În ultimii 25 de ani am traversat adeseori Deutsche Alpenstrasse, fascinanta şosea bavareză care leagă oraşul Lindau cu Berchtesgaden pe o lungime de 450 de kilometri, privilegiu care m-a obligat să împărtăşesc cititorilor mei ceva despre subiect. Traseul turistic amintit mai sus parcurge sudul Germaniei, începând din localitatea Lindau, trece prin Oberstaufen şi în continuare, spre sud, ajunge în apropierea superbei staţiuni montane Oberstdorf. În continuare drumul traversează Füssen, unde se află renumitele castele ale regilor Ludwig II şi Maximilian II ai Bavariei, adoptate ulterior în lumea creată de Walt Disney…

De la Füssen drumul coincide pe o porţiune cu renumita Romantische Strasse, după care, despărţindu-se de acesta, ajunge la celebra staţiune de sporturi de iarnă Garmisch-Partenkirchen, dominată de Zugspitze, cel mai înalt munte al Germaniei. În continuare, traseul, aflat în apropierea frontierei cu Austria, trece prin fantasticul Mittenwald, parcurgând apoi numeroase staţiuni alpine, trecători, lacuri şi lăcaşe de cult renumite, pe care le omit pentru a nu încărca în mod inutil memoria cititorilor.

Trebue să amintesc totuşi Ruhpolding, pitorescul Inzell, Bad Tolz, Bad Wiessee şi în continuare staţiunea curativă Bad Reichenhall, cunoscută turiştilor mai în etate (dar relativ bine situaţi) din Ţara Sfântă…

La sfârşit, Autostrada Alpină Germană ajunge în localitatea Berchtesgaden, de unde se poate urca pe Kehlsteinstrasse, la fostele reşedinţe ale Reich-ului III, unde magnifica panoramă alpină trezeşte sentimente amestecate legate de trecutul nazist al locului şi ambiguitatea conducătorilor europeni care în repetate rânduri au vizitat locul în preajma celui de-al Doilea Război Mondial..

 

Lindau

Am intrat de două ori în pitoreasca localitate situată la malul lacului Bodensee (sau Constance), pe insula cu acelaşi nume. Aici, în aproprierea muntelui Pfander, este punctul de întâlnire dintre graniţele Austriei, Germaniei şi Elveţiei.

Numele Lindau este menţionat din anul 882, când Adalbert de Raetia a înfiinţat aici o mânăstire, dar rămăşiţele unei vechi aşezări romane datează din sec. I. În sec. XIII, sub regele Rudolf I, Lindau devine “Oraş Imperial Liber” până în anul 1805, când Austria returnează oraşul Bavariei.

Am vizitat oraşul pentru prima oară în 1983, în cursul unei călătorii turistice prin Austria, când, locuind în portul alăturat Bregenz, am trecut pentru câteva ore în Germania. Maşina a rămas în imensa parcare de pe “continent” (ca să zic aşa!) şi noi am trecut per pedes podul care leagă malul german cu insula.

Am traversat principala stradă comercială, Maximilianstrasse, şi străduţele învecinate, admirând arhitectura bavareză din secolele trecute, picturile de pe pereţii caselor, toate perfect conservate printr-o întreţinere demnă de admirat. Evităm în mod prudent clădirea cazinoului şi ne plimbăm şi pe încântătoarea promenadă Aeschach din jurul portului. Intrarea în port este străjuită de două coloane, printre care trec vaporaşele turistice. Pe una din coloane tronează statuia Leul Bavariei şi pe cealaltă este instalat Farul (numit de asemenea “al Bavariei”).

În piaţa din faţa portului, pe o scenă improvizată ornată cu ghirlande de flori, o orchestră interpretează melodii din operetele şi folclorul german, spre încântarea publicului, oameni la a doua tinereţe, aşezaţi pe câteva rânduri de scaune albe…

Acasă, în Haifa agitată de războiul din Liban şi de atmosfera creată de mass-media, care, în mod insinuant, ţinea la zi numărul tinerelor victime de pe front, am arătat fotografiile încântătoarei ambianţe din Lindau unei tinere vecine, medic stomatolog.

Aceasta a oftat adânc şi a exclamat cu suavul accent de la Iaşi:

– Oh, există pe lume şi asemenea locuri!

*

După aproape două decenii, aflându-mă la München, într-un weekend, am vizitat din nou (timp de câteva ore) insula şi pitoreasca localitate, parcurgând Deutsche Alpenstrasse şi serpentinele care leagă Lindau de staţiunea germană Oberstaufen.

Am admirat din nou casele proaspăt vopsite sau mai bine-zis pictate, case care în ciuda anilor arătau ca noi, inclusiv superba construcţie a primăriei şi romantica cadedrală botezată atât de înduioşător: “Unserer Lieben Frau”…

Cum însă în această lume nimeni nu este scutit de necazuri, am constatat că frumoasa piaţă din faţa portului era parţial inundată prin revărsarea lacului Bodensee. Ca prevedere, prin grija harnicei primării, frumoasa faleză Aeschach era mărginită de saci cu nisip, aduşi în permanenţă de camioane galbene şi descărcaţi cu ajutorul unor macarale vopsite în aceeaşi culoare.

Sus pe soclu, Leul Bavariei privea resemnat acţiunea, ca unul care văzuse multe în viaţa lui, inclusiv căderea unor imperii, nazismul şi administraţia franceză postbelică, ocupaţie care s-a încheiat în anul 1955, când oraşul a fost returnat autorităţilor bavareze…

 

Oberstaufen

Într-o călătorie de studii, mă aflam în incinta impresionantului New Munich Trade Fair Center, construit pe terenul fostului aeroport al oraşului München (noul aeroport internaţional Franz Josef Strauss fiind construit câteva zeci de kilometri mai spre nord, lângă oraşul Freising). Aci urma să particip la două expoziţii şi conferinţe tehnice internaţionale.

Cum cele două evenimente erau despărţite de un weekend prelungit, amabila doamnă de la biroul de cazare al centrului expoziţional mi-a recomandat staţiunea exclusivă de sporturi de iarnă Oberstaufen, care acum, în afara sezonului, oferea participanţilor “pachete atractive”. Şi asfel am ajuns în Oberstaufen, loc interesant, având de asemenea case pictate, înconjurat de înălţimi împădurite, vile, sanatorii şi terenuri de golf. Lucru important, Oberstaufen oferea accesul comod la o bună parte din Deutsche Alpenstrasse precum şi la puncte turistice din Austria şi Elveţia, aflate în apropiere…

 

Castelele de la Füssen

Şi-acum, o etapă importantă: ajungem la Füssen şi la castelele sale. Primul dintre castele, denumit Hohenschwangau, a fost ridicat de Prinţul Maximilian la începutul secolului XIX, pe ruinele fortăreţei Schwanstein. Castelul a fost folosit ca reşedinţă de vară pentru viitorii regi Ludwig II şI Otto I în perioada copilăriei şi a tinereţii acestora.

Cel mai faimos castel din Füssen este însă Neuschwanstein, construit de Ludwig II în 1869. Regele era un mare admirator al compozitorului Richard Wagner, castelul fiind denumit şi decorat după operele acestuia. Frumuseţea şi eleganţa construcţiei, turnurile spiralate şi în genere magnifica arhitectură fascinează mulţimea de vizitatori, unii veniţi numai pentru câteva zile în Germania. Neuschwanstein a devenit unul din cele mai cunoscute castele din lume, fiind pentru mulţi o imagine familiară, poate şi datorită faptului că a inspirat construcţia lui Disney pentru Sleeping Beauty Castle…

*

Oraşul este supra-aglomerat cu turişti. Spre deosebire de celelate minuni de pe Deutsche Alpenstrasse, staţiunea este plină de turişti americani (inclusiv mulţi afro-americani). Trebuie să adaug că sunt de asemenea numeroşi tipi din lumea a treia, însoţiţi de neveste mascate, unii sosiţi de la antipozi să vadă castelul lui Ludwig II (sau, cum cred ei, Disney Castle!), conceput de decoratorul de teatru (!) Christian Jank, ajutat de arhitectul Dolman.

Avem probleme cu parcarea, dar reuşim să plasăm Opelul Vectra undeva, pe o străduţă, între două autobuze. Admir şi fotografiez castelul Neuschwanstein, de jos din piaţa oraşului Füssen. Încercăm să alegem una din multitudinea de opţiuni pentru a ajunge sus la castel. Minibuzele şi jeepurile sunt supra-aglomerate şi în final urcăm (în total 6 persoane) într-o trăsurică cu doi cai nemţeşti din rasa celor cu picioare groase…

Am ajuns în fine sus la castel şi urcând pe una din terase privim, cu răsuflarea tăiată, fantasticul scenariu al văii Hohenschwangau, lacul şi întrega regiune a Alpilor Bavarezi, care încadrează turnurile neo-romantice ale magnificei construcţii.

În acest moment sublim îmi revin în memorie – poate involuntar – unele din subiectele care populează muzica lui Richard Wagner: Lohengrin, Parsifal, Tannhäuser, Walkiria şi Inelul Nibelungilor…

Dar privind ceasul şi socotind timpul necesar pentru urcatul la castel, vizita propriu-zisă şi drumul pe şoselele supra-aglomerate, ajung la concluzia că vizitând mai pe îndelete castelul Neuschwanstein, nu vom ajunge în timp util la München…

Coborâm din trăsurică fără probleme, locurile noastre fiind ocupate imediat de alţi amatori care stăteau la rând şi ne luăm rămas bun de la simpaticul vizitiu cu pălărie verde, aflat pe capra originalului mijloc de transport…

Părăsim oraşul Füssen fără idei preconcepute legate de prietenia dintre Ludwig II şi Richard Wagner, compozitor cunoscut ca antisemit şi boicotat de mulţi iubitori de muzică din Ţara Sfântă…

Pe drum spre locul de parcare trecem pe lângă un grup de tinere doamne îmbrăcate în negru de sus până jos, pe care le-am reţinut datorită faptului că miroseau a parfum Chanel 5 de la circa 25 de metri. Am presupus (fără să am o dovadă palpabilă) că la raioanele Duty Free din aeroportul Dubai, licoarea amintită se putea cumpăra numai în sticle de 1 litru…

 

Garmisch-Partenkirchen

În tinereţe am fost un schior sub-mediocru, abordând pârtiile de la Clăbucet sau Postăvarul mai curând “în plug”, la o vârstă relativ târzie (adică după 22 de ani) şi folosind echipamente mai puţin performante, disponibile la sindicat.

În ciuda acestui fapt (sau poate datorită lui) staţiunile mondene pentru sporturi de iarnă m-au atras întotdeauna… Am vizitat astfel, în diferite perioade, Insbruck, St. Anton am Arlberg, Kitzbühel, Chamonix, Denver (Colorado), Cortina d’Ampezzo, Oslo, Corteraso-Kurzras (Val Senales) şi altele. (Saint-Moritz încă nu!)

În acest context am intrat şi în renumita staţiune a sporturilor de iarnă Garmisch-Partenkirchen, venind pentru câteva ore din Igls (lângă Innsbruck), atras de imaginile unor campionate mondiale de schi alpin văzute la TV cu ani în urmă.

Oraşul este rezultatul unirii (prin decizia autorităţilor naziste din Berlin) a două localităţi, Garmisch şi Partenkirchen, în vederea Olimpiadei din anul 1936.

Vara, Zugspitze, cel mai înalt munte al Germaniei, este principala atracţie a staţiunii.

Nu am abordat masivul, dar am notat că prima ascensiune a acestuia (de către Naus, Maier şi Deutschl) a fost înregistrată în anul 1820.

Am reţinut însă pentru totdeauna imaginea impresionantului Zugspitze, poate obsesiv, privind masivul din pat (!) prin fereastra camerei, într-o noapte cu lună plină, petrecută în apropiere, la Lermos în Austria!

 

Mittenwald

În 2005 am întrerupt drumul care leagă aeroportul München de staţiunea austriacă Hintertal-Maria Alm pentru a petrece, vreme de şase zile, un memorabil concediu în localitatea germană Mittenwald. Localitatea este plasată pe graniţa germano-austriacă, la 15 kilometri sud-est de Garmisch-Partenkirchen.

Folosind mijloacele moderne oferite de Internet, am reţinut (după o migăloasă cercetare) o cameră în vila Sonnenbiche, plasată pe o mică înălţime, loc care ne-a oferit o linişte deplină combinată cu o vedere stupefiantă asupra localităţii şi masivului Karwendel…

Deşi renumită ca centru de artă a lutierilor, ceea ce-i încântă îndeosebi pe absolut toţi vizitatorii urbei sunt parcurile, frescele elaborate pictate pe pereţii caselor, traficul auto limitat (10 kilometri pe oră şi numai acolo unde este permis!), clădirile devenite istorice prin faptul că au găzduit oameni celebri, precum şi magazinele, cafenelele şi restaurantele integrate cu abilitate în arhitectura medievală bavareză. Natura a fost darnică cu Mittenwald. Cărările încântătoare din jurul localităţii, lacul şi defileul Leutasch, precum şi telefericul spre Kranzberg, sunt puncte de atracţie deosebite.

Dar ceea ce domină în mod categoric localitatea este masivul Karwendel (2749 m.) cu cele 125 piscuri de peste 2.000 de metri, precum şi cabina aferentă a telefericului care atrage un număr mare de turişti din toată zona.

*

Harta localităţii recomandă, printre altele, un atractiv traseu alpin până la lacul de munte Lautersee, traseu pe care decidem să-l abordăm fără teamă. Tânărul proprietar al pensiunii ne informează că timpul necesar pentru a ajunge la lac (din punctul lui de vedere!) este de numai 40 de minute…

Am omis să privim însă diploma înrămată din lobby, care atestă în mod clar că în urmă cu câţiva ani omul a fost campion la schi în proba de fond…

Pornim pe pitorescul drum care alternează vederi alpine dominate de imaginea masivului Karwendel şi a localităţii rămase jos în vale, care apar din când în când printre ramurile unor brazi falnici…

După aproximativ două ore de urcuş suntem complet epuizaţi şi ne aşezăm (a câta oară!) pe una din băncile plasate cu generozitate de autorităţi din loc în loc. Ne întrebăm dacă nu ar fi mai bine să ne întoarcem din acest punct înapoi spre Mittenwald…

Dar din sens invers, pe o bicicletă alpină, apare o tânără blondă, ale cărei coapse bine dezvoltate sunt reliefate de pantalonii lipiţi de trup… (Ca să vedeţi ce amănunte poate reţine un om istovit de drum!)

Oprim rubensiana făptură cerând informaţii asupra distanţei rămase până la Lautersee. Atractiva ciclistă este amabilă şi ne linişteşte, menţionând că ne rămân numai zece minute de drum, practic pe o linie orizontală.

După încă 20 de minute ajungem în fine la malul lacului Lautersee, înconjurat de înălţimi împădurite şi piscuri golaşe din piatră. Obiectivele turistice de pe mal sunt pline de vizitatori şi copii, care sar unul după altul de pe o trambulină, direct în apa albastră a lacului.

Noi ne aşezam la o masă într-un pavilion, sorbind încet sucul rece de fructe comandat, licoare care ne aduce aportul de vitamine şi substanţe energizante atât de utile după aventuroasa noastră ascensiune.

La întoarcerea spre Mittenwald nimerim un alt traseu şi mai diavolesc, dar frumos al dracului… Coborâm un defileu cu podeţe şi scări din lemn interminabile, defileu care alternează cascadele unui torent, vederi spectaculoase spre acelaşi Karwendel şi în jos – spre acoperişurile din ţiglă ale caselor din localitate, imagini de neuitat, înregistrate cu meticulozitate pe Cannon-ul nostru digital, care practic nu ne limitează în mod meschin numărul de clişee…

O asemenea excursie stimulează categoric pofta de mâncare şi ajungând în localitate intrăm într-un restaurant pitoresc unde comandăm o “plată ţărănească bavareză” şi bere. Extraordinara tavă caldă a inclus numeroase articole pe care noi nu le consumăm de regulă în Ţara Sfântă…

Ciolane de porc, şorici, tobă, cârnaţi subţiri şi caltaboşi, varză acră călită, cartofi la cuptor, precum şi alte bunătăţi care au contribuit – în contextul excursiei – la un festin de neuitat…

 

Berchtesgaden

Am vizitat Berchtesgaden, Obersalzberg şi Kehlstein (“Cuibul de Vultur”) într-o zi însorită de vară, călătorind de la Salzburg la Innsbruck şi traversând (ca toţi austriecii) peninsula bavareză care intră în teritoriul austriac.

Pitoreasca aşezare arată ca orice localitate germană de munte, avantajată de decorul alpin al munţilor Watzmann, Steinernes şi Hagengebirge, de curăţenia impecabilă şi de vilele elegante recent construite… Deocamdată nu se întrevede nimic din trecutul înfiorător al locului…

Părăsim încântătoarea Schlossplatz din centrul oraşului şi urcăm serpentinele spre Obersalzberg. Aici trebuie să parcăm maşina şi să continuăm drumul cu un fel de autobuze speciale adaptate la dificilul traseu care avea să urmeze.

Aşteptând vehiculul amintit, intrăm într-o mare librărie situată în staţie, cu intenţia de a cumpăra un set de ilustrate. La o primă privire asupra volumelor din standuri şi rafturi am înţeles unde ne aflăm… Aproape toate tipăriturile, majoritatea bogat ilustrate, erau omagii aduse lui Hitler, acoliţilor acestuia şi epocii sale!

În ciuda unei fireşti senzaţii de discomfort, creată de elegantul lăcaş “literar”, am scos 10 mărci şi am cumpărat fără scrupule o voluminoasă broşură în culori, ilustrată într-o grafică impecabilă. Achiziţia era motivată şi de dorinţa ca relatările mele la întoarcerea acasă să fie credibile!

Încerc să vă redau ceva din explicaţiile ilustraţiilor.

Adolf Hitler iubitorul copiilor. Tot el iubitorul animalelor. Adolf Hitler iubitorul naturii, al artei, al păcii (?!), al arhitecturii, creatorul automobilului pentru muncitori ş.a.m.d. Şi ceilalţi siniştri conducători ai celui de-al treilea Reich sunt prezentaţi (mai pe scurt) în tipăritură…

Într-una din pagini apare şi figura rubicondă a lui Göring, cu menţiunea că printre prietenii acestuia se aflau numeroşi oameni de artă… evrei.

Pe altă pagină apare fotografia Schlossplatz-ului din Berchtesgaden în anii ’30, plin până la refuz cu militanţi nazişti, ovaţionându-l cu salutul “Heil” pe führerul care vocifera de la o tribună!

Şi cât de paşnic arăta pitorescul Schlossplatz cu o oră înainte!

În fine, o ultimă pagină este destinată denigrării procesului de la Nüremberg, considerat ca “o tristă eroare judiciară”…

*

Aici la Obersalzberg, în anii ’35, Martin Bormann a forţat locuitorii micului sat de munte să-şi “vândă” fermele şi terenurile, pentru a construi un centru politic nazist, inclusiv Berghof-ul: reşedinţa lui Hitler.

 

Tot Martin Bormann a construit la Kehlstein şi “Casa Ceaiului”, ca un dar pentru a 50-a aniversare a fostului caporal…

*

Autobuzul alpin în care suntem îmbarcaţi începe să urce cei 6,5 kilometri care ne despart de Kehlstein. Drumul a fost construit din dispoziţia lui Hitler pentru a-i asigura accesul la Kehlsteinhaus, în aşa-numita “Casă a ceaiului”, mediatizată sub denumirea “Cuibul de Vultur”. Şoseaua (realizată de grupul de ingineri care în 1935 au construit drumul Grosseglockner), trece prin cinci tunele şi are un gradient de 28% la sfârşitul complicatului traseu, care la fiecare curbă taie răsuflarea majorităţii călătorilor, efect cauzat de teamă şi de admiraţie îngemănate într-un sentiment comun.

La sfârşit, tânărul as al volanului căruia i-am încredinţat soarta noastră parchează autobuzul undeva pe o platformă şi urcăm într-un lift placat cu un metal auriu, care ne urcă ultimii 122 de metri până la cota 1834 m, pe Hoher Goll, unde privim uluiţi magnifica panoramă care ne înconjoară…

*

Nu a rămas nimic din clădirile construite pe vremea Dictatorului, bombardate sistematic spre sfârşitul războiului de aviaţia anglo-americană. Într-un raid din 25 aprilie 1945 – în scopul distrugerii obiectivelor naziste din Obersalzberg şi Kehlsteinhaus – au participat 300 de avioane Lancaster!

Ruinele au fost ulterior rase de trupele americane şi franceze de ocupaţie… Terenul pe care s-a aflat reşedinţa Berghof a fost nivelat în anul 1952 de autorităţile bavareze. Pe locurile respective au fost construite recent hoteluri de lux: un Intercontinental dar şi un hotel mai mic, unde se întâlneau până nu de mult “foştii combatanţi”… Ultimul ne aminteşte de finalul filmului american “Noaptea Generalilor” (din 1967) în regia lui Anatole Litvak, cu marii actori Peter O’Toole, Omar Sharif, Christopher Plummer, Tom Courtenay, Juliette Gréco şi Philipe Noiret…

Au rămas numai documentele din arhivele britanice, unde se atestă ambiguitatea conducătorilor europeni Arthur Neville Chamberlain şi Eduard Daladier, care în preajma celui de-al Doilea Război Mondial au vizitat locul în repetate rânduri, cu speranţa deşartă într-o pace cu Hitler.

.

Königssee

Încântătorul lac, considerat drept cel mai pur din Germania, plasat alături de satul cu acelaşi nume, face parte din Parcul Naţional Berchtesgaden, regiune cedată Bavariei în anul 1810 de către Austria.

Parcăm nu departe de debarcader şi urcăm într-un mic vaporaş din Weiss-Blaue Flotte. Ambarcaţiunea, acţionată electric, traversează lacul oferind călătorilor imaginea de basm a căldării formate de munţii Watzmann care înconjoară lacul, oglindindu-se în apa lui verde ca smaragdul.

La mijlocul dumului căpitanul opreşte motorul, lumea tace şi în linştea creată pe punte apare un trompetist. Acesta interpretează refrenul din melodia “The Silence”, după care încetează şi pasagerii ascultă înmărmuriţi ecoul munţilor… Cineva din echipaj numără încet 1, 2, 3… până la 7! Melodia lui Nini Rosso, oricum maiestuoasă, în decorul care înconjoară Konigssee capătă dimensiuni ieşite din comun… Vaporaşul care vine din sens invers a oprit de asemenea în mijlocul lacului, la mica distanţă de noi…

La capătul treseului debarcăm pentru 15 minute în peninsula unde se află biserica Sf. Bartolomeu, construită în anul 1134.

Încântătorul loc oferă o nouă vedere magnifică a lacului şi munţilor înconjurători, reflectaţi în apa cristalină a acestuia.

La înapoiere, nava se opreşte din nou în mijlocul lacului şi spectacolul de trompetă şi ecou este repetat de pe vaporaşul care vine din sens opus.

În anii care au urmat am navigat pe numeroase ape magnifice cum ar fi Sognefjord şi Geirangerfjord din Norvegia, strâmtorile Öresund şi Bosfor, San Francisco Bay şi golful Puget Sound Seattle din SUA, sau lacurile Lucerna şi Lugano din Elveţia, dar, fără îndoială, pentru mine ziua de la Königssee a atins un maximum emoţional…

Theodor Toivi