Néhány szó a zsidókhóz [Câteva cuvinte adresate evreilor] este  titlul  unui  articol   semnat de György Stoffán  și  publicat  recent  de Polgárportál  [Portalul civic] http://polgarportal.hu, care se autoîntitulează  „Revista colaborării civice”.  Am considerat important să răspund alegațiilor antisemite și negaționiste ale autorului, întrucât acest material, (aparent) reconciliator, a fost publicat în preajma vizitei israeliene la nivel înalt, în Ungaria,

O  pretins  nouă  şi  moralistă  răfuială  cu  evreii:  pentru că   îi  urăsc  cu  toţii  pe  maghiari,  toţi  pe  toţi ;  pentrucă   în  calitatea  lor  de  comunişti  au  făcut  răul  cel  mai  mare  maghiarimii,  în  totalitatea  ei. Şi  multe  alte  asemenea  complimente   la  adresa  evreilor  maghiari    care  n-au  respectat  reciprocitatea  în această  omnitoleranţă  maghiară. Autorul își încheie articolul cu sfatul „ să se regândească situația și relația evreilor și creștinilor maghiari, manifestându-se  încredere în discernământul maghiarilor privind care sunt personalitățile istorice pe care le cinstesc și să se renunțe la prejudecățile față de un popor, o comunitate religioasă, care a trecut prin suferințe la fel de cumplite (sic) ca ale maghiarilor”.

Oare  de  unde  să  se  fi  documentat  şi  în  ce  fel  pentru  a  dovedi  peremptoristic  enunţuri  înălţătoare  de  acest  fel ?  Deşi  o  literatură  ştiinţifică  şi  literară  produse  de  numeroşi  oameni  de  ştiinţă  au  adus  suficiente  probe  despre  o  situaţie  aproape  contrarie: că  evreimea  maghiară,  nu  fără  numeroase  motive , devenise  o  etnie  nu  doar  integrată  Ungariei  moderne , ci  în  mare  măsură  chiar  asimilată.  Chiar  şi  după  evenimente   ca  procesul omorului ritual de la Tisza  Eszler,  sau  altele  de  dimensiuni  nimicitoare  ca   Holocaustul.

Şi, pentru  că  domnul  Stoffán  care  işi  concepe  articolul  cu  titlul  de   mai  sus ca  o  adevărată  mărturisire  de  credinţă,    inspirată  de  creştinism – insinuând că  răutatea  evreiască  faţă  de  poporul maghiar , care  le-a  dăruit  ospitalitatea – ar  atrage  revanşa   măcar  a  unei  minime  supărări. Ceea  ce  nu  s-a  întâmplat  încă:  maghiarii  nu  sunt  oameni  răi.

După  ştiinţa  mea ,  care  am  trăit  doar  prin  recurs  , spiritul maghiar  (de  la  bunicii  şi  părinţii  mei)  afirmaţia  că  evreii  îi   urăsc  pe  maghiari  o  consider  nu  un  adevăr,  ci  chiar  o  insultă. Oare  câtă  psihologie  socială  şi  studiere  a  mentalităţilor  trebuie  să  fi  parcurs  acest  domn  nu-i  dă   de  gândit  faptul   că  limba  vernaculară  a  evreilor  transilvan  este maghiara? Oare  domnul  Stoffán  nu  cunoaşte  declaraţiile  unor  distinşi  intelectuali  evrei  din  Transilvania  precum   Ernő Gall   cum  că ” evreii  ardeleni  în  majoritatea  lor  au  resimţit  Trianonul  tot  atât  de  dureros   ca  şi  maghiarii  înşişi” ?

Dar  să  revenim. Este  inadmisibil    să  te  referi  la  destinul  evreilor  din  Ungaria  în  epoca  modernă  fără  să  prezinţi  soarta  lor  în  contextul Holocaustului , chiar  dacă  scopul  articolului  este  reabilitarea  lui  Horthy,  sau  cu  atât  mai  mult!  Căci, în  calitate  de  şef  de  stat  Horthy,  în  primul  rând ,  nu  poate  fi  absolvit  de   răspundere  pentru   cele  întâmplate. Evenimentele  s-au  petrecut  sub  regimul  horthyst.  O  lucrare  monumentală  semnată  de  Randolph  L. Braham  documentează  politica  genocidală  a  acestui  regim. „Intrarea  Ungariei  în   cel  de-al  doilea  război  mondial  la  finele  lunii  iunie  1941  a  însemnat  un  nou  moment  decisiv  pentru  comunitatea  evreiască  din  Ungaria”,  scrie  Braham. În  primele  luni  de  război  statutul  evreilor  maghiari  s-a  înrăutăţit  considerabil.  Făcând  deja  obiectul  a  două  legi  antievreieşti  majore   care  le  îngrădeau  activităţile  economice  şi  profesionale ,  evreii  au  fost  acum  supuşi  unor  restricţii   adiţionale,  stipulate  într-o  lege  făţiş    rasială   aşa  numită  a  treia  lege  antievreiască    conform  căreia  convertiţii  şi  creştinii  de  origine  evreiască  erau  consideraţi  evrei,  interzicându-se  totodată  căsătoria   dintre  evrei  şi  creştini.Dar  începutul  nu  s-a   oprit  aici.Deportarea  evreilor    din  Ungaria  începe  tot  în  anul  1941  cu  aşa-zişii  evrei  străini  transportaţi  la   Kamenets-Podolsk  unde  au  fost  exterminaţi  de  nazişti  germani  la  sfârşitul  lui  august  1941 numărul  evreilor  exterminaţi  se  apreciază  a  fi  peste  23.000  din  care  peste  16000  au  fost  din  Ungaria. La  aceste  prime  crime  se  adaugă  problema  muncii  obligatorii. ”Sistemul  maghiar de  muncă  obligatorie  în  cadrul  armatei  din  timpul  celui  de- al Doilea  Război  Mondial  a  fost  unic”,  scrie  Braham. El  cuprindea     mii  şi  mii  de  bărbaţi  evrei  organizaţi  în  formaţiuni  militare  aflate  sub  comanda  şi  supravegherea  ofiţerilor  şi  gardienilor  maghiari. Bărbaţii  evrei  erau  trimişi  să  muncească  la  construcţia  de  drumuri,  în  mine,  la  construirea  şi  repararea  căilor  ferate  şi  la  efectuarea  unor   lucrări  de fortificare  în  Ungaria  şi  în  zonele  aflate  sub  ocupaţie  maghiară  şi  germană  din  Ucraina  şi  Iugoslavia.  Pe  front,  mai  ales  în  Galiţia  şi  în  Ucraina,  erau  folosiţi  cu  precădere  la  întreţinerea  drumurilor, la  curățirea  câmpurilor  de  mine  şi  la  transportul  de  muniţii. Conform  statisticii  publicate  de  Braham  până  în  martie  1944, au pierit  42.000  de bărbaţii  evrei  mobilizați  la  muncă  forţată , în  condiţii  dintre  cele  mai  chinuitoare. Desigur,  punctul  culminant  al  suferinţelor  evreimii  maghiare îl  constituie   ocupaţia   germană   care,   după   cum  se  ştie începe  la  19  martie  1944, dar  aşa  cum  dovedesc  documentele  tot  ce  se  întâmplă  este  cu  complicitatea   şi  implicarea  directă  a  autorităţilor  maghiare  în  frunte  cu  regentul  M.Horthy. La  întâlnirea  cu  Hitler  la  Klessheim,  în  data  de  17  martie  1944, Horthy  şi-a  dat  consimţământul  să  pună  la  dispoziţia  germanilor   un  număr  însemnat  de  muncitori  evrei,  pentru  a  contribui  la  creşterea  producţiei  în  industria  de  război  germană. Conform  constatării  lui  Braham,  Horthy  era  convins  că,  prin  consimțământul  său, nu  va  satisface  numai  cerinţele  Germaniei, ci  va  contribui  şi  la  lupta  împotriva  bolşevismului  şi,  în  acelaşi  timp  îi  va  elimina  pe  evreii  din Galiția,  pe  care  îi  dispreţuia  făţiş.  Astfel,  după  ocuparea  ţării  de  către  trupele  germane, comandoul  special  al  lui  Eichmann  şi  complicii  maghiari  ai  naziştilor  au  recurs  la  acordul  lui  Horthy  în  vederea  implementării  urgente  a  soluţiei  finale,  susţinând  că  „evreii  ar  fi  mult  mai  utili  Germaniei  dacă  împreună  cu  ei  s-ar  afla  toţi  membri  familiei.” Cu  acceptul  lui  Horthy  este  înlăturat  guvernul  Kállay  şi  instalat  guvernul  Sztóyai,  cunoscut  pentru  orientarea  lui  pronazistă.  Evenimentele  se  derulează  cu  o  rapiditate  neobişnuită. Şi  dacă  planul  genocidului  s-a  putut  înfăptui  intr-un  ritm  necunoscut  până  atunci,  scrie  Agnes  Heller  , asta  se  datorează   şi  propagandei  antisemite  dusă  timp  de  două  decenii  şi  măsurilor  antievreieşti.  Tot  atâtea  fapte  care  au  pregătit  opinia  publică  maghiară  să   vadă  în  evreu  pe  duşman  sau  un  element  ostil. Aşa  s-a  considerat  justificat  ghetoizarea,  deportarea,  pentru  ca  chipurile  să  muncească  pentru  germani. „Ce-i  drept” – spune Agnes  Heller – „Horthy  nu  a  semnat  ordinele  de  deportare  dar  nici  nu  a  intervenit  să  o oprească  până  pe  data  de  7  iulie, dar  nici  atunci  nu  a  făcut-o  din  proprie  iniţiativă , ci  sub  puternice  presiuni  din  partea  fiului  său,  în  primul  rând  din  partea  Papei,  a  preşedintelui  Roosevelt,  a  regelui  Suediei”. Totalizând  pierderile  suferite  de  evreii  maghiari  în  timpul  celui  de-al  doile a  război  mondial  Braham  indică  cifra  de  564507  fiinţe  omeneşti, rezultatul politicii  genocidale. Desigur, nu  este  făcut  responsabil  poporul  maghiar  şi  nu  sunt  uitaţi   cei  care  au  protestat,cei  care au încercat  să  salveze:  ei  poartă  titlul  de Drepţi  între Popoare.

Mai  sunt  şi  astăzi  unii  care  uită  de  aceste  crime  dar  care  îi  acuză  pe  evrei  de  fapte  criminale  în  timpul  dictaturii  lui  Béla  Kun  din  anull 1919  şi  a  lui  Rákosi  după  1944, așa cum procedează și Stoffán, în articolul său.

Dacă  din  regimul lui  Bela  Kun  au  făcut  parte  evrei  asta  nu  însemnează  că  a  fost  un  regim  evreiesc  şi  că a reprezentat  vreo  ideologie  evreiască. Regimul  lui  Béla  Kun  a  afectat  tot  atât  de  puternic  burghezia  evreiască  şi  pe  anticomuniştii  evrei  ca  şi  pe  cei  de  naţionalitate  maghiară. Iată  câteva  cifre :regimul  lui  B.K.  a  condamnat  la  moarte  şi  a  executat  590 de  persoane  din  care  44  adică  7,4%  au  fost  evrei; mulţi  evrei  au  fost  luaţi  ostatici,  la  Budapesta;  din  386   de  ostatici,  73  au  fost  evrei, iar  la  Veszprém,  din  40 de ostatici, 20 au fost evrei,  ş.a. Un  rol  însemnat  au  jucat  evreii  în  contrarevoluţie ,la  Arad,  la  Seghedin  şi  în  alte  localităţi . În  ceea ce  îl  priveşte  pe  Béla  Kun,  se  ştie  că  a  plătit  cu  viaţa  pentru  activitatea  lui. Ajuns  la  Moscova , acuzat  de  Stalin  de  troţkism , a  fost  condamnat  la  moarte  şi  executat  în  ţara  a  cărei  politici  a  vrut  să  o  introducă  în  Ungaria,  politică  cu  care  a  făcut  rău  nu  doar  maghiarilor  dar  în  aceeaşi  măsură  şi  multor  evrei.

Adevărata  politică  evreiască  mai  ales  după  primul  război  mondial  a  fost  politica  sionistă.

În  ceea  ce  priveşte  situaţia  evreilor  maghiari  în  timpul  regimului  lui  Rákosi  sunt  concludente  unele  date  citate  de  Bernard  Wasserstein  în  cartea  sa  intitulată  Dispariţia  Diasporei, Evreii  din  Europa  începând  cu  1945. Editura  Polirom, 2000. ”Politica  economică  a  comuniştilor  i-a  afectat  pe  evrei  mai  direct  şi  mai  profund  decât  pe   oricare  alt  grup  etnic”, scrie B.W.  „În   1949 industria  uşoară  din  Ungaria  a  fost  naţionalizată, iar  comerţul  cu  amănuntul  a  fost  adus  sub  controlul  statului. Dintre  cele  1721  magazine  naţionalizate  în  Ungaria,  1504  au  aparţinut  evreilor.” În  1951  mulţi  evrei  din  Budapesta  şi  din  alte  oraşe  mari  au  fost  deportaţi  pe  motiv  că  erau  capitalişti.Li  s-au  dat  timp  de  24  de  ore  pentru  a  se  pregăti  să  se  mute  la  ţară  unde  au  fost  cazaţi  la  familii  de  ţărani. Apartamentele  şi  bunurile  le-au  fost  expropriate. Au  rămas  cu  domiciliul  forţat  până  în  1953. Predarea  limbii  ebraice  a  fost  interzisă  în  1949.  Majoritatea  formelor  de  activitate   culturală  evreiască  a  fost  oprită  sau  riguros  urmărită. Toate  aceste  măsuri  şi  multe  altele  au  fost  adoptate  şi  aplicate  în  condiţiile  când  intr-adevăr  din  conducerea  de  stat  şi  de  partid  au  făcut  parte  mulţi  evrei.  Ei  nu  au  acţionat  în  numele  evreităţii, ci  în  numele  stalinismului  tot  atât  de  ostil  anumitor  categorii  de  evrei  ca  şi  anumitor  categorii  de  maghiari.

Aşadar  experienţa  tragică  a  evenimentelor  trăite  în  secolul  20  trebuie  în sfârşit  să  ne  ducă  la  concluzia  că  nu  popoarele  trebuiesc  acuzate  ci  politicile  trebuiesc  analizate.

Lya Benjamin