Iubesc Israelul, dar dacă scriu câte ceva despre ce se întâmplă în această țară, mă limitez la informații stricte. Consider că cititorul are dreptul să cunoască realitățile israeliene măcar sub această formă. Am lăsat ca alții, mai degrabă israelienii, să comenteze fenomenele de-acolo. Odată, mai demult, am primit chiar sfatul să nu mai abordez acest subiect, nu trăiesc în Israel, nu cunosc realitatea israeliană, să nu mă amestec. Există o parte de adevăr în acest sfat, dar numai o parte.  Cealaltă este că din afară, unele lucruri se văd mai bine, depărtarea permite o abordare mai obiectivă, o analiză mai rece a situației. În plus, în ceea ce mă privește, nu pot să accept fără un ochi critic tot ce se întâmplă în Israel, în jurul sau în afara lui, nu pot să nu văd consecințele unor măsuri care, la prima vedere, par benefice pentru Israel, dar de fapt nu sunt. (Din această cauză, mulți m-au  și criticat).

În ultimul timp, când citesc știrile israeliene, mi se strânge inima și îmi dau seama că Israelul nu se găsește într-o perioadă fastă. Sigur, există o serie de condiții obiective care afectează securitatea țării și unde trebuie luate contramăsuri. Dar există și situații în care impresia  mea și nu numai a mea este că se dă ”cu stângu în dreptu”, că se iau măsuri în care nu se ține cont sau nu se prevăd consecințele pe termen lung. Și atunci țara care, de ce să nu recunoaștem, nu are prea mulți prieteni, îi îndepărtează și pe cei care până acum priveau cu bunăvoință către Israel.

Da, Israelul nu are prea mulți prieteni. Șirul de condamnări în organismele internaționale, nedrepte și lipsite de temei, se extinde. Valul de antisemitism, mai ales în Europa crește. Se duce aici o dispută: dacă numeroasele manifestări antiisraeliene pot fi incluse în antisemitism. Este greu să fixezi limita celor două, adevărul este – și acest lucru îl recunosc și oficialitățile israeliene – nu orice critică la adresa Israelului trebuie să fie considerată o manifestare de antisemitism dar foarte multe da. Nu vreau să le exemplific, precizez doar ceea ce toată lumea știe, că cele mai multe provin de la diferitele organisme ale ONU care ar trebui să manifeste cea mai largă democrație. Poate așa înțeleg ele aplicarea principiilor democratice –în modul cel mai subiectiv.

Consulatul american din Ierusalim

Dar nu despre aceste aspecte aș vrea să vorbesc. Au fost în ultima perioadă câteva  evenimente care prin consecințele lor afectează Israelul pe plan extern și intern. Vin din diferite direcții dar nu sunt de bun augur chiar dacă, la prima vedere, unele ți-ar da satisfacții. Și în această enumerare vreau să încep cu mutarea Ambasadei americane la Ierusalim. Am mai scris despre subiect atunci când președintele Trump şi-a anunțat decizia. Am scris atunci ce l-a îndemnat să o facă – nu atât marea dragoste față de Israel (deși recunosc, se declară un prieten al Israelului și încearcă să apere până la un punct interesele țării), ci motive de politică internă și anume respectarea unei promisiuni făcute în campania electorală care a atras voturile a sute de mii de alegători…creștini. Adevărul este că argumentele, pe baza cărora președintele american a decis să modifice atitudinea de 20 de ani a administrației americane, au fost destul de convingătoare. Numai că Trump nu s-a gândit sau, mai bine zis, nu a ținut cont de consecințe. Ele s-au și concretizat, pe de-o parte prin condamnarea Statelor Unite la ONU, pe de-altă parte, prin protestele palestinienilor. Lucrurile s-au mai liniștit după aceea, deoarece perspectiva era pe termen lung. Am revenit la subiect deoarece și Donald Trump…a revenit, anunțând mutarea iminentă (în luna mai) a ambasadei. Desigur, este una simbolică, deocamdată doar ambasadorul David Friedman se va muta în clădirea Consulatului American din Ierusalim. Va mai dura până se construiește o nouă clădire și se vor muta toți angajații, dar simbolul este puternic. Există deja proteste și trebuie să ne așteptăm la altele, probabil mai intense, în mai. Toată lumea știe că problema Ierusalimului nu este rezolvată, că ea ar trebui soluționată în urma unor negocieri, că ar trebui făcute concesii majore de ambele părți. Cu excepția palestinenilor, mă rog, a unei părți din lumea arabă, nimeni nu contestă dreptul Israelului de a-și avea în final capitala la Ierusalim (de fapt o are), dar în urma unor înțelegeri. Și acum, chiar cu șansa de a-i stârni împotriva mea pe mulți cititori, de ce să nu se accepte ca și palestinienii să-și aibă capitala la Ierusalim, bănuiesc că s-ar putea trasa o graniță, îmi aduc aminte că ideea a fost acceptată de Ehud Barak când ocupa funcția de prim-ministru. Din păcate, la ora actuală spiritele sunt prea încinse, nu există nici un fel de șanse de negocieri, ca să se abordeze într-un fel sau altul problema și oricum nu sub un guvern Netanyahu care a făcut o teză imuabilă din unitatea Ierusalimului.

Dar oare cât va mai dura guvernul Netanyahu? Se pare că nu numai la noi, ci și în Israel, problema corupției la nivel înalt este de actualitate. Dat fiind faptul că în Israel (ca și la noi, susține premierul Viorica Dăncilă) se aplică prezumția de nevinovăție, Benjamin Netanyahu – posibil să fie acuzat de corupție – este deocamdată nevinovat. Poliția a declarat însă că are destule probe care să servească la formularea unui act de acuzare. Urmează ca procuratura generală să se pronunțe. Chiar dacă acest lucru nu se va întâmpla sau, după un proces, se va dovedi nevinovăția premierului, va fi o umbră care va afecta integritatea persoanei primului ministru și, poate, și voturile israelienilor.

Războiul din Siria, chiar dacă a ocolit direct Israelul, a avut și are consecințe asupra securității țării. Israelul a declarat, fără nici un fel de echivoc, că nu va permite forțe iraniene (aliatele regimului Assad) la granița cu Siria și nici transfer de arme către Hezbollah sau Hamas. Premierul Netanyahu a avut mai multe convorbiri cu președintele Putin pe acest subiect, Rusia fiind unul dintre principalii actori din regiune, mai ales în zona limitrofă cu Israelul. Totuși, incidentul dronei iraniene și răspunsul dur al Israelului ar putea deschide perspectiva unor confruntări dintre Israel și Iran și eu suspectez că ambele părți așteaptă numai un motiv pentru declanșarea unui conflict mai amplu, ceea ce ar avea consecințe greu de imaginat pentru Israel (și pentru Iran, dar acum nu despre acesta este vorba).

În sfârșit, mi s-a părut inexplicabil scandalul legat de impozitarea bunurilor creștine care a dus până la urmă la închiderea Bisericii Sfântului Mormânt. Nu știu dacă cererile autorității fiscale din Ierusalim erau justificate, poate că da, dar, după ce – așa cum am arătat în acest articol – Israelul are puțini prieteni, nu iei niște măsuri care să îndepărteze comunitatea creștină, atunci când afirmi, așa cum a făcut de Crăciun președintele Rivlin, la întâlnirea cu reprezentanții comunităților creștine, că Israelul respectă drepturile și libertățile tuturor cultelor din Ierusalim și creează toate condițiile pentru ca ele să se manifeste pe deplin. Că a fost o mare eroare reiese din faptul că deocamdată măsurile luate împotriva Bisericii creștine au fost înghețate și urmează niște negocieri. Oare nu s-ar fi putut face invers?

Ierusalim: Biserica Sfântului Mormânt

Realizările, performanțele Israelului în cei 70 de ani de existență independentă sunt uriașe , este o plăcere să scrii despre ele și o vom face odată cu apropierea zilei de 14 mai. Dar nu putem să trecem sub tăcere nici  aceste aspecte care afectează latura pozitivă a dezvoltării țării. Dacă vrem bine cuiva trebuie să vorbim și despre aceste fapte, chiar dacă este neplăcut. Îmi asum răspunderea, deși îmi dau seama că astfel, îmi voi pierde niște prieteni.

Eva Galambos