Odată cu emanciparea femeii, denumirile tot mai multor profesiuni au căpătat şi formă feminină. Doctoriţa, frizeriţa, şoferiţa, sudoriţa,  poliţista  sunt cuvinte intrate în vocabularul nostru cotidian, iar directoarea, deputata, procuroarea şi primăriţa capătă tot mai multă vizibilitate. E drept că nu am întâlnit mineriţe, macaragiţe sau tanchiste, dar asta nu înseamnă că ele nu există. Dar acum, în preajma Zilei Femeii, gândul nu mă duce la semnele lingvistice ale emancipării ei,  ci tocmai la cele care îi dezvăluie …unicitatea (sau monopolul ?).

Mama – care era lingvistă – mi-a spus odată că în limba rusă unele cuvinte nu au masculin şi mi-a dat exemplul dactilografei (în română puteai spune dactilograf, dar în realitate nu există nici unul). Astăzi acest exemplu e perimat pentru că dactilografele au dispărut şi toţi tastăm la computer, fără deosebire de sex.

Muza, însă, a rămas un cuvânt exclusiv feminin. Inspiratoarea artistului nu are masculin! N-am să tratez aici cazul special al artistelor care – după cum se vede – au feminin şi nu sunt neinspirate. Dar cum s-or fi numind “muzele lor” ?!

Eternul feminin, misterios şi incitant, s-a întrupat în muza care ispiră artistul, bărbatul…  îndărătul căruia, întotdeauna, se află o femeie, căutată de alţii cu…îndărătnicie ! Cherchez la femme!

Şi oricum s-ar transforma femeia şi oricât s-ar « îmbărbăta » să devină cât mai egală şi mai bărbată, Ea îşi păstrează grăuntele fascinant, tainic, minunat, indescifrabil, pentru care merită să fie celebrată, în fiecare zi. Nu numai de 8 Martie!

Andrea Ghiţă