Polonia 1977

După patru ani, în luna martie a anului 1977, am ajuns din nou în Polonia, însoţind nişte tipi plasaţi undeva mai sus în piramida tehnocratică a comerţului exterior. Problemele tehnice care au impus această călătorie erau dificile sau mai curând ingrate şi nu fac obiectul acestor rânduri.

Aparatul BAC-11 aparţinând companiei Tarom lega Otopenii cu Varşovia în circa trei ore, survolând un spaţiu  profund  afectat de cele două războaie mondiale, şi marcat de graniţele istoric fluide ale ţărilor care au aparţinut imperiului habsburgic. De-a lungul veacurilor, harta Poloniei arată ca o amoebă, ale cărei dimensiuni şi poziţie s-au schimbat în mod continuu.

Varşovia

La ieşirea din clădirea aeroportului Varşovia ne aştepta ultimul model de Volga aparţinând Ambasadei Române, având plăcuţa de înmatriculare cu inscripţia Corpului Diplomatic şi la volan un  şofer cu şapcă. Călătoria cu acest vehicul  parcurgând traseul cenuşiu al capitalei poloneze, ca şi apariţia mea în holul de recepţie al hotelului “Polonia”, din centrul oraşului, însoţit de şoferul  respectiv, care îmi ducea valiza, au fost nişte  chestii care în  contextul istoric  amintit m-au flatat grozav.

Cerul de plumb de la Katowice 

Convorbirile au început în Silezia, la Katowice – oraş polonez cunoscut încă din sec. X. În 1795, odată cu împărţirea Poloniei, Katowice a trecut la Prusia (sub denumirea Kattowitz) până în anul 1918 când a revenit  în noua Polonie. Menţionez că între 1953-56 oraşul s-a numit şi Stalinogrod (un fel de Oraşul Stalin).

Industria minieră care înconjoară urbea poluează atmosfera la maximum, transformând în cenuşiu cămăşile mele albe, încă  înainte de a intra în sala de discuţii cu partenerii. Aflăm cu această ocazie că limba folosită va fi germana sau eventual engleza – în locul rusei folosite anterior. trecut

Seara, în holul hotelului “Silesia”, unde locuiam, privesc plictisit pliantele turistice, dominate de ofertele de vizitare a oraşului Cracovia, obiectivul turistic major al regiunii. Un sentiment ciudat, oarecum sumbru, mă  aduce în faţa unei hărţi mari a Sileziei, aflată în acelaşi hol – unde găsesc ceea ce am intuit: orăşelul Oswiecim se afla la mai puţin de 30 de  km de acest punct. Deci ceea ce a fost lagărul Auschwitz – simbolul tragediei poporului evreu – se afla la mică distanţă de Katowice, dar în multitudinea de informaţii turistice oferite în holul hotelului nu apare nici un cuvânt despre locul  amintit…

Pliante cu tot ceea ce doriţi – mânăstiri, lacuri, monumente, Cracovia, Zakopane, munţii Tatra – realmente orice doriţi – dar nici un cuvânt despre Auschwitz…  Noroiul de pe trotuare şi burniţa permanentă care cade din cerul de plumb dizolvând praful de cărbune din aer nu sunt de natură să-mi amelioreze starea de tristeţe. Dar compasiunea pentru magazinele alimentare goale din oraşul liberalului Edward Gierek (care conduce acum Polonia), este pe undeva atenuată…

Dimineaţa şefii delegaţiei pleacă la Cracovia într-o vizită turistică oferită de parteneri şi eu – având treabă – părăsesc oraşul cu destinaţia Poznan.

 

 Pila se pronunţă Piua !  

Dimineaţa am părăsit hotelul “Orbis Polonez” din Poznan într-un Polsky-Fiat, spre nord, cu destinaţia Pila. Peisajul verde închis al Prusiei istorice alterna permanent cu păduri de brazi şi mesteceni, lacuri şi ceţuri sugerând totodată şi apropierea Mării Baltice.

Oraşul este plasat în partea de Nord-Vest a ţării.  Înfiinţat de nobili polonezi în jurul anului 1400, a devenit suedez în 1655 şi parte din Prusia, între anii 1722-1945 sub numele de Schneidemuehl. La intrarea trupelor sovietice, în 1945, oraşul a fost distrus în proporţie de 90%. Populaţia majoritar germană din regiune a fost expulzată şi în locul acesteia au fost transferaţi un  milion de polonezi din oraşul şi regiunea Lvov, teritoriu care avea să facă parte din Ucraina.

Convorbirile purtate cu unul din parteneri (conducătorul unităţii în care utilajele respective erau  testate) au depăşit adesea domeniul strict  profesional, alunecând în zona labilă a politicii. Discuţiile erau unilaterale, el vorbind în mod continuu, în timp ce contribuţia mea era limitată la mici expresii de surprindere, nedumerire şi uneori aprobări nesincere, impuse de poziţia mea ingrată de furnizor…

Interlocutorul meu fusese, copil fiind, obiectul unui transfer nedorit dintr-o vilă luxoasă din Lvov într-un mic apartament de bloc la Pila, ceea  ar fi explicat (din  punctul meu de vedere) adversitatea sa la adresa marilor puteri, care la Yalta sau Potsdam au  stabilit, printre altele, frontierele actuale ale Poloniei.

Omul avea ce avea însă cu evreii care ar fi  condus până nu de mult Polonia incepand cu Wladyslaw Gomulka, dar şi cu Israelul,  ar fi emigrat toti evreii,  inclusv marii generali ai armatei poloneze (evrei şi ei), lăsându-l pe el, un conducător de întreprindere, să trăiască cu 5.000 de zloty pe lună (echivalentul a 2.500 lei în 1977) şi să facă coadă, în zori, pentru o sticlă de lapte destinată copiilor. Încerc să-i sugerez fără  efect că Maria Sklodovska-Curie, sau Chopin, au preferat malul Senei în locul celui al Vistulei, fără ca personalităţile respective să fie blamate.

Oraşul Pila

Chestia cu distribuţia laptelui era fără îndoială reală. Văzusem cozi matinale chiar şi în oraşe mari cum ar fi Katowice, Poznan sau Varşovia. Puterea de cumpărare scăzută a salariului primit de un inginer polonez era de asemenea reală, fiind, după aprecierea mea, în perioada respectivă, aproximativ jumătate din ceea ce primea corespondentul său din România.

În ceea ce priveşte vinovaţii pentru situaţia respectivă, interlocutorul meu era totalmente eronat.  Wladyslaw Gomulka, care a  condus ţara între 1960 şi 1970, nu era evreu. Din anul 1967, acesta a început o campanie antisemită îndelungată, fără echivalent în ţările din blocul sovietic, fiind singurul conducător care (împreună cu teoreticianul acţiunii, ministrul de interne Moszar) a încercat să conecteze nemulţumirile populaţiei cu rezultatele războiului de 6 zile dintre Israel şi vecinii săi arabi. Cu toate acestea, în vara anului ‘67, numeroşi cetăţeni polonezi evrei şi creştini şi-au manifestat în mod deschis solidaritatea cu Statul Israel şi au depus buchete de flori şi scrisori de felicitare la ambasada Israelului (ulterior închisă) din Varşovia.

În decembrie 1970, evenimentele sângeroase de la şantierele navale din Gdansk au dus la demisia nefericitului Gomulka. La conducerea Poloniei a apărut Edward Gierek, un tânăr polonez emigrat din Franţa, care, deşi umblat prin vest, a capotat în mod similar după 10 ani. De la ultima mea vizită în Polonia au apărut şi alte personalităţi care au mediatizat (cum se zice acum) Polonia în lume: generalul Woijciech Jaruzelski, omul cu mână forte, sindicalistul Lech Valesa, regizorul Polansky şi fără îndoială celebrul papă Karol Wojtila.

Martie ‘77 la  Varşovia

Un punct de destindere se arată la orizont: două zile în Varşovia, în cadrul unui week-end care separă cele două săptămâni planificate în ţara de origine a elitelor conducătoare din Ţara Sfântă.

Vineri după-amiază mă instalez în  punctul central al oraşului – la intersecţia arterelor Jerolimskie (Ierusalim) cu Marszalowska – pe terasa aceleiaşi cafenele cu acoperiş ondulat unde am stat în urmă cu patru ani, încercând să înregistrez schimbările intervenite în perioada respectivă. În faţă, la fel de impozant, se află Palatul Culturii, cadoul sovietic care, potrivit multor polonezi, distonează cu arhitectonica capitalei şi ar trebui demolat.

Clădirea domină însă şi acum  centrul Varşoviei, definind ceea ce a fost stilul  definit al epocii, similar Casei Scânteii din Bucureşti. Spre est, calea Jerolimskie ajunge la malul râului Vistula, unde am imortalizat cu aparatul Zorki statuia celebrei sirene care ar fi ordonat pescarilor Wars şi Zawa înfiinţarea oraşului. Nu departe, spre nord, se află piaţa oraşului vechi Stare Miasto, reconstruită complet după război. Într-o sală adiacentă pieţei rulează non-stop un film arătând distrugerea Varşoviei în 1945. Krakowskie Przedmiescie este probabil cea mai frumoasă stradă din oraş, incluzând biserici şi palate precum acest Potocki Palace,  unde fi început idila dintre Napoleon şi frumoasa contesă poloneză Maria Walewska.

Este de admirat efortul edililor de a reface întocmai oraşul, distrus în întregime de armata germană în 1945. Circulă o legendă neoficială – pe care colegul meu M. ( delegat permanent în Polonia) ne-o redă cu voce scazută – potrivit căreia sovieticii au intrat în Varşovia în mod deliberat cu o zi mai târziu, pentru a da posibilitatea nemţilor să distruga complet suprastructura unei viitoare Polonii democrate.

Relaţiile sovieto-polone sunt interesante, dar ceea ce mă întristează acum este completa ignorare a trecutului evreiesc al oraşului. Cu patru ani în urmă (în anul 1973) am descoperit cu greu, într-un  magazin din Stare Miasto, o ilustrată cu  monumentul închinat eroilor din ghetoul Varşoviei. Acum asemenea fotografii sunt de negăsit, iar  monumentul realizat de  Natan Rappaport în 1948, având un text în limbile polonă, ivrit şi idiş, a dispărut de pe hărţile turistice ale oraşului, împreună cu eroul  ghetoului, Mordehai Anilewicz.

Dimineaţa, după micul dejun, merg spre agenţia economică de la ambasada României unde, la ora 9, aveam să mă întâlnesc cu tânărul diplomat M.,care mă invitase la un tur cu Dacia prin oraş. De la început forfota din holul central mi s-a părut anormală. O coadă imensă la telefon,  feţe descompuse, femei lăcrimând. M. se desprinde dintr-un grup şi îmi explică crispat: aseară a fost un cutremur catastrofal la Bucureşti… Eu întreb din nou, şi iarăşi şi iarăşi… Pare un coşmar şi gândurile focalizează cu intensitate clădirea paralepipedică din faţa gării de sud din Ploieşti unde locuiam atunci… Ce s-a întâmplat cu soţia şi copiii? Nimeni nu ştie cu exactitate despre ce este vorba… Ştirile erau  contradictorii şi adeseori  exagerate – în ambele direcţii.

Mă plasez în neştire la rândul unui telefon, unde, după o regulă stabilită ad-hoc, am dreptul, ca fiecare dintre delegaţi, să sun la trei numere din România, numere care în mod  sistematic nu răspund, după care revin din nou la  rand. Ciclul se repetă de câteva ori. Ce s-a întâmplat cu soţia şi copiii? După un timp înţeleg că nu am şanse  să aflu ceva despre ai mei… Scriu într-un registru cele trei numere de telefon precum şi numele hotelului unde aveam să fiu anunţat dacă cineva răspunde….

Pe drum spre hotel cumpăr “Trybuna Ludu”, oficiosul guvernului, care, pe prima pagină, publică o ştire senzaţională şi care de altfel s-a dovedit ulterior falsă: centrul oraşului Ploieşti e la pământ… Nu recunosc imaginile fotografiate ca fiind din oraşul meu de baştină şi în mod implicit pun la îndoială şi textul.

Fiind singurul client al hotelului implicat în problemă, direcţiunea hotelului se comportă într-un mod ieşit din comun. Primesc un serviciu de exceptie… Din lobby cineva din personal va suna periodic numerele mele în următoarele 24 de ore până se va primi un răspuns şi în plus telefonul din camera mea va fi conectat în mod permanent la linia internaţională…

Încerc o a treia posibilitate, în  cladirea telefoanelor din Varşovia. Aci funcţionarii mă informează rece că linia este întreruptă, că România nu răspunde, iar când răspunde sunt priorităţi majore şi în consecinţă cererile private nu au loc.

În cele din urmă o persoană de bine de după ghişeu acceptă să sune de câteva ori în cursul nopţii intercalând apelul  meu priorităţile majore. În noaptea aceea rece de martie am parcurs de mai multe ori triunghiul hotel-telefoane-ambasadă.

Următoarele 14 ore le-am petrecut fumând în neştire în camera de hotel în faţa unei ceşti de cafea. La ora 9 dimineaţa, duminică, sună telefonul. Ridic emoţionat receptorul. Este fata de la recepţie. “Unul din numerele dumneavoastră de telefon răspunde. Aveţi legătura cu Bucureştiul!”.

***

Au trecut aproape 30 de ani de la convorbirile cu frustratul personaj de la întreprinderea din Pila. Revăzând prezentele însemnări, mi-am amintit de chestia cu generalii evrei din armata poloneză şi am vrut să verific dacă afirmaţia omului are o bază reală. Navigând (cum se spune) pe Internet, am găsit un  text despre campania antisemită a lui Gomulka,  scris de un anume Wladzimierz Rozenbaum şi prezentat la Atlanta în 1975. În  text se confirmă faptul că generalii polonezi de origine evreiască,  respective Mankiewicz, Dabkowski, Stamieszkin şi Blum, din forţele aeriene poloneze, au fost demişi pentru simpatii sioniste, împreună cu editorul-şef Kaufman al oficiosului  partidului “Trybuna Ludu”… Nu am investit timpul necesar să aflu dacă aceştia au ajuns finalmente în Ţara Sfântă sau în Lumea Nouă.

***

Polonia a deschis în ultimii ani porţile pentru tinerii israelieni trimişi să viziteze noua industrie politico-turistică de la Auschwitz. Personal nu intenţionez să ma reîntorc vreodată în teritoriul cuprins intre Oder-Neisse şi Bug

Theodor Toivi

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *