Calendarul evreiesc include diferite sărbători. Unele sunt zile de meditație, altele sunt sărbători agricole. Unele amintesc de vechiul lor mod de celebrare, în Templul de la Ierusalim. Unele sunt menționate în Thora, altele nu, dar totuși sunt sărbători mari, legate de destinul poporului evreu. Tocmai aceste sărbători, care nu sunt menționate în Thora, au un caracter istoric special. Ele se referă la istoria poporului lui Israel în perioada celui de al doilea Templu de la Ierusalim, de supraviețuirea lui în noile condiții, în contact strâns cu alte popoare. Una dintre aceste sărbători, Purim, se referă la însăși supraviețuirea lui Israel în Diaspora. Este vorba despre evenimente povestite în Cartea Esterei din Biblia Ebraică, având aspectul unui roman din punct de vedere literar. Regele persan Ahașveroș (probabil Ahavahștra, Xerxes, din secolul al IV-lea înaintea erei creștine) încredințase puterea în stat sfetnicului său Haman. Acesta a decis ca toți supușii să i se închine. Dar Mordechai Evreul, originar din tribul Beniamin, dintre urmașii deportaților în Babilon după cucerirea Ierusalimului de către regele Nebukadnețar (=Nabucodonosor), a refuzat să se închine lui Haman, un om: ca evreu, el se putea închina numai lui Dumnezeu. Faptul l-a enervat pe Haman, care a decis nu numai uciderea lui Mordechai, ci și a tuturor celor din neamul său. Dar Mordechai era un evreu bine integrat în societatea persană, atât el, cât și familia lui. Nepoata sa Esther, orfană pe care el o crescuse, fusese aleasă de rege să-i fie soție datorită frumuseții ei. Ea devenise regină în locul lui Vaști, fosta soție a regelui, care refuzase să îndeplinească porunca acestuia de a-și arăta frumusețea în fața prietenilor acestuia. Mordechai venea la poarta palatului regelui ca să afle ce mai face nepoata sa, care la recomandarea lui nu divulgase originea ei. Prin prezența lui la poarta palatului regelui, Mordechai venise în contact cu Haman. Odată stând la poarta regelui, nebăgat în seamă de nimeni, auzise despre un complot împotriva regelui și transmisese acest lucru. Regele fusese salvat, vinovații pedepsiți, iar faptul înscris în cronica regatului. Intriga se înoadă. Haman reușește să obțină de la rege un aranjament, de a ucide pe toți evreii din regatul persan la data la care au căzut sorții (”Purim”) în acest scop, 14 Adar. Bineînțeles, totul era pregătit cu discreție. Dar Mordechai, așa cum aflase despre complotul împotriva regelui, a aflat și despre acest lucru. Soluția era intervenția la rege. Dar cum? Prin intermediul reginei Esther. Ea însă nu știa nimic din cele ce s-au întâmplat. Mordechai reușește să-i transmită și s-o convingă să intervină. Dar era greu: deși avea titlul de regină, Esther trăia în harem și nu fusese ”chemată” demult la rege. După un post lung, însoțit de rugăciune, ea reușește să ajungă la rege și să-i spună ce a aflat. În  mod paralel, într-o noapte regele are insomnie și cere unui secretar al său să-i citească din cronica regatului. Așa își reamintește de faptul că a fost salvat de Mordechai și îi cere tocmai lui Haman, omul său de încredere, să-i dea lui Mordechai toate onorurile. Haman este surprins, dar nevoit să accepte. Atunci când, în prezența lui Haman, regina Esther îi povestește regelui ce a aflat asupra intenției lui Haman, regele se miră, iar Haman îi cere iertare. Dar decizia este spânzurarea lui Haman chiar pe spânzurătoarea pe care el i-o destinase lui Mordechai. Neamul lui Israel este salvat. Din zi de doliu, ziua în care au căzut sorții (”Purim”) a devenit zi a salvării și a bucuriei salvării. Evreii primesc de la rege dreptul de a ucide pe cei care au vrut să-i ucidă pe ei, ceea ce și fac. Totul este înscris în Cartea (”Sulul”) Esterei pentru a fi citit în fiecare an de ziua aleasă de sorți. Amintirea salvării, bucuria ei, s-a transmis astfel din generație în generație până astăzi. ”Meghilath Esther” este citită anual în sinagogi în seara de ajun de Purim și în dimineața de Purim.

”Purim” este celebrat anual prin petreceri, muzică, dans, carnaval. Bineînțeles, sărbătoarea a intrat în tradiția și folclorul iudaic. Există un tratat talmudic special asupra ei, ”Masekheth Meghilah”. Teatrul evreiesc s-a format treptat, cu prilejul sărbătorii de Purim, înainte de a deveni un teatru profesionist. Purim a intrat în arta și literatura iudaică și în cea creștină. ”Meghilath Esther” a fost tradusă în numeroase limbi, atât în cadrul traducerilor Bibliei (evreiești și creștine), cât și ca o carte sau broșură separată, pentru a fi înțeleasă de toți evreii care participau la lectura ei în sinagogi. În limba română există câteva ediții ale textului ebraic însoțit de traducere. Dar nu numai atât. Petrecerea de Purim trebuie să fie însoțită de un chef cu băut de vin, la care există obligația fiecăruia de a se îmbăta într-atât, încât să ajungă a confunda între Haman și Mordechai, între blestemul asupra primului și binecuvântarea celui de al doilea. Această petrecere – balul de Purim – a fost celebrată dealungul generațiilor, inclusiv în România de altă dată. În unele comunități evreiești apăreau și reviste ocazionale în idiș și românește, satirice. S-a încetățenit și obiceiul coacerii și consumului unei prăjituri speciale, triunghiulare, umplută cu  nuci și mere, sau cu gem de curmale, mac, ciocolată. Prin etimologie populară, intrată în folclor, această prăjitură, inițial numită ”Buzunarul lui Haman”, a căpătat denumirea ”Humântaș” în limba idiș și ”Ozney Haman” (=Urechile lui Haman) în limba ebraică. Există și obligația de ”Mișloach manoth”, trimiterea de daruri de mâncare săracilor, pentru ca să poată celebra sărbătoarea de Purim și ei. Ulterior a apărut obiceiul trimiterii de daruri de mâncare tuturor, în dimineața de Purim. Uneori, petrecerea de Purim, însoțită de beție, era celebrată  nu  numai de evrei, ci și de vecinii lor creștini, ceea ce se întâmpla uneori la Iași la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea: regretatul ziarist Grigore Atanasiu mi-a povestit acest lucru, cu  mulți ani în urmă, ca o amintire din tinerețea lui.

În secolul al XIV-lea, rabinul Menachem ben Aharon ibn Zerach din Toledo (c. 1310 – 1385) a scris ”Maariv leil Purim” (=Vecernie pentru noaptea de Purim), o parodie versificată veselă, satirică,  a poemului sinagogal ”Leil șimurim hu zeh halaylah” (=Aceasta este noaptea când stăm de veghe), inclus în rugăciunea de seară în ajunul primei zile de Pesach. Bineînțeles, autorul a transferat cazul, în mod ironic, din noaptea de Pesach în noaptea de Purim. Deși o parodie comică, ea a fost introdusă în cărți de rugăciune serioase pentru sărbători și în culegeri serioase de poeme sinagogale. Această parodie descrie ziua de Purim, importanța acesteia, obligația fiecăruia de a se înveseli în această zi și mai ales în această noapte. Unii cercetători ai literaturii ebraice medievale au interpretat această parodie și ca pe o reacție critică și satirică a autorului ei împotriva numărului mare de poeme sinagogale (”piyutim”) și a creșterii numărului de autori ai unor asemenea poeme (Encyclopaedia Judaica, ediția 1, Ierusalim 1972, volumul 13, coloana 126). Am găsit textul acestei parodii în cartea ”Sefer HaMoadim”, volumul 6 (”Yimey moed wezikaron”, editat de Yom-Tov Lewinsky), Tel Aviv 1955, pagina 188. Parodia este scrisă în distihuri, cu excepția sfârșitului ei. Între două distihuri apare totdeauna refrenul: ”Beleil chag Purim” (=În noaptea sărbătorii de Purim), cu excepția primelor patru distihuri și a strofei finale. Limba ebraică a parodiei este ușoară, fără construcții gramaticale speciale, deși include expresii preluate din Biblia Ebraică. Un aspect interesant este noncorcordanța peroanelor (întâia, a doua, a treia) și a numerelor (singular și pural), în funcție de modul în care autorul a vrut să accentueze asupra afirmațiilor sale. Parodia are aspectul unui cântec de pahar, epicurean, ironic. Unele aspecte ale ei indică poezia epicureană europeană, ba chiar amintesc de folclorul de pahar, inclusiv cel românesc, deși mult mai târziu din punct de vedere cronologic. Deoarece nu a fost tradusă în limba română până astăzi, am hotărât s-o traduc, deși nu sunt poet și n-am reușit să păstrez metrica ei întotdeauna. Am introdus refrenul ”Beleil chag Purim” numai în primul și în ultimul loc în care apare. Sper că, pe lângă interesul literar, această traducere a parodiei va înveseli inimile cititorilor.

MAARIV  LEIL  PURIM   (=VECERNIE  PENTRU  NOAPTEA  DE  PURIM)

De:  Rabi Menachem ben Aharon ibn Zerach

Traducere din ebraică în română: Lucian-Zeev Herșcovici

Noapte de beție-i noaptea asta,

Să ne bucurăm cu vin – și basta.

Purim pe numele zarurilor aruncate, dar ”Pur” e veselie,

Care începe pe-nserat, la vecernie.

 

În noaptea asta toate creaturile s-or îmbăta,

În amintirea a ce scrie că de Purim se-ntâmpla.

 

Hulit să fie cel ce-o bea doar apă rece

Și cu neamul lui Israel cel iubit nu petrece.

 

De Purim, cu vin, începem cu ”Binecuvântat să fii”,

La masa care este pusă aci.

 

În noaptea sărbătorii de Purim.

 

De Purim domnește un cânt de desfătare,

Cu vin, la poporul tot, în cântare.

 

De Purim se vor umple păhărele,

Așa cum trebuie de făcut, pentru oricine, cu ele.

 

De Purim fiecare va bea vin, nu un pic,

Ci până când nu va mai recunoaște nimic.

 

De Purim nimeni nu va lua camătă și dobândă,

Ci va bea vin din butoi, de bucurie, fără orândă.

 

De Purim se va scula orișicine,

Să binecuvânteze rodul viței, bine.

 

De Purim se va îmbăta cu albul vin

Și asta fi-va jertfa ce-o va da, din plin.

 

De Purim, amicii vor mânca și vor bea,

Ei vinului  cel bun plăcerea-i vor cânta.

 

De Purim, gâște și cocoși să tăiați, că-i în fire,

Fiindcă prin asta veți avea cu toții mântuire.

 

De Purim amintiți-vă învățătura strămoșească,

Voia părinților  fiii să o împlinească.

 

De Purim, fii ai celor puternici, ascultați:

Grăbiți-vă, mâncăruri grase să mâncați.

 

De Purim să bea vin bun, să-l soarbă-n gură,

Așa precum grădina soarbe apa, udătură.

 

De Purim cine n-a îmbătrânit, ușor

Să bea direct din ulcior.

 

De Purim omul își amintește Legământul când bea vin,

El prin credință și-l păstrează,dar acum are paharul plin.

 

De Purim Legământul cu jertfe în cerul gurii-i adunat,

Tot în lung și-n lat.

 

De Purim, neamul lui Israel, odinioară,

Era mai drag decât mărgăritară.

 

De Purim un pahar cu vin în mână îl va lua

Și pân-la gură îl va înălța.

 

De Purim va bea un vin vechi,

Pân-ce va adormi în strechi.

 

De Purim cupa cu vin o va goli,

Bătrân și tânăr, oricine ar fi.

 

De Purim va trimite daruri de mâncare,

Săracilor, să aibă parte fiecare.

 

De Purim toți vor mânca și vor bea, fiecare-n a lui casă,

Și vor trimite daruri de mâncare și-altora, să aibă toți la masă.

 

De Purim îmi place veselia, îmi place vinul bogat,

Și fiecare fredonare și fiecare cîntec, ne-ncetat.

 

De Purim să nu bei vinul deochiat,

Întâi să-ți stingi setea, apoi să vezi vinul bun, adevărat.

 

De Purim să vezi vinul cum se înroșește,

Că astfel este omul, inima îi crește.

 

De Purim, vinul făcut să-nveselească pe oricine,

Veni-va și va gâlgâi, pentru bărbați și pentru femei, cu bine.

 

În noaptea sărbătorii de Purim.

 

Fie hulit cel ce-o mânca doar linte,

În noaptea de Purim, de sărbători și-n zi de lună nouă,

La bucurie și la cântec, ia aminte:

Cel ce-o mânca numai fasole hulit fie, fiindcă n-are minte,

Din gura regelui și a episcopului, amândouă,

Din gura celor mari și a lui Israel primi-va hulă încincit,

Și din obștea sfântă fi-va izgonit.

 

Lucian-Zeev Herșcovici