Ieri a fost Tisha b’Av, o dată importantă în calendarul evreiesc, ce comemorează distrugerea Templului şi pierderea statului.

Tradiția consemnează la această dată, în diverse epoci, diferite catastrofe, pogromuri, calamități, etc.

Mă gândeam, că şi anul acesta – cu  trei zile înainte de această dată nefastă – a  avut loc o catastrofă politică.  O catastrofă care a dat o lovitură gravă democrației israeliene. După eforturi prelungite, pertractări, guvernul Netanyahu a reușit să treacă în Knesset, Legea Statului Național, ca lege fundamentală a statului. Noua lege face câteva modificări, de ordinul simbolicii politice.

Proclamația de Independență din 1948 declară noul stat ca stat evreiesc, dar are grijă să enunțe clar poziția de egalitate a tuturor cetățenilor, indiferent de naționalitate, religie, etc. Ceea ce nu face noua lege….După cum noua lege nu pomenește nimic de apartenenţa statului la comunitatea internațională, ceea ce Declarația de Independenţă din 1948 enunța foarte precis.

Dar noua lege se îndepărtează de gândirea politică clasică sionistă, de la Herzl la Ben Gurion, la Beghin şi Rabin.

Statul național, prin prevederile sale, creează o stare de inconfort minorităților şi asta este foarte grav pentru un stat care are peste 20% populație minoritară. Ar fi fost de așteptat o sensibilitate specială din parte statului evreu la această problemă. De-a lungul istoriei evreii, ca minoritari, au fost victime ale direcției de acțiune a statului-națiune care, prin politicile sale publice din învățământ şi administrație, a lovit în interesele lor fundamentale.

Există uneori situații-limită când statele trebuie să adopte legi discutabile (din motive de securitate, economice, etc).

Dar această lege, votată acum câteva zile, nu era cerută de nimeni şi nimic. Ea nu preocupă societatea israeliană, care are alte probleme grave! Această lege a mulțumit o dreaptă tot mai naționalistă, baza electorala a lui Netanyahu …

Drept pentru care legea a trecut greu: 62 de voturi pentru, 55 contra şi două abțineri. Legea provoacă – şi nu pentru prima oară – un nou clivaj în societatea israeliană.

Este încă o manifestare care subliniază direcția politică iliberală a actualului guvern Netanyahu. Încă o ruptură cu tradiţia democratică a mişcării sioniste.

Aş adăuga şi un aspect personal. Ca profesor şi ca israelian, aveam întotdeauna un sentiment de mândrie atunci când vorbeam de democrația guvernării în Israel. Nu uitam niciodată să le spun studenților mei din România că Israelul are două limbi oficiale: ebraica şi araba, adică în parlament, administrație, justiție puteai să vorbești în arabă. Acest sentiment de mândrie mi-a fost confiscat de politica iliberală a guvernului israelian.

Nu pot decât să sper că nu pentru multa vreme.

Liviu Rotman