Conform documentelor epocii, la începutul anului 1857, o mână de evrei culţi din elita Obştei Evreilor Lehi, în frunte cu Isac Leibu Weinberg constituie Comunitatea Cultului Israelit Modern din Bucureşti. Se adoptă un statut la care aderă peste 6o de capi de familie. Această nouă comunitate, alcătuită în cadrul celei vechi, îşi avea ab initio un singur scop precizat chiar în primul capitol al statutului şi anume: „clădirea unui cor templu cu turnuri deasupra după modelurile celor noi ale cortemplelor israelite, din statele civilizate ale Europei.” S-a prevăzut să aibă o mărime încăpătoare de la 300 până la 400 de jeţuri în care să se săvârşească atât slujbele religioase cu cântece de cor, cât şi predicile în limbă locală.

Este de menţionat că tot în anul 1857 apare la Bucureşti primul ziar bilingv în limbile română şi franceză,: numit semnificativ „Israelitul Român”. Desigur se poate pune întrebarea ce legătură are apariţia acestei publicaţii cu  Templul Coral? Legătura este foarte importantă. Aici  se publică  în aprilie 1857 primul articol semnat de I.L. Weinberg, întitulat semnificativ „Templul cel nou”. În opinia lui M. A. Halevy articolul este senzaţional. „El constituie introducerea indispensabilă la istoria propriu-zisă a Templului Coral din Bucureşti.”

„Israeliţii pe oriunde s-au eliberat, scria I.L.Weinberg , au înălţat câte un Templu ca să mulţumească lui  Dumnezeu, au părăsit  vestmintele de doliu, trecând de la întristare la bucurie şi au intonat imnuri în coruri pentru  acţiunile de graţie. Aceasta este cauza pentru care se va înălţa în Bucureşti un Templu Nou”, conchidea Weinberg. Un număr oarecare  din israeliţii polonezi s-au unit pentru scopul acesta. Ei voiesc să aibă un templu cu coruri de copii pentru serviciul divin, cu aceeaşi  regulă ca cea de la templele din Dresda , Viena şi Paris. Noul Templu Israelit va fi semnul vizibil al toleranţei definitiv consacrate. Se va putea zice  într-adevăr că este un templu modern, pentru că va avea o splendoare care aparţine numai timpurilor de libertate. Dar nu va avea nici cea mai mică înnoire în ritul religios; căci aceasta este un lucru pe care n-are dreptul s-o facă nici un individ”, scria în încheere I.L.W,.

Weinberg nu a fost doar autorul articolului scrie Halevy. ci şi autorul principal al întregii acţiuni. Dar începerea lucrărilor întârzie şi datorită disensiunilor intern-comunitare; aripa conservatoare se opunea oricăror înnoiri. Totuşi greutăţile de această natură au fost depăşite. Un rol important în acest sens a avut Iacob Loebel. În calitatea sa de director general al Băncii României din Bucureşti a făcut o propagandă cu efect  pentru realizarea noului Templu. Graţie influenţei sale, în scurt timp, în jurul său s-au adunat mai mulţi bărbaţi entuziasmaţi de ideea de a se clădi  cât mai curând  Templul Coral. Lobel a reuşit să obţină de  la 11 persoane câte 200 de galbeni, constituindu-se o Societate cu denumirea Principalii fondatori ai Templului Coral.

Piatra de temelie s-a așezat la 21 iunie l864, pe locul cumpărat în strada Sf. Vineri. Acest eveniment a fost sărbătorit nu numai de membrii fondatori ai Templului, ci de toţi evreii din capitală şi de mulţi creştini, care au luat parte la bucuria populaţiei evreieşti. Mihail Kogălniceanu a oferit 10.000 lei. Construcţia Templului a fost terminată în 1866, dar nu a putut intra în funcţie, fiind devastat  din timpul manifestaţiei huliganice a celor care erau împotriva acordării cetăţeniei române populaţiei evreieşti.

Târnosirea Templului a avut  loc la 18 iulie l867. Discursul inaugural a fost rostit de marele rabin Antoine Levy în limba franceză. Potrivit comentariilor apărute in ziarul „Românul” la eveniment au participat multe oficialităţi şi, bineînţeles, populaţia evreiască bucureşteană.

Conform statutului Comunităţii Templului Coral, rabinul Templului – pe  lângă studii rabinice – trebuia  să fie absolvent al facultăţii de filozofie și pe lângă limba ebraică trebuia să cunoască limbile franceză şi germană. Predica se ţinea în limba română. După Antoine Levy, o a doua personalitate rabinică a Templului Coral a fost Moritz Beck care a fost urmat de dr I.I. Niemirower, din 1921 până în anul 1939 când a încetat din viaţă.

De-a  lungul  timpului  de  pe  amvonul  Templului  Coral  au mai oficiat  rabinii: dr  Alexandru  Şafran, dr.M.A.Halevy,  dr.Moses  Rosen, Marele  Rabin  Menahem  Hacohen şi  acum  rabinul  Raffael  Schafer

În anul 1892 cu ocazia primelor renovări unii enoriaşi tineri au pus problema introducerii unei orgi. A fost consultat Zadoc Kahn, şef rabinul evreilor din Franţa. Răspunsul lui a fost pozitiv, arătând că la Paris orga este introdusă în patru temple, acest fapt nefiind împotriva tradiţiei iudaice. S-a  recomandat ca de sărbători să cânte un neevreu. M.Beck a fost de acord cu punctul de vedere al rabinului din Franţa. În anul 1901 s-a comandat orga. La un moment dat a cântat și renumitul muzician Avram Levi Ivela.

Conform aprecierii lui I.I.Niemirower, Templul Coral simbolizează autoemanciparea evreilor. Este un sanctuar evreesc modern; care reflectă deopotrivă conservarea ritualului tradiţional şi introducerea modernismului în acelaşi timp. „Modernismul constă în faptul, scria I.I.N., că de la Antoine Levy şi până la Moritz Beck răsună cuvântul Domnului cu un conţinut vechi şi într-o formă nouă. Discursul sinagogal este rostit în limba română. Muzica sinagogală modernă respectă melodiile vechi. Iudaismul modern a rămas fidel eticii şi esteticii lui Maimonide. O virtute  este, scria I.I. Niemirower, toleranţa religioasă, forţa de reînnoire. O dovadă este că prin noile construcţii s-a putut adăuga la templul religios un templu cultural: Biblioteca, Muzeul, Arhiva Istorică, conferinţele  religioase şi culturale, un cerc cultural în serviciul ştiinţei iudaismului şi a ştiinţei universale. Toate acestea demonstrează că Templul Coral posedă  puterea sublimă de a mai creea valori noi în domeniul unei evlavii luminate şi al religiei culturale. Templul Coral, îşi încheia Niemirower consideraţiile, reprezintă o piatră de hotar în viaţa colectivă a evreimii din România.”

Templul Coral – interior

Biblioteca, muzeul şi arhiva istorică a Comunităţii Templului Coral

Realizarea acestui nou aşezământ, alături de Templul Coral, i se datorează în primul rând lui Micu S. Zentler, ales ca preşedinte al Comunităţii Templului Coral, cu unanimitate de voturi. A preluat această funcţie în anul 1932 după încetarea din viaţă a lui Adolf Stern. Dar cu mult înainte de a fi devenit preşedinte, în anul 1924, pe când a fost ales membru consilier al Comitetului Templului Coral, Micu Zentler a făcut o serie de propuneri cu privire la înfiinţarea unui muzeu sinagogal cu arhivă istorică, aşezământ care să aparţină de Templul Coral, în care să fie conservate obiecte ale cultului mozaic şi mărturii privind trecutul istoric în special al evreilor de pe meleagurile româneşti: acte, documente, monede, medalii etc. Propunerile au fost acceptate „formându-se un vast proiect de modificări – după cum relatează dr. M. A. Halevy de care Templul simte trebuinţă”.

Desfăşurarea evenimentelor a făcut ca Micu Zentler să nu fi avut doar ideea proiectului, dar să fie şi realizatorul lui. În momentul preluării funcţiei de preşedinte al Templului Coral (1932) Micu Zentler a trecut la realizarea programului său de renovare integrală a sanctuarului, la adăugarea unei noi construcţii „cerută de manifestările noi ale vieţii sociale şi culturale a evreimii bucureştene.”

Realizarea planului presupunea, desigur, sprijinul material al enoriaşilor. În primăvara anului 1932 s-a lansat o chemare către credincioşii mozaici cerânduli-se contribuţia lor „căci e în sufletul evreului ca pentru cele sfinte să aducă ofrande nepregetate”. În cadrul acestui program impunător s-au relevat „jertfele şi meritele tuturor membrilor Comitetului, scrie Halevy, şi îndeosebi ale preşedintelui de onoare, N. Mischonzniky, şi ale vicepreşedinţilor Iacob Friedman şi Isidor L. Sternbach. Astfel s-a putut ridica o nouă aripă monumentală destinată să cuprindă la parter o sală de festivităţi şi de conferinţe, camera clerului, iar la etaj sălile menite a adăposti Biblioteca, Muzeul şi Arhiva istorică a Comunităţii Templului Coral. Costul s-a ridicat la o sumă de peste 2 milioane lei. La realizarea construcţiei au contribuit inginerii C. I. Flachs şi Maximilian Marcus, iar arhitecţii au fost Iuliu Leoneanu şi Grigore Hirsch.

Inaugurarea Bibliotecii, Muzeului şi Arhivei istorice a avut loc în iunie 1936.  Biblioteca a găzduit presă evreiască apărută în România şi peste hotare; colecţii de cărţi, printre care un fond de carte rară, precum: Talmudul Babilonian tipărit la Cernăuţi în 1838; câteva serii de biblii comentate de discipolii lui Moses Mendelssohn; operele lui Maimonide; cărţi de filosofie medievală, despre cabala şi hasidism; literatură din epoca hascalei şi literatură ebraică modernă. Cca 4000 de volume. Patrimoniul Muzeului s-a constituit în principal din numismatică evreiască. Arhiva istorică s-a creat pe bază de diverse donaţii; este de menţionat, în primul rând, donaţia cronicarului din Piatra Neamţ, Iosif Kaufman, colecţionar a numeroase acte şi hrisoave vechi referitoare la evreii din România.

Cel care a organizat conform criteriilor ştiinţifice ale epocii colecţiile mai sus menţionate a fost rabinul filosof şi istoric totodată dr. M. A. Halevy.

Sub egida Templului Coral, între ianuarie 1935 şi sfârşitul anului 1939, a apărut „Buletinul Bibliotecii, Muzeului şi Arhivei Istorice”. A reapărut un singur număr în 1946. Scopul Buletinului era comunicarea achiziţiilor noilor aşezăminte şi publicarea studiilor şi conferinţelor ţinute în cadrul Institutului Cultural inaugurat în octombrie 1936.

Preşedintele Institutului Cultural era filosoful dr. I. Brucăr.

La inaugurarea institutului, Micu Zentler a definit astfel scopul acestei noi creaţii : „Noul nostru aşezământ cultural cată să cuprindă în deplină înţelegere tot ce este cultură în ţara în care ne-am născut. În acelaşi timp cată să fie tot mai atent la tot ce este creaţie a inimii şi inteligenţei evreieşti de odinioară şi de astăzi.”

Cu această ocazie institutul i-a primit ca membrii de onoare pe: Moses Gaster,  Horia Carp, A.Toma, Enrich Furtună şi pe Eugen Relgis.

Intervenind războiul şi Holocaustul, institutul a fost nevoit să-şi întrerupă activitatea încă din anul 1939. Ea a fost reluată în 1945, sub preşedinţia inginerului Maximilian Marcus. Institutul şi-a propus atunci organizarea de şedinţe publice cu conferinţe despre istorie şi iudaism. Se preconiza înființarea a patru secţii: filosofico-literară, istorică, ştiinţifică, artistică. Institutului își propunea un proiect privind „satisfacerea unei dorinţe vechi şi anume, scrierea şi editarea unei istorii a evreilor din România.” Nu avem surse la dispoziţie pentru a cunoaşte în ce măsură s-a realizat programul preconizat în anul 1945.

Înfiinţat în deceniul 4 al secolului XX, când pericolul ascensiunii fascismului pentru evreii din Europa şi, implicit, din România devenea tot mai clar, acest nou aşezământ avea misiunea să păstreze şi să apere patrimoniul iudaic, spiritual căci „el ne este comoara cea mai scumpă ce trebuie păstrată cu adâncă sfinţenie”. Academia iudaică a Templului Coral, pe lângă o catedră de răspândire a gândului evreiesc, în condiţii extrem de grave, trebuia să fie şi un loc de mare răgaz pentru săvârşirea operei de cercetare ştiinţifică atât a trecutului evreimii din România cât şi a adevărurilor universale ce constituie valoarea iudaismului.

Spre exemplificarea activităţii Institutului de Cultură, dăm o listă de manifestări de la începutul anului 1938.

• 27 ianuarie : sărbătorirea lui Moses Schwartzfeld cu ocazia implinirii vârstei de 80 de ani
• 10 martie:   I Brucăr: Prezentare de lucrări. I Axelrad-Luca analiza poemului „Radu” de Ronetti Roman

• 31 martie: Sărbătorirea lui dr. I. Brucăr cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani.  A participat prof. C. Rădulescu Motru.
• 31 mai: M.A. Halevy, din Analele tiparului evreiesc din România.    (conferinţă)

Marcel Iancu, mărturii iudaice despre artă (conferinţă)

Dr. I. Brucăr,  filosoful Edmund Hussel (conferinţă)

• 21 iunie:     M.A Halevy, prezentare de lucrări. I  Grubea o pagină de mesianism iudaic în secolul al XVII-lea : Sabetai – Tevi (conferinţă).

Lya Benjamin