La prima vedere, întâlnirea istorică Trump-Kim a fost benefică pentru ambele părți. Declarația comună vorbește despre denuclearizarea peninsulei coreene, prin renunțarea la armele nucleare de către Coreea de Nord, dezvoltarea unor noi relații dintre SUA și Phenian. Totodată, Statele Unite se angajează să garanteze securitatea Coreei de Nord. Toate acestea sunt formulări vagi, singurul paragraf mai concret este cel referitor la o viitoare întâlnire a secretarului de stat american Mike Pompeo cu personalitatea relevantă nord-coreeană, vizând enunțarea detaliilor cu privire la punerea în aplicare a celor convenite de cei doi șefi de stat.

Opinia analiștilor este că ”the winner is” Kim Jong Un. Se știa că scopul principal al dezvoltării arsenalului nuclear nord-coreean a fost menținerea la putere a actualului regim din țară, respectiv a ”dinastiei Kim”. Amenințările nord-coreene cu atacuri cu rachete ținteau două țări: Statele Unite și Coreea de Sud, de unde ar fi putut proveni încercările de destabilizare, de schimbare a conducerii și regimului nord-coreean. Garanția de securitate oferită de Donald Trump permite ca liderul nord-coreean să facă propunerea ”generoasă” de denuclearizare a peninsulei coreene. Dar în declarația comună nu există nimic concret care să specifice când și cum se va întâmpla acest proces, cum se va realiza verificarea și de către cine. Și apoi, având experiența iraniană a unor situri secrete, nu se va ști ce va păstra Kim din arsenal ”just in case”.

În schimb, dacă Phenianul nu va trebui să continue programul său nuclear, se vor elibera niște fonduri pe care Kim le va putea folosi pentru îmbunătățirea nivelului de trai al populației. Acum câțiva ani nord-coreenii mureau pur și simplu de foame. Se pare că acum nu mai este așa, dar situația lor este în continuare precară. Dacă la aceasta se mai adaugă ridicarea sancțiunilor impuse de SUA și Occident Coreei de Nord (de multe ori încălcată), Kim Jong Un își va putea vedea visul împlinit, el va fi considerat salvatorul națiunii și își va asigura continuitatea. De remarcat că nici în declarația comună, nici în discursuri, partea americană nu a vorbit despre schimbări interne, despre respectarea măcar nominală a drepturilor omului sau despre desființarea lagărelor nord-coreene unde sunt închiși mii de cetățeni în condiții cumplite. Nu știm în ce măsură este adevărată invitarea lui Kim la Casa Albă, dar dacă acest lucru se confirmă, ne vom afla într-o situație paradoxală: statul cel mai democratic din lume își dă girul pentru unul dintre cei mai tiranici dictatori cunoscuți.

Nici aliații din regiune ai Statelor Unite – Coreea de Sud și Japonia – nu sunt prea fericiți. Într-o primă etapă s-a afirmat că Trump ar dori să-și retragă trupele din Coreea de Sud, măsură plauzibilă deoarece face parte dintr-o altă promisiune electorală a președintelui, cea de a-i aduce pe militarii americani acasă de oriunde s-ar afla. Pentru Seul decizia ar putea da naștere la mari temeri nu numai față de vecinul din nord dar și față de schimbarea echilibrului de putere, respectiv întărirea strategică a Chinei în regiune. Poate că, la o a doua gândire, Trump să fi ascultat pe consilieri, căci acum a declarat că nu-și va retrage forțele, cel puțin deocamdată, dar nu va organiza manevre militare comune cu Coreea de Sud, aici împărtășind părerea lui Kim.

Care este câștigul lui Trump? Într-un fel garantarea securității Statelor Unite în condițiile în care nord-coreenii au afirmat că rachetele lor pot atinge teritoriul american. Dar oare ar fi pus în aplicare amenințarea?  Dacă într-adevăr ar dispune de o astfel de rachetă și se pare că există, ținând cont de caracterul lui Kim Jong Un, o persoană imprevizibilă (și aici se aseamănă oarecum cu Donald Trump), dacă și-ar fi văzut situația amenințată în mod serios, ar fi putut lua o astfel de măsură chiar dacă era conștient de represaliile americane. Este doar o ipoteză deoarece, pe de altă parte, ne putem întreba de ce a acceptat Kim întâlnirea cu Trump, după ce în urmă cu numai câteva săptămâni renunțase din cauza cererii americane de renunțare la arma nucleară?

Faptul că se conturează în perspectivă retragerea americană din regiune este o dovadă în plus că Trump dorește să continue politica izolaționistă a Statelor Unite, pe plan politic, economic și strategic. Spus mai pe față, președintelui american nu-i pasă ce se va întâmpla în lumea din afara Americii, dovadă toate gesturile din ultimul timp: mutarea ambasadei americane la Ierusalim, retragerea dintr-o serie de acorduri internaționale importante pentru viitorul planetei sau renunțarea la ideea comerțului liber. Lui Trump nu-i pasă de consecințele deciziilor lui pentru Europa, pentru Orientul Mijlociu, acum se vede că nici pentru Asia. Potrivit propriilor declarații făcute încă în campania electorală, ”America first”, pe prim plan este interesul americanilor. Dar oare consecințele acestor măsuri nu vor avea efect de bumerang, nu se vor întoarce la un moment dat împotriva americanilor, a Statelor Unite, sau chiar a lui Trump?  Și când acest lucru se va întâmpla, nu va fi prea târziu să se corecteze? Un foarte bun analist politic de la noi, pe care personal îl respect, a spus că Donald Trump este un revoluționar. Nu prea sunt de acord cu această etichetă. Revoluționarii își planificau pașii, își făceau proiecte pentru viitor, ceea ce nu este cazul la Donald Trump. Iranienii le-au atras atenția nord-coreenilor că nici nu se usucă cerneala pe un acord semnat de Trump că îl și denunță. Nu este chiar imposibil să fie așa.

Eva Galambos