Donald Trump și consilierii lui pot fi satisfăcuți de felul cum s-a desfășurat vizita președintelui american în Orientul Mijlociu. Primiri somptuoase, manifestări de simpatie, nici un fel de proteste cu excepția zonei Gaza – dar acolo nu a fost – deci partea americană poate bifa evenimentul cu calificativul succes. Aceasta deoarece, ca un om de afaceri, Donald Trump a plasat vizita sub semnul pragmatismului, ceea ce, într-un fel nu este greșit. La asta se pricepe și aici a și reușit. Pragmatismul a constat în primul rând în încercarea de a schimba imaginea Statelor Unite în regiune, de a contracara strategia lui Barak Obama de retragere și de neimplicare americană în conflictele dintre cele mai variate grupări – practic  dintre șiiți și suniți – deoarece  și obiectivele războiului dus de Statului Islamic intră în această categorie. Aparent, prin prezența lui în Arabia Saudită și întâlnirea cu liderii Consiliului de Cooperare al Golfului, Trump a reușit să șteargă  perceperea negativă a SUA din partea unor țări arabe. Dar dacă urmărim mai atent discursul lui Trump în fața liderilor musulmani și-l luăm la puricat, ne dăm seama că abordarea actuală nu se deosebește fundamental de cea a lui Obama.

Trump a îndemnat țările musulmane să lupte împotriva terorismului și extremismului, să-i scoată din țările lor și să formeze o alianță solidă pentru combaterea Statului Islamic și a celorlalți inamici. A fost de fapt și proiectul lui Obama care a considerat că problemele din Orient trebuie rezolvate în primul rând de statele din zonă. Trump a promis ajutor american, concretizat în primul rând în contractul de vânzări de arme saudiților care, în decursul anilor, va ajunge la peste 300 de miliarde de dolari și care a îndeplinit două scopuri: a făcut din Arabia Saudită statul cel mai bine înarmat din regiune, având capacitatea de a se opune eficient Iranului, va putea deveni forța conducătoare a unei alianțe în regiune, și a schițat perspectiva creării a zeci de mii de locuri de muncă în Statele Unite, una dintre promisiunile electorale ale candidatului Trump. Că în primul rând nu la asta s-a gândit, ci la revenirea unor industrii care s-au mutat în străinătate, este cu totul altă poveste. Aici clar, pragmatismul s-a dovedit pe prim plan. Că, așa cum au observat analiștii, atentatorii teroriști din 11 septembrie de la Turnurile Gemene au fost saudiți, că Arabia Saudită este un stat cu o conducere autocratică și că ideea respectării drepturilor omului este practic inexistentă, nu au contat când este vorba de pragmatism.

Îndemnul adresat țărilor musulmane de a lupta împotriva extremismului este foarte frumos. Problema este în ce măsura va fi ascultat de ”destinatari”, dacă au capacitatea sau voința de a-l urma. Situația acestor state – 55 la număr – este atât de complexă încât este foarte greu de deslușit ce măsuri ar putea lua. Și apoi, pe teritoriul lor există grupări extremiste care nu acționează în țările respective, având doar baza acolo și se întâmplă ca acțiunile lor să fie chiar în interesul liderilor politici ale acestor state, aflate în conflict cu vecinii. Pe de altă parte, Arabia Saudită este un pion foarte important pe eșichierul politic din zonă și aici interesant ar fi de aflat ce s-a discutat în spatele ușilor închise.

Este cert că Arabia Saudită este la fel de interesată să aibă cele mai bune relații cu Statele Unite și aceasta s-a văzut în concesiile pe care șeicul și suita sa le-au făcut față de protocolul rigid saudit; unu – cele două femei din delegație –Melanie Trump și Ivanka, fiica președintelui – nu au avut obligaţia de  a purta batic, doi – horribile dictu, au admis în delegație și i-au primit bine pe niște evrei – pe ginerele lui Trump,  Jared Kuchner și pe Ivanka, soția lui, convertită la iudaism. În viitorul apropiat vom vedea măsura în care dezideratele lui Trump față de Arabia Saudită și alte țări din regiune se vor realiza. Potrivit analiștilor regiunii, de fapt Trump visează la o alianță Arabia Saudită-Turcia–Israel, ca cele mai puternice țări în jurul cărora să se coaguleze o coaliție antișiită, dar deocamdată această perspectivă este greu de realizat

În Israel Donald Trump și-a învățat lecția

În Israel Trump a avut parte de asemenea de o primire călduroasă. Israelienii au văzut în prezența lui Trump, în acțiunile și cuvintele lui, o cu totul altă atitudine decât cea a președintelui Barak Obama. Cu toate că – și aici se confirmă  că Trump și-a învățat bine lecția – el nu a mai vorbit despre promisiunile sale electorale legate de mutarea Ambasadei americane la Ierusalim, de așezările evreiești din Cisiordania sau de crearea a două state. Președintele american a insistat mult asupra dorinței statelor musulmane de a lupta împotriva terorismului, eventual alături de Israel, dar această colaborare au condiționat-o cu reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene. Ideea a fost primită cu satisfacție, dar cu rezerve, de partea israeliană care ar dori o abordare inversă: o apropiere de țările arabe interesate de combaterea terorismului, apropiere care să stimuleze negocierile de pace. Pe acest subiect Trump nu a intrat în detalii, s-a limitat să spună că este momentul oportun, că părțile ar fi dornice să reia negocierile și că în pofida dificultăților, el crede că  o pace se poate realiza iar Statele Unite, el personal vor sprijini procesul.

Există însă câteva aspecte legate de Israel, pe care Trump le-a clarificat,  și aici, de asemenea, și-a învățat bine lecția: a cerut recunoașterea de către toată lumea a Israelului ca stat al evreilor, creat pe teritoriul strămoșesc unde evreii au luptat împotriva dușmanilor lor, a legat Ierusalimul de evrei, de Israel, a precizat că Israelul este locul unde toate confesiunile își pot exercita liber credința și a reafirmat de mai multe ori sprijinul permanent , susținerea și prietenia care leagă Statele Unite de Israel, cu care există o alianță indestructibilă. În convorbirile cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmud Abbas, căruia i-a promis de asemenea sprijinul, în primul rând în domeniul economic (o altă abordare pragmatică), i-a atras atenția că este greșit să-i răsplătească pe teroriști și să-i educe pe copii în spiritul urii față de ceilalți. Întrebarea este dacă va reuși să aducă cele două părți la masa negocierilor și aici iarăși ar fi interesant de aflat ce s-a discutat în spatele ușilor închise, dacă israelienii și palestinienii sunt dispuși să facă concesii. La prima vedere, nu, întrucât atât premierul Netanyahu, cât și Abbas au condiționat reluarea negocierilor. Premierul israelian a pus accentul pe necesitatea statului evreu de a se autoapăra în fața terorismului și, în contextul atentatului de la Manchester, condamnat și de Abbas, a remarcat că Autoritatea Palestiniană ar fi recompensat familia unui terorist palestinian dacă atentatul ar fi fost comis împoltriva unor copii evrei.

Nu putem să nu amintim două momente emoționante: vizitele la Zidul Plângerii și la  Muzeul  Yad Vashem. Valoarea simbolică a celei dintâi este dată de faptul că este primul președinte american care s-a dus și s-a rugat acolo (deși nu este evreu) în timpul mandatului său. De data aceasta,  la Yad Vashem președintele american  a știut că Holocaustul se referă la evrei și l-a condamnat, calificându-l momentul cel mai cumplit din istorie.

Una peste alta, cel puțin până acum, Donald Trump poate fi mulțumit. Nu a făcut greșeli, a reușit să-și transmită obiectivul principal urmărit prin această vizită şi anume combaterea terorismului, a Statului Islamic, într-un front comun în care, dacă se poate, să fie inclus și Israelul, promisiunea că Statele Unite nu vor permite  ca dușmanul  țărilor care au venit la Riad –Iranul –  să acceadă la arma nucleară. Israelul se va bucura în continuare de sprijinul american, iar lumea trebuie să recunoască Israelul ca stat al evreilor creat pe pământul lor strămoșesc. Acum urmează etapa europeană unde  se vor înregistra, de asemenea, evoluții și luări de poziții interesante. Și aici  cu siguranță pragmatismul american va predomina.

Eva Galambos