Menora

  O întâmplare la Pisa.

Avionul companiei aeriene  Alitalia, decolat în urmă cu o oră de pe Fiumicino Roma, ateriză pe aeroportul Galileo Galilei din cunoscuta localitate Pisa, aflată în centrul regiunii Toscana. Tânărul Alon, care aştepta la ieşirea aeroportului, remarcă imediat pe cei doi călători cu mustaţă care veniseră cu zborul amintit. Bagajul fiecăruia, sosit pe bandă rulantă. consta dintr-o singură valiză.  În spate purtau rucsacuri ecosez şi în mâna câte o servietă metalică diplomat. Etichetele ataşate valizelor arătau că veniseră din Liban, via Istanbul şi Roma.

Cei doi urcară într-un minibus Renault care îi aştepta. Tânărul Alon urcă într-o dubă Fiat, având pe uşi emblema unei mici instituţii industriale din localitate: “Idraulici Co.” Duba Fiat porni imediat în urmărirea minibuzului. Acesta intră într-un cartier cu clădiri tip condominium din perferia oraşului şi îi debarcă pe cei doi tipi cu mustaţă, la intrarea unui bloc cu garsionere de închiriat. Imediat minibuzul demară într-o direcție necunoscută, dar nu înainte ca Alon să introducă numărul de înmatriculare într-un mic calculator portativ.  Fiatul intră într-o parcare alăturată, fără ca şoferul să ia în seamă menţiunea”rezervat”!  Din dubă au coborât doi tineri în uniforma întreprinderii „Idraulici Co.” şi au montat cu repeziciune pe un stâlp alăturat o cameră video cu emiţător, direcţionată spre uşa unde intraseră cei doi tipi.   Pe ecranul calculatorului din Fiat apăru o adresă conexată la numărul introdus. În continuare, Alon urmă traseul indicat pe ecran spre adresa respectivă şi ajunse într-un cartier alăturat, unde constată cu satisfacţie că în faţa unei vile se află parcat microbuzul urmărit. Operaţiunea de montare a unei camera video cu emiţător se repetă şi aici. Înainte  ca Fiatul să părăsească locul, unul  din tinerii în uniforma „Idraulici Co.”, plasă cu repeziciune un mic aparat magnetic sub caroseria  minibuzului…

***

Vasul de croazieră Royal acostă în portul italian Livorno. Escala era destinată vizitării obiectivelor turistice majore aflate în apropiere: Firenze, Pisa şi Montenero. Îmbarcaţi în trei autobuze confortabile, pasagerii vasului Royal care optaseră pentru obiectivul Pisa au ajuns în Piazza dei Miracoli, punctul principal de atracţie al oraşului. Împărţiţi în trei grupe conduse de câte un ghid calificat, pasagerii urmau să viziteze pe rând cele trei minuni ale locului: Turnul Înclinat (1173 – 1350), Domul (sec. XI – XIV) şi Baptisteriul (1152 – 1284).

Printre turiştii aflaţi în grupul care intră în impozanta clădire a  Domului se aflau şi doi tineri cu aspect mediteranean, purtând  fiecare un mic rucsac ecosez. Aşezați pe una din băncile destinate credincioşilor, cei doi contemplau în tăcere uluitorul interior al Domului.

În acelaşi timp microbuzul Renault parcă pe o străduţă  în apropiere de Piazza dei Miracoli. Cei doi mustăcioşi sosiţi cu o zi înainte la Pisa cu Alitalia coborâră din vehicul şi se îndreptară spre clădirea Domului. Amândoi purtau rucsacuri ecosez în spate. În interiorul Sfântului Lăcaş cei doi se aşezară ca din întâmplare pe una din băncile aflate în proximitatea celor doi pasageri ai vasului Royal. Aceştia din urmă se ridicară imediat, îndreptându-se spre ieşire. Nimeni nu observă că tinerii pasageri de pe Royal schimbaseră rucsacurile cu cele aparţinând celor doi tipi sosiţi cu a zi înainte din Roma.

În orele serii autobuzul cu turişti se întoarse la Livorno şi parcă în apropierea cheiului unde era ancorat vasul Royal. Grupul de pasageri a început îmbarcarea. Ofiţerul de securitate al navei se afla la intrare, controlând documentele fiecărui pasager. Cei doi tineri mediteraneeni înmânară actele la control, la fel cu ceilaţi pasageri. Ofiţerul de securitate era intrigat de faptul că rucsacurile tinerilor erau pline până la refuz. Deşi trecuseră prin poarta electronică de control, solicită deschiderea rucsacurilor pentru verificare. În interiorul acestora se afla câte o cutie de carton cu un joc Lego! Le-am cumpărat la Pisa pentru nepoţii noştri din Marsilia, explicară cei doi zâmbind şi primiră permisunea de îmbarcare…

Echipajul vaporului de croazieră Royal a început pregătirile de părăsire a portului Livorno. În cabina sa ofiţerul de securitate al navei se gândi că în Piazza dei Miracoli nu se aflau magazine de jucării.  Ridică receptorul telefonului şi formă succesiv numerele cabinelor celor trei ghizi care au condus turiştii în Pisa.

–  Ascultă, a părăsit azi cineva grupul de pasageri aflaţi în Pisa, pentru cumpărături în oraş?

–  Nu absolut nici unul, în mod categoric nu, răspunse fiecare ghid în parte…

Trebuie să-i mai verific o dată pe cei doi băieţi cu Lego în rucsac, gândi ofiţerul.

 

Şanghai, China.

Tânărul Huan, student la „Shanghai Study Centre – Faculty of Architecture”, avea o ocupaţie secundară menită să-i rotunjească modestele sale venituri necesare studiilor. Primise de la „Plastic Factory Jiaxing, China” un set complet de elemente  Lego şi un aparat sofisticat de fotografiat. Potrivit actului de angajare la firma amintită, Huan trebuia să întocmească ilustraţiile necesare instrucţiunilor de folosire ale jocului Lego. Produsul, proiectat în Rusia, era în curs de asimilare la uzina amintită. pentru un lanţ de magazine de jucării dintr-un emirat arab. După orele de studii, în mica sa garsonieră, Huan monta diversele combinaţii posibile din componentele primite, le fotografia dintr-un unghi optim şi însemna pe fiecare fotografie numărul de cod al pieselor componente. După un timp Huan montase potrivit listei trenuleţe, castele, căsuţe, păpuşi şi alte jucării menite să aducă bucurie copiilor şi părinţilor acestora. Montând cu meticulozitate componentele diverselor truse de Lego, de la cele simple la cele mai complicate şi evident mai costisitoare, Huan observă un lucru bizar.

Din fiecare trusă rămâneau câteva piese fără întrebuinţare. La prima vedere piesele nu puteau fi ataşate la nici un proiect Lego. Intrigat, Huan se consultă cu unchiul şi sponsorul său, inginer proiectant la o uzină de armament. Acesta analiză cu interes piesele „inutile” din Lego şi exclamă stupefiat:

– Acestea sunt componentele armei sovietice Kalashnikov ! Din plastic de culoare gri-argintiu!

– Ce să fac acum? întrebă îngrijorat Huan.

– Sfatul meu, răspunse unchiul, e să nu te amesteci. Nu ai observat nimic!

Huan nu dorea nici el să-şi complice existenţa. Termină instrucţiunile de folosire ale fiecărei truse Lego cu fotografiile respective în culori, omiţand deliberat piesele „nefolosite”…

Când omul de legătură al firmei veni pentru a ridica fotografiile şi trusele Lego, Huan ceru explicaţii asupra clienţilor. Omul răspunse scurt.Orientul Apropiat.

A două zi unchiul intră în biroul ofiţerului de securitate al uzinei unde lucra şi relată povestea cu piesele Lego din care se putea construi un kalashnikov din plastic…

–  Voi transmite informaţia mai sus, răspunse ofiţerul. Dar deocamdată îţi dau un sfat: Spune-i nepotului să-şi schimbe locuinţa. Cred că „clienţii“ ştiu că nepotul a observat piesele în plus şi s-a interesat de destinaţia proiectului!

Huan ascută sugestia unchiului şi cu ajutorul acestuia se mută într-un cartier îndepărtat.

După un timp află de la un fost vecin întâlnit întâmplător că într-o noapte fosta sa garsioneră a fost mitraliată de doi tipi mascaţi, care au fost arestaţi de miliţie imediat după incident.  Din fericire nu au fost victime…

 

În portul Livorno.

Nava de croazieră Royal părăsise portul de câteva minute. Ofiţerul vasului se decise definitiv să ancheteze mai în amănunţime problema truselor Lego „cumpărate” la Pisa şi aduse pe bord de cei doi mediteraneeni. Înarmat cu revolverul din dotare, ofiţerul bătu la uşa cabinei 652, ocupată de cei doi suspecţi.  Uşa se deschise şi unul dintre cei doi ocupanți ai cabinei îl primi zâmbind cu amabilitate. În acelaşi timp ofițerul primi o puternică lovitură în cap de la cineva aflat în spatele lui şi căzu în nesimţire. Cei doi ridicară trupul inert al ofiţerului, îl târâră pe mica terasă a cabinei, de unde îl aruncară în mare după ce îl deposedară de revolver.

În apă ofițerul se dezmetici şi începu să înoate. Din fericire o şalupă militară care supraveghea plecarea navei Royal trecu pe alături şi ofiţerul ajunse cu bine în birourile Autorităţii Portuare Livorno. Căpitanul navei Royal a fost imediat înştiinţat telegrafic şi echipa de securitate a vasului a arestat pe cei doi ocupanţi ai cabinei 652. În scurt timp ei au fost transferaţi pe o navă militară italiană care i-a predat în cătuşe Autorităţii Portuare pentru continuarea anchetei.

***

Alon predase serviciilor secrete italiene toate informaţiile primite din Ierusalim şi din Beijing via Ierusalim, privind activitatea şi scopul sosirii în Pisa a celor doi mustăcioși cu rucsacuri ecosez precum şi motivul urmăririi deplasării acestora prin Pisa. Alon ştia că ei sunt terorişti veniți în Italia cu o misiune specială.  Aceste informaţii, împreună cu ciudăţenia utilizării unor rucsacuri ecosez roşu-verde identice, au confirmat legătura între grupul celor sosiţi cu Alitalia în Pisa şi cei debarcați din nava Royal. Primii doi au fost arestaţi pe aeroportul Galileo Galilei în momentul când încercau să părăseacă Italia cu un avion al companiei Turkish Airlines.   Ancheta a stabilit că scopul teroriştilor a fost deturnarea navei de croazieră Royal în scopul aducerii acesteia într-un port libian.

 

Cine era Alon.

În urmă cu câţiva ani Alon a fost angajat de instituţia  particulară Elyon din oraşul israelian Herzliya Pituach, condusă de colonelul de rezervă Akiva.  Personalul companiei Elyon şi directorul acesteia s-au remarcat în soluţionarea unor probleme complicate de securitate, lucrând în paralel cu serviciile secrete guvernamentale, dar finanţate de sponsori păstraţi în anonimitate.

Într-una din zile la locuinţa lui Akiva s-a prezentat un ofiţer Tzahal cu gradul de colonel, care l-a informat că este invitat de un înalt for guvernamental pentru o convorbire secretă. Omul nu a precizat numele celui care l-a invitat nici motivul convocării. A adăugat că pe drum îl va lua cu Jeepul lui şi pe Alon pentru a participa la convorbire.

Ofiţerul Tzahal îi introduse într-un birou mare, invitându-i să ia loc în fotoliile confortabile plasate în partea luminoasă a încăperii. Interlocutorul care îi convocase stătea în umbră, astfel încât cei doi invitaţi nu reuşeau să-i distingă faţa. Bărbatul misterios începu să vorbească cu o voce domoală. În ebraica lui, deşi extrem de cultă, se putea distinge un uşor accent străin, probabil german.

–         Ascultă, Akiva, noi te cunoaştem de multă vreme şi apreciem în mod deosebit actvitatea firmei tale. M-am adresat vouă deoarece acţiunea despre care vreau să vă vorbesc este preferabil să fie executată de o instituţie particulară, nu de un for guvernamental.  Precizez că discuţia noastră va rămâne strict secretă. Misiunea voastră se va desfăşura în mare parte pe teritoriul Italiei.

–         Scuzaţi-mă, îl întrerupse Akiva, vreau să menţionez încă de la început ceva ce probabil ştiţi. Elyon prin definiţie nu se ocupă de acţiuni punitive fizice…

–         Nu, Akiva, categoric nu este vorba de misiuni de acest gen.

–         Am înţeles, răspunse liniştit directorul instituţiei Elyon.

–        Ascultă Alon, continuă omul din umbră, am primit informaţii  despre ţine şi de aceea ai fost invitat. Ştim că vorbeşti perfect limba italiană şi în ciuda tinereţii ai devenit un reputat specialist în istoria Ţării Sfinte. Misteriosul personaj continuă: Ştiţi probabil mai bine ca mine că în anul 70 d. C., când romanii au cucerit Iudeea şi Titus a dărâmat Marele Templu, au luat Menora Mare din aur din Al Doilea Templu şi au adus-o la Roma.

Forurile guvernamentale sunt profund interesate în recuperarea Menorei. În acest sens au recomandat următoarele faze succesive:

  1. Centralizare tuturor informaţiilor disponibile privind locul unde se află Menora, inclusiv prin mijloace mai puţin ortodoxe.
  2. Informarea întregii lumi prin mass media internaţională, asupra faptului evident că Menora Mare din aur există şi se găseşte la Roma, la Vatican sau în alt loc.
  3. Organizarea unei propagande eficace care să convingă Vaticanul sau guvernul italian să returneze Menora ţării noastre, cu sprijinul unor înalte personalităţi catolice care ne sunt prietene.
  4. In fine, ceea ce nu va fi sarcina voastră, obţinerea Menorei fără aprobarea Vaticanului de un comando special, în colaborare cu personalităţi catolice al căror trecut dubios îl cunoaştem sau trebuie să-l aflăm. Asta e tot.

În imensul birou se lăsă o linişte adâncă. Akiva şi Alon nu scoaseră nici un cuvânt. Misteriosul personaj continuă:

–         In fine aflaţi că sponsorizarea financiară a întregii acţiuni aparţine unui miliardar american care doreşte să rămână necunoscut.

Vreau să adaug că după ce aţi ascultat cerinţele noastre şi scopul acţiunii puteţi accepta, ceea ce este dorit, dar aveţi tot dreptul de a refuza.

După o scurtă convorbire cu Alon, emoţionat, Akiva răspunse cu glas solemn:

–         Suntem de acord să primim misiunea Menora şi sunt mândru că instituţia Elyon a fost aleasă în acest scop.

Consfătuirea luă sfârşit şi ambele părţi conveniră o nouă întâlnire, pentru clarificări, în săptămâna următoare.

***

O a doua consfătuire începu cu aceiaşi participanţi. Omul din umbră relată noi detalii privind acţiunea Menora:

  1. Veţi folosi reputata voastră echipa Elyon, dar datorită specificului acţiunii va fi necesar să cooptaţi temporar specialişti în diverse domenii. Ei vor fi remuneraţi de Elyon.
  2. Membrii echipei deplasaţi în străinătate în acest scop vor primi şi sarcini antiteroriste, care să justifice serviciilor străine prezenţa lor în ţara respectivă. Ei vor colabora cu aceste servicii exclusiv pentru acţiuni antiteroriste. Scopul principal al acţiunii Menora va rămâne strict secret.
  3. Periodic ne veţi raporta în ce stadiuse află acţiunea.

Akiva recunoscuse glasul omului din umbră, dar ţinu această constatare numai pentru sine. Cert era că pentru echipa Elyon a început o activitate interesantă, dar fără îndoială extrem de dificilă.

(sfârşitul primei părţi. Va urma)

 

V. Pisa.

Alon se afla la Pisa, în interiorul domului din Piazza dei Miracoli.  Tânărul zăbovi mult timp într-un colţ întunecat al celebrei construcţii unde era un mic tablou înfăţişând soldaţi romani purtând o mare Menoră. Pe fondul tabloului erau pictaţi Munţii Apenini exact cum se vedeau din Pisa. În consecinţă era posibil că Menora se afla în Pisa…  Dat fiind că Alon nu reuşi să afle mai mult, telefonă lui Akiva solicitând prezenţa expertului în arte alocat acţiunii. Expertul sosi în ziua următoare. Era Roni, un fost coleg de şcoală!  Împreună cu Alon intrară în Duomo prin aşa numită „Poartă Sfântă” rezervată privilegiaţilor. Roni era autorul unei lucrări de doctorat având ca obiect tablourile din interiorul catedralei şi obţinuse o autorizaţie de fotografiere a picturilor respective. Echipat cu o lanternă şi o lupă analiză cu atenţie  micul tablou şi făcu un număr de fotografii. Apoi tinerii părăsiră sfântul locaş.

În camera hotelului Galilei din Pisa unde erau cazaţi, Roni şi Alon analizară cu atenţie fotografiile. Câteva detalii le atraseră atenţia în mod deosebit. Într-un colţ al tabloului se distingeau în mod clar primele două etaje ale „turnului înclinat” aflat în construcţie.  Acest detaliu arată fără echivoc locul (Pisa) şi data subiectului pictat. În celălat colţ al tabloului se află o coloană cu basoreliefuri aflată la intrarea principală în Duomo. A fost adusă oare Menora în catedrala din Pisa sau în altă clădire din Piazza dei Miracoli? In fine în tablou erau reprezentate un număr de feţe bisericeşti…

Fotografiile au fost trimise la Ierusalim pentru o analiză suplimentară. Un computer sofisticat identifică feţele fiecărui prelat din grupul care purta Menora. Imaginile au fost comparate cu cu feţele prelaţilor extrase din tablourile din diverse muzee ale lumii şi aflate în memoria computerului. Era clar: conducătorul grupului era cardinalul Valentini, care deţinea cel mai înalt grad ecleziastic din grup.

Coborând pe arborele genealogic al acestuia, experţii descoperiră că urmaşii săi locuiau în Pisa! Acceptând ipoteza că aceşti urmaşi ar deţine manuscrise cu memoriile cardinalului Valentini, legate de evenimentele din secolul XIl, Alon decise să facă o vizită la reşedinţa lor.

Alon şi Roni se prezentară la somptuoasa reşedinţă unde locuia celebra familie Valentini. În prealabil Roni ceruse într-o scrisoare acceptul vizitei, motivând obţinerea unor date suplimentare pentru lucrarea sa de doctorat. Au fost primiţi cu multă deferenţă de bătrânul conte Valentini. În elegantul salon, Roni, care vorbea fluent italiana, solicită venerabilului conte orice document sau memorii privind viaţa strămoşului acestuia. Omul relată că este un prieten al Ţării Sfinte, pe care o vizitase nu de mult şi este mulţumit că poate contribui cu ceva la activitatea ştiinţifică a Universităţii Ebraice din Ierusalim. Din imensa bibliotecă, contele scoase o casetă din care extrase un sul de pergament.

–         Acestea sunt memoriile cardinalului Valentini, strămoşul meu. Puteţi consulta manuscrisul în biroul meu. O copie a acestuia se află la Facultatea de Istorie a Universităţii Pisa. Voi trasmite în scris acceptul meu la Universitate în acest scop.

–         Cum a ajuns cardinalul Valentini de la Roma la Pisa ? riscă Alon o întrebare.

–         O, este o poveste mai puţin plăcută răspunse contele. Dar am să v-o relatez în mod confidenţial. Contele aprinse o ţigară de foi şi ceru valetului să aducă coniacuri şi cafele. Știţi desigur că feţelor noastre bisericeşti le este interzisă căsătoria. Dar inevitabilul s-a produs. Ajuns în Pisa, cardinalul s-a îndrăgostit de o tânără nobilă şi a renunţat la cariera bisericească, căsătorindu-se. Ar fi avut şanse de a deveni Papă, dar a preferat înfiinţarea familiei noastre, completă contele zâmbind.

La Universitatea Pisa, Roni prezentă recomandarea contelui şi obţinu o copie a documentului. La Ierusalim, din analiza memoriilor cardinalului Valentini a reieşit că acesta a sosit la Pisa cu Marea Menoră din aur. Nu se preciza însă în ce scop. Documentul s-a dovedit însă util petru că demonstra din nou existenţa Menorei capturate de romani în Ierusalim…

Alon şi Roni s-au prezentat din nou la reşedinţa contelui pentru a-i aduce mulţumiri şi a-şi lua rămas bun.

–         În bibliografia anexată tezei mele de doctorat voi adăuga atât numele cardinalului cât şi al dvs., stimate domnule conte, pentru ajutorul dat, preciză Roni.

Contele se îndreptă spre bibliotecă şi scoase dintr-un sipet un nou document care nu era destinat publicării. Din el reiese că înainte de a părăsi biserica pentru a se căsători, strămoşul său s-a dus la Roma pentru a înapoia Menora. Scopul aducerii Menorei la Pisa a fost încurajarea cetăţenilor oraşului de a pleca în cruciade. Menora urmărea să amintească victoriile Romei în Iudeea şi prin aceasta să încurajeze recrutarea de voluntari în armata cruciată. Apoi cardinalul s-a întors la iubita sa din Pisa cu conştiinţa datoriei împlinite. Din motive neelucidate, el a rugat ca acest manuscris să rămână secret. Roni a promis că nu va folosi conţinutul acestui document în teza sa de doctorat.

Odată ce informaţia ajunse la Akiva, Alon primi un ordin scurt: „Continuaţi activitatea în Roma. PS: Serviciile secrete din Pisa şi Livorno ne-au trimis scrisori de mulţumire şi felicitări pentru activitatea ta privind nava de croazieră Royal… La Herzliya te aşteaptă avansarea!”

Cu biletul Alitalia în buzunar, Alon intră în sediul poliţiei din Pisa pentru a-şi lua rămas bun şi a mulţumi pentru cooperare. Comandandantul îl rugă să mai rămână două zile pentru a participa la o întrunire importantă. Ei se vor îngriji să-i schimbe biletul.

În sala de festivităţi a primăriei oraşului Pisa Alon a fost decorat cu „Ordine al Merito della Repubblica Italiana” de către un reprezentant al guvernului, sosit special de la Roma. La ceremonie a participat şi directorul companiei de navigaţie Royal Cruises Co. Acesta i-a înmânat lui Alon un bilet de călătorie pentru două persoane pe două săptămâni anual pe oricare din navele companiei. Alon a refuzat cu amabilitate biletul, precizând că actualmente nu are timp de croaziere şi că deocamdată… nu este însurat!

***

Era o zi senină de sâmbătă. Alon părăsi camera sa de la etajul 4 al hotelului Galileo din Pisa, traversă coridorul zugrăvit în roşu şi apăsă butonul de apel al liftului pentru a coborî în hol.  În interiorul cu oglinzi al cabinei se mai afla o persoană venită de la un etaj superior. Era o tânără brunetă, cu coc, îmbrăcată corect dar fără adausuri costisitoare sau farduri, elemente care trădau fie o situaţie materială modestă, fie o seriozitate extremă. Potrivit celor deprinse în stagiul militar în serviciile de securitate, Alon aprecie instantaneu vârstă fetei: 22 de ani, înălţimea: 1.65 m şi greutatea: 50 kg.

Cei doi se examinară cu interes şi constatară fiecare în parte că ar putea deveni o pereche frumoasă….

Undeva între etalejele 1 şi 2 se auzi un zgomot surd şi liftul se opri brusc.  Fata părea speriată dar Alon o linişti:

–         Nu fiţi îngrijorată, domnişoară, este o defecţiune simplă care se va repara în cel mai scurt timp! Credeţi-mă, sunt de meserie…

Tânăra nu răspunse şi obrajii se îmbujorară. În scurt timp liftul porni şi ajunse jos fără alte incidente. Ieşind în hol, tânărul întinse mâna fetei şă se prezentă:

–         Sunt Alon. Regret incidentul dar mă bucur că nu am fost singur…

–         Letiţia, se prezentă fata. Ştiu cine eşti. Ai venit din Herzliya şi lucrezi la firma “Idraulici Co., care îţi plăteşte cazarea. Eu studiez economia la Universitatea Pisa şi în timpul liber îmi rotunjesc veniturile ţinând contabilitatea acestui hotel. E normal că ştiu cine locuieşte în fiecare cameră a hotelului.

–         Am înţeles. Dat fiind că ne-am cunoscut, deşi în împrejurări dramatice, îmi permit să vă invit la o cafea, îndrăzni Alon…

–         Da, ar fi posibil, răspunse Letiţia. Diseară sunt la braseria mătuşii mele „Keith art shop coffe” din Via Zandonai Riccardo 4.  Voi întrerupe pentru zece minute spălatul vaselor.

***

A trecut mai mult de o oră de când Alon şi Letiţia stăteau faţă în faţă, ţinându-se de mâini şi privindu-se în ochi.  A câta oară?  Fata povesti că este născută în Italia, dar părinţii ei,  intelectuali evrei, au emigrat din Ucraina, fiind stabiliţi de mulţi ani în Livorno. Dar ea, Letiţia, a dorit din totdeauna să se stabilească în Ţara Sfânta…

Părea începutul unei poveşti de iubire care avea să-i lege definitiv unul de altul…

Cu biletul pentru JFK New York in buzunar şi cu o adâncă tristeţe în suflet, Alon era în drum spre aeroportul Galileo din Pisa.  Deodată îi apăru în faţă Letiţia. El o anunțase în urmă cu câteva zile că din motive de serviciu va lipsi pentru scurt timp din Italia. Letiţia acceptase cu înţelegere situaţia.

Frumoasa ei faţă era transfigurată de un amestec bizar de admiratie si furie…

– Ascultă Alon, sunt iubita ta de peste o lună şi nu ştiu încă nimic despre tine, strigă fata agitând un exemplar din „Corriere de la Sera”. Ce naiba faci tu la amărâta aia de întreprindere „Idraulici Co.” de ai primit „Ordine al Merito della Repubblica Italiană” din partea guvernului ?!

Dar Alon era conştient în sinea sa că în realitate avea o meserie grea, foarte grea, care implica adesea renunţări dureroase…

Theodor Toivi

(fragment din romanul Menora)

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *