evreiesc (OTDE)  a  fost evenimentul principal care mi-a marcat adolescenţa, tinereţea şi poate  întreaga viaţă. În contact cu acest tineret şi cu destinul lui, identitatea mea  evreiască şi-a căpătat adevăratul conţinut, dând un scop existenţei mele.

Evenimentul care a marcat începutul unui nou capitol în istoria evreimii clujene, după capitularea Germaniei hitleriste, a fost revenirea supravieţuitorilor din lagărele naziste de exterminare. Chiar dacă au fost puţini la număr, bucuria revenirii nu putea fi umbrită, nici măcar de faptul că rezolvarea problemelor existenţiale a cerut multă dăruire de sine, atât din partea celor care nu au trecut prin experienţa lagărelor, cât şi din partea supravieţuitorilor, rămaşi fără familie şi cu trauma ororilor trăite. Sunt semnificative pentru epoca respectivă cuvintele scrise în primul număr al ziarului Deportált Hirado  (Vocea deportaţilor) apărut în vara anului 1945. „Doliul şi durerea nu pot paraliza pe supravieţuitori, se scria în ziar. Memoria celor dispăruţi trebuie păstrată prin muncă productivă,  arătând lumii întregi că în pofida tuturor umilinţelor, a deportărilor şi suferinţelor, supravieţuitorii vor să muncească, să construiască o lume nouă, în care oamenii mână în mână, inimă lângă inimă, să militeze pentru omenie şi solidaritate interumană1”. O cercetare a activităţii OTDE-ului demonstrează pe bază de date şi fapte că această misiune şi-a fost asumată de organizaţia creată de tineri supravieţuitori ai lagărului din Buchenwald, întorşi la Cluj în vara anului 1945. La început denumită DEDISZ, adică Organizaţia Tinerilor Deportaţi, apoi din februarie 1946 DZSISZ, respectiv Uniunea Tinerilor Evrei Democraţi, a fost o organizaţie unică în felul ei, care şi-a propus, pe cât posibil, să înlocuiască pierderea familiei, a căminului, a tot ce a agonisit familia o viaţă întreagă, să îndrume tineretul spre muncă şi învăţătură, să ajute tinerii în strădania lor de reintegrare într-o viaţă normală. Schimbarea titulaturii din DEDISZ în DZSISZ nu a fost o decizie formală, ci de esenţă, urmărindu-se atragerea tinerilor evrei în general, nu doar a foştilor deportaţi, la unitate de acţiune în lupta pentru construirea unei lumi noi.

Izvoarele arhivistice şi sursele bibliografice privind istoria acestei organizaţii sunt extrem de lacunare. După ştirea noastră, singurul istoric care menţionează activitatea ei este Tibori Szabo Zoltan2. Lacunară este şi memorialistica, exceptând evocările datorate lui Szekely Sarika3.

Unica sursă de informare mai completă, în absenţa altor mărturii (cunoscută nouă), este ziarul Egység, care publică aproape număr de număr reportaje şi informaţii despre activitatea OTDE. Ziarul, care începe să apară la Cluj, la data de 9 mai 1946 cu subtitlul „Organul Central al Evreilor din Ardeal” era de fapt varianta maghiară a ziarului Unirea, purtătorul de cuvânt al Comitetului Democratic Evreiesc. Conform precizărilor din primul număr „Titulatura dovedea că evreimea din România dorea să pună bazele viitorului, în cadrul democraţiei, într-o strânsă unitate”4.

OTDE-iştii au salutat cu mult entuziasm ziarul. Cu ocazia apariţiei celui de al doilea număr mulţi membri ai Organizaţiei au pornit pe străzile Clujului ca să-l popularizeze şi să-l difuzeze. „Cu bucurie şi-au sacrificat aceşti tineri puţinul lor timp liber ca să răspândească noua publicaţie, se scria în numărul doi al ziarului. Ei au înţeles că şi pe această cale vor fi sprijiniţi în găsirea unui loc de muncă, în efortul lor pentru construirea unei vieţi noi”5.

Egon Lövith şi soţia sa Margot

Prima prezentare a contextului în care a luat naştere OTDE-ul a fost semnată de Löwith Egon, viitor sculptor de recunoaştere internaţională6.

„N-au trecut nici unsprezece luni, scria Egon, de când câţiva copii slăbiţi, cu feţe palide, îmbrăcaţi sărăcăcioşi, dar cu o voinţă de neclintit, s-au întrunit ca să discute organizarea vieţii lor şi să pregătească terenul pentru cei care urmau să mai vină. După patru săptămâni de la discuţia respectivă treizeci de copii s-au adunat din nou şi au pus bazele Organizaţiei Tinerilor Deportaţi. La 20 iunie 1945 organizaţia avea 70 de membri, până în luna iulie numărul lor a crescut la 150, iar în august numărau 180. Preocuparea principală a fost ca fiecare membru să presteze muncă productivă, iar seara să facă muncă organizatorică; cei mai dezvoltaţi să ajute la învăţătură pe cei rămaşi în urmă. S-a constituit şi o comisie culturală şi s-a cumpărat o bibliotecă. În concluzie, arăta Egon, OTDE este astăzi o organizaţie prestigioasă a tineretului evreu din întregul Ardeal, membrii căreia contribuie cu muncă productivă la construirea democraţiei româneşti”7.

UNDE ŞI CUM SE LOCUIA?

Sediul şi locuinţa membrilor Organizaţiei se aflau la Cluj, într-o vilă (Peter-Pal Villa) pe strada Apaczai Csere Janos. Dar la un moment dat vila a trebuit să fie eliberată. Totul s-a mutat în alte două clădiri alăturate, pe strada Pap. La numărul 47 s-a amenajat căminul pentru fete, iar la numărul 49 căminul pentru băieţi. Pentru starea de spirit care domina în căminul de fete este relevant reportajul semnat de ziarista Szilagyi Alice. „Este o atmosferă de familie, scria ea, nu este o instituţie, ci un cămin de familie în care domină dragostea şi solidaritatea interumană. După marea furtună tinerele se străduiesc să ţină locul familiei pierdute şi să se contopească într-o singură mare familie. Cei care sunt angajaţi în câmpul muncii îşi depun câştigul la casa comună şi din sumele adunate îşi acoperă cheltuielile zilnice. Lunar au bani de buzunar şi fetele care merg la şcoală şi nu câştigă”8. În viziunea ziaristei „aceste fetiţe vor deveni mult mai utile colectivităţii decât copiii alintaţi şi educaţi în familie, în spirit individualist. Au planuri, sunt energici şi sunt productivi, pătrunşi de sentimentul solidarităţii”9.

Fotografie de grup în curtea căminului OTDE

Fotografie de grup în curtea căminului OTDE

Aşadar, în aceste cămine s-a instalat un nou tip de viaţă, sub semnul muncii, al învăţăturii şi al dragostei. Dar desigur nu totul era idilic. Greutăţile materiale erau copleşitoare. O sursă de speranţă era Jointul.

DE LA PRINCIPII PROGRAMATICE LA PROBLEME COTIDIENE

Principiile, prevederile programatice, dar şi aspectele concrete ale activităţii în primul an de existenţă a Organizaţiei rezultă din lucrările primei conferinţe regionale întrunită la Cluj în anul 1946, la începutul lunii noiembrie. La data respectivă OTDE-ul avea de acum organizaţii în diverse localităţi în Transilvania de Nord şi de Sud. Raportul de activitate din partea conducerii centrale a fost prezentat de Löwith Egon. El s-a referit în principal la munca educativă. În privinţa sarcinilor de viitor s-a oprit asupra unor probleme precum: realizarea unităţii de acţiune a tineretului evreiesc, mobilizarea tineretului în direcţia muncii productive, lupta pentru consolidarea democraţiei şi pentru ridicarea nivelului cultural al tinerilor. După lungi dezbateri, conferinţa a adoptat o rezoluţie cu următoarele prevederi: „Toate eforturile noastre trebuie să se îndrepte în direcţia atragerii întregului tineret evreu, fără deosebire de orientare politică, ca să putem acţiona cu forţe unite pentru apărarea intereselor tineretului în general şi ale intereselor politice, economice şi culturale ale tineretului evreu în special. Garanţia realizării scopurilor noastre, se specifica în rezoluţie, o vedem în consolidarea regimului democratic. În acelaşi timp urmărim cu atenţie fiecare manifestare a evreimii internaţionale şi în special lupta eroică a tineretului evreu din Palestina împotriva tendinţelor asupritoare ale imperialismului”10. S-a hotărât alăturarea la Uniunea Tineretului Democratic din România, la lupta ei pentru democratizarea ţării împotriva şovinismului, antisemitismului şi a altor curente reacţionare. S-a acordat o atenţie specială structurii profesionale a tineretului evreu, considerându-se ca sarcina principală a Organizaţiei orientarea lui spre munci productive, spre restratificare profesională, contribuind astfel la reconstrucţia ţării.  S-a hotărât ca Organizaţia să se ocupe de popularizarea culturii evreieşti atât de limbă idiş cât şi de limbă ebraică. În interesul îndeplinirii misiunii asumate, tineretul evreu era chemat să se alăture OTDE-ului, să participe la alegerile din 19 noiembrie 1946, la campania de ajutorare a provinciilor lovite de secetă și să susţină cu toate puterile activitatea Comitetului Democratic Evreiesc. În final s-a ales o conducere provizorie formată din: dr. Hersko Adolf, preşedinte; Löwith Mark Egon, vicepreşedinte; Hartman Mikloş, secretar; Löwenstein Ana, Kupfer Jeno şi Berger Pal, membrii în comitet11.

Documentele adoptate reflectă orientarea politică a Organizaţiei; ea purta  amprenta spiritului vremii, a încrederii neclintite în noua democraţie românească, considerată garanţie sigură pentru bunăstarea ţării, a poporului român, inclusiv a tineretului evreu. Poziţia nu era afirmată de Organizaţie în documentele ei oficiale, era şi convingerea sinceră a membrilor. Aşa spre exemplu Şternberg Miklos, membru al OTDE, adresa un apel către tineretul evreu cu ocazia apariţiei ziarului Egység. El considera evenimentul de o semnificaţie deosebită „pentru care trebuie să fim recunoscători Armatei Roşii eliberatoare, generalisimului Stalin şi armatei române democratice”12. Autorul apelului îşi explică entuziasmul faţă de învingători, evocând suferinţele îndurate în timpul fascismului. „Noi, tinerii evrei, scria el, am învăţat în timpul fascismului ce însemnează prigoana. O mare parte din prietenii şi cunoştinţele noastre au pierit la munca obligatorie, unde au fost trimişi de Horthy în Ucraina, la Bor şi în alte părţi. Am trecut prin această perioadă jigniţi în demnitatea noastră omenească, torturaţi fizic şi psihic. Părinţii, fraţii, logodnicele noastre, toţi cei dragi nouă au fost goniţi în depărtări şi nu i-am mai revăzut niciodată. Iată de ce noi, tinerii evre,i trebuie să apreciem libertatea de care ne bucurăm astăzi. Suntem convinşi că ne vom putea vindeca rănile produse de ororile trecutului. De aceea noi, tinerii, trebuie să considerăm ca o sarcină a noastră să contribuim la crearea unei lumi în care să nu se mai repete asemenea catastrofe”13. În încheiere apelul chema la „Unirea forţelor pentru lupta împotriva fascismului şi a reacţiunii și pentru consolidarea democraţiei, căci problemele tineretului evreu pot fi soluţionate numai în democraţie”14. Desigur, limbajul textului mai sus nu trebuie analizat din perspectiva experienţei de astăzi, când se ştie că aşa-zisa democraţie instalată după 23 August 1944 nu a fost cea sperată, când s-a trecut prin experienţa totalitarismului comunist, ci din perspectiva celor care au trăit experienţa totalitarismului fascist.

Dincolo de tributul plătit stângismelor epocii rămâne activitatea constructivă pentru formarea şi autoformarea unui tineret care a reuşit să depăşească traumele trăite şi să ajungă printre elitele diferitelor profesiuni practicate într-o societate modernă. Bazele acestei deveniri au fost puse de OTDE.

TOATĂ LUMEA MUNCEŞTE ŞI TOATĂ LUMEA ÎNVAŢĂ

În spate, de la stânga la dreapta: Fişu, Kallós Miki (viitor filosof şi profesor universitar), Székely Laci (viitor inginer de căi ferate, director comercial al Regionalei CFR) şi Bubi (viitor aviato în Israel).

Nenumărate sunt reportajele publicate în ziarul Egység despre încadrarea membrilor OTDE în muncă productivă şi în acelaşi timp şi în învăţământ. Majoritatea lucrau în mica industrie, câţiva erau angajaţi la fabrica de pielărie Dermata din Cluj. Lor le este consacrat reportajul semnat de Berger Pal, şi el membru al OTDE. Părerile erau favorabile tinerilor OTDE-işti; „sunt muncitori conştiincioşi, harnici, cinstiţi şi în mod cert vor fi muncitori calificaţi de nădejde”. Este dat ca exemplu, printre alţii, tânărul Grünspan Gabi care lucrează la lăcătuşărie. Şeful lui de atelier declara reporterului că se ocupă de el cu plăcere. La fabrica Dermata lucra şi Lustig Emilian, care se califica în şlefuirea de oglinzi, Rosenfeld Miklos lucra la strung. În optica lui Berger Pal tineretul evreu era liber să-şi aleagă profesia pe care o dorea, dar în orice caz, scria el, este recomandabil să-şi aleagă profesii în domeniul muncii productive: „Trebuie terminat cu practicile, când părinţii evrei năzuiau să facă din fiii lor numai medici, ingineri sau avocaţi”15.

Nici fetele nu s-au lăsat mai prejos. Dintr-un reportaj al istoricului Haupt György despre locatarii căminului de fete orfane rezultă profesiile pentru care se pregăteau fetele membre ale Organizaţiei. „Din cele 33 de locatare, scria Haupt, 23 învaţă diferite meserii. Una se pregăteşte pentru tehnică dentară, altele vor să devină croitorese, bijutiere, Szekely Şari învaţă lăcătuşărie, Löwith Margo s-a specializat în lenjerie”16.

Într-un interviu acordat scriitorului Bardos Arthur, Löwith Margo, vorbind despre activitatea ei, arăta că de regulă, de la şcoală se duce direct la atelier. „Este căsătorită, are 22 de ani, a absolvit 8 clase elementare, iar acum vrea să-şi termine studiile de şcoală medie, citeşte mult în timpul ei liber”17.

Reportaje despre îmbinarea muncii fizice cu învăţătura sunt semnate şi de Kallos Mikloş, şi el membru al OTDE, viitor profesor de filozofie. Învăţăm şi muncim se intitulează reportajul semnat de el despre vizita în câteva gimnazii din Cluj. Printre altele relatează despre gimnaziul muncitoresc unde învaţă tinerii care, din motive politice, rasiale sau materiale n-au avut posibilitatea să înveţe în regimurile anterioare. În clasa a VII-a Kallos este întâmpinat de doi membri ai OTDE: Rosenfeld Miklos şi Emilian Lustig. Aşadar în această şcoală învață şi OTDE-işti, sunt 20 de elevi în diferite clase. În timpul discuţiei cu cei doi băieţi au apărut şi două fete, ambele din clasa a VI-a. Una este Rosenfeld Zsuzsa, cealaltă Szekely Sari. Ambele învaţă bine. „Vreau să fiu inginer spune R.Zs. şi mă străduiesc să învăţ cât pot”18. La liceul evreiesc, la cererea elevilor OTDE-işti se ţineau cursuri serale urmărite de 120 de fete şi băieţi19 – tot atâtea exemple care demonstrează setea de cunoaştere a celor de la OTDE.

Încheierea anului şcolar era sărbătorită, de regulă, în căminele din str. Pap. Realizărilor în anul şcolar 1947-1948 le este consacrat articolul intitulat Lângă strung, ca şi pe băncile şcolii, OTDE-iştii au făcut faţă cu succes: 19 membri au frecventat gimnaziul muncitoresc, 13 au urmat cursurile şcolii de ucenici, 10 au fost elevi ai gimnaziului teoretic;,3 la subingineri, 3 la Universitatea Liberă, 14 au fost studenţi la Universităţile Babeş şi Bolyai, 2 la Academia de Arte, în total 64 de tineri. Din aceştia 64 a rămas repetentă o singură persoană, o corijenţă, un tânăr a căzut la bacalaureat. 61 au făcut faţă. „Un rezultat excepţional, conchide articolul, mai ales dacă se iau în considerare condiţiile grele în care aceşti tineri s-au hotărât să înveţe”20. Festivitatea a fost deschisă de Oliver Lustig, secretarul general al OTDE-ului. El a fost primul care a apreciat succesele tinerilor. „Au trecut doar trei ani, arăta el, de când aceşti tineri au scăpat din infernul lagărelor. Majoritatea n-a avut posibilitatea să-şi termine studiile. Astăzi toţi frecventează şcoli medii şi superioare”21. În numele elevilor a vorbit Rosenfeld Zsuzsa, care lucra la strung la fabrica Dermata. A absolvit clasa a II-a la şcoala de ucenici şi clasa a VI-a la gimnaziul muncitoresc. S-a evidenţiat în mod deosebit la matematică. Vrea să devină ingineră. După discursuri a urmat împărţirea premiilor. În încheiere istoricul Gheorghe Haupt, recent întors din Leningrad, unde şi-a continuat studiile, a invitat publicul la o plimbare imaginară prin locurile memorabile ale frumosului oraş de pe malul Nevei.

Participarea la munca voluntară – un alt capitol important al activităţii productive.

Egység din 13 septembrie 1946 relata: „Duminică dimineaţă la ora 6, în faţa sediului sindicatelor din Cluj s-au adunat 40 de fete şi băieţi din OTDE, care s-au prezentat voluntar pentru plecare în satul Sânta Maria, distrus de un incendiu. Acolo au depus o muncă grea, lucrând cot la cot cu localnicii pentru reconstruirea localităţii”22.

Tot voluntar au lucrat pentru plantarea de legume pe terenurile părăsite din preajma Clujului, contribuind la campania de însămânţare a pământurilor lăsate în paragină23.

Dar acţiunea cea mai importantă pe tărâmul muncii voluntare a fost participarea la refacerea liniei ferate de la Aghireş. Munca a fost foarte grea. Băieţii au dat cu târnăcopul, fetele cu lopata. Au muncit cu entuziasm, având convingerea că aduc o importantă contribuţie la reconstrucţia ţării. Pe lângă munca efectivă, o realizare importantă a fost prietenia cu tineretul din satele învecinate. Nu au lipsit nici manifestările culturale, cultural-educative. Duminicile tinerii săteni veneau în vizită la tabăra unde locuiau OTDE-işti. Ascultau cu interes programele lor, participând apoi la dans şi la focul de tabără. Pe lângă prestarea muncii voluntare, scopul taberei de la Aghireş a fost educarea tineretului, ridicarea nivelului lor cultural şi politic, întărirea spiritului colectiv. Dimineaţa se muncea, după masă se făcea sport, se ţineau conferinţe, iar seara, pe lângă focul de tabără, erau programe culturale. Conferinţele erau pe teme de ştiinţe sociale, probleme politice şi economice, istoria literaturii evreieşti, maghiare, române şi ruse. Deosebit de atractive au fost procesele literare. Toate aceste manifestări urmăreau îmbogăţirea spirituală şi întărirea fizică a tinerilor de la OTDE. Aşadar, s-a trăit şi aici în spiritul principiilor OTDE-ului: muncă, învăţătură, distracţie.

Manifestări culturale, festivităţi aniversare

Concomitent cu munca productivă şi cu obligaţiile celor înscrişi în diferite forme de învăţământ, membrii OTDE-ului au excelat printr-o viaţă culturală intensă, organizând manifestări cultural-artistice sau participând la acţiunile altor organizaţii evreieşti. Este de menţionat că mulţi dintre tinerii OTDE-ului erau cunoscători ai valorilor culturale locale şi universale, ceea ce şi-a pus amprenta asupra criteriilor pe baza cărora se alcătuiau programele artistice. La seara dedicată de Uniunea Foştilor Deportaţi memoriei poeţilor evrei din Ardeal dispăruţi în Holocaust, s-au declamat poezii din opera lui Salamon Ernö, Brassai Viktor, Bard Oszkar ş.a. S-a evidenţiat în mod deosebit tânărul OTDE-ist Székely Laszlo. Declamând cu un real talent, a contribuit la ţinuta artistică a seratei.

Despre o serată culturală de mare răsunet organizată de OTDE, scrie ziarul Egység din 30 mai 1946: „OTDE-ul a demonstrat din nou că se situează deasupra celorlalte organizaţii de tineret. În cuvântul de deschidere rostit de Lustig Oliver în limba română şi Abraham Iacob în limba maghiară s-a subliniat spiritul progresist pe care îl promovează OTDE-ul, lupta lui împotriva reacţiunii din orice parte ar veni. Programul seratei dovedea nivelul cultural al organizatorilor. S-a pus în scenă o comedie într-un act de Cehov, Grünspan Gabi a interpretat texte umoristice în limba idiş, Pollak Ödön a cântat la vioară, s-au interpretat fragmente din Tragedia Omului, opera scriitorului maghiar Madach Imre. Interpreţii scenetelor au fost fete şi băieţi din rândurile OTDE: Vajda Eva, Kupfer Jenö, Löwith Egon, Szekely Laszlo24 ş.a.

O manifestare deosebită a prilejuit aniversarea unui an de existenţă a Organizaţiei. Evenimentul a avut loc la 11 august 1946. Festivitatea s-a deschis cu un marş muncitoresc, cântat în limba română şi în idiş. Cuvântul de deschidere a fost susţinut şi de astă dată de Lustig Oliver. „Nu întâmplător, spunea el, a fost întemeiată organizaţia noastră de tineri întorşi din Buchenwald, lagărul în care Gestapoul i-a închis pe cei mai curajoşi membri ai mişcării de rezistenţă din Europa. Tinerii noştri de la ei şi-au însuşit idealul luptei pentru libertate”. A luat apoi cuvântul Szekely L., unul din fondatorii Organizaţiei. A evocat viaţa din lagărul de la Buchenwald. A povestit ce au simţit în momentul când în megafon au răsunat cuvintele: „Buchenwald ist frei”. A fost o auto-eliberare organizată de mişcarea de rezistenţă. După terminarea cuvântărilor de salut, din partea diferitelor organizaţii clujene care au omagiat activitatea OTDE-ului, corul vorbit a recitat o poezie în limba română. Au răsunat cuvinte de îmbărbătare, de încredere într-un viitor fără orori. S-au împărţit premii pentru cei evidenţiaţi în muncă şi învăţătură. S-au dat cărţi de valoare de literatură şi ştiinţă. Punctul culminant al festivităţii a fost dezvelirea, în sunetul imnului OTDE-ului, a monumentului creat de sculptorul Löwith Egon în memoria victimelor Holocaustului. Monumentul ridicat în curtea Vilei Peter Pal reprezenta un tânăr purtând în mână o făclie aprinsă, simbol al progresului, luminând drumul pe care tineretul era chemat să-l urmeze25. Festivitatea este relatată şi de Szekely Sarika în memoriile ei. De la ea aflăm că textul imnului OTDE, cântat la primul an de aniversare, a fost scris de Kallos Miklos, iar muzica a fost compusă de Hirsch Bubi. Cântecul începea cu cuvintele „Noi care am fost robi până astăzi”26.

Corul vorbit al OTDE s-a bucurat de mare succes şi la serata dedicată memoriei poetului american Morris Rosenfeld. Acţiunea a fost organizată de Uniunea Femeilor Evreice din Cluj27.

Reţine atenţia şi serata literară pe care OTDE-ul a organizat-o în sala mare a prefecturii din Cluj. Subiectul a fost arta romantică. S-a vorbit despre pictorul Delacroix, s-a recitat din poeziile lui Shelley, Keats şi Heine și s-au interpretat piese din muzica lui List, Saint Saens, Chopin28.

În prezenţa unui public numeros a avut loc un proces literar pe marginea cărţii lui Pantelejev şi Bijelich, doi autori sovietici ai romanului intitulat Skid. Cartea discută problema educaţiei tineretului. Aşadar subiectul nu a fost ales întâmplător. Este vorba despre tineri între 13-16 ani, rămaşi fără familie şi fără cămin, concentraţi într-o colonie unde se aplica o metodă de educaţie deosebită. Skidul a făcut minuni: chiar şi unul dintre cei doi autori ai cărţii, Pantelejev, a fost elev aici. La dezbatere au participat medici, profesori, jurişti, concluzionând asupra importanţei educaţiei. „Copiii nu se nasc cu înclinaţii criminale, ei pot deveni criminali într-un anumit context social. Schimbarea lor depinde de educaţie”29. Iată concluzia acestei manifestări foarte apreciate de public.

Aniversarea a doi ani de existenţă a fost marcată prin organizarea unei expoziţii cu realizările celor care lucrau în domeniul industriei, al artei, ş.a. Piesele confecţionate de membrii Organizaţiei au fost expuse pe mese şi pe diferite suporturi: o maşină de şlefuit sticlă, termometre, distilatoare, fiole, brichete. Cei care lucrau în domeniul tâmplăriei au expus cutii lăcuite, bijutierii au expus inele, brăţări, cei de la tehnica dentară au arătat proteze. Fetele au venit cu rochii, lenjerie, blănuri, elevele au adus goblenuri. În secţia pentru creaţii de artă au fost expuse sculpturile, picturile şi desenele lui Löwith Egon. Desenele lui Kremer Gheorghe, ucenic de 14 ani, dezvăluiau un talent promiţător. Pe drept cuvânt comentează autorul articolului despre aceste realizări: „Munceşte, învaţă, creează tineretul evreu”30. A fost şi o adunare festivă în cadrul căreia Lustig Oliver a reamintit scopurile Organizaţiei: restratificare, educaţie politică, ridicarea nivelului cultural şi economic31.

Într-o atmosferă entuziastă s-a desfăşurat întâlnirea celor de la OTDE cu elevii şi profesorii liceului evreiesc din Cluj. Era într-o sâmbătă seară, în 31 ianuarie 1948. Vorbitorii au salutat această iniţiativă, considerând-o ca un pas important spre unificarea tineretului evreu. Au trecut vremurile când se făcea distincţie între tinerii muncitori şi tineretul studios. Pe lângă discursuri, OTDE-iştii au pregătit şi un program artistic. Au prezentat o piesă într-un act despre istoricul Organizaţiei. Au arătat greutăţile începutului, lupta pentru un viitor mai bun. S-a bucurat de mare succes sceneta satirică intitulată Parodia lui Hitler. Au urmat apoi recitaluri de poezii şi un concert de pian32.

În viaţa culturală a organizaţiei un loc aparte l-a ocupat popularizarea culturii în limba idiş. Astfel la începutul anului 1948 s-a organizat o serată dedicată acestei culturi. Sala de festivităţi a căminului muncitorilor în fier era ticsită de spectatori. S-au interpretat cântece, s-a jucat piesa Șadchen (Cel care mediază căsătoria). A fost un prilej de apropiere a tinerilor de limbă idiş de OTDE33.

Nu fără emoţii s-a desfăşurat aniversarea eliberării Buchenwaldului. Era în aprilie 1948, când s-au împlinit trei ani de la recâştigarea libertăţii. A luat cuvântul dr. Kohn Hillel, fost deţinut în lagăr. Vorbitorul s-a referit la semnificaţia organizării rezistenţei antifasciste în cadrul lagărului. După el a luat cuvântul Szekely Laszlo, care a evocat memoria celor pieriţi. S-a referit la participarea tineretului la rezistenţa antifascistă din cadrul lagărului supranumit „Roşu”. Şi-a încheiat intervenţia cu mobilizarea la luptă împotriva neofascismului american. Programul artistic a început cu corul; s-a cântat marşul supravieţuitorilor din Buchenwald. Au urmat recitaluri de poezii, parodii politice, coruri vorbite. Au fost explozii de aplauze, dar comentatorul evenimentului, în persoana lui Kallos Miklos, aprecia că nu atât spectacolul a fost aplaudat, cât în primul rând tineretul care a reuşit să supravieţuiască şi să aibă energia necesară pentru crearea unei organizaţii precum OTDE-ul. Au reuşit să transpună în viaţă învăţătura cu care s-au întors din Buchenwald34.

Tribut plătit spiritului vremii

(În loc de încheiere)

În aprilie 1948 a avut loc o nouă conferinţă regională a OTDE-ului. La ordinea de zi au stat: raportul de activitate, alegerea conducerii regionale, problema restratificării tineretului, aderarea la Frontul Tineretului Democratic din R.P.R., orientare politică spre Comitetul Democratic Evreiesc. Raportul s-a referit la activitatea educativă, la viaţa culturală şi sportivă a tineretului, la crearea de brigăzi de muncă voluntară. S-a adoptat o rezoluţie în care s-au specificat următoarele: OTDE-ul luptă împotriva cercurilor imperialiste provocatoare de război, se pronunţă pentru pace şi reconstrucţie, urmează linia politică a Comitetului Democratic Evreiesc şi luptă pentru unitatea democratică a tineretului evreu. S-a ales o nouă conducere: Oliver Lustig, responsabil pentru reconstrucţie şi totodată secretar general, Czitrom Jenö, resposabil organizatoric, Berger Pál, responsabil pentru educaţie, Lya Benjamin, responsabil cultural, Kupfer Jenö, responsabil economic35.

Un eveniment decisiv a fost şedinţa plenară a OTDE-ului din judeţul Cluj, din 24 ianuarie 1949. S-a discutat hotărârea Comitetului Central al P.M.R. cu privire la unificarea tuturor organizaţiilor de tineret.

Lustig Oliver a dat citire textului telegramei care urma să fie trimisă conducerii PMR şi Comisiei Centrale de Unificare a Organizaţiilor de Tineret:

„Organizaţia Tineretului Democratic Evreiesc din judeţul şi oraşul Cluj, întrunită într-o adunare specială la 24 ianuarie 1949, primeşte cu bucurie rezoluţia Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român în problema tineretului. Primim cu entuziasm unificarea tineretului într-o organizaţie revoluţionară unică, înţelegând că prin asta vor fi înlăturate ultimele obstacole care mai împiedicau unirea frăţească a popoarelor conlocuitoare. Apelăm la întregul tineret evreiesc conştient ca să ne urmeze exemplul şi să contribuie la unificarea tuturor organizaţiilor de tineret care se va afla sub conducerea directă a Partidului Muncitoresc Român. Ne angajăm să ducem o luptă mai hotărâtă pentru lichidarea sionismului, pentru extirparea rădăcinilor otrăvitoare ale sionismului din sufletele tinerilor. Ne angajăm, că neprecupeţindu-ne forţele, să contribuim pentru realizarea cât mai grabnică a unificării organizaţiilor de tineret, după care, urmând exemplul Comsomolului din glorioasa Uniune Sovietică, va mobiliza întregul tineret din Republica Populară Română împotriva imperialismului şi a aţâţătorilor de noi războaie”36. După acceptarea documentului în unanimitate şedinţa a luat sfârşit.

Desigur această încheiere a activităţii OTDE-ului nu poate umbri rolul ei în redarea sensului vieţii unui tineret care a trecut prin cea mai mare catastrofă a sec. XX.

Lya Benjamin

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

17 Comments

  • BORIS MEHR commented on September 23, 2020 Reply

    VREAU SĂ ADAUG ADMIRAȚIA MEA PENTRU CEEA CE SCRIE DOAMNA LYA BENJAMIN, MEREU EXCELENT DOCUMENTATĂ

  • Eva Grosz commented on September 23, 2020 Reply

    Eu îmi cer scuze față de D-na Lya Benjamin, comentariile mele nu vor deloc să atingă persoana ei. Acea perioadă de după război a fost pentru evrei plină de contradicții. Eu apreciez scrierea D-nei Lya ,ea fiind nu numai un istoric ci și o persoană care a fost martoră acelor vremuri. Îi doresc sănătate, Shana Tova și Hatima Tova. Cu drag totdeauna Eva Grosz

  • BORIS MEHR commented on September 23, 2020 Reply

    ȘI EU VOIAM SĂ PROPUN O DEZBATERE DESPRE COLABORAȚIONISMUL CDE, dar și despre CENTRALA EVREILOR DIN ANII RĂZBOIULUI, S-A SCRIS MULT ȘI CU PATIMĂ, VIAȚA EVREILOR A FOST BULVERSATĂ DIN TOATE DIRECȚIILE ÎNCEPÂND CU 1941 PÂNĂ DUPĂ RĂZBOI

  • Lya Benjamin commented on September 22, 2020 Reply

    Sunt bulversată de comentariile la acest articol Nimeni nu a ținut cont de următoarea mea frază : “sigur limbajul textului de sus (mă refer la cel de condamnare a sionismului) nu trebuie analizat din perspectiva experienței de astăzi când se știe că așa-zisa democrație instalată după 23 august nu a fost cea sperată când s-a trecut prin experiența totalitarismului comunist ci din perspectiva celor care au trăit experiența totalitarismului fascist.” M-a revoltat și concluzia că unii i-au făcut pe acești tineri dușmani ai poporului lor adică ai evreilor când acolo domina o atmosferă profund evreiască. Este de studiat și problema atitudinii față de sionism în ce măsură este ea legată de poziția Marii Britanii față de Palestina la data respectivă.

    • Veronica Rozenberg commented on September 22, 2020 Reply

      Dragă Lya,

      Îmi pare rău că te-ai bulversat, deşi cred că nu ai totuşi un motiv serios, dar nimeni nu poate să contrazică ceea ce simţi tu în urma comentariilor, inclusiv a celui scris de mine.
      Îmi pare rău şi că suntem aşa de departe, şi mai mult decât să-ţi scriu aici, că îmi pare rău, nu prea pot să fac nimic pentru tine, ca să te liniştesc şi sa te conving că nu ar trebui să te frămânţi.

      Orice ar fi, tu eşti apărătoarea majoră a tot ceea ce a fost evreiesc în lumea românească, lucrând fără nici o limită de timp, chiar şi acum, pentru a scoate la lumină atâtea şi atâtea documente, evenimente care s-au petrecut în trecutul sumbru al anilor războiului şi înaintea sa, acestea clarifică ceea ce eşti tu într-adevăr. Deci nimănui, care te cunoaşte cât de cât, meritul tău istoric, uman, nu îi este străin.

      Dar în legătură cu cele scrise de tine în comentariul făcut, vreau totuşi să-ţi spun părerea mea, sper că nu te vei supăra din nou.

      Textul pe care-l dai de exemplu, în cuvintele de mai jos, crezând că mesajul pe care îl poartă, nu a fost înţeles – şi mă refer la ce urmează:

      “sigur limbajul textului de sus (mă refer la cel de condamnare a sionismului) nu trebuie analizat din perspectiva experienței de astăzi când se știe că așa-zisa democrație instalată după 23 august nu a fost cea sperată când s-a trecut prin experiența totalitarismului comunist ci din perspectiva celor care au trăit experiența totalitarismului fascist.”

      … nu se referă la “condamnarea sionismului”, din discursul cu care s-a închis organizaţia voastră. Aceste cuvinte, pe care tu le citezi în comentariu, sunt asociate, nu condamnării sionismului, ci unei alte părţi din articolul tău, parte care pare foarte la locul ei şi care nu cred că mie cel puţin, mi-ar fi stârnit senzaţia, care m-a determinat să scriu ceea ce am scris. Deci aici este cumva o nepotrivire.

      Scrii mai departe:
      “Desigur această încheiere (acum te referi la încheiere) a activităţii OTDE-ului nu poate umbri rolul ei în redarea sensului vieţii unui tineret care a trecut prin cea mai mare catastrofă a sec. XX. “

      Eu cred că tocmai încheierea, arată că organizaţia, sau poate doar elita ei, a ajuns nu după mulţi ani la o concepţie, care practic nu mai avea nici o legătură cu scopul şi menirea organizaţiei iniţiale. Asta rezultă clar din acel discurs de încheiere.

      Şi de aceea, esenţa comentariului meu se referea la faptul că o asemenea organizaţie, ca de altfel orice organizaţie ajunge după un timp la stabilirea unei oligarhii restrânse care nu se mai încadrează în rând cu majoritatea membrilor şi devine un grup elitist cu drepturi inacceptabile.

      • Andrea Ghiţă commented on September 22, 2020 Reply

        OTDE a fost o organizaţie de tineret care a jucat un rol important în viaţa tinerilor evrei supravieţuitori, orfani, spoliaţi de bunuri şi debusolaţi. Membrii ei erau tineri deosebiţi, aproape toţi inteligenţi, talentaţi şi dornici de învăţătură. Defiinţarea OTDE s-a suprapus şi cu maturizarea tinerilor respectivi. Majoritatea trecuseră de criză, porniseră pe făgaşul profesional, îşi întemeiaseră familii, practic ei nu mai aveau o nevoie atât de stringentă de OTDE încât să se lupte poentru păstrarea ei. Din păcate, tineri MAI TINERI decât ei, care să fi preluat ştafeta nu existau, pentru sismplul fapt că toţi cei mai tineri ( care în 1944 aveau vârsta de sub 14 ani şi ar fi putut să devintă noii OTDE-işti) fuseseră EXTERMINAŢI. În consecinţă OTDE a fost mai uşor de desfiinţat.

  • Veronica Rozenberg commented on September 19, 2020 Reply

    Draga Andrea, emotionanta evocarea pe care ai trimis-o, in primul rand sa-l revad pe Egon apoi si pe alti baabelieni, vorbind cu ocazia evenimentului din iunie 2014 (de ex. unul dintre cei doi Klein, care disputa suprematia stangii asupra dreptei 🙂

    Dar in primul rand memento-ul temporal al acelei intalniri de la Cluj comemorarea a 70 de ani de la ingrozitoarea deportare a clujenilor, dar si a oradenilor eveniment, care m-a condus in primavara acelui an, 2014, la Auschwitz pentru prima oara, acolo unde familia tatalui meu, verisoare, matusa si bunic au pierit in camerele de gazare.

    Si desigur aparitia lui Egon Balasz, fie-i memoria binecuvantata.

    Ce mica, uimitor de mica este aceasta lume, aparent MARE….

    Multumesc!

  • Eva Grosz commented on September 19, 2020 Reply

    Din păcate lozincile PCR au fost preluate total de Organizația CDE .Se poate că la început ea a ajutat pe tinerii evrei care în naivitatea lor credeau DIN NOU că vor avea drepturi egale cu ceilalți cetățeni ,dacă se vor încadra LINIEI PARTIDULUI. La urma urmei antisionismul lor este un fapt care nu avea dreptul să fie exprimat, întoarcerea împotriva propriului popor nu a fost o faptă lăudabilă. Unii poate nu s-au trezit nici acum.
    Scriu aceste rânduri în urma faptului că și în familia mea au participat la org. CDE. Greșelile trebuie recunoscute și nu făcut din ele acte eroice.

  • Veronica Rozenberg commented on September 19, 2020 Reply

    “Ne angajăm să ducem o luptă mai hotărâtă pentru lichidarea sionismului, pentru extirparea rădăcinilor otrăvitoare ale sionismului din sufletele tinerilor. Ne angajăm, că neprecupeţindu-ne forţele, să contribuim pentru realizarea cât mai grabnică a unificării organizaţiilor de tineret, după care, urmând exemplul Comsomolului din glorioasa Uniune Sovietică, va mobiliza întregul tineret din Republica Populară Română împotriva imperialismului şi a aţâţătorilor de noi războaie”36. După acceptarea documentului în unanimitate şedinţa a luat sfârşit.”

    Nu sunt prea documentata in legatura cu CDE, iar de organizatia de tineret a evreilor din Cluj, care a aparut dupa WWII, nu am avut macar habar. Stiu doar ca CDE, a fost o organizatie a carei memorie, nu ar fi o cinste pentru cine o cunoaste, sau pentru cei care i-au fost membrii.

    Dar ceea ce ma deranjeaza in expunerea dnei Lya Benjamin sunt urmatoarele:
    1. Exagerarea extremista a declaratiei de mai sus, si entuziasmul ascuns care pare sa- i fi caracterizat pe tineri membri, atunci, dar care, relatandu-l dna Benjamin, [are in mod ciudat, ca il reimpartaseste si astazi in anul 2020, dupa o experienta bogata, dar traumatica, cel putin pentru milioanre de oameni a ceea ce a fost Comunismul romanesc.
    2. In felurite ocazii, propriul meu tata, afiliat in organiztiile de tineret comuniste ardelenesti, care a cunoscut experienta Transnistriei, a lagarului de la Vapniarca, l-a considerat in Memoriile sale personale, o “Mica republica totalitara”. Aceasta caracterizare nu s-a referit nici la nemti, nici la romani, ea s-a referit la grupul de evrei care s-au denumit “Comitetul” si care si-au preluat drepturi inacceptabile, profitand de puterea auto-consacrata in deplina defavoare a celorlalti detinuti.

    Tind sa cred, ca si aceasta organizatie, a avut sansa, poate ca ea nu s-a implinit in cele din urma, dar nu era exclus sa se transforme intr-un grup in care privilegiatii detineau puteri inegale, aceasta fiind o desfasurare umana previzibila in orice sistem, care in cele din urma duce catre oligarhia unui grup restrans in defavoarea majoritatii.

    Amintesc in acest sens “Legea de otel a oligarhiei” o teorie dezvoltata de sociologul de origine germana, dar care a trait in Italia, Robert Michels.(1876-1936)

    Michels sustinea, urmatoarele:

    “Obiectivul oficial al democrației reprezentative de a impiedica o guvernare a elitei era imposibil, astfel incat, democrația reprezentativă este o fațadă care legitimează regula unei elite specifice și că guvernarea elitei, la care el se referă ca oligarhie, este inevitabilă.”

    Extremismul cuvantarii de incheiere de mai sus nu poate sa nu aprinda o sageata rosie catre acest precept al lui Michels, pe care istoria l-a demonstrat practic in tot cursul sau.

    • Andrea Ghiţă commented on September 19, 2020 Reply

      Acest comentariu merită un …articol sau chiar mai multe. Din păcate, aproape că nu mai există persoane care să poată depune mărturie pentru acea perioadă care ar trebui totuşi, cunoscută, cu bunele şi relele ei. Să nu uităm că majoritatea acelor tineri au crescut în timpul persecuţiilor (începute încă în anii 1930), au tercut prin coşmarul lagărelor. Unii aveau experienţa organizaţiilor sioniste care nu erau nici ele o democraţie apuseană şi au activat în diverse forme de rezistenţă împotriva fascismului. Era aproape imposibil, după toate dezamăgirile, să nu se încreadă în idealurile comunismului. Privind retrospectiv, pierdem din vedere o mulţime de aspecte, inclusiv cele coercitive şi psihologice. Puţini au înţeles situaţia – mai ales în urma unor nedreptăţi personale – printre ei şi Egon Balaş şi, cred cp am putea să-i numărăm pe degete. Lya Benjamin, în articolul ei – ca de altfel, în toate articolele, îşi face cu profesionalism treaba de istoric: redă documentele vremii.

      • Veronica Rozenberg commented on September 19, 2020 Reply

        Comentariul de mai jos este legatura cu cel scris de Andrea. Si asa am cautat nume cunoscute. Abia acum mentionarea lui Egon Balas,z”l (1922-martie 2019) a fost o personaliatate academica de la Carneggie Melon (Tepper School of Business), unde a fost profesor intr-un domeniu inrudit intre matematica economie si cercetari operationale. Din pacate nu i-am citit cartea (https://www.printrecarti.ro/167502-egon-balas-viointa-de-libertate.html), dar il cunosc, era prietenul tatalui meu. A vizitat Romania, cred si dupa plecarea din tara in1967.
        La sosirea mea in Israel in 1975, se afla intr-o vizita si ne-am intalnit. Eu eram singura, pentru ca venirea parintilor mei a fost o alta poveste, una pe care o amintesc si in EPPUR SI MUOVE… si totusi continua :-).
        Mi-a propus o bursa de masterat la unviersitatea unde era profesor. Am refuzat fara preget. Au trecut ani, dar am regretat refuzul, as fi avut probabil o alta traiectorie prin lumea aceasta.

        Motivul, foarte pe scurt?
        Cum sa mai fac inca o emigratie, un proces care mi s-a parut si pe care inca il consider o adevarata trauma omeneasca. E adevarat ca deobicei se rezolva cu timpul, nu intotdeauna pe calea pe care ai fi dorit-o.

        Dar acum ca sa revenim la text, vreau sa spun ca multi dintre evreii post WWII, si poate multi dintre cei transilvaneni au ales calea comunismului. Motivele era destule. Dar de la a alege aceasta cale si pana la a enunta, aproba, identifica cu cele spuse in declaratia de la inchiderea organizatiei de tineret OTDE, este o mare distanta.
        A fi comunist este poate la celalalt pol al ideologiei, dar extremismul nu a cuprins pe oricine s-a atasat unuia, sau altuia dintre cei doi poli. Evreii de atunci au fost polarizati, dar apropierea de una dintre ideologii nu implica distrugerea unei identitati pe care majoritatea o absorbisera din familiile lor, multe deja aflate intr-o alta lume.

        • Andrea Ghiţă commented on September 19, 2020 Reply

          Egon Balas (Blatt) a fost clujean, coleg la Liceul Evreiesc cu tatăl meu. L-am întâlnit la Cluj în mai 2014, când a sosit împreună cu soţia sa la ceremonia inaugurării Monumentului Memorial al Evreilor Deportaţi din Cluj. Îl puteţi vedea în reportajul de televiziune realizat de mine despre acest eveniment, reportaj în care apare şi soţia sa, Edith Balas. https://www.youtube.com/watch?v=7FJU56ATG1E

    • Hava Oren commented on September 19, 2020 Reply

      Guvernarea elitei este inevitabilă; democrația reprezentativă este doar fațada care o legitimează. Genial! Exemple se văd peste tot. Este un adevăr atât de evident, mă mir că nu mi-a sărit în ochi demult!

  • Hava Oren commented on September 18, 2020 Reply

    Extraordinar de interesant! Apreciez aspectele pozitive ale organizației, care a ținut loc de familie tinerilor traumatizați, singuri și lipsiți de mijloace. Ceea ce nu pot înțelege, cu mintea mea de 75 de ani mai târziu, este în ce măsură acest tineret a fost „brainwashed” ca să primească cu entuziasm faptul că li se desființează organizația și să lupte împotriva sionismului, adică împotriva propriului lor popor. Eu găsesc că a fost o tragedie.

    • Andrea Ghiţă commented on September 18, 2020 Reply

      Starea de fapt din acea perioadă era mult mai complexă decât ne imaginăm noi şi cred că ar merita abordată în Baabel. Tinerii supravieţuitori erau plini de elan şi noua orânduire părea să le ofere egalitatea de şanse şi posibilitatea realizării profesionale. Erau orfani, aruncaţi în vârtejul vieţii, coşmarul trăit nu le-a întărit credinţa , ci dimpotrivă. OTDE era ca o mare familie unde toţi erau egali: orfani, săraci şi plini de speranţă. Cei din OTDE au îmbrăţişat idealurile noii orânduiri şi unii au avut posibilitatea imediată de a le pune în practică. Majoritatea erau foarte bine pregătiţi de pe băncile Liceului Evreiesc care beneficiase de o gardă de foşti profesori universitari daţi afară din motive rasiale exact la înfiinţarea liceului. Majoritatea covârşitoare a profesorilor şi elevilor fostului liceu au pierit în lagărele naziste, dar cei reveniţi au avut şansa de a urma facultatea, unii în URSS, alţii au devenit cadre didactice univ4ersitare încă de pe băncile facultăţii. Unii au intrat în activul de partid sau de stat, în diplomaţie. Părea că venise vremea împlinirii viselor, nu numai ale celor personale, ci şi a celor care ţineau de o orânduire nouă. Deci au crezut în politica partidului şi desfiinţarea OTDE li s-a părut un pas firesc în drumul către o orânduire fără diferenţe între naţionalităţi şi confesiuni. Totuşi, unii tineri din OTDE nu au renunţat la idealurile sioniste şi au plecat în Israel destul de repede, alţii au fost dezamăgiţi pe parcurs şi au părăsit ţara în anii 1970, 1980. Tata şi unchiul meu şi alţii, printre care Lya Benjamin au devenit profesionişti desăvârşiţi aici, în România. Însă privind retrospectiv, cu toţii s-au realizat în viaţă. Închei acest comentariu cam lung cu speranţa că un reprezentant al acestei generaţii va scrie despre acest subiect, cu sinceritate şi înţelepciunea vârstei.

  • Lucian-Zeev Herscovici commented on May 13, 2016 Reply

    Articol interesant, doamna Beniamin. Cred ca a venit timpul ca istoria OTDE, CDE si a altor organizatii si institutii, ca si istoria evreilor din Romania in general, sa fie cercetata si scrisa in mod strict obiectiv si obiectivist, “sine ira et studio”, fara polemica si fara ca autorul sa urmareasca sa serveasca unui scop, afara de adevarul istoric, adevarul, numai adevarul si tot adevarul. Va fi o intelegere reala a caracterului pluralist al societatii, cercetandu-se toate aspectele ei istorice, nu numai unele, considerate “politically correct”, sau sustinand un punct de vedere sau servind anumitor interese. Va felicit pentru acest articol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *