Repartizarea la uzină

Noul meu conducător de proiect, director în ministerul Petrolului, era foarte mândru de succesul meu la examenul de stat, atribuindu-şi probabil o parte din merit. Aflând de repartiţia mea la Uzina 1 Mai din Ploieşti, mă asigura că se va ocupă personal de angajarea mea la o altă întreprindere ploiesteana, cu profil de automatizare.

–              Ai făcut un proiect notat cu 10, ce naiba ! Poţi fi angajat  ori oriunde  vrei  în probleme de automatizare !

–              Sunt interesat  să mă prezint imediat  la lucru, adică la 1 august. Renunţ la tabăra studenţească de la Eforie Sud, pentru care sunt înscris, răspund eu prudent.

Importantul  om insistă să mă duc în tabără fără nici o grijă.

–              Va fi necesar doar să te prezinţi la Departamentul Rafinăriilor din Ploieşti, o zi înainte de începerea lucrului, adică la 14  august, pentru a-ţi ridica noua ta repartiţie. Mă voi ocupa personal de acest lucru.

După frumoasele  zile petrecute în tabăra cu corturi de pe litoral, mă prezint la Departamentul din Ploieşti amintit mai sus. Inginerul C, şeful Serviciului Mecanic, ascultă prelegerea mea despre recomandarea conducătorului de proiect privind noua repartiţie şi mă anunţă cu răceală:

–              Nu avem locuri disponibile pentru ingineri stagiari în Ploieşti !

–              Dar conducătorul meu de proiect, directorul Dvs. din minister, m-a asigurat că voi primi azi o repartiţie în domeniul automatizării.  Am luat notă 10 la Examenul de Stat. Nu a vorbit cu Dvs. în acest sens ?

–              Te sfătuiesc prieteneşte să nu mai aminteşti numele protectorului tău. A fost arestat acum o săptămâna şi este închis. Evident nu mai esta director în minister… Dacă vrei, totuşi, să lucrezi în acest domeniu, te pot ajută cu o repartizare la Oneşti sau Dărmănesti !

–              Apreciez  propunerea Dvs. şi va mulţumesc, dar nu o pot accepta. Eu intenţionez să lucrez în oraşul Ploieşti unde locuiesc  şi ceea ce îmi rămâne de făcut este să mă prezint la lucru, acolo  unde sunt  actualmente  repartizat…

Privind retrospectiv, soarta m-a favorizat.  Fără îndoială că dimensiunile, diversitatea, nivelul tehnic înalt  şi prestigiul internaţional al uzinei, unde am lucrat mai bine de două decenii (cu bune şi arareori cu mai puţin bune),  mi-au oferit posibilităţi de dezvoltare  superioare,  oricărei  alte opţiuni din oraşul natal…

La uzina din Ploieşti

M-am prezentat la renumita întreprindere din Ploieşti la  15august . În prima grupă de “repartizaţi” eram cam 10 ingineri. Directorul administrativ al întreprinderii, om fără calificare tehnică, a început să ne repartizeze pe secţii. Vine rândul meu. Omul începe să mă interogheze:

–              Ce facultate ai făcut ? Ce proiect de diplomă ai avut ? s.a.m.d.

–              Am absolvit facultatea de utilaj petrolier şi am susţinut un proiect de diplomă în ramura automatizării. Am obţinut notă 10, adaug eu în continuare cu o mândrie naivă…

–              Automatizare – automatizare, răspunde tipul, dar ce fel de automatizare ?

–              Automatizarea unei instalaţii de rafinărie, răspund eu precaut.

–              Perfect , te repartizez la secţia Cazangerie. Acolo se va construi o rafinărie pentru Asia! decide tipul cu entuziam.

–              Bine răspund eu, dar Cazangeria este o secţie de construcţii metalice. Eu cunosc deja bine această uzina din timpul practicii. Mai apropiată de profilul meu cred ar fi secţia de Pneumatică.

–              Decizia este luată. Vei fi mulţumit, finalizează tipul discuţia.

(Evenimentele care au urmat au dovedit că omul a avut dreptate. A urmat standul de montaj al instalaţiilor de foraj, instalaţia cu primele comenzi pneumatice şi primele mele succese, episoade despre care voi aminti cu alt prilej.)

Mă prezint la secţia Cazangerie unde sunt primit cu simpatie. Şeful secţiei era ing. P(60+) om blajin, în apropierea pensionarii. Adjunctul său era ing. T (30) un tip înfipt, care ulterior a făcut carieră: şef de secţie, deputat, premii şi distiinctii, director la câteva întreprinderi prahovene, etc. Unul din inginerii mai vechi în secţie, N, responsabil cu sudura, este delagat de conducerea secţiei, să-mi prezinte întreagă uzina , inclusiv Cazangeria.

Amabil şi foarte conştiincios, N mă plimbă o zi întreagă prin marile secţii ale uzinei: Mecanică cu impresionantele maşini de danturat si marile maşini de alezat, Forja, Turnătoria şi altele.

Cazangeria, denumită impropriu “secţie”,  la data amintită era ea însăşi o mare întreprindere de construcţii metalice, cu mii de lucrători. Produsul principal erau ”turla”, care odată montată şi ridicată în poziţia verticală atingea o înălţime de peste 50 metri! Se fabricau de toate, dar niciodată n-am văzut execuţia unor “cazane”… Numele secţiei era în mod cert  istoric !

Cu ocazia vizitetei, N m-a prezentat la toţi şefii de sectoare cu care aveam să colaborez în viitorul apropiat.

În ziua următoare, o nouă grupă de ingineri s-a prezentat la lucru şi câţiva dintre ei, absolvenţi ai politehnicii din Timişoara, au fost repartizaţi la Cazangerie. Conducerea secţiei, nedorind să întrerupă din nou activitatea inginerului N, m-a delegat pe mine să fac prezentarea de rigoare ale uzinei şi secţiei, noilor angajaţi.

Mă achit în mod conştiincios, poate prea conştiincios, de prima sarcina primită la locul de muncă. La sfârşitul interesantului, dar obositorului tur de forţă care a durat aproape o zi, unul în noii colegi inginerul B (originar din Ţara Oaşului), mă întreabă oarecum bănuitor, dat fiind că vârstă mea de 23 de ani era evidentă:

–              Dar de cât timp lucrezi în uzina, că ai ajuns s-o cunoşti atât de bine ?

–              De ieri ! răspund eu în mod candid…Ceilalţi izbucnesc în ras, unii aplaudă, dar B mă apostrofează furios, simulând un fel de indignare:

–              Mă al naibii om ! Şi când te gandesti că el ne-a prezentat şefilor de sectoare ca şi cum ar fi fost directorul uzinei !

Am devenit imediat foarte buni prieteni, petrecând adeseori  împreună week-endurile. Prietenia noastră s-a menţinut şi după mulţi ani, când Berinde a ajuns mare ştab în minister…

Theodor Toivi

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *