Amintiri. București 1956. Labiș

În toamna anului 1956 îmi începeam studiile la Facultatea de filologie a Universității București. Am pășit emoționat în marele hol de pe Academiei, un loc central, mereu plin de oameni, idei și evenimente. Într-un colț, pe o balustradă, ședea zâmbind un băiat scund, negricios, cu mustață. În jurul lui se agitau șușotind mai multe persoane. ”Uite-l pe Labiș” mi-au spus. M-am apropiat. Eram și eu, ca toți ceilalți, atins de mirajul poeziei. Îl admiram. Citeam, reciteam și comentam cu noii mei colegi ”Moartea căprioarei”, un poem de referință, recent apărut.

S-au precipitat apoi evenimentele din Polonia, din Ungaria și din Piața Universității. Se zvonea că printre studenții arestați este și Marga, sora lui Labiș. În seara zilei de duminică 9 decembrie poetul, pe-atunci încă elev la Școala de literatură ”Mihail Eminescu”, a ieșit în oraș. S-a alăturat unui grup de petrecăreți, mai întâi la ”Capșa” apoi la ”Victoria” în pasaj.  S-a băut, s-a flirtat, s-au spus poezii, poate s-a și cântat.  Dar erau și serioase motive de îngrijorare: Labiș fusese aspru criticat la UTM pentru abateri de la ideologie și morală. Urma să fie exclus, aproape că nu mai era publicat. Unul din cei mai aprigi acuzatori era secretarul organizaței de tineret Călin, un personaj dur și întunecat, care avea și o meteahnă fizică – șchiopăta. Poetul n-a întârziat să răspundă. ”Diavolul șchiop” era un poem care, deși atunci nepublicat, circula din mână în mână.  Cu toții știam despre cine e vorba.

A doua zi dimineața o veste cumplită s-a răspândit cu iuțeala fulgerului: noaptea trecută pe Labiș l-a călcat tramvaiul. E la spital în stare gravă. Zile întregi așteptam știri de la Urgență. Surorii lui i se permisese să-i stea la căpătâi. După zece zile chinuitoare poetul a murit. Avea 21 de ani. De atunci Marga n-a pierdut nici un prilej să amintească împrejurările dubioase ale accidentului. Se pare că cineva l-a împins sub roți.

În holul facultății domnea tristețea. O dată cu Labiș pierea un mare talent, un model, o speranță. În ochii tuturor licărea durerea și uneori, dacă te uitai mai bine, mânia. Protestul studențesc de atunci a înregistrat unele mici succese, de pildă scoaterea limbii ruse din programa obligatorie de învățământ. Dar răzbunarea regimului, valul de excluderi și arestări, opresiunea brutală aveau să vină mai târziu, în mai-iunie 1958. Tot atunci, în י58, a fost înscenată sinistra provocare numită ”marele jaf sionist”, care a declanșat arestări și execuții dar și o masivă emigrare în Israel. Un episod asupra căruia merită revenit.

 

 Caransebeș 1961. Alain.

 O poză istorică: eu și colegul meu de promoție Alain Paruit*(în stânga), ca tineri militari în armata română la Caransebeș în vara anului 1961. Eram acolo cam o sută de absolvenți de la diverse facultăți adunați la o așa-zisă ”convocare”- inutilă dealtfel și uneori umilitoare. La sosire locotenentul Burci ne-a întâmpinat cu promisiunea ”am să vă scot eu studenția pe nas”, ceea ce a și făcut. De două-trei ori pe zi (și pe noapte) trebuia să cucerim Dealul Boului (așa se numea) cu strigăte impetuoase de ura. După care ne încolonam fie în pas alergător, fie ”cu cântec înainte marș”:

m-ai uitat dorul meu

      m-ai uitat odorul meu

      ai uitat clipele de iubiiire

      când în brațe te-am cuprins

      și în tine am aprins

      iubirea ta nevinovată de fată…

      un doi trei patru

      …maaaare!

La cazarmă, în dormitorul de o sută de persoane, mă aflam alături de germanistul Dieter Roth. Ne consolam citind împreună aforismele lui Lichtenberg. Într-o dimineață tânăra speranță a poeziei române Ilie Constantin a fost scos în careu și admonestat sever pentru abateri de la morală (se pare cu o lucrătoare de la cantină). Poetul surâdea mulțumit de faima dobândită spre admirația și invidia tuturor. În una din rarele permisii am ieșit cu Alain pe corso și ne-am fotografiat. Începusem să ne pregătim de plecarea acasă când a sosit 13 august, ziua în care a fost ridicat Zidul de la Berlin. La Checkpoint Charlie și în alte locuri tancurile rusești și cele americane se înfruntau gata să tragă. La noi toate permisiile, ieșirile, plecările și eliberările au fost imediat anulate. Soldații în termen, despărțiți ani de zile de casă, plângeau în hohote. Câteva săptămâni am dus-o din alarmă în alarmă. În cele din urmă războiul mondial a fost amânat și serviciul nostru militar a luat sfârșit.

*Alain Herskovitz Paruit (1939 – 2009). Fiu al medicului brașovean Endre Herskovitz – militant comunist, luptător în Rezistența franceză, expulzat în România în 1945 – Alain a studiat la Facultatea de filologie a Universității București, secția franceză. După absolvire a fost translator, traducător, ziarist. În 1969 s-a stabilit în Franța unde a devenit poate cel mai important traducător de literatură română. A tradus scrierile de tinerețe ale lui Cioran și Eliade, jurnalul lui Sebastian și numeroși autori din generațiile mai tinere. A fost prezent aproape două decenii la microfonul redacției pariziene a postului de radio Europa Liberă, colaborator apropiat al lui Monica Lovinescu și Virgil Ierunca.

Ilia Ehrenkrantz

 

5 Comments

  • klein ivan commented on June 2, 2018 Reply

    Am citit de mult de tot , un comentariu într-un ziar romînesc în care autorul descria în amănunt zona în care s-a petrecut accidentul – el arăta că acolo linia de tramvai făcea o cotitură bruscă , fiind noapte probabil mergea în viteză , … o zmucitură bruscă era suficientă să dezechilibreze / expulzeze pe cineva turmentat .

    • Ilia Ehrenkranz commented on June 4, 2018 Reply

      In legătură cu moartea lui Labiș există multe mărturii directe (martori oculari, prieteni și colegi care l-au vizitat la spital ș.a.). Unele ce-i drept contradictorii , majoritatea însă confirmă ipoteza unui accident provocat.. Acesta s-a petrecut la câțiva metri de stația de la spitalul Colțea, nu există acolo nici o cotitură. (Pentru detalii și bibliografie v. Wikipedia).

  • Andrea Ghiţă commented on June 1, 2018 Reply

    O excepţională radiografie de epocă. Mulţumesc,
    Iată versurile despre dracul şchiop

    Rânjeşte dracul galben şi iar intinde gheara
    Să mai desfacă-un creştet. Mesenii, pământii,
    Cu palmele pe creştet se clatină cum vara
    Ciulinii în furtună se clatină hazlii.

    Iar dracul şchiop rânjeşte mai trist şi ca un sfredel
    Rotindu-se-n pământuri s-a dus şi scârţâi.
    Prietene, el ştie atât de multe! Crede-l
    De-o fi să-l întâlneşti şi-ţi va vorbi.

    Mesenii? Se frecară la ochi, priviră-n gol
    Cu linii noi tăiate pe palida lor mască.
    Şi-au zis c-un vis fusese, sporit de alcool,
    Si n-a avut curajul nici unul să-l rostească.

    Dar cheful se spărsese şi fără de zăbavă
    S-au desparţit cu faţa posomorâtă, gravă,
    Când îngroziţi văzură în dunga unui nor
    Cum dracul şchiop şi galben sălta într-un picior.

    (N. Labiş: Tuturor nemernicilor)

  • a Eva galambos commented on May 31, 2018 Reply

    Ilia,l-am cunoscut si eu pe Alain si pe sotia lui,Edi,un timp am fost in acelasi grup de prieteni.

  • Maria Roth commented on May 31, 2018 Reply

    Super

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *