Piatra antică şi câmpul de înregistrare psihică

Stânca tăiată în două

Există în trecutul nostru, al oamenilor, numeroase fapte care nu pot fi explicate cu ceea ce ştim acum despre istoria speciei noastre. Mărturii scrise avem doar pentru o epocă destul de apropiată şi provenind dintr-o zonă restrânsă a lumii actuale. Ce a fost înainte nu putem şti deocamdată aşa că speculăm pe baza a diverse artefacte rămase ici şi colo. Un exemplu este piatra Al-Naslaa, aflată în Arabia Saudită, în plin deşert. Referindu-ne la fenomenul de deșertificare, atât în Orient cât și în Africa, să nu uităm că, de pildă, deşertul din nordul Africii este de dată recentă. În urmă cu circa 10.000 de ani Sahara şi suprafeţele  din Nordul Africii, acoperite de nisip şi supuse acum unei lipse de precipitaţii permanente, erau savane înverzite, bogate în animale  încă nedomesticite  şi locuite de vânători, aşa cum ne spun numeroasele picturi rupestre găsite în zone azi pustii. În Africa ,în zonele deşertice de azi erau lacuri de dimensiunile Germaniei de azi.

În vremea aceea, meşteri dintr-o populaţie necunoscută nouă au despicat Al-Naslaa.  Operaţia pare azi fără sens fiindcă este o stâncă aflată în mijlocul a nicăieri, o rocă de zeci de tone în plin pustiu. De ce au tăiat-o în două ? Asta  e o întrebare dar nu e cea mai interesantă. Interesant e cum au tăiat-o. Pereţii ei sunt perfect netezi, ca atunci când tai un bloc de unt cu un cuţit ascuţit. Au tăiat-o cu un laser? Care laser ? Nu exista aşa ceva. Iar un laser nu poate tăia o stâncă de zeci de tone ca pe o bucată de unt. Era epoca pietrei cioplite. Pare imposibil ca să tai un bloc enorm de stâncă cu unelte de piatră. Cine, cum şi de ce a tăiat Al-Naslaa ? Se vor găsi ca de fiecare dată cititori care să spună că încercăm să acredităm povești cu extratereştri. Nu spune nimeni că au fost extratereştri, dar iar întreb cine, cum şi de ce a tăiat un bloc de stâncă ca pe o bucată de plastilină? Megalitul a fost descoperit de Charles Huver în 1883 și încă de la descoperirea sa, a fost un subiect de dezbatere între experți care au păreri împărțite atunci când vine vorba de originea sa. Un alt aspect ciudat și greu se explicat se referă la inscripțiile de pe această piatră.  Se poate citi numele faraonului Ramses al III-lea, dar se pot vedea și numeroase desene sau chiar sculpturi. Probabil că istoria omenirii este atât de vastă încât nu cunoaștem numeroase aspecte, care ar putea să facă lumină asupra  unor artefacte antice sau chiar monumente precum  această piatră decorată cu simboluri egiptene. O altă descoperire interesantă este cea a unei mandibule umane de acum 300.000 de ani la Jebel Irhoud care poate fi comparată cu cele ale oamenilor de Neanderthal, dar şi cu acest detaliu anatomic al oamenilor moderni.  Şi alte detalii ale unor fragmente de craniu găsite în acea zonă, la Irhod, seamănă mult cu trăsături ale oamenilor moderni.

 Marina Popovici şi OZN-urile

Marina Popovici

În Rusia, Marina Popovici e considerată ca fiind  un personaj legendar.  S-a născut în anul 1931 şi a ajuns la gradul de colonel în Forţele Aeriene Ruse, fiind un pilot de încercare cu abilități extraordinare.  A supravieţuit în urma a nu mai puțin de şase accidente aviatice, a pilotat aproximativ 40 de tipuri de avioane şi a înregistrat 107 recorduri mondiale în aviaţie, dintre care multe nici în prezent nu au fost doborâte.  Este de asemenea prima femeie care a devenit pilot de încercare şi prima femeie care a depăşit bariera sunetului pilotând un avion.
În cariera didactică, ea a activat ca profesor în ştiinţa aerodinamicii, a susţinut numeroase conferinţe şi a fost vicepredintele Universităţii din Arhangelsk.  Pe lângă profesia de inginer, ea a urmat şi cursuri de teologie şi fizică, fiind de asemenea interesată de unele învăţături despre dezvoltarea capacităţilor psihice paranormale. În urma practicii sale în această direcţie, ea a devenit capabilă să vadă aura umană şi de asemenea s-a specializat în comunicarea telepatică.
Cu o asemenea carieră şi notorietate, este dificil să nu dăm atenţie informaţiilor pe care ea le-a publicat în 1991 despre ultima fotografie transmisă de sonda spațială rusească Phobos II, înainte de dispariţia ei lângă planeta Marte.  Ea a dat de asemenea numeroase referințe despre cazurile OZN în cartea ei intitulată UFO Glasnost (publicată în Germania, în anul 2003), precum și în conferințele și interviurile pe care le-a susținut, afirmând că au fost înregistrate nu mai puțin de 3000 de mărturii ale piloților militari ruși, cât și a celor din aviația civilă, despre observații și întâlniri cu felurite tipuri de OZN-uri.  În plus, ea a menționat despre existența a cinci nave extraterestre aflate în posesia guvernului rus, după ce acestea au fost recuperate de la locul prăbușirii lor.  Locurile în care acestea s-au prăbușit au fost: Tunguska (1908), Novosibirsk, Tallin, Ordjonikidze și Dalnegorsk

Marina Popovici, a vorbit adeseori despre descoperirile ştiinţifice ruseşti în ceea ce priveşte interacţiunea permanenta dintre psihicul uman, care implică emoţiile, şi câmpurile electromagnetice ale planetei noastre, precum şi despre impactul imediat al acestora asupra activităţii Soarelui.  De pildă, ea a arătat prezența zonelor obscure în aceste câmpuri, ce corespund ţărilor în care războiul a făcut ravagii, cum ar fi Irakul.
După ce Marina Popovici a făcut cunoscute aceste studii, oamenii de ştiinţă au estimat că haosul emoţional al fiinţelor umane perturbă foarte mult energia planetei, care a început să răspundă din ce în ce mai violent la o asemenea situaţie.

 

Un „câmp de înregistrare psihică” înconjoară Terra.

Într-un interviu acordat revistei spaniole Urban Planet, Marina Popovici a dat unele informaţii foarte interesante, referitoare la aceste subiecte.  Cităm mai jos unele fragmente din acel interviu remarcabil:
– În timpul Războiului Rece, Rusia a manifestat un interes deosebit pentru studierea domeniului paranormal.  Aţi făcut descoperiri importante despre reţeaua energetică terestră şi aţi pus în evidenţă un fel de „câmp de înregistrare psihică”, ce înconjoară Terra.  Cum funcţionează acesta?
– Studiile realizate la Moscova au arătat că planeta noastră este înconjurată de o reţea energetică imensă, un „ţesut” energetic care se distribuie într-o formă geometrică.  Geologia continentelor, de exemplu, răspunde la modelul energetic principal al acestei grile de câmp.  De fapt, întreaga structură a ceea ce noi cunoaştem ca fiind planul fizic se ordonează după anumite modele geometrice determinate.  Acest lucru este cunoscut sub numele de Geometrie Sacră.  Încă din 1958, profesorul Bernascki a descoperit un fel de inel ce înconjoară Pământul; el conţine un câmp energetic în care sunt memorate „fişierele” de activitate a tuturor formelor de viaţă, precum și istoria planetei noastre.  S-a descoperit de asemenea că acest câmp energetic nu aparţine planului fizic.  Noi am putut să detectăm această bandă energetică specifică şi să citim valorile ei energetice cu ajutorul anumitor mediumuri pregătite în acest sens.
Ne-am dat seama că, în realitate, acest câmp energetic este o bandă de energie eterică, încărcată cu emoţii.  Acesta este motivul principal pentru care trebuie să ne controlăm emoţiile, căci fiecare dintre noi are puterea să afecteze în mod pozitiv sau negativ acest câmp energetic.  Orice manifestare negativă a fiinţei umane, cum ar fi ura sau frica, acţionează în mod direct asupra planetei.  Pământul reacţionează violent la gândurile şi sentimentele noastre negative, emițând un tip de radiaţie care se repercutează asupra modelelor climatice.
– Poate fi aceasta una dintre cauzele schimbărilor climatice violente care s-au înregistrat în ultimii ani?
– Ea este doar o parte a unui imens proces, care se înscrie într-o ordine cosmică perfectă.  Oamenii de ştiinţă ştiu foarte bine că planeta noastră se confruntă cu un proces ciclic şi inevitabil, care nu se reduce doar la fiinţa umană.  În univers, totul este interconectat; orice am face, fie că este armonios sau dizarmonios, afectează Terra.  Energiile negative pe care le emitem, afectează toate fiinţele de pe suprafaţa Pământului; de fapt, ele sunt chiar mai puternice decât însăşi energia nucleară.  Planeta, ca şi cum ar fi un corp bolnav, reacţionează prin intermediul unor „anticorpi” naturali, pentru a supravieţui.  Poluarea, de exemplu, nu e cauzată doar de energiile reziduale; noi înşine, atunci când acţionăm ca fiinţe iresponsabile sau lipsite de control, suntem de asemenea o sursă importantă de poluare a planetei.  Lumea răspunde în mod diferit atunci când emitem sentimente de ură sau de iubire.
– Este adevărat că ruşii au un avans considerabil în acest domeniu faţă de americani?
– Unii dintre subiecţii medium au relatat că, în timpul anumitor experimente pe care noi le-am făcut, s-au întâlnit în plan astral cu alte mediumuri de origine americană, ce lucrau în acelaşi domeniu.
Printr-un antrenament specific, ei au putut să detecteze câmpurile de poluare „psionică” ale Pământului, care apar precum o „manta” întunecată, ce înveleşte anumite părţi ale globului.  Ne-am dat seama că, utilizând anumite frecvențe energetice este posibil nu doar să influenţăm viaţa prin control mental, dar de asemenea să modificăm climatul.  Există studii suplimentare asupra fenomenului de antigravitaţie, care ne-au condus la anumite descoperiri importante asupra câmpurilor scalare, a energiilor vectoriale şi ale vidului.  O aplicare corectă a acestor tehnologii ar putea transforma într-un mod remarcabil şi minunat întreaga lume şi chiar viaţa pe Pământ.  (. . . )
– Există numeroase dovezi indubitabile despre existenţa extratereştrilor şi despre faptul că ei ne vizitează planeta.  Se pare că guvernanţii noştri au fost chiar preveniţi despre transformările care vor urma la nivel planetar.  Ce ne puteţi spune despre acest subiect şi care este motivul pentru care niciuna dintre oficialităţile lumii nu prezintă aceste dovezi incontestabile?

– Am ajuns la un punct al evoluţiei inteligenţei umane în care este mai logic şi de bun simţ să sugerăm existenţa vieţii extraterestre, decât să o negăm.  Marile puteri ale lumii cunosc aceasta foarte bine. . .  dar totuşi neagă.  Pentru că dacă lumea ar cunoaşte ceea ce ştiu aceste fiinţe extraterestre, inclusiv despre istoria adevărată a planetei noastre, sistemul actual de credinţe s-ar prăbuşi în cel mai scurt timp.  Însăşi puterea pe care o au şi o exercită aceste guverne asupra maselor de oameni ar dispărea în două-trei zile.
Fiinţele extraterestre au cunoştinţe foarte avansate despre ceea ce noi numim „energia liberă”.  Planeta noastră şi întregul univers au la dispoziţie nenumărate surse de energie nepoluantă, a căror folosire ar da o lovitură nimicitoare imperiului actual de dominare a economiei mondiale.  Tocmai utilizarea surselor de energie poluantă, cum ar fi petrolul sau cărbunii, menţin sistemul actual într-o totală dependență de resursele financiare.
Mare parte dintre fiinţele extraterestre implicate în destinul Pământului respectă liberul nostru arbitru şi nu se implică în mod direct în alegerile umanităţii.  Ele au demonstrat că au venit cu cele mai bune intenţii şi ne-au arătat cu prisosinţă că pot neutraliza, doar în câteva secunde, orice tehnologie terestră de atac sau de distrugere.  Acest lucru n-ar trebui să fie ascuns omenirii.  Tot ceea ce are legătură cu acest subiect ar trebui dezvăluit fără întârziere.
În toate conferinţele pe care le-am susţinut şi în toate cărţile pe care le-am scris, am vorbit şi am prezentat cele mai importante evenimente de acest tip, care au avut loc pe teritoriul Rusiei.  De exemplu, sonda spațială Phobos II, pe care noi am trimis-o spre Marte, a dispărut în momentul în care a transmis către Pământ imagini cu o navă extraterestră gigantică, având un diametru de aproximativ25 de km.
De altfel, dispariţia sau pierderea contactului cu sondele ştiinţifice de explorare spaţială trimise de pe Pământ au reprezentat unul din subiectele de discuţie și analiză între preşedinţii Bush și Gorbaciov la conferința de la Malta, din decembrie 1989.
Au existat de asemenea şi întâlniri în spaţiu între astronauţii noştri şi fiinţe venite din alte lumi.
Sunt convinsă că destul de curând pe planeta noastră se va petrece ceva care, într-un anumit fel, va „obliga” fiinţele extraterestre benefice să se prezinte fără rezerve umanităţii, pentru a o ajuta.  Consider că acela va fi evenimentul cel mai important din istoria modernă a umanităţii.

Oficial nici o autoritate guvernamentală rusă sau americană nu a dezminţit afirmaţiile Marinei Popovici.

Andrei Banc

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • Miki Koren commented on July 17, 2017 Reply

    D-le Andrei Banc, f. interesant articol. As vrea sa va intreb daca ati fost prieten cu Paul Marcovici din Bucuresti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *