Trei variante de styling pentru blazerul tău obișnuit

În sezonul trecut se părea că absolut toată lumea purta – sau căuta – un blazer în carouri, de preferat Prince de Galles. În sezonul acesta, orice model e acceptabil: cu carouri sau în dungi, din stofă, din gabardină, din cașmir sau din mătase, înflorat sau roz, cu epoleți sau doar cu aspect masculinizat… Atâta vreme cât e suficient de lung (adică acoperă posteriorul, așa cum o fac sacourile masculine!), se închide cu 1 sau 2 nasturi, eventual la 2 rânduri, are revere lungi şi umerii bine structurați, blazerul respectiv e în trend. În ceea ce mă privește, am avut dintotdeauna blazere în garderobă. O lungă perioadă am renunțat la ele, dar de curând am reînceput să le port, asta de când mi-am dat seama că sunt un soi de passe-partout stilistic.Read more…

Autostrada alpină germană (450 km între Lindau şi Berchtesgaden)

În ultimii 25 de ani am traversat adeseori Deutsche Alpenstrasse, fascinanta şosea bavareză care leagă oraşul Lindau cu Berchtesgaden pe o lungime de 450 de kilometri, privilegiu care m-a obligat să împărtăşesc cititorilor mei ceva despre subiect. Traseul turistic amintit mai sus parcurge sudul Germaniei, începând din localitatea Lindau, trece prin Oberstaufen şi în continuare, spre sud, ajunge în apropierea superbei staţiuni montane Oberstdorf. În continuare drumul traversează Füssen, unde se află renumitele castele ale regilor Ludwig II şi Maximilian II ai Bavariei, adoptate ulterior în lumea creată de Walt Disney… De la Füssen drumul coincide pe o porţiune cu renumita Romantische Strasse, după care, despărţindu-se de acesta, ajunge la celebra staţiune de sporturi de iarnă Garmisch-Partenkirchen, dominată de Zugspitze, cel mai înalt munte al Germaniei. Read more…

Găluște de Pesah – rețeta mamei mele, Irina Szmuk

Se apropie Pesah-ul și în familiile evreiești au și început pregătirile care implică o curățenie desăvârșită în casă pentru ca în săptămâna de Pesah să nu existe nici măcar o fărâmitură de pâine. În plus, se fixează și meniul pentru masa de Seder iar din acesta nu poate lipsi supa cu găluște din mața. Pentru găluște, fiecare gospodină își are propria rețetă, cu un mic secret, pentru ca ele să iasă mari și pufoase. La noi acasă la Gheorgheni, mama mea avea și ea o rețetă iar găluștele ei au fost întotdeauna apreciate de musafiri. Dar ea nu a vrut să o țină secret și a împărtășit-o cititorilor cărții ei de bucate „1235 de rețete pentru oameni sănătoși și bolnavi”Read more…

Misterul din Cheile Nerei (o poveste adevărată)

Prima discuţie serioasă despre viitorul meu profesional am avut-o cu tatăl meu când am împlinit 12 ani. Îmi aduc aminte că era o vară frumoasă şi într-o duminică după amiază ne-am dus doar noi doi la o plimbare de câteva ore prin parcurile înflorite timişorene, de-a lungul Canalului Bega. Tatăl meu iubea natura, îi plăcea mişcarea în aer liber şi se destindea de minune vorbind despre tot ce-l interesa: politică, filozofie, literatură, munca lui, umor, lingvistică, viaţa în general. Oricine îl asculta învăţa ceva de la el şi era fascinat doar ascultându-l, indiferent dacă voia sau putea să contribuie cu ceva la conversaţie. Erudiţia şi șarmul lui erau fără îndoială deosebite, dar puteau fi şi intimidante. Această plimbare a fost însă diferită şi am observat că tatăl meu manifesta nu numai o răbdare binevoitoare, dar şi un interes sincer pentru ceea ce aveam eu de spus. Două săptămâni mai târziu, tatăl meu mi-a comunicat că s-a gândit mult la discuţia noastră şi poate un prim pas ar fi o vacanţă în mijlocul naturii, ca să-mi clarific interesele în mod direct. El vorbise deja cu un bun prieten, un profesor de ştiinţe naturale deja pensionat, care avea pasiunea drumeţiei, a muntelui şi a pescuitului. Acest domn, Mihai Neagu, petrecea în fiecare vară vreo zece zile în Cheile Nerei, la pescuit de păstrăvi şi se caza într-o casă ţărănească, pe un vârf de deal.Read more…

Am avut și eu o bunică?

În anii cincizeci am locuit într-un apartament împreună cu altă familie, așa era „moda” pe vremea aceea. Ana, fiica mai mare a familiei cu care împărțeam locuința, era de vârsta mea și era mai băiețoasă decât mine și alți băieți. Mi-e era ciudă din cauza asta, de multe ori ne-am și ciondănit și nu întotdeauna am ieșit învingător. De două ori pe lună venea la ei tanti Zsófi, bunica Anei. Era o femeie micuță de statură, cu părul alb și cu ochelari cu lentile mari și groase. Venea de la Târgu Mureș și îmi aducea de fiecare dată cadouri. Mă bucuram tare de sosirea ei. Stătea de obicei două-trei zile și în fiecare seară ne citea povești. Avea o voce plăcută, caldă. Literele și desenele din cărțile de povești se reflectau în culorile curcubeului din lentilele ochelarilor ei. Mi-era foarte dragă și multă vreme am fost convins că era și bunica mea.Read more…

Chemați urgent doctorul … în umor

Recent am citit o carte de satiră și umor cu caracter special. Motivul acestui caracter special este că autorul, medic de profesie, vrea să fie chemat de pacienți pentru a-i vindeca probabil de depresiune sufletească. Dar cartea este serioasă, privitoare la problemele reale ale vieții cotidiene, deși scrisă într-o formă satirică, incluzând 101 schițe umoristice. Umor zilnic, fără a prezenta o deformație profesională a autorului. Este cartea ”CHEMAȚI DOCTORUL” , al cărei autor e medicul Dorel Schor, cunoscut cititorilor și după numele Dorel Șora, dar mai simplu cu titlul de … doctor în umor. Cartea a apărut la editura Ofakim Itonut din Tel Aviv cu ajutorul unor prieteni foarte serioși și zâmbitori ai autorului, precum consilierul editorial devenit și tehnoredactor George Roca din îndepărtata (sau, poate chiar apropiata) Australie, un bun prieten al scriitorilor israelieni de limba română, precum și a caricaturiștilor Costel Pătrăscan, Constantin Ciosu, Eduard Mattes și Andi Ceaușu.Read more…

Israel. Să-mi fie cu iertare…

Înainte de a ajunge în Israel trebuia să plecăm din Romania. Emigrarea a fost o hotărâre grea. M-au împins înrăutățirea continuă a condițiilor de viață, (greutatea de a procura alimente, frigul), nicio rază de speranță într-un viitor mai bun. Exceptând problemele menționate, care consideram că îi ating direct pe copiii mei, eu eram mulțumit cu viața pe care o duceam. Am emigrat în Israel deoarece era o poartă care mi se deschidea ca evreu. De fapt eu eram evreu pentru că mama mi-a spus „noi suntem evrei”– cu completarea „dar nu părăsim România” și în acest sens scriam în formularele școlii. Nu erau în casă alte sărbători decât cele oficiale. De 1 Mai era o masă festivă, la care primeam o jumătate de roșie eu, o jumătate fratele m… Ceea ce mă ținea pe loc era promisiunea făcută soției. Soția mea, româncă, a acceptat greu plecarea, dar odată emigrați a dovedit din nou că e lozul câștigător al vieții mele (a învățat repede și la perfecție ebraica, medita copiii la religie, desigur plus serviciu și gospodărie). Am trecut prin vamă și prin comentariile vameșilor: „ăștia și-au adus toate izmenele” (cu bani puțini ne-am orientat spre ceea ce era util în orice țară – lenjeria de corp). Am plecat în 24 ianuarie 1985. În avion, fetița mea de 8 ani, care nu mai zburase niciodată, mi-a spus „știi, tata, mi se pare că drumul acesta l-am mai făcut odată” (!!!???) Pe atunci, în afară de numele țării spre care zburam ea nu știa nimic, probabil nu înțelegea nici măcar ce înseamnă altă țară.Read more…

„Țineți-i pe cei dragi departe de Facebook”

Eu nu sunt înscris în Facebook. Nici copiii mei care sunt de profesie analiști de programe nu sunt membri ai uriașei colectivități virtuale. Nici nepoții mei, care stau cu orele în fața tabletelor la chat-uri. Nu că am avea ceva cu Facebook, dar suntem precauți cu o rețea socială care vrea să știe totul despre noi. Dacă o persoană aparent respectabilă v-ar cere cheile casei i le ați da ? Dar Facebook.ne cere cheile sufletului!” Rândurile acestea nu sunt scrise de membrul unui ONG care se dedică luptei contra rețelelor sociale sau de un ziarist interesat de subiecte de scandal. Salim Verani este un antreprenor, educator și scriitor. Este fondatorul Source Institute, care dezvoltă educația peer-to-peer, metode care ajută oamenii să învețe ceea ce este relevant în contexte foarte schimbătoare. Printre programele Source Institute se numără: Leancamp, Village Accelerator, The Africa Prize and The Sources, etc. Verani a creat programe educaționale start-up pentru organizații de top ale lumii, pentru Academia Regală de Inginerie din Marea Britanie și pentru trei universități aflate în top 10 mondial.Read more…

O călătorie într-o țară care nu mai există: Iugoslavia în vara anului 1969

Au trecut cinci ani de când părinții mei au depus cererea de a emigra în Australia și era imposibil de știut dacă va fi vreodată aprobată. Ne-am obișnuit cu așteptarea: spiritele noastre erau deja departe, doar trupurile mai lâncezeau. Timpul picura monoton, fără a aduce cu sine mari schimbări. Tata lucra mai departe la farmacie, mama în laboratorul spitalului, iar eu mergeam la Liceul Nr. 3. Efectul cel mai vizibil al cererii noastre de emigrare din 1964 a fost că nu am mai primit apartamentul de bloc cu încălzire centrală, ci doar locuința cu o singură cameră în care stătea o pereche mai în vârstă. Fiind „cetățeni de nădejde”, li s-a dat lor locuința de bloc, iar noi am fost repartizați în locuința părăsită de ei. În plus am luat ore particulare de engleză și am făcut progrese frumoase. Libertatea noastră de mișcare, limitată ce-i drept, nu a fost însă afectată. În acești ani am făcut câteva călătorii în țările vecine. După ce excursia noastră din 1968, din munții Tatra din Slovacia, a fost întreruptă de o invazie străină, așa cum am mai povestit (https://baabel.ro/2017/10/incolo-si-inapoi-aventurile-noastre-din-cehoslovacia-august-1968/), tatăl meu a depus cerere pentru o călătorie în Iugoslavia în vara următoare. În primăvara anului 1969, tata a fost somat să se prezinte la miliție și spre surprinderea lui a fost informat că autoritățile au binevoit să aprobe ambele cereri: nu numai vacanța la marea Adriatică ci și emigrarea în Australia. Read more…

Vizită prelungită la Iași 2017-2018

În ultimii 10 ani am petrecut iarna la Iași împreună cu sora mea. Motivul a fost de fiecare dată același: spaima de frig, apartamentul meu fiind foarte rece. Chiar și în această iarnă blândă, frigul a fost cauza principală a acestui sejur mai prelungit ca de obicei. Acest oraș al tinereții mele, al primilor ani de studii la medicină, locul unde au trăit părinții și și-au găsit locul de veci, are o deosebită semnificație pentru mine. Faptul că la Iași locuiește sora mea și familia ei, îmi dă impresia unui „acasă” în a cărui căutare sunt și acum la bătrânețe. De aceea pot sta la Iași multă vreme cu plăcere. Orașul în sine, fără studenți, este molcom, liniștit și-și păstrează cu pasiune patina anilor pe care încearcă să se grefeze noul. Cele șapte coline, pe care de obicei le vizitez, străjuiesc orașul și-i oferă unicitate în România. Din păcate, deși această iarnă a fost ca o primăvară, nu le-am vizitat ca altădată, dar le-am revăzut în amintiri. Oricum însă, ele au devenit locul predilect al vilelor noi în care locuiesc tineri care fac imposibilul să aibă o casă pe pământ și o mașină care să-i ducă la locul unde muncesc. Și numărul vilelor crește văzând cu ochii chiar în străduțele centrale și cele marginale ale orașului, schimbând prin oarecare uniformitate a construcției și a culorilor patina proprie a orașului. Dar trebuie să te pricepi bine ca să conduci o mașină la Iași, deoarece străzile sunt înguste, foarte multe în pantă și ambele trotuare ocupate dovedesc că orașul e invadat de pasiunea generală după viteză, la fel ca peste tot. Sunt și multe alte locuri pe care le vizitez de fiecare dată, din goana mașinii și mai puțin pe jos, locuri care au rămas frumoase și acum.Read more…

Palma Stern – Amintiri (Capitolul I)

Palma Stern (1925 -2001) a fost o bună prietenă a mamei mele. Acest material se bazează pe un manuscris pe care l-am găsit la mama și l-am citit cu mare interes.

Din câte știe mama, aceste amintiri nu au fost scrise, ci înregistrate pe benzi de magnetofon. La moartea subită a Palmei, ele au rămas neterminate. Au fost bătute la mașină de un prieten, iar acesta i-a dat și mamei mele o copie.

Amintirile sunt adresate fiului ei și ca atare conțin diverse amănunte intime pe care le-am omis. Dar viața ei zbuciumată din timpul holocaustului precum și din primii ani ai comunismului din România constituie un document captivant…Am auzit vorbindu-se despre străbunicul meu din partea lui tata, care a locuit la Sombor. Se spunea că fusese un moşier bogat care şi-a pierdut o bună parte din avere la cărţi. Bunicului meu Weinberger Kálmán i-a rămas totuşi ceva din această avere, administrată de fapt de bunica Cili – născută Brühl, o femeie inteligentă, realistă şi…foarte zgârcită.

Cred că avea în jur de cinci sute de hectare de pământ şi o fabrică de spirt, care în perioada copilăriei mele era deja închisă. Noi ne jucam în jurul acestei clădiri care ne zgândărea enorm imaginaţia. În curtea fabricii se aflau câteva case mici şi nu prea îngrijite, închiriate unor evrei nevoiași: un cizmar, un croitor, un zugrav… Read more…

Cuvinte cheie pentru Pesah

În fiecare an aştept sărbătoarea de Pesah cu aceeaşi uimire, ca şi în copilărie, când această sărbătoare se insinua în casa bunicilor mei (adoptaţi) cu sfioşenia feliilor neregulate de azimă (pe atunci fabricate manual, aveam să aflu mai târziu) şi la întrebarea mea: Ce este asta? Mi se răspundea doar atât: pască! Mult mai târziu am înţeles că pasca de „paştele evreiesc” şi prăjitura kindli, în preajma Purimului, erau tributul bunicii mele adoptate Erzsi, creştină, faţă de originea bunicului meu adoptat, evreu botezat, şi, poate, pentru memoria fiului lor Ferkó, pierit la Auschwitz. În casă nu exista vreun Luah, pe perete atârna calendarul reformat, în care se înşiruiau zilele onomastice, şi totuşi Bunica Erzsi ştia când era Pesahul (şi Purimul) şi nu uita să procure azima (pe atunci habar nu aveam cum) care se încadra, modestă – atunci când calendarul apropia sărbătorile pascale evreieşti de cele creştine – între ouăle roşii, vopsite în foi de ceapă, şi cozonacii ardeleneşti, beigli, cu nucă şi cu mac. Read more…

Eu și Rusia (Un nou eseu din seria ”Eu și…..”)

Poate aș fi trebuit să numesc aceste însemnări ”Rusia și eu” și asta din modestie, dar parcă titlul ales sună mai bine, așa că-l las așa cum e. Relația mea cu puterea care vine (ca și lumina, vorba lui Sadoveanu) de la Răsărit e mai mult decât complicată. Amănuntele fac parte din viața mea și pentru nimic în lume n-aș fi crezut că voi fi în stare să le fac publice. Dar ce se întâmplă în ultima vreme în această parte a lumii, unde trăiesc de aproape o jumătate de secol, mă obligă nu o dată să-mi adâncesc gândurile și să mă reîntorc la ceea ce am crezut, am trăit și am simțit în legătură cu acest subiect. Deci s-o luăm de la capăt. Răposatul meu tată era originar din Basarabia. Născut de partea ”cealaltă” a Nistrului, în Ucraina de azi, își petrecuse copilăria la Soroca, un orășel din nordul Basarabiei, reședința de odinioară a lui Petru Rareș (fiul neligitim al lui Ștefan Cel Mare și Sfânt, așa cum îl numesc locuitorii Chișinăului de azi). Limba rusă era a doua sa limbă, dar în casa noastră nu s-a vorbit rusește niciodată, mama nu știa o boabă, iar cu mine, din motive greu de înțeles, tata n-a schimbat o vorbă în rusește, chiar atunci când începusem să învăț această limbă în clasa a IV-a a școlii primare.Read more…

Rusia: încă șase ani cu Vladimir Putin

Alegerile prezidențiale din Rusia s-au încheiat cu o victorie copleșitoare a lui Vladimir Putin. În principiu, nimeni nu se îndoia că va câștiga alegerile, în pofida unui număr mare de contracandidați președintele rus nu avea un concurent viabil. Chiar dacă lui Alexei Navalnîi, personalitate a opoziției, i s-ar fi permis să participe, rezultatul nu s-ar fi modificat, probabil, decât cu câteva procente. Vladimir Putin a câștigat cu 76.7 la sută, un scor pe care nici el, nici alți candidați la președinție de după 1990 nu au mai înregistrat, la o rată de participare de 67,4 la sută. Procentul celorlalți candidați este neglijabil, totuși este interesant de remarcat că pe locul doi, cu aproximativ 10 la sută, s-a situat cel al Partidului Comunist, cu peste opt milioane de voturi. Sigur, comparativ cu Putin nu este o cifră mare, dar este un indiciu semnificativ –10 la sută din alegători s-au pronunțat pentru un regim comunist și nu unul democratic, pe locul trei situându-se veșnicul Vladimir Jirinovski, cu un mesaj naționalist.Read more…