Ascult siderată, la televizor, opinia unei băbuţe ştirbe, dar surâzătoare, încântată că primarul din oraşul ei (Baia Mare) a fost reales cu un procentaj ameţitor : 70%. Ce contează că a fost săltat şi dus în arest preventiv pentru luare de mită, că era după gratii în momentul votării ? Bunicuţa nu argumentează cu prezumţia de nevonovăţie, ci cu dimensiunea furtului – mai redusă decât cele comise de «alţii » care au scăpat de la puşcărie şi s-au revalidat în funcţiile de conducere. «Lasă, maică, iese el de acolo şi totul va fi bine! »  Bine pentru cine ? Mă îndoiesc că pentru înfocata susţinătoare a primarului, îmbrăcată sărăcăcios, cu un batic decolorat în cap…vădind că se gospodăreşte din pensia modestă, precum – de altfel – marea majoritate a pensionarilor din România. Judecând-o după modul direct şi sincer în care se exprimă sunt aproape încredinţată că este o femeie «cu frică de Dumnezeu» care probabil nu a pus mâna pe bunul altuia şi şi-a învăţat copii să nu fure, se revoltă dacă cineva îi şuteşte portofelul în autobuz sau hoţii calcă locuinţa din vecini. Şi totuşi i se pare firesc ca un om politic – în cazul de faţă primarul,  care a băgat mâna în avutul public şi a primit foloase necuvenite – să  fie reaşezat în funcţie. Şi cazul bătrânicii nu e deloc singular. Primarii «penali» ai mai multor localităţi – chiar oraşe de frunte ale ţării – au  candidat şi au beneficiat de încrederea alegătorilor, obţinând victoria cu majorităţi confortabile.

În ciuda faptului că la orice miting de protest găsim pancarte pe care scrie «Hoţii!», şi se scandează la unison «Hoţii!» , hoţia, delapidarea, devalizarea, mita, şpaga  nu-l deranjează pe omul simplu dacă se petrec la nivelul clasei politice. Alegătorii pun cu seninătate şi dedicaţie ştampila pe numele posesorilor de dosare penale. O fi vorba de lipsă de informare sau de inerţie ? Inerţia care s-a manifestat chiar şi în oraşul meu natal, multicultural, atunci când celebrul primar Funar a obţinut trei mandate consecutive…din primul tur !

Potrivit Constituţiei, o persoană – învinuită, eventual reţinută, dar încă necondamnată definitiv –  nu poate fi frustrată de dreptul de a alege şi a fi ales. Dar majoritatea covârşitoare a candidaţilor sunt propuşi şi susţinuţi de formaţiuni politice care ar putea să impună criterii de integritate. Din păcate partidele perseverează în a rula aceleaşi persoane controversate şi se pare că procedura e aducătoare de profit electoral.  Care poate fi explicaţia ? Cred că, pe de o parte, este vorba de lipsă de informare, de perplexitatea alegătorului simplu, aflat în faţa buletinului de vot ticsit cu nume necunoscute dintre care reperează unul despre care a mai auzit…Că a auzit de bine sau a auzit de rău nici nu mai contează. Pe de altă parte, este vorba şi de resemnarea omului mărunt care a învăţat din experienţa proprie că nu poţi răzbi fără să dai mită pentru a-ţi obţine dreptul, deci i se pare firesc ca «cineva suspus» să primească mită,  să încalce legea sau să aibă parte de avantaje necuvenite… De curând şeful statului, aflat în străinătate, le explica nedumeriţilor de acolo cum s-a putut ca în peste 10 oraşe importante din România să fie aleşi în funcţia de primar persoane certate cu legea : “Este foarte discutabil cum au fost alese persoane cu probleme penale şi, din păcate, trebuie să recunosc că şi aici am fost întrebat de ce este posibil în România să fie alese persoane care au probleme cu legea. Le-am explicat că procesul de combatere a corupţiei în România este un proces dureros care este în curs şi suntem încă foarte departe de momentul în care toată lumea înţelege de ce este important să avem o clasă politică curată”. Ce se poate face pentru a schimba mentalităţile? Întărirea rolului educaţiei şi a societăţii civile sunt doi factori care pot aduce schimbarea mentalităţilor…Spun eu, deloc convinsă, în preajma Şavuotului, sărbătoarea care marchează primirea Decalogului. Îmi amintesc că acum câţiva ani,  la un concurs al emisiunii Transilvania Policromă, organizat de Şavuot, 99% din răspunsurile  telespectatorilor la tema „Spuneţi una din cele10 Porunci” erau identice: „Să nu furi!”.

Andrea Ghiţă