Xenofobia şi antisemitismul văzute prin prisma unui darwinist amator

Xenofobia e răspândită în toate culturile umane.  Ea se manifestă în diferite feluri: de la aversiune față de străini cu obiceiuri care ni se par bizare până la genocidul unei minorități fără apărare.  Astfel de sentimente, aparținând unor indivizi sau grupuri, pot fi îndreptate împotriva aproape oricărui străin, dar în ultimele două milenii, varianta cea mai comună a xenofobiei a fost și este antisemitismul (mai corect anti-iudaismul).  De la acuzațiile lui Apion din Alexandria (38 d.Hr.) până la Julius Streicher și urmașii lui de azi, această versiune anti-evreiască a xenofobiei străbate ca un fir roșu istoria culturii occidentale.

Chiar în zilele noastre, oameni progresiști, bine informați, mai au anumite rețineri față de străini.  Gândește-te numai, dragă cititorule, ce ai face dacă un negru ți-ar cere fiica în căsătorie, oricât de puțin probabil ar fi acest lucru.  Dar nu vreau să incomodez pe nimeni.  Cauzele xenofobiei în general și ale antisemitismului în special sunt de mare interes și merită un studiu mai amănunțit.  Prietenul meu drag, coleg de breaslă și mentor binevoitor, Gabriel Ben Meron a descris în detaliu diverse variante de antisemitism în articolul său „Confuziile unor definiții: antisemitism, antiisraelism, antisionism” (Baabel, ediția 253 din august 2017).  Dar acest fenomen are și alte fațete care merită studiate.  După cum vom vedea mai jos, pe lângă diversele explicații sociologice, religioase, economice și culturale, există și una mult mai profundă, ascunsă în subconștientul evoluției noastre biologice.

Cercetarea clasică a antisemitismului –  da, există așa ceva, sunt chiar institute întregi dedicate acestui subiect – s-a preocupat mai ales cu fenomenul urii împotriva evreilor și l-a disecat până în cele mai fine ramificații.  S-a scos în evidență aspectul religios, întâi ura instituționalizată a Bisericii Catolice pentru urmașii presupușilor ucigași ai lui Hristos, apoi polemica veninoasă a lui Martin Luther împotriva evreilor care refuzau să se convertească la varianta lui de creștinism și mai recent lupta împotriva a tot ce e evreiesc, bazată pe ideologia islamistă, deoarece ayatolahii și șeicii nu pot admite pretențiile „necredincioșilor” la Țara Sfântă.  Mai este și un motiv socio-economic: comuniștii îi acuză pe evrei de capitalism și viceversa, capitaliștii îi demonizează ca exponenți ai comunismului.  În fiecare domeniu de activitate – comerț, știință, jurnalism, divertisment sau finanțe, concurenții mai puțin prosperi au o problemă cu „vedetele” evreiești din branșa lor, ceea ce după părerea mea este pur și simplu invidie.  Să nu uităm că în toate aceste domenii există și numeroși evrei necăjiți care nu ies în evidență prin nimic.  Doar în agricultură, în reciclare și în astrofizică încă nu au apărut tendințe antievreiești – dar se pare că e doar o chestie de timp.  Un rol deosebit în acest spectru îl joacă antisemitismul virulent bazat pe motive „rasiale”, care, cu toată absurditatea sa științifică, încearcă să rezolve „problema” evreiască prin eliminarea evreilor.

În cele ce urmează aș dori să discut antisemitismul în lumina biologiei evolutive, un subiect încă prea puțin cercetat, pe care aș vrea să-l prezint ca pe un exemplu clasic al tendințelor xenofobe din prezent.  De la început trebuie clarificat faptul că toate organismele care trăiesc la un moment dat în cadrul aceleiași specii sunt mai mult sau mai puțin înrudite între ele, având strămoși comuni.  Aici nu e vorba de un „cuplu fondator” mitic ca Adam și Eva, ci de grupul biologic al strămoșilor care au produs descendenți comuni.  Acesta poate fi o specie, o rasă sau un grup izolat de indivizi ai unei specii, care au un fond genetic comun  (fondul genetic, „gene pool” în limba engleză, este totalitatea genelor prezente într-un grup de indivizi între care este posibilă împerecherea și deci recombinarea genetică).  Toți oamenii care trăiesc astăzi formează un astfel de grup și prin urmare între toți există un anumit grad de înrudire biologică.  Din punct de vedere genetic, indivizii cei mai apropiați unul de celălalt sunt gemenii identici, puțin mai departe fiind frații și apoi verii.  Și mai îndepărtați între ei sunt un cuplu neînrudit din Islanda, înca ceva mai departe un indian cu o pakistaneză, etc., până la cei mai îndepărtați indivizi unul de altul, provenind din regiuni și din societăți cât se poate de disparate, cum ar fi un hotentot din Africa de Sud cu o eschimosă din Canada.  Văzută astfel, gama de parteneri posibili pentru o împerechere se extinde pe o distanță largă. Tabuizarea incestului, un proces foarte salutar apărut în urma evoluției organismelor superioare, oprește împerecherea nesănătoasă a persoanelor prea apropiate (cu unele excepții culturale, cum ar fi în dinastiile faraonice), în timp ce xenofobia împiedică legăturile dintre persoane aparținând unor etnii, religii sau culturi considerate ca prea diferite.  Acestea din urmă sunt însă din ce în ce mai acceptate în societatea multiculturală și lipsită de prejudecăți a zilelor noastre.

Pe scala distanței genetice există probabil o „zonă optimă”, în cadrul căreia oamenii se simt cel mai în largul lor și rezistența la împerechere este minimă.  Acest optimum se află puțin mai departe decât înrudirea de sânge și anume în mijlocul propriului clan sau trib.  În societățile primitive ar putea fi în satul vecin; în societatea urbană modernă este în cercul de prieteni asemănători ca situație economică, cultură și convingeri politice. Nu e vorba numai de grupări tribale cum ar fi membrii tribului Masai, șvabii bănățeni sau descendenții leviților, ci ceva mult mai vag, resimțit de oameni de origine, cultură, status și opinii socio-politice comparabile. De exemplu un neurochirurg de succes din Boston ar fi mulțumit dacă fiica sa adolescentă ar merge la bal însoțită de fiul unui avocat renumit din vecinătate; s-ar bucura însă mult mai puțin dacă fata i-ar aduce la ceaiul de duminică un nigerian jerpelit, fără adresă fixă, pe care l-a cunoscut la intrarea în metrou, unde acesta făcea muzică și cerșea.  Aș putea exagera și mai mult acest contrast.  Respingerea candidatului matrimonial îndoielnic înseamnă mai mult decât întrebarea legitimă a tatălui îngrijorat:  „Și cum îți vei hrăni soția și copiii?  Cântând la chitară în obor?”  Aici acționează mecanisme ascunse mult mai adânc în subconștient.  În acest exemplu am menționat dinadins urmașii încă nenăscuți, deoarece aceasta este cheia înțelegerii fenomenului în lumina biologiei evolutive.  Tatăl îngrijorat se gândește la viitorii nepoți, cântărind care ar fi în acest caz succesul propagării propriilor sale gene.

Transmiterea propriilor gene este fără îndoială unul din cele mai puternice impulsuri motivate biologic.  Uneori acest impuls este atât de intens încât vine chiar înaintea instinctului de supraveițuire.  E destul să ne gândim la soarta tristă a masculului văduvei negre.  Acesta își pierde viața fertilizând femela, dar rezultatul este totuși conservarea speciei.  Carnivorele își ucid prada pentru a se hrăni – faptul ni se pare normal.  De altfel același lucru îl facem și noi când consumăm carne, chiar dacă noi mâncăm respectând codul bunelor maniere.  Mai puțin normal ni se pare comportamentul leilor.  Când un grup de lei e preluat de un nou mascul dominant, acesta ucide puii predecesorului și produce urmași ai săi, asigurând astfel transmisia propriilor sale gene.  De ce nu ne purtăm și noi așa?  Tot ce ne desparte de fiarele sălbatice este un strat relativ subțire de civilizație, la care se adaugă educația și un fel de altruism, din care unii au mai mult, alții mai puțin.  Civilizația a adus cu sine și inhibițiile – care lipseau cu desăvârșire călăilor naziști care și-au dus victimele în camerele de gazare.

ADN

În natură aproape toată energia vitală este investită în propagarea pe termen lung a propriilor gene.  În afară de eterna căutare a hranei, toate acțiunile au drept scop reproducerea.  Acest lucru nu se limitează numai la regnul animal.  Fiecare floare cu miros îmbătător și culori vii, fiecare sămânță luată de vânt servește aceluiași scop – transmiterea eredității.  De la dansul nupțial ale păsării paradisului, la boncănitul cerbului în rut și până la fetița care se joacă cu păpuși, toate sunt încercări mai mult sau mai puțin ritualizate de a-și promova propria reproductibilitate, chiar dacă totul se petrece inconștient și aparent fără scop.  Toate acestea sunt expresii ale dorinței universale de viață veșnică, nu numai a individului ca atare, ci a genomului său, prin perpetuarea speciei.  În cartea sa din 1976, „Gena egoistă”, cunoscutul biolog evolutiv britanic Richard Dawkins merge și mai departe.  El afirmă că materialul genetic, care se găsește în linia germinală a ființelor vii, este adevăratul stăpân al lumii și toate organismele (inclusiv noi) sunt pentru el doar recipiente temporare, mijloace de supraviețuire și replicare.  ADN-ul nu are „voință” în sensul psihologic al cuvântului.  El se comportă în felul acesta pur și simplu pentru că există și aceasta e menirea lui; în cuvintele lui Dawkins: „DNA neither cares nor knows.  DNA just is.  And we dance to its music”.  Pentru mine, înțelegerea acestui lucru destul de simplu și fundamental a fost o adevărată surpriză.  Până atunci, ca mulți alții am fost convins că lumea e stăpânită de evrei și de bicicliști (după cum spune un adagiu cunoscut).

Întregul material genetic terestru, care se găsește în linii germinale, este ca un document tipărit care a luat-o razna și nu face altceva decât să scoată tot timpul noi copii ale sale, care suferă și ele de aceeași obsesie replicativă.  În acest scop el consumă toată materia primă (hrana) și energia care îi stă la dispoziție.  Printre copiile produse se strecoară uneori și erori (mutații).  Descendenții care rezultă sunt supuși legilor evoluției (selecție, fluctuație genetică) și în felul acesta apar specii noi care ocupă biotopuri diferite.  Atât speciile cât și indivizii se înmulțesc atunci când materia primă și energia se găsește în abundență.  Dar deîndată ce resursele devin insuficiente, între ele se dezlănțuie o concurență feroce.  E oare posibil că în ultimă instanță xenofobia să nu fie decât expresia concurenței dintre grăunții de ADN ai creaturilor superioare (ca noi), o competiție care acționează în mod indirect asupra conștiinței și comportamentului nostru?

O a doua motivație importantă a tuturor organismelor vii este speranța de a-și combina propriile gene cu cele ale altor indivizi.  Aici iese în evidență endogamia legată de tribalism și de izolaționism genetic.  Exemplul evreilor ultrareligioși ilustrează această situație: alegerea partenerilor este permisă numai în cadrul propriei secte.  Tradițiile, ritualurile și legile stricte ale alimentației accentuează izolarea față de străini, previn contactele și mai ales împerecherea cu persoane dinafara sectei.  De aceea este foarte putin probabil că un neevreu să aibă vreodată ocazia să-și combine genele cu cele ale vecinului său evreu ultrareligios.

După părerea mea acesta e miezul problemei.  În cazul în care există concurență pentru resurse și nu este nici o șansă de a obține descendenți cu gene comune, atunci între cei doi indivizi nu mai rămâne decât competiția.  În vremuri normale, cu o abundență de resurse, cei doi se vor evita.  În situații de criză pot însă apărea resentimente, ostilitate, persecuții, care de fapt nu sunt altceva decât manifestări ale xenofobiei.  Subconștient, străinul e văzut doar ca o piedică în lupta pentru resursele necesare transmiterii propriei eredități.  Când inhibițiile civilizatoare slăbesc, sau sunt chiar anulate din ordinul statului, xenofobia își croiește drum liber, cu consecințe bine cunoscute.  Numai așa se explică faptul că Holocaustul nu a fost comis de un popor primitiv, violent, barbar, ci de unul extrem de civilizat, popor „al poeților și gânditorilor”, care avea la dispoziție mijloace de distrugere pe scară industrială.  Întreaga ideologie rasială național-socialistă se baza pe principiul distrugerii fără milă a tot ceea ce era considerat „ne-german”, prin ucidere, prin înrobire sau prin înfometare.  În același timp se făceau și eforturi de a înmulți așa-numita rasă ariană.  Au existat chiar programe bizare de reproducere a unor tineri germani robuști cu blonde viguroase de rasă pură.  Din punct de vedere pur biologic, nu este decât o încercare de a stimula proliferarea unui anumit fond genetic (cel german) în detrimentul altuia (cel al evreilor).  Procesul a fost în mare parte finanțat prin „arianizare”, expropriere și jaf.  Fanteziile dezgustătoare din ziarul nazist „Der Stürmer” privind rușinea rasială au servit la același scop, la fel și campaniile de eugenie împotriva persoanelor cu dizabilități din populația germană însăși.

Imagine: Apariția fenotipică a unui neo-nazist (adică un xenofob german), care vrea instinctiv să-și transmită materialul genetic. Cine știe, poate că e cu adevărat convins că ereditatea lui e deosebit de valoroasă și merită păstrată.

Din perspectiva biologiei evolutive, xenofobia e motivată subconștient, fiind bazată pe tendința instinctivă a individului de a oferi genelor sale cele mai bune șanse de transmitere spre generația următoare.  Individul concurează cu cei din jur, dar ca principali concurenți îi percepe pe aceia cu care nu vede nici o șansă de a-și combina genele.  În consecință, aceștia din urmă sunt văzuți nu numai ca străini, ci ca dușmani, concurenți care trebuie combătuți. Când dispar inhibițiile produse de civilizație și educație, individul își urmează instinctele ascunse și se manifestă comportamentul ostil.  Acestea au fost mecanismele care, într-o epocă progresistă și „civilizată”, au dus în final la Auschwitz, Babi Yar, Rwanda, Srebrenița și la toate celelalte atrocități ale secolului douăzeci.

Iar acum, ca recompensă celor care mi-au citit cu răbdare toată „predica”, iată rezumatul condensat într-o singură frază:  Xenofobia rezultă din respingerea subconștientă a persoanelor sau a grupărilor cu care combinația propriei eredități este nedorită sau imposibilă.  Și în final încă o observație personală:  Nu am nici cea mai mică intenție de a decriminaliza sau chiar de a scuza xenofobia.  Este doar o încercare de a înțelege rațional un aspect ignorat până acum al acestui fenomen social omniprezent și de a-l face inteligibil altora.

Peter Biro

(traducere din limba germană Hava Oren)

14 Comments

  • Tiberiu Georgescu commented on November 13, 2017 Reply

    Foarte interesante punctele de vedere ale domnului Biro dar si cele ale comentatorilor. Felicitari tuturor. In Romania antisemitismul este latent; nu spun o noutate; se pare ca reinvierea partidului Romania Mare- asa cum anunta presa,va da – din pacate-un sprijin nesperat acestei porniri. .
    Un gand bun tuturor.

    Tiberiu Georgescu

  • tiberiu roth commented on November 13, 2017 Reply

    Ca orice abordare neobișnuită articolul este interesant și generează controverse. Cu toată admirația pentru ineditul ideii expuse nu cred că cele două fenomene: xenofobia și corolarul ei,antisemitismul, pot fi asociate cu evoluția biologică sau cu ”gena egoistă” În rest felicitări pentru logica demonstrației că orice teorie poate fi convingătoare acceptând o axiomă potrivită.

  • Andrei Cornea commented on November 12, 2017 Reply

    1.Dacă oamenii, instinctiv, vor să aibă copii cu parteneri asemănători (din același grup etnic), cum se explică, de pildă, interdicțiile biblice (DEut.7,3) împotriva căsătoriilor mixte? Evident, israeliții nu se opuneau instinctiv căsătoriilor cu femeile canaanite, căci altminteri interdicția n-ar mai fi avut niciun sens. Așadar, interdicția nu e de natură biologică, ci culturală, iar ADN-ul n-are nimic a face cu ea.
    2. Exemplul cu fata chirurgului și nigerianul lefter e fals. Îngrijorările, poate legitime, ale tatălui, n-au nimic a face cu perpetuarea genelor. Căci e plauzibil că, măritată cu un nigerian musulman, fata va avea copii care vor perpetua le fel de bine genele bunicului, ca și în cazul cînd soțul ei ar fi un avocat celebru.
    3 E adevărat că atunci cînd resursele generale sunt mai limitate, concurența dintre indivizii diferiți crește, pînă la ferocitate. Asta ar explica poate antisemitismul tradițional economic, dar cum să-l explice pe cel religios? Din sec.II iudaismul nu mai e un concurent pentru creștinism, iar ura față de el crește totuși neîncetat. Dacă ura e un răspuns la tentația apropierii înseamnă că ultima, nu prima, e condiționată de gene.
    4. Dacă xenofobia e înscrisă în gene și dacă „we dance to its music”, care e explicația unor comportamente altruiste, cum ar fi cererea deuteronomică de a nu-l asupri pe străin, pe sclav, pe slujnică, de a le da liber de Sabat? În general, dacă civilizația e împotriva dictatului genelor, dar dacă fără civilizație Homo sapiens ar fi rămas o specie minoră, sau poate ar fi dispărut de mult (precum oamenii de Neanderthal), înseamnă ori că la om dictatul genelor încetează, ori apare un alt factor.

    • Peter Biro commented on November 12, 2017 Reply

      1. Eu nu vad nici o contradictie. Motive culturale si religioase se supraprun motivelor biologice care raman baza. Una nu exclude pe cealalta. Daca aceste motive sunt contradictorii, cel mai puternic va fi dominant. Daca motivele sunt paralele, se sustin unul pe altul cu un rezultat mai puternic.

      2. Si aici motivul genetic nu-l contrazice pe cel biologic. Ambele se adauga unul la celalalt.

      3. Antisemitismul religios este numai una din multele manifestatii ale xenofobiei fatza de evrei, care are la baza motivul biologic descris in articol. Explicatiile religioase, rasiale, economice sunt de fapt numai modul in care purtatorii acestor sentimente le explica. Doar ei habar n-au ce le dicteaza subconstientul lor, dar simt nevoia sa actioneze astfel si caute explicatii aparent rationale, pe care le gasesc in religie, ideologie, pseudo-stiinta etc.

      4. Altruismul fata de purtatori de gene din propriul “gene pool” face sens fiindca sustine transmiterea genelor comune. Exemplu: daca nu reusesc sa am copii, cel putin ii sprijin pe copiii fratelui meu, al varului, al membrului din clanul meu si asa mai departe.

  • gabriel ben meron commented on November 10, 2017 Reply

    Bunul si dragul meu prieten, Peter Biro, a incercat sa prezinte in mod stiintific (asa cum o face de fiecare data) xenofobia si antiiudaismul si sunt convins ca a reusit.
    Dar eu sunt un prgamatic incurabil si de aceea iata cum vad eu lucrurile:
    1.Omul face multe lucruri in viatza, unele bune si altele mai putin. De unele se bucura , de altele se rusineaza.
    2.In mod normal omul trebuie sa-is asume raspunderea pentru lucrurile rele, dar asta e f greu, Deci e mult mai simplu sa dai vina pe altul.
    3.Si pe cine? Pe cineva care e langa tine dar nu se prea poate apara, pt ca el e venetic, nu e din locurile acelea, si mai ales e complet diferit de cei din jur. El e perfectul tzap ispasitor!
    4.Si cine e mai potrivit acestei definitzii decat evreul?! Deci daca nu existau evrei ei trebuiau inventati!!
    5.In concluzie, antisemitismul e un fenomen social obligatoriu si sunt sanse f mici de a fi inlocuit cu ura impotriva altui grup etnic.
    Cine strica socoteala e existentza statului Israel, dar asta e o alta poveste
    GG

    • Peter commented on November 10, 2017 Reply

      Draga Gabi,
      Sunt deacord cu tine ce priveste rolul tzapului ispasitor in legatura cu antiiudaismul. Dar acest motiv nu este aplicabil la xenofobie in general. Pentru asta ramane ipoteza biologica evolutionara mai convingatoare.

  • klein ivan commented on November 9, 2017 Reply

    Citeva ginduri :
    – articol interesant , bine scris din categoria ” Filozofii au interpretat lumea….” ( Marx )
    – o zicala ce o stiu din Romania – care nu e xenofoba si care are o mare doza de adevar – : ” Calul si nevasta sa ti le cumperi din satul tau ” . ( in familia mea restrinsa nu s-a actionat deloc in conformitate cu aceasta zicala ) .
    K.I. / N.Y.

    • Peter Biro commented on November 9, 2017 Reply

      Cu nevasta nu stiu sigur, dar cu calul sunt absolut de acord.

  • Emilia Teszler commented on November 9, 2017 Reply

    Fara sa fiu sociolog, filosof, biolog, ( dar am citit cartea lui Dawkins, printe altele), doar o parere personala: pentru mine aceste explicatii pot fi considerate ca logice si argumentate doar in situatia in care se accepta ca societatea umana e multirasiala. In sens cultural societatea poate fi considerata multirasiala, biologic insa ( apropos de ADN) nu. Pe mine m-au trecut un pic fiorii, mi-a adus aminte de darwinismul social, care stim bine pe cine a inspirat si la ce teorie rasiala a dus. Ca exercitiu intelectual e foarte bine scris articolul.

    • Peter Biro commented on November 9, 2017 Reply

      Draga Emilia, nici eu nu sunt biolog sau filozof, nici macar acrobat la circ. Dar atat stiu: asa numitul darwinism social nu are nici o a baza stiintifica si, bineinteles, nici o justificare sociala. E un instrument de intoleranta mascat in stiinta. Din pacate a ingreunat foarte mult discursurile stiintifice din domeniul biologiei evolutive. Totusi, nu ar trebui sa ne ferim de discutii de genul acesta, daca ramanem in cadrul stiintific si rational.

      • Emilia Teszler commented on November 9, 2017 Reply

        Sigur, la asta m-am referit si eu cand am amintit de darwinismul social: ca nu are nicio baza stiintifica etc.
        Nici eu nu cred ca trebuie sa ne ferim de discutii, chiar daca ,sau uneori, cu atat mai mult, daca gandim diferit. Si nici eu nu sunt nici macar acrobat de circ! ..sunt prea rigida pentru asta…;)

  • klein ivan commented on November 9, 2017 Reply

    Mi-ar placea ca sa fie scoasa din articol partea care incepe cu ” Pina atunci am fost convins ….” . ( si in acelasi timp comentariul de fata ) .
    K.I./N.Y.

    • Peter Biro commented on November 9, 2017 Reply

      Stiind ca aceasta fraze este un lucru delicat, si eu m-am intrebat s-o includ sau nu. Am hotarat s-o includ, totusi, fiindca reprezinta stilul meu de a ascunde ici colo, ceva diferit, in cadrul unui text mai serios. Dar sunt de acord ca e intr-un fel problematic. Propun sa fie ignorată daca deranjeaza. Iar eu trag concluzia sa fiu ma atent cu glumele mele, daca nu se potrivesc aparent sau in realitate.

  • Andrea Ghiţă commented on November 9, 2017 Reply

    O explicaţie interesantă, logică, argumentată, dar nu mai puţin înfricoșătoare. Mă întreb în ce măsură educaţia poate influenţa instinctul, subconştientul?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *