Am fost la târgul de carte Bookfest.

Vineri, 3 Iunie, am fost la târgul de carte Bookfest, la invitaţia primită de la un scriitor despre care am mai scris, Cătălin Mihuleac, referitor la cartea sa din 2014, America de peste pogrom, carte care a fost pentru mine o mare surpriză. A merge la târgul de carte este acum în Bucureşti într-o zi de vineri, la  ora 18, o adevărată escapadă, mai ales pentru mine, fiind legat de un efort fizic, având în vedere circulaţia de la această oră, bineînţeles cu taxiul, drum care a durat aproximativ 90 de minute.

Mirjam Photo0169

Dar efortul  a fost dublat de o solicitare psihică deosebită, deoarece autorul a ţinut cu tot dinadinsul să iau cuvântul. Sigur că aceasta a însemnat o pregătire specială şi în primul rând să citesc cartea cu mare atenţie ca să-mi pot da o părere, nu de cronicar literar, ci de cititor care a trăit în mare parte acele vremi despre care scrie Mihuleac, şi cu reverberaţiile lor asupra prezentului.

“Ultima ţigară a lui Fondane” e titlul şi a apărut la Cartea Româneacă, foarte recent, în 2016, cu subtitlul „Istorii despre Holocaust” şi o copertă splendidă, o reproducere după Mark Chagall, Homme-coq au dessus de Vitebsk, din 1925.

E vorba de 13 microromane, cum le numesc cei care au scris deja despre carte, legate între ele prin tematica evreiască care vizează foarte multe puncte sensibile ale politicii româneşti din perioada interbelică, Holocaustul, dar şi anii aşa zisei construcţii a socialismului şi cei de după 1989.

Citez pe autor din ce răspunde el pe coperta a treia a cărţii: Cea mai frecventă întrebare care mi se adresează pe tărâm literar este de ce mă preocupă chestiunea Holocaustului românesc dacă nu sunt evreu. Răspunsul meu invariabil este că mă preocupă tocmai pentru că nu sunt evreu. Şi mai departe: Sunt replici la adresa acelui patriotism de tinichea care ne face să mototolim paginile neconvenabile din istorie şi să le aruncăm la coş, în loc să ni le asumăm cu onestitate. Misiunea acestor cărţi este să scadă nivelul îngrijorător pe care ura rasială îl arată în timpurile noastre şi să facă lumea mai bună pe raza lor de cititori.

Mirjam Photo0168

Vreau să vă dau o imagine sumară a temelor luate în discuţie prin câteva din titlurile subiectelor care mi s-au părut cele mai semnificative: Gard în gard la Dorohoi, Balada păduchelui, Telegrame din Cernăuţi, Povestea celui mai mare privitor la pistruii cerului, Ultima ţigară a lui Fondane, Cu dragoste peşin, Supravieţuitorul, dar cea mai de actualitate în contextul mondial este, Moise + Isus+Mahomed = Love.

Mie mi-au plăcut toate, dar cel mai mult cea care a dat şi titlul cărţii.

Şi acum să revin la prezentarea de carte: Am mai fost, pot spune în urmă cu ani, la târguri de carte mult mai modeste, e adevărat, când s-au făcut la Teatrul Naţional ani la rând şi apoi la muzeul de istorie, dar nu la complexul expoziţional ca acum şi în ultimii 11 ani.

În afară de faptul că deosebirea este  ca cea dintre munca într-un atelier şi cea dintr-o fabrică, totul mi se pare ca a devenit extrem de impersonal şi strict organizat, cu o pierdere acută a unei intimităţi necesare unei prezentări de carte. Poate că numai eu am resimţit asta deoarece  am fost mai ales la prezentări individuale la câte o librărie . Gălăgia unor prezentări concomitente, cu microfon, la standurile altor edituri nu a oferit posibilitatea unei bune audiţii nici la prezentarea la care am fost invitată şi de aceea, în această gălăgie “de producţie “ totul mi s-a părut mai mult formal (să bifăm o prezentare?). Autorul a cărui carte urma să fie prezentată după cea a lui Mihuleac şi cei câţiva apropiaţi lui stăteau nerăbdători în jur. Sigur că e vorba aici de organizare la care nu mă pricep deloc. Pentru mine a fost dureros şi faptul că invitatul special al Târgului de carte, Israelul, a avut la aceeaşi oră, pe un fel de scenă, e adevărat în ivrit şi posibil în engleză, o manifestare probabil deosebită, cu un număr de aproximativ 7 persoane, aşezate pe o estradă  cu faţa la un public numeros pe scaune, şi se purta o discuţie pe care nu am putut-o urmări. Ar fi fost cred mai util pentru ambele evenimente o discuţie comună, ţinând seama de tematică cărţii lui Cătălin Mihuleac. Dar repet, organizarea nu mi s-a părut a fi punctul forte al acestei ediţii. Eu aş fi dorit ca la prezentarea cărţii lui Mihuleac să fie mai multă lume, chiar şi demnitari evrei ca să vadă că sunt oameni în ţara asta cărora le pasă şi care doresc să nu ascundă sub preş cele întâmplate, nu numai în trecut, dar chiar şi acum când antisemitismul fără evrei e la modă şi aşa zisul multiculturalism afişat este faţada sub care se ascunde de multe ori o respingere personală a oricărei diferenţe normale într-o societate cu adevărat democratică.

Revenind la subiect, scriitorul Dan Lucian Teodorovici a prezentat cu multă căldură şi talent, dar foarte scurt, cartea propriu zisă, mie revenindu-mi, aş zice, exprimarea simţămintelor mele personale, de fost implicat, martor direct al Holocaustului românesc, de fost deportat în Transnistria. Cred că e inutil să spun că deşi mă pregătisem serios notând ideile principale a celor pe care le doream spuse, nu le-am folosit deloc; m-am lăsat dusă de valul impresiilor de moment şi am spus o serie de platitudini sentimentale, poate şi convenţionale. Şi totuşi am spus ceva de care nu-mi pare deloc rău:

Cătălin Mihuleac este şi va fi un scriitor deosebit, care cu arma ascuţită a unui limbaj modern, de multe ori chiar prea licenţios pentru mine, cu un umor acid poate avea acces la un cititor tânăr, mai ales cu un subiect atât de dureros cum e Holocaustul. Mărturisesc că m-am recunoscut în multe trăsături ale personajelor din microromanele sale, dar mai ales în baba de la ghena de gunoi, care cândva a cântat la pian şi acum citeşte ziarele vechi şi îi e frică de un alt Holocaust, pentru că acum nimic nu e imposibil. Titlul este “ Balada păduchelui” şi e foarte sugestiv.

Nu toate cele 13 microromane au avut acelaşi impact asupra mea. Sigur e că Mihuleac s-a documentat foarte serios pentru fiecare şi personajele sunt foarte bine conturate şi emblematice. Nu pot uita pe Fondane (B. Fundoianu ) care a sfârşit în cuptoarele de la Auschwitz  şi acum, în mintea mea, nu-l pot vedea murind decât aşa cum l-a zugrăvit Cătălin Mihuleac. Vreau să amintesc că la data de 22 Sept. 2015, Asociaţia Culturală Arteş în cadrul proiectului iniţiat de primăria municipiului Iaşi cu privire la istoria minorităţilor, a realizat o abordare culturală, artistică a diversităţii, printr-un proiect finanţat de un grant oferit de Norvegia, Islanda , Liechtenstein şi Guvernul României, finanţând un spectacol de teatru într-un spaţiu neconvenţional, la depoul RATP, cu textul lui Cătălin Mihuleac din “Ultima ţigară a lui Fondane”, spectacol care s-a repetat şi în 13 Oct. Se pare că a avut un impact serios asupra spectatorilor şi-mi pare rău că nu l-am văzut.

Ţin să dezvălui puţin şi din” Suprevieţuitorul “ unul dintre ultimii supravieţuitori din trenurile morţii de la Iaşi, căruia în cadrul unei  pomeniri fastuoase la cimitir a evenimentelor triste ţinute cu participarea autorităţilor şi a reprezentanţilor comunităţii evreieşti, i se dă ultimul cuvântul, dar i se taie microfonul deoarece organizatorilor li se pare că vorbeşte prea mult. La sfârşit e lăsat să se descurce singur cu acel cadru de mers, ajutat totuşi de femeia care-l îngrijeşte în plin soare de sfârşit de Iunie. Aceasta-i de multe ori soarta celor care au trăit prea multe şi trebuie să fie martori  tăcuţi, deşi mai au ceva de spus, mai ales că acum sunt singuri şi trăiesc doar cu amintirile lor.

În final, la prezentarea cărţii, foarte bine documentat, a vorbit istoricul dr. Andrei Muraru, care a scos în evidenţă datele cercetărilor sale cu privire la Holocaustul românesc şi aportul lui Cătălin Mihuleac din punct de vedere artistic la cunoaşterea acestei triste istorii. Nu pot încheia decât cu rugămintea pe care v-o adresez din toată inima: Citiţi cartea şi nu veţi regreta.

 

Mirjam Bercovici, Bucureşti, 16 Iunie, 2015

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *