Cu câteva luni în urmă am publicat la Baabel un articol intitulat Genealogie https://baabel.ro/2017/09/genealogie/, în care am încercat să pun la dispoziția cititorilor experiența pe care am acumulat-o în acest domeniu, sperând să conving și pe alții să-și caute rădăcinile.  Pe atunci încă nu știam ce surprize mă așteaptă.  Dar să începem povestea cu… a fost odată.

Mama mea avea o verișoară la New York, pe nume Martha Eibschütz, cu care pierduse legătura de mai bine de zece ani și presupunea că murise.  Mai multe amănunte despre ea se află în amintirile mamei mele, publicate și ele la Baabel: https://baabel.ro/2016/05/amintirile-medicului-erika-shaffer-partea/

Zilele trecute am primit un anunț de la saitul GENI, unde se află arborele meu genealogic: cineva a adăugat date referitoare la o rudă a mea – Martha Eibschütz.  Interesant.  Am văzut că figurează data decesului, 2.II.2018 și că au apărut mai multe fotografii ale ei.  Eu o cunoșteam doar vag, o văzusem o singură dată, prin anii 1980, dar nu încăpea nicio îndoială, era chiar ea.  Datele au fost adăugate de un oarecare Peter Mintun.  Cine să fie?  Nu aveam habar.  Am luat legătura cu el prin GENI și iată ce am aflat:

Peter Mintun este pianist de jazz și cântăreț, îl puteți auzi și vedea fără nicio dificultate pe YouTube.  Întâmplarea a făcut că atunci când se plimba cu câinele prin parc a întâlnit o bătrână pe un scaun cu rotile și a intrat în vorbă cu ea.  Asta a fost în urmă cu trei ani, iar bătrâna era Martha Eibschütz.  Cu timpul s-au împrietenit, iar când Martha a împlinit 95 de ani, Peter a invitat-o la el acasă și i-a făcut un filmuleț: https://www.youtube.com/watch?v=m8GG-XdmZ7w   Nici nu pot să spun cât de emoționată am fost privindu-l!  M-am repezit să-i povestesc și mamei despre descoperirile mele.

După moartea Marthei, Peter s-a apucat să scaneze fotografiile de familie și documentele pe care le-a lăsat în urmă și mi le-a trimis.  Am găsit pe internet și un fragment de film documentar despre ea (în germană):  http://eljallartsannex.com/Marthas%20Lieder/film.html  Din toate acestea se conturează o biografie ieșită din comun.

Martha s-a născut în 1920 la Dărmănești, Jud. Suceava.  Mama ei era sora bunicului meu.

A crescut la Viena împreună cu sora ei mai mică Edith, tatăl fiind comerciant.  Din păcate ea și-a pierdut mama la doar 11 ani.  A urmat școala la Viena, iar printre hârtiile ei s-a păstrat o dovadă care atestă că în 28.IV.1938 a fost dată afară din liceu pe motive rasiale. La 18 ani, după Anschluss, a reușit să părăsească Viena cu un grup sionist și să ajungă în Olanda, la Werkdorp, o școală agricolă care-i pregătea pe tineri pentru munca din kibuț în Palestina.  Precum povestește ea însăși în film, acolo a învățat să mulgă vacile, să călărească, dar mai ales să gătească.  „Îmi amintesc că aveam un cazan uriaș și o lingură de lemn cât toate zilele…”  Iar cele învățate i-au prins bine mai târziu. Tot în această perioadă l-a cunoscut pe Werner Jany, care avea să rămână marea dragoste a vieții ei.

Dar perioada de acalmie de la școala agricolă se va dovedi de scurtă durată.  În mai 1940 Olanda a fost invadată de armata germană și a început prigoana evreilor.  Werner a fost deportat la Mauthausen, unde a fost împușcat în urma unei încercări de evadare. Martha a reușit pentru o vreme să se ascundă la Amsterdam, dar a fost prinsă, trimisă în lagărul de tranzit de la Westerbork și de acolo, la începutul lui 1944, la Bergen-Belsen.  Spre norocul ei a fost întrebată ce meserie are și când a răspuns „bucătăreasă”, a fost trimisă să lucreze în bucătăria lagărului.  Așa se face că nu a murit de foame sau de frig, ba chiar a reușit să facă rost de mâncare și pentru sora ei.  Printre hârtiile ei s-au păstrat mai multe scrisori de dragoste primite de la Mauthausen.

E adevărat, printre supraviețuitori se află mai ales cei norocoși…  În iunie 1944 norocul i-a surâs din nou.  În Palestina se afla de zeci de ani un grup de protestanți germani cunoscuți sub numele de templieri.  Un acord semnat de Anglia și Germania prevedea un schimb de prizonieri: templierii vor fi trimiși în Germania în schimbul a 222 de prizonieri evrei din lagărele de concentrare.  Schimbul a avut loc în iunie 1944, iar Martha a avut norocul să fie una dintre cei aleși.  Poate că arăta mai puțin nemâncată ca alții…  „La început m-am temut, dar apoi am văzut că ne îmbarcă pe un tren cu vagoane de dormit și cu vagon-restaurant, un lux de neimaginat.  Ne-au dus în Turcia, unde am coborât din tren și am fost LIBERI!”  Schimbul de prizonieri a avut loc la Istanbul.  Ea a și-a continuat drumul în Palestina.

Ajunsă la Haifa în 1944, când războiul era în toi, a hotărât să muncească în folosul țării, devenind moașă.  Intre timp, în 1945, tatăl ei a murit în lagărul de la Terezienstadt.  Din toată familia nu mai rămăseseră decât sora ei și un unchi, amândoi în America.  Nu e de mirare așadar că prin anii 1950, Martha a plecat și ea în America, pentru a fi alături de ei.

A locuit la New York, a muncit, a studiat, dar nu s-a căsătorit niciodată, rămânând credincioasă amintirii lui Werner.  Partea tristă a fost că a îmbătrânit singură printre străini, ajungând o nonagenară pe un scaun cu rotile într-un parc…

Și totuși ce minune s-a întâmplat!  Eu cred că firea ei veselă și sociabilă a fost cea care a apropiat-o de oameni.  Și iată că s-a găsit omul potrivit la timpul potrivit și mai ales cu tehnica potrivită, care a reușit s-o readucă la viață pe Martha pe ecranul calculatorului.  Mulțumesc, Peter Mintun!  Și mulțumesc genealogiei.

Hava Oren