1946 – Liceul Nicolae Bălcescu

După absolvirea clasei a IV-a, părinții m-au înscris în clasa I-a la liceul Petru şi Pavel. Din cauza afluenței de elevi la scoala amintită, am fost repartizat la Liceul Nicolae Bălcescu, scoală clasată cam pe locul trei în oras, în ierarhia așa numitelor “şcoli bune”,  adică liceele “Petru şi Pavel” şi “Nicolae Iorga”. Pe ultimul loc, adica patru, era clasat liceul “Mihail Eminescu”…

Liceul Nicolae Bălcescu, amplasat lângă  asa-numita “Piaţă Anton”, era relativ departe de locuința noastră de pe str. Soarelui. Iarna mergeam adeseori prin zăpadă. Am urmat acolo primele două clase de liceu, terminand de fiecare dată cu premiul I, într-o concurenta aprigă cu Alexandru Pavel, viitorul meu coleg de facultate, care obținea sistematic premiul II. Componenta sociala a elevilor era ceva mai modestă decât la primele licee ale orașului. Mulți copii de la ţară, unii navetiști, minoritari, etc. Unul dintre colegi, Raul Zaharia m-a informat că este “evreu catolic” !

Cu toate acestea o mare parte din foștii colegi de la acest liceu au ajuns foarte bine. Alexandru Pavel, de exemplu, a absolvit Facultatea de Utilaj Petrolifer, a promovat doctoratul la Moscova şi ulterior a devenit un renumit profesor universitar. În anul 2008, întâlnindu-ne la aniversarea a 50 de ani de la terminarea facultății, ne-am amintit că s-au împlinit 60 de ani de când am devenit colegi ! Sigismund Wojiki, premiantul de clasa B, a ajuns inginer șef şi director la ISCIR Ploiești.

Spre sfârșitul anilor ’70, în platoul munților Bucegi, ne-am întâlnit şi cu Ghiţă, alt fost coleg de la liceul Balcescu, originar dintr-un sat prahovean. Ne-a informat ca este director general  în ministerul industriei forestiere… Aflând că soția este medic, importantul personaj i s-a adresat cu reproş:

–  De ce voi doctorii nu rezolvați problema epidemiei de gripa ? Săptămâna asta am avut o ședință în minister şi din cauza gripei  au lipsit jumătate din directorii mei !

Din acel moment, de câte ori discutam cu soția despre fostul meu coleg, acesta era pomenit drept… “tipul cu directorii mei” !  La sfârșitul zilei Ghiţă ne-a facilitat cu amabilitate cazarea la o cabană forestieră a ministerului său, undeva langa Padina. Pe drum m-a felicitat pentru succesele profesionale cu care parea ca era la curent, dar m-a întrebat în mod confidential:

– Voi de ce nu plecaţi ?

***

 

Directorul liceului era prof. Râpeanu, om în etate. Istoria era predată de prof. Oprescu, prieten cu tata, om care savura uneori “o tărie” la “Hanul Călugărul” . Muzica o preda prof. Nelu Danielescu, fiul compozitorului ploieștean, renumit pentru şlagărul “Când castanii infloresc”.  Ca toti elevii catolici şi evrei, nu participam la orele de religie din liceu, predate de un preot crestin ortodox. Religia o studiam la Templul Coral al orașului, cu rabinul Dr.Menahem Safran. Venerabilul om se deplasa la liceu trecându-mi în catalog  nota la  “religie”. Mi-au rămas în memorie şi orele de lucru manual. Profesorul ne procura plăcuţe din lemn de tei şi dălţi pentru sculptura acestora. Pe plăcuţele desenate în prealabil,  sculptam diferite motive populare, rozete întâlnite pe portile de lemn din satele maramureşene…O îndeletnicire migăloasă, dar care oferea satisfacție…

***

Am fost şi martorul unor evenimente istorice. Abdicarea regelui şi proclamarea Republicii Populare Române, la 30 decembrie 1947. Toți elevii au primit ordin sa rupă din manual filele cu fotografiile Regelui Mihai I şi ale Reginei Mamă Elena. Unii, pe furiș, sărutau foile rupte…

Eu, având în perioada respectiva funcţia ( de altfel minoră)  de “responsabil al gazetei de perete”, am primit de la diriginte fotografiile mai marilor vremii, membrii noului prezidiu: I.C. Parhon şi Mihail Sadoveanu, cu dispoziția  de a fi lipite pe gazeta de perete, în locul fografiilor regale…

Câteva amintiri legate de lupta pentru premiul I :

În mijlocul tezei de istorie am ieșit din clasă câteva minute pentru o nevoie urgentă. Un coleg răuvoitor m-a reclamat imediat profesorului ca aş fi ascuns o carte de istorie în afara clasei, pentru a fi consultată în mijlocul tezei. În realitate un alt coleg  încercase o asemenea metodă ilicită…

Prof. Oprescu, fără a cerceta cum s-au petrecut lucrurile în realitate  mi-a notat teza cu nota 1 şi m-a reclamat tatălui meu. Acesta drept pedeapsa mi-a aruncat în foc clasorul filatelic…

Direcțiunea şcolii a anchetat cazul şi finalmente lucrurile s-au clarificat. Teza mea la istorie a primit pe merit nota 10 şi spinoasa cale spre premiul I a rămas în continuare deschisă…

Din păcate, odată cu acest episod, pasiunea mea pentru filatelie s-a încheiat definitiv !

Membrii corului liceului primeau automat nota 10 la muzică. La o primă probă de “voce” am fost declarat pe bună dreptate afon. În consecinţă urma  să-mi susțin promovarea cursului printr-un examen de teorie muzicală. Am învățat cu asiduitate această disciplină. Ştiam  toate gamele muzicale, inclusiv ce însemna “diez”, “allegro non troppo” şi alte chestii similare.

Într-o bună zi  prof. Danielescu mă anunţă ca voi primi nota 4 la muzică. Motivul: Am absentat de la la cor ! Fără a mă examina la capitolul amintit.  Cu lacrimi în ochi i-am amintit ca nu am promovat  testul de voce şi în consecință m-am pregătit pentru examenul de teorie muzicală. Profesorul a susținut râzând că… a glumit (!?). Mă rog. Am promovat cu brio teoria muzicală şi am obţinut nota maximă şi la muzică…

***

Îmi amintesc şi acum cu emoție serbările de sfârșit de an când eram stigat să primesc premiul I. Un elev recita poezia “Doina” de Eminescu, în timp ce  tânărul secretar al liceului cânta la vioară “Balada” lui Ciprian Porumbescu…

Şi părinţii emoţionaţi se aflau în audienţă. Mama era însă puțin intrigată de faptul că directorul Râpeanu săruta pe frunte fiecare premiant I, cu excepția mea. Personal, eu nu am dat importanţă faptului, pe care de altfel nici nu l-am remarcat…A urmat reforma învățământului din 1949 şi studile mele au luat o alta direcţie…

Theodor Toivi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *