Ierusalimul de Aur

În anul 1965 a fost ales un nou primar al Ierusalimului. Evident un social-democrat, membru al Partidului Muncii, partidul lui Ben-Gurion, aflat la putere în Israel încă de la proclamarea independenței.

Ben Gurion şi Teddy Kollek

Noul primar, Teddy Kollek, avea să aibă marea șansă ca în cursul mandatului său să devină primul primar al Ierusalimului Unificat. Din momentul alegerii lui ca primar a muncit, a inovat și a creat pentru Ierusalim. Prima lui realizare remarcabilă, începută încă din primul său an de activitate, a fost Muzeul Israelului, primul muzeu de pe teritoriul Palestinei din timpul Mandatului Britanic. Din complexul muzeal face parte și ”Chivotul Cărții”, spațiul în care se păstrează Manuscrisele de la Marea Moartă ale Torei. Tot în primul său an de activitate, Teddy Kollek a organizat Festivalul Cântecului Israelian, o premieră absolută în țara care încă se zbătea în lipsuri, în nevoia disperată de a construi locuințe și a crea locuri de muncă pentru zecile de mii de imigranți evrei care soseau din diferite țări europene, dar și din numeroase țări arabe, de unde au fost izgoniți după proclamarea independenței Statului Israel. În ciuda dificultăților și vicisitudinilor, Festivalul Cântecului Israelian a avut loc la Ierusalim spre sfârșitul lunii mai a anului 1965.

Festivalul cântecului din Ierusalim

 

La concurs a participat tânăra poetă și compozitoare Naomi Shemer, căreia noul primar i-a comandat pentru festival un cântec despre Ierusalim. Cântecul a plăcut, a avut succes, textul vorbea nostalgic despre Ierusalimul vechi, Hair Haatika, orașul însingurat și părăsit, aflat sub stăpânire străină. Cântecul cu un titlu care avea să devină repede cunoscut, ”Ierushalaim shel zahav” (Ierusalimul de aur în ebraică) devenise foarte popular și iubit, ca un fel de imn neoficial al tânărului Stat Israel. Refrenul devenit celebru

Ierusalim, oraș de aur și aramă, lucitor  

Pe corzile viorii mele te cânt cu dor.

sugera frustrarea evreilor expulzați din cartierul evreiesc al Orașului Vechi, cărora li s-a interzis accesul la Zidul de Vest (Zidul Plângerii) de către autoritățile iordaniene care ocupaseră Orașul Vechi.

 

Muntele Templului

Cele trei simboluri sacre – Zidul de Vest (Hakotel Hamaaravi în ebraică) pentru evrei, Sfântul Mormânt pentru creștini, precum și Moscheile Al Aksa și Omar pentru musulmani – se găsesc în zona Muntelui Moriah (Muntele Templului). Deși geneza celor trei credințe s-a petrecut la intervale de multe secole, locul izvorului lor spiritual a rămas acest munte modest ca dimensiuni, dar impresionant ca perenitate spirituală. Ceea ce i-a conferit această distincție imaginară a fost gestul sacrificiului avramitic. Imaginea copleșitoare a părintelui gata să-și sacrifice unicul fiu pentru gloria Dumnezeului Unic, nevăzut dar atotputernic și omniprezent. Abraham este recunoscut ca părintele comun al celor trei religii monoteiste și Muntele Moriah este pivotul acestei recunoașteri. Fiecare din cele trei religii și-a revendicat în moduri și în timpuri diferite dreptul gestionării acestui spațiu sacru cu gelozia caracteristică marilor iubiri.

Ierusalim – oraşul celor trei religii monoteiste

PLO (OLP)

Cam în aceași perioadă când Teddy Kolek își făcea campania electorală care l-a propulsat la Primăria Ierusalimului, în Siria, la Damasc, a luat ființă Organizația pentru Eliberarea Palestinei (PLO) cu scopul declarat de a desființa și lichida Statul Israel. Țările din Liga Arabă, mai ales Egiptul și Siria, și-au asumat responsabilitatea de a finanța și de a sprijini logistic PLO în scopul îndeplinirii acestei misiuni.

Nu mult mai târziu, în ziua de Anul Nou 1965, s-a constituit Mișcarea pentru Eliberarea Națională a Palestinei, purtând acronimul corespunzător în limba arabă: FATAH (cucerire în arabă), condusă de un inginer constructor egiptean care lucra în Kuweit, pe nume Yasser Arafat. Acesta era născut și crescut la Cairo, tatăl lui fiind originar din Gaza. El avea să devină ”Șeful Suprem”. Fatah și-a propus de la început să folosească teroarea drept armă de luptă împotriva Israel, al cărui drept la existență l-a și contestat. Toate aceste pregătiri organizatorice au făcut parte din complotul urzit de statele arabe în frunte cu Egiptul și Siria pentru a recupera înfrângerea suferită de coaliția arabă în Războiul de Independență. Președintele Egiptului, Nasser, susținut de Rusia Sovietică, a pregătit împreună cu Siria războiul decisiv împotriva Israelului. Atacurile și incursiunile teroriste ale grupărilor Fatah, retragerea trupelor ONU de la granița de sud, urmată de închiderea strâmtorii Tiran – vitală mai ales pentru aprovizionarea statului Israel cu petrol – aceștia au fost pașii pregătiți de Egipt pentru declanșarea războiului care trebuia să zdrobească definitiv statul evreu, care în 15 mai 1967 sărbătorea cel de al 19-lea an de existență. Guvernul Israelian condus de Levi Eshkol nu avea prea multe alternative. ”A fi sau a nu fi”, acesta era întrebarea gravă la care cei responsabili de soarta poporului evreu (căci asta era ”miza”!) trebuiau să răspundă și să acționeze în consecință.

 

Doctrine

Micul stat evreu era asediat de dușmănia ireductibilă a vecinilor dinăuntru și din afară, avea o populație redusă numeric care trecuse prin multe suferințe, armata era lipsită de tradiție, de experiență și de mijloace. Trei doctrine au călăuzit deciziile strategice care i-au permis să reziste cu succes și apoi să învingă un inamic net superior numeric, cu o uriașă rezervă umană și materială în spatele frontului. Prima a fost cea a ”Zidului de fier”, formulată în 1923 de Zeev Jabotinsky. Aceasta s-a dovedit o doctrină vizionară și din păcate singura viabilă și astăzi. Ea stă la baza politicii celor ”două state pentru două popoare”, și deși controversată, este unica realistă. A doua este cea a atacului preventiv în cazul unei agresiuni externe. Israel este o țară prea mică și prea fragilă, cu granițe prea vulnerabile ca să poată suporta un război pe propriul teritoriu. Această axiomă a fost confirmată de succesele militare obținute de Israel, chiar dacă propaganda arabă o etichetează drept ”agresoare”. A treia este așa-numita doctrină a ”relațiilor periferice”, potrivit căreia Statul Israel a încercat să cultive alianțele și relațiile de prietenie cu cele mai apropiate state nearabe, pornind de la realitatea valabilă pentru multă vreme, că țările arabe ”in corpore” au o atitudine ostilă Statului Evreu, căruia nici nu-i acceptă măcar existența. Aplicarea cu succes a acestei doctrine a dus la numeroase avantaje reciproce. Țările prietene cele mai apropiate geografic au fost Iran, Turcia, Etiopia, creștinii din Liban. Din păcate Iran a devenit din prieten cel mai agresiv dintre dușmanii Statului Israel. Turcia se îndreaptă în aceeași direcție, dar se speră că apartenența ei la NATO va reuși să tempereze efuziunile islamico-naționaliste ale domnului Erdogan. Noi prieteni sunt doar Kurzii, care se luptă însă cu disperare pentru propria lor existență

 

Războaie

Rabinul Şlomo Goren suflând în şofar la Zidul Plângerii

Istoria cunoaște războaie de o sută de ani, de treizeci de ani, războaie ”fulger”care au durat câteva luni, dar Războiul de Șase Zile a fost și cred că a rămas o premieră mondială. După cum se știe, în cea de a treia zi a acestui război, în 7 iunie 1967, a fost cucerit Ierusalimul de Est. (O coincidență ciudată: în anul 1099, asediul Ierusalimului musulman de către cruciați a început tot în 7 iunie!). Cei trei ofițeri evrei care au ajuns primii la Zidul Plângerii au fost Ițhac Rabin, Moșe Daian și Motta Gur. Moșe Daian a strecurat printre pietrele Zidului un bilețel scris în euforia momentului. Toți simțeau gratitudine pentru miraculoasa victorie și  generozitate pentru cei învinși. Cu puțin timp înainte de declanșarea războiului, guvernul Israelian i-a transmis regelui Hussein al Iordaniei asigurarea că dacă Iordania nu va intra în război, armata israeliană nu va depăși ”linia verde” și nu va ataca pozițiile iordaniene. Regele părea să accepte această înțelegere, dar până la urmă nu a respectat-o. După cum însăși Hussein a mărturisit ulterior, presiunea exercitată de Nasser și de celelalte state beligerante a fost prea mare, la fel și convingerea lor că Israel va fi învins. Dacă s-ar fi ținut de promisiune, istoria contemporană a Ierusalimului s-ar fi scris cu siguranță altfel.

 

Naomi

Primarul Ierusalimului, Teddy Kolek, a distribuit lapte tuturor locuitorilor arabi ai Ierusalimului de Est (Evrei nu mai erau, căci fuseseră expulzați cu 19 ani înainte de autoritățile iordaniene.) Primarul de facto al Ierusalimului unit a făcut și multe alte lucrări în regim de urgență pentru potențialii noi alegători: a asigurat servicii municipale, electricitate, apă, transport și multe altele.

Iar Naomi Shemer a mai  scris o strofă pentru frumosul ei cântec ”Yerushalaim shel Zahav”

Căci azi mă-ntorc la tine, cunună să-ți anin

                     Și-n fața ta-mi plec capul, orașul meu divin

                     Numele tău mi-arde buza, ca un strop de jar

                     Nu te voi uita Ierusalime, jur pe viața-mi chiar.

 

După Război

După cele șase zile de război, Israel se afla în fața unei provocări neașteptate: trebuia deodată să administreze un teritoriu de cinci ori mai mare și o populație dublată și mai ales cu o rezoluție a Consiliului de Securitate ONU plină de ambiguități. Israel a îndeplinit cerințele minimale ale Rezoluției 242 în măsura în care nu contraveneau cerințelor legitime pentru asigurarea securității statului și a cetățenilor ei. Una din ambiguitățile Rezoluției 242 a fost cerința de a retrage trupele israeliene din teritoriile ocupate în urma Războiului de Șase Zile, dar nu se stipula să fie retrocedate toate teritoriile.  Israel a retrocedat 94% din teritoriile ocupate. In schimb statele din Liga Arabă au aprobat la 1 septembrie 1967 rezoluția de tristă celebritate a celor ”Trei NU”: Nu recunoaștem Statul Israel, Nu facem pace și Nu negociem. În aceste condiții deci nu a fost respectată Rezoluția 242, care obligă la ”încetarea revendicărilor, a stărilor de beligeranță, respectarea suveranității, integrității teritoriale și independenței politice a tuturor statelor din regiune, precum și dreptul acestora de a trăi în pace în interiorul unor granițe sigure”. Nu e nevoie să fii nici diplomat, nici jurist ca să vezi absurdul situației și refuzul fără echivoc al statelor arabe de a se conforma prevederilor din Rezoluția Consiliului de Securitate.

 

Terorism sau Pace

Această situație era valabilă în anul 1967. De atunci au mai fost câteva războaie, toate provocate de arabi și câștigate de Israel. Au fost înființate două grupări paramilitare noi: Hamas în Fâșia Gaza și Hezbollah în sudul Libanului. Amândouă sunt clasificate de autoritățile SUA drept organizații teroriste și au ca scop declarat anihilarea Statului Israel. Ele sunt finanțate și înzestrate cu armament de către Republica Islamică Iran. Ceea ce le deosebește este orientarea religioasă. Hamas este sunit, iar Hezbollah șiit, dar parafrazând o binecunoscută zicală putem spune: ”Unde este ura împotriva Israelului, religia nu mai contează”. Atât Hamas cât și Hezbollah au dobândit o putere politică semnificativă, care le permite să influențeze decisiv soarta unor teritorii și populații. Hamas a luat ființă în Gaza în anul 1978 ca o filială a ”Frăției Musulmane” din Egipt. Atât organizația-mamă, cât și fiica sunt considerate ca organizații de tip terorist.

Demonstraţie “paşnică” organizată de Hamas

Hamas și Fatah ca și alte partide sau formații politice mai mici sunt reprezentate în PLO, făcând ca acesta să devină un fel de Parlament al Autorității Palestiniene. Deși membre ale aceluiași corp politic, între Fatah și Hamas există de mult o competiție tensionată, în prezent o dușmănie fățișă. Hamas deține controlul deplin în Fâșia Gaza, un teritoriu de 365 km2 în care locuiesc circa 2 milioane de palestinieni. A devenit o modă ca Gaza să fie considerată un spațiu al disperării, un fel de închisoare în aer liber. Gaza e asemănătoare cu alte orașe-stat precum Singapore, Hong-Kong, sau Macao.  Toate au cam aceeași suprafață și populație, toate au ieșire la mare. Numai că în Gaza PIB-ul pe cap de locuitor este mai puțin de a zecea parte față de celelalte. Israel s-a retras complet din Fâșia Gaza.

Zgârie-nori în Gaza

De ce nu se poate crea și acolo o oază de bunăstare? Inexplicabil! De ce nu investesc țările arabe bogate în Gaza? Întrebări fără răspuns! Dacă nu ar fi Israel pe care vor să-l distrugă, ar trăi mult mai prost. Israel oferă joburi pentru o treime din forța de muncă activă. Asigură apă, electricitate, unele servicii medicale și multe altele. De ce nu pot trăi în pace? De ce trebuie să arunce mii de rachete (cele mai multe, slavă Domnului, ineficiente) asupra așezărilor israeliene apropiate?  Eu nu vorbesc din auzite, ci din văzute, trăite și vorbite cu oameni bravi din Israel care trăiesc în raza de acțiune a acestor teroriști îndoctrinați. Dar cel mai mare rău nu-l fac celor din Israel, ci propriei populații, mai ales tinerilor pe care îi învață să urască, să distrugă și să ucidă. Am privit și eu ca alte sute de mii de oameni pe ecranele televizoarelor imaginile de coșmar ale ”protestatarilor” de la frontiera dintre Gaza și Israel, alternând cu cele transmise în direct dela festivitatea inaugurării ambasadei de la Ierusalim. Nu e vorba de un stătuleț oarecare, pierdut în nesfârșitul oceanului, ci a celui mai puternic și bogat stat al lumii, Statele Unite ale Americii! Să ne bucurăm cu toții, măcar cei care se bat în piept că sunt evrei, creștini, sau musulmani credincioși, că Ierusalimul, cel mai sfânt loc al religiei în care credem a primit recunoașterea măreției sale dela cel mai important stat al lumii, și să ne rugăm (dacă chiar credem în puterea rugăciunilor noastre) ca pilda aceasta să fie în curând urmată de toate statele din lume. Poate că astfel am face fiecare un pas mic spre înțelepciunea Psalmistului iar omenirea ar face un pas mare spre PACE.

 Ci rugi să înălțăm, Ierusalime,

                               pentru ca pacea să dureze

                               pe falnicele-ți metereze.

                               De dragul alor mei mă rog

                               Ierusalime, pentru tine,

                               de dragul Domnului mă rog

                               să fie pacea peste tine.

 

 

 

Tiberiu Roth

mai 2018

13 Comments

  • Jack Chivo commented on May 22, 2018 Reply

    Asi vrea sa adaug cateva amintiri personale.

    In iunie 1967, cand a inceput “Razboiul de Sase Zile”, eram corespondent la Berlin pentru RFE.

    Am incercat imediat, cu aprobarea sefului, sa plec in Israel, dar cum locuiam in Berlinul de Vest, izolat in mijlocul RDG, erau putine legaturi si nu toate companiile de aviatie, erau dispuse sa sboare spre Israel in mijlocul conflictului.

    Am ajuns acolo doua zile
    dupa terminarea conflictului si m-am acreditat la Beit Sokolov,
    Casa Ziaristilor.

    Voi relata numai o situatie cu totul dureroasa, pentru mine si pentru intreaga tara, cand am fost invitati sa facem un tur al fostului cartier evreiesc din Ierusalim, care a inceput in locul in care acuma este lacasul din fata Zidului Plangerilor.

    Cred ca mai sunt fotografii pe Internet dar
    era un spectacol demn de un film de groaza.

    Toata regiunea era acoperita de gunoaie, baraci putrezite, mirosul era ingrozitor, cateva capre se plimbau printre mormanele de deseuri concurand cu sobolanii care apareau din fiecare colt al terenului.

    Asa protejau Arabii locurile sfinte!!

    Dar popasul viitor a fost si mai greu de suportat.

    Ni s-au aratat ruinele celor 35 de sinagogi distruse de Legiunea Araba cu dinamita si tancuri, unde se mai puteau observa ramasitele unei traditii de sute si mii de ani.

    Cand insfarsit am ajuns in orasul vechi, a fost un moment de furie neputincioasa si o noua dovada cu cine avem de aface.

    Multe strazi erau pavate cu pietre funerare, smulse de la Cimitirul Maslinelor,
    unde de sute de ani everei isi inmormantau familile,

    Am vazut case unde asemenea pietre funerare slujeau de pereti ai cladirilor,
    pana cand am ajuns la cel mai inspaimantator punct al “vizitei”

    Era locul unde se aflau baracile Legiunii Arabe, armata lui Husein, formata acolo in special de localnici, si unde ni s-au aratat closetele pentru soldati unde peretii urinalelor erau construite cu pietre funerare special alese deoarece purtau numele unor rabini!!!

    Imi inchipui si acum “bravii” soldati arabi, urinand cu satisfactie peste numele acestor
    oameni sfinti si find mandri de curajul lor!

    Cam atata pentru acest comentariu!

    Dar ma intreb cum pot anumiti evrei sa mai ceara ca orasul nostru sfant sa fie dat inapoi acestor salbatici primitivi, care, daca ar avea ocazia, ar fi la fel ca si bunicii lor.

    Poate si mai rai!!

    • Alex Schneider commented on May 22, 2018 Reply

      Articolul bine si interesant scris al D-l Roth pune accent pe puncte principale referitor la istoria Ierusalimului si da ocazia cititorilor , ca D-l Chivu ,sa prezinte o marturie oculara autentica despre vizita lui in orasul vechi imediat dupa razboi.
      Desi locuiesc in ierusalim mai mult de 50 de ani ,detaliile nu mi-au fost cunoscute .
      Multumiri multe !

      • Jack Chivo commented on May 23, 2018 Reply

        Stimate domn,

        Daca vreti sa gasiti alte surse de informatii, cautati pe interned articolul “The Six-Day War” publicat de CAMERA.

        Deasemenea, in articolul lung din Wikipedia, despre ocupatia Iordanezilor puteti citi, in mod specific, urmatorul paragraf, pe care l-am tradus:

        “Pietre funerare din Cimitirul Evereiesc de pe Muntele Maslinilor, au fost folosite pentru latrinele armatei Iordaniei”!

        Si ei vor sa aiba din nou controlul!!

    • Tiberiu Roth commented on May 23, 2018 Reply

      Stimate domnule Jack Chivo, mulțumesc pentru completările teribile care le-ați făcut.Venite dela un jurnalist cu renume și un martor ocular al unui memorabil moment de după eliberarea Ierusalimului,confirmă cu prisosință nu doar dreptul moral al evreilor de a revendica orașul sfânt unit dar și obligația lumii civilizate să încredințeze Capitala Monoteismului unui custode competent și de încredere care nu poate fi decât Israel !!

    • klein ivan commented on May 29, 2018 Reply

      Eu am fost recompensat urmărind comentariile mult timp după apariția Baabel.

  • Alexandru Cepoi commented on May 20, 2018 Reply

    Un articol concis si foarte bine venit despre istoria contemporana a Israelului, a raporturilor cu Egipt si Siria, despre Hamas si Hezbollah! Ura prea multor palestinieni face ca pacea mult dorita sa se obtina greu! Conduita Statului Israel va invinge pana la urma! In istorie Israelul s-a mai confruntat de doua ori,cel putin, cu adversari foarte puternici care au urmarit cu toate eforturile sa-l distruga total! E vorba de Imperiul Roman si Germania hitlerista! Pana la urma Israelul a supravietuit , pentru ca, dupa convingerea mea, temelia poporului evreu este o morala superioara !

    • Tiberiu Roth commented on May 23, 2018 Reply

      Multumesc domnule Cepoiu, pentru aprecierile dumneavoastră măgulitoare.În ”replică” vă rog să primiți aprecierile mele pentru dragostea ce o nutriți și o dovediți pentru Israel.

  • Mirjam Bercovici commented on May 20, 2018 Reply

    După 2 săptămâni de la apariția cântecului ,,YERUȘALAIM SHEL ZAHAV,, acesta a fost cântat într-un matineu literar de Duminică la Teatrul evreIesc de stat la București

    • Tiberiu Roth commented on May 23, 2018 Reply

      Superbă mărturie!

  • Andrea Ghiţă commented on May 20, 2018 Reply

    Un articol “marca Tiberiu Roth” documentat şi clarificator pentru toţi cei care nu înţeleg sau se fac că nu înţeleg că Ierusalimul e capitala sortită şi eternă a statului Israel. Totuşi pentru a face acceptat acest fapt evident, pentru evrei, trebuie multă înţelepciune, răbdare şi trudă şi, mai ales, cât mai puţine victime.

  • Tiberiu Georgescu commented on May 18, 2018 Reply

    Un rezumat concis, argumentat al istoriei Statului Israel asa cum nu am mai intalnit pana acum.
    Felicitari domnului Tibeiru Roth de la un alt Tiberiu.

    • Tiberiu Roth commented on May 23, 2018 Reply

      Multumesc Andrea-,ești,spiritul bun care face ca încercările mele de ”jurnalist amator” (devenit la bătrânețe:) să arate mai puțin stângace:) Am scris acest articol despre Ierusalim incitat de cîteva împrejurări :și anume 1) Mizeria iscată de politicienii din România încercând să folosească Ierusalimul pentru micile și meschinele lor interese 2) Apropiata și intempestiva sosire în România a unui antisemit evreu (N Finkelstein) 3) Nevoia de a da un semnal despre sentimentele sioniste ale evreilor din România care susțin fără rezerve și fără intersese politicianiste Ierusalimul Unit, Capitala eternă a Statului Israel.

    • Tiberiu Roth commented on May 23, 2018 Reply

      Mulțumesc ”tizule” pentru vorbele frumoase și amicale.

      Cu prietenie

      Tibi Roth

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *