Biserica suedeză – o instituţie în criză

Chiar dacă dificultăţile cu care se confruntă clerul suedez nu au început recent, ele par să se intensifice în ultima vreme, direct proporţional cu sosirea zecilor de mii de refugiaţi, o situaţie care provoacă nu puţine polemici şi dileme.

Încă înaintea Franţei – a cărei politică faţă de refuzul categoric, al mulţimii de musulmani credincioşi, de a se incadra dă semne vizibile de şovăială (mă refer de astă dată la revizuirea legii cu privire la îmbrăcămintea nu tocmai libertină a fiicelor islamului) – câţiva reprezentanţi mai de seamă ai comunităţii bisericeşti suedeze au propus înlăturarea anumitor simboluri din locaşele de rugăciune aflate în incinta aeropoartelor, spitalelor, cu intenţia de a evita conflictele cu noii sosiţi, ale căror sentimente ar putea fi jignite de cruci, icoane şi alte semne ale străvechilor tradiţii.

Dezbaterile legate de acest subiect au atins în ultimele săptămâni proporţii nemaiîntâlnite, ajungându-se la manifestări cu care opinia publică scandinavă, atât de reţinută de obicei, nu a prea avut ocazii de a se familiariza.

« Este vorba de o simplă exprimare a ospitalităţii faţă de credincioşi ai altor religii” încearcă episcopul Eva Brunne să calmeze spiritele. « Astfel,li se va oferi multora posibilitatea de a se ruga împreună cu noi ».

Sunt însă numeroşi cei care consideră că propunerea de a înlătura simboluri religioase ar fi o expresie transparentă a politicii social-democrate, a actualei conduceri, faţă de biserică  (chiar Eva Brunne a fost vreme îndelungată angajată în această mişcare).

« Nici nu poate fi explicată altfel o idee teologică atât de lipsită de responsabilitate, catastrofală chiar din punct de vedere eclesiastic »,a scris Patrick Petterson, conducătorul spiritual al unei parohii din capitală.

Bineînţeles, discuţiile se extind în mod rapid şi pe reţelele sociale. Pe Facebook, de exemplu, a luat o deosebită amploare  campania numită ,,Crucifixul meu”, comentariile publicate în cadrul ei reprezentând un semn cât se poate de elocvent al adâncirii conflictului – şi  implicit – a  crizei cu care se luptă biserica, nevoită să se confrunte atât cu scăderea drastică a numărului de enoriaşi, cât şi cu acuzaţiile pe tema utilizării fondurilor, provenite din impozitele plătite de întreaga populaţie, în scopuri neadecvate, ca de exemplu călătoriile în străinătate ale clericilor, precum şi cazarea lor în condiţii nu chiar spartane.

Oponenţii campaniei, printre care persoane cu greutate în cadrul bisericii, sunt de părere că adepţii Crucifixului facebookian nu fac decât să verse benzină peste foc, ascuţind neînţelegerile, mai ales cele dintre creştini şi musulmani.

Furtuna a dus chiar la demisia recentă a unui preot renumit, un gest considerat revoluţionar pe aceste meleaguri.

« Avem de a face cu reînvierea unui conflict istoric între diferitele grupări ale Bisericii » scrie redactoarea publicaţiei Dagen (Ziua), Elisabeth Sandlund, care în acelaşi timp se întreabă: «Au oare creştinii dreptate atunci când afirmă că Isus reprezintă unicul drum spre Dumnezeu? Sau trebuie o societate modernă ar trebui să admită că există în paralel mai multe religii  şi toate sunt îndreptăţite, iar noi,oamenii, posedăm mai multe drumuri de a ne apropia de Dumnezeu?»

Această teorie devine şi mai actuală cu ocazia recentei polemici, mai subliniază autoarea articolului, participantă activă în campania de pe Facebook.

În mod asemănător gândeşte şi Prof. Magnus Hagevi, de la Universitatea Linne.: «Există în cadrul Bisericii diferenţe în modul de a se referi la credinţa creştină. Creştinismul nu poate exclude alte religii,dar priorităţile pot fi variate.»

Vor afecta oare aceste discuţii contradictorii respectul credincioşilor faţă de instituţie? Sandlund nu-şi ascunde temerile în această privinţă: «Cred că multă lume se va simţi dezorientată şi oamenii se vor întreba: Despre ce este, de fapt, vorba? Oare responsabilii bisericii nu au alte probleme, în timp ce lumea arde?»

În ceea ce mă priveşte, simbolurile religioase îmi provoacă o stare de nelinişte. Exaltarea şi fanatismul mi se par a fi de aceeaşi parte a ideologiei şi istoria ne oferă câteve exemple concludente în acest sens. Poate de aceea mă simt mai apropiat, oarecum, de oponenţii campaniei decât de adepţii acesteia, chiar dacă nu particip în mod direct la discuţii.

Iar dacă aş fi nevoit să-mi aleg o religie (au mai fost cazuri de-a lungul istoriei), aceasta ar fi probabil Pluralismul, în care (tot probabil) voi crede şi de acum încolo. O fi aceasta reacţia mea la  extremismul şi violenţa care ne ameninţă? Şi asta în pofida numărului uriaş de simboluri şi lozinci religioase pe care omenirea le scandează de mii de ani.

George Farkas

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on September 11, 2016 Reply

    In lipsa articolelor lui George Farkas, am cunoaste mult mai putin despre realitatea suedeza – destul de periferica pentru noi, central-est europenii, desi – probabil – noi suntem periferia. E foarte interesanta raportarea suedezilor la religie si ospitalitate. Insa oaspetii pot abuza de aceasta din urma.

  • Tomi Anca commented on September 8, 2016 Reply

    Hmmm,ultima parte ma pune pe ganduri….
    Oare “Pluralismul”este un cuvant care inlocuieste “Ateismul”?.
    Inclin sa cred in privinta asta ca unchuiul meu(Frici,stii tata lui Gyuri)spunea adesea “fiecare cu …. ma-si”).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *