Din rețetele mamei mele, Irina Szmuk (2)

Cartea de bucate a mamei mele, Irina Szmuk, despre care am scris de multe ori iar cititoarele din generația mea o cunosc, a fost întotdeauna o inspirație pentru mine chiar și în zilele noastre când la modă este ”noua bucătărie” (cu trei fire de salată pe farfurie, o felie de roșie, o pată de sos ca să arate bine și eventual o felie de ceva). Ea vroia să dea rețete cu ingrediente obișnuite și care se prepară ușor. Sigur că ținea cont și de ”oferta pieții”, de perioada neagră în care carnea era o raritate, de aceea figurează și rețeta chiftelelor din parizer. Astăzi, putem renunța la ea sau nu. Poate odată vine un musafir pe nepusă masă, acasă nu avem decât parizer (din experiența altora din perioada ”întunecată” am auzit că se puteau găti tocături și din alte mezeluri care se găseau în magazine). Parcă sub formă de chfitele calde arată mai bine decât dacă îl servim ca atare, feliat.

 

Fileuri din carne tocată

Ingrediente: ½ kg. carne macră de vită, 2 dl. lapte, sare, piper, făină, ulei

Tocăm de două ori carnea, o amestecăm cu lapte, sare, piper și după  trei ceasuri până

carnea a absorbit laptele, cu mâinile pline de făină formăm  fileuri pe care le prăjim

în ulei fierbinte.

Chiftele din parizer

Ingrediente: 250g parizer, 2 chifle, 200g lapte, sare, piper, un ou, pesmet și ulei

 

Tocăm parizerul și chiflele stoarse de lapte, adăugăm sare, piper și un ou. Formăm

chiftelele, le tăvălim în pesmet și le prăjim în ulei încins până devin trandafirii.

Supă de cașcaval

Ingrediente: zarzavat de supă (fără ceapă), 3 linguri ulei,

paste făinoase, o legătură pătrunjel,  3 linguri pline de cașcaval ras

 

Înăbușim zarzavatul  în ulei, adăugăm apă și, lăsăm să fiarbă încet. Când zarzavatul

și pastele au fiert adăugăm sarea după gust. La servire adăugăm pătrunjelul și cașcavalul.

Eva Szmuk 

 

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • Korojan Mirjam commented on May 27, 2017 Reply

    Nekem megvan ez a szakacskonyv. Kituno, meg most is gyakran fozok belole.
    Traducere
    Eu am acasa aceasta carte de bucate si mai gatesc si acum din ea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *