J’accuse, varianta Cahlili

Se spune că Israel este o țară ca toate celelalte și, fiindcă rasismul este un fenomen mondial, el nu poate lipsi nici din peisajul zilnic al Țării Sfinte, adevăr confirmat, într-un mod cam prea generos după gustul meu, în interviul acordat de ziaristul israelian Ron Cahlili cotidianului francez Libération (fondat cândva, după câte știu, de Jean-Paul Sartre), finanțat în aceste zile din fondurile familiei

Rothschild.Tot Kahlili este și realizatorul unui documentar întitulat „HaTsarfokaim”, combinație urât sunătoare între cuvintele ebraice „tsarfati”=francez și ,,marokaim”=marocani, aluzie la faptul că o mare parte dintre imigranții sosiți din Franța își au rădăcinile în țările Maghrebului. Serialul a fost transmis de canalul TV israelian Kan 11, în trei episoade.
În vârstă de 59 de ani, fiul unor părinți evrei egipteni emigrați în Israel, Kahlili se consideră un sionist cu idei de stânga, autoproclamându-se în paralel și reprezentant al evreilor orientali, pe care îi definește „victime ale discriminării”, un tratament de care aceștia par să sufere din momentul în care au pășit pe binecuvântatul sol israelian. Din interviul publicat recent în Libération reiese că acest gen de recepție n-a avut parte de nici un fel de schimbări, fiind la fel de „neprietenos” acum ca și în anii 50-60 ai secolului trecut, perioada primelor valuri de nou-sosiți din Africa de Nord.
Conform unor studii, între 10 și 30 la sută din totalul noilor cetățeni originari din Franța fac cale întoarsă în fiecare an, iar cei care decid să rămână în pofida greutăților, vor fi în continuare victime ale prejudecăților manifestate frecvent pe străzile așezărilor și în media israeliană, dar și la locul de muncă sau chiar în cadrul discuțiilor cu politicieni, se afirmă în articol.

Tot în interviul publicat de cotidianul parizian, Cahlili povestește: „Cu vreun an în urmă mă aflam împreună cu copiii mei pe o plajă din Tel Aviv. În apropiere, un grup de tineri francezi petreceau puțin cam zgomotos, cu băuturi, râsete, muzică. Membrii unui alt grup, israelieni, n-au întârziat să reacționeze: Plecați de aici, ne-ați ocupat apartamentele, acum vreți să ne luați și marea?! Iar unul dintre ei a adăugat: Ce poți face? Niște tsarfokaim! Am rămas afiș. Îmi aminteam de expresia batjocoritoare încă din anii copilăriei. Eram convins că dispăruse. Pe atunci, termenul însemna că oricum ai face pe europeanul, vei rămâne pe veci un nord-african, un muncitor de rând, chiar dacă vei găsi un loc de muncă.”

Conform celor spuse de Cahlili în articolul-interviu, israelienii nu știu cum să ajute la asimilarea membrilor acestei „aliya”,oameni bine educați, înstăriți în comparație cu alte categorii de imigranți. Autoritățile, dar și populația autohtonă, par să-i prefere pe ruși, chiar și pe evreii din Etiopia, care, după părerea jurnalistului-cineast au aterizat în Israel din motive independente de voința lor, forțați de împrejurări, spre deosebire de francezi, care au ales această soluție.

Este oare posibil să fi uitat Cahlili de valurile de terorism și ură pe care le-au avut și le mai au de înfruntat cetățenii evrei și ne-evrei ai Hexagonului din partea noilor compatrioți musulmani? Și ignoră oare Cahlili un alt motiv pentru care Ereț Israel îi atrage pe voioșii „olim” (nou-veniți) din Franța – și anume avantajele fiscale de care au parte în Israel, în timp ce autoritățile financiare franceze i-ar fi jupuit de o bună parte din avere?

Urmărind documentarul, am observat că o mare parte dintre cei intervievați, imigranți mai noi sau mai vechi, sunt religioși: poartă chipa și haine corespunzătoare. Mulți dintre ei au ales să trăiască la Tel-Aviv, oraș cu o populație secularizată în marea sa majoritate, iar ideile lor par mai apropiate de conducerile partidelor orientate spre dreapta politică israeliană.

Puțin dezorientat, am reușit să mă conving totuși că este vorba de persoane care iubesc această țară cu toată sinceritatea, fără rezerve, singura lor experiență negativă fiind lipsa de simpatie pe care o întâmpină din partea cetățenilor de origine europeană ai Israelului.

Documentarul lui Cahlili a avut parte și de câteva reacții nefavorabile, mai ales din direcția unor critici în ochii cărora conflictele dintre populația „europeană” și cea ,,orientală” nu ar mai fi de actualitate. Încercând să explice aceste critici, realizatorul afirmă că „sistemul israelian evită discuțiile pe tema etnicității, adăugând că sentimentele ostile față de evreii din Maghreb vor reprezenta și în viitor una din cele mai refulate probleme ale țării, poate cea mai importantă dintre ele, problemă pe care o numește „spiritul din sticlă” și care în caz că ar reuși să scape, ar putea provoca un uriaș haos.

,,Societatea israeliană, destul de tânără, ar fi descompusă în aceste condiții”, avertizează Cahlili. „Liantul care îi menține stabilitatea nu este suficient de robust.”

Mărturisesc că cele publicate în paginile ziarului Libération mi-au provocat un sentiment neplăcut. Poate fiindcă este vorba de un cotidian care, deși se confruntă cu probleme pe care le au de învins și alte jurnale tipărite, reușește să rămână totuși popular.

„Filmul a fost mai bun”, am conchis eu, asemenea șoricelului care a ros cartea.

George Farkas

6 Comments

  • Flavia commented on March 27, 2018 Reply

    Mulțumim de articol! În ceea ce mă privește, am urmărit cu foarte mare interes „HaTsarfokaim”, documentar făcut aș spune în stil “sabra” la prima vedere:) De existența lui am aflat prin intermediul canalului de televiziune i24 News( redacția de limbă franceză).

  • Alex commented on March 2, 2018 Reply

    Dar de sintagma ROMANIM GANAVIM ce sa mai zicem ?
    De aceea israelienii de origini romanesti nu s-au prea lansat in politica ca nu le-a placut
    naravul asta.
    Asa ca prefer sa fiu evreu in Romania decit roman in Israel

    • klein ivan commented on March 3, 2018 Reply

      Comentariu provocator , cel mult indirect pe subiect . Bănuiesc că ați avea mai mult de comentat ( în ideea că ați locuit în Israel ) și că vă abțineți – dacă nu cumva a fost o simplă piatră aruncată în apă pentru a vedea reacția altora .

  • George Farkas commented on March 1, 2018 Reply

    Documentarul poate fi urmarit si pe You Tube.

  • tomi anca commented on March 1, 2018 Reply

    Articol bun:-)))

  • Anna Farkas commented on March 1, 2018 Reply

    Din pacate nu am vazut documentarul, Cahlili pare sa nu fie la curent cu media israeliana daca sustine ca “sistemul israelian evita discutiile pe tema etnicitatii…” continuarea citatei apare si ea ca o generalizare a unei pareri foarte individuale si subiective.
    Cu toate acestea, tot prin media israeliana reiese ca exista rasism in Israel, cu multe fetse , culori si tonuri .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *