Nu intenționez să fac publicitate niciunei agenții de turism și nici nu mă aștept ca cineva să-mi urmeze imediat exemplul și s-o ia din loc în direcția orașului de care vreau să povestesc. Doar însemnări întâmplătoare…

Întâi o precizare autobiografică. În prima decadă a vieții mele terestre am fost un adevărat provincial de periferie, orășelul moldovean în care am crescut fiind greu de găsit pe harta României. Dar apoi am devenit cetățean al Capitalei și ca toți ceilalți concitadini ai mei, n-am prea dat mare importanță restului țării, pentru simplul motiv că restul nu avea nicio importanță (sîc!).

Ajungând în Israel, am vrut să-mi recapăt identitatea și să redevin un locuitor al capitalei, dar tovarășa mea de o viață întreagă mi-a atras respectuos atenția că toată țara asta e pe malul mării și atunci de ce să nu fim și noi? Așa că am ales Haifa, am coborât de la 2 milioane la un sfert de milion de locuitori și m-am împăcat cu gândul că marea e la doi pași.

Dar după câțiva ani de amor înflăcărat cu spuma mării, și mutându-mi adresa pe ”munte”(de ce în ghilimele? Pentru că la noi orice deal e munte, orice lac e mare și orice râu secat e fluviu!!), am ajuns în situația în care marea nu mă mai atrăgea, apăruseră și meduzele, deci cochetam mai mult cu bazinele de înot și foarte rar mă bronzam pe plaja din Haifa.

Apoi m-au chemat sub drapel, adică în Neghev. Acolo am descoperit înaltul grad de optimism al locuitorilor din Beer Șeva, care declară sus și tare că având deja nisip, să se aducă marea până acolo e o nimica toată.

Ceea ce mi-a lipsit din primul moment în Beer Șeva a fost faptul că această urbe nu era catalogată. Pe vremuri se spunea că Haifa muncește, Ierusalimul se roagă și Tel Avivul se distrează. Și atunci m-am întrebat ce face Beer Șeva? Răspunsul a venit imediat: Beer Șeva doarme! Asta m-a neliniștit profund – atunci ce nevoie au de încă un medic anestezist?!

Deci în Israel am redevenit provincial, chiar provincial periferic, dar de data aceasta gândurile mele nu s-au îndreptat în mod serios spre capitala eternă a Israelului, ci spre Tel Aviv, pentru că Tel Aviv este pentru Israel exact ceea ce New York este pentru Statele Unite.

Așa se face că de aproape o jumătate de secol respirăm aerul provinciei, la început în nord și apoi în sud, dar din când în când încercăm să ne destindem, trăgând o fugă spre orașul despre care se spune că nu închide ochii nicio clipă. O facem cu regularitate, cel puțin o dată pe lună, trăgând la acelaș hotel (nu, nu-i pomenesc numele pentru că am mai spus, nu sunt agenție de voiaj, dar dacă mă întrebați o să vă spun!) și apoi o luăm din loc în diverse direcții și în diverse scopuri.

Se pare că Tel Aviv a fost din totdeauna ceva special. În timpul celui de al Doilea Război Mondial populația evreiască era cumplit de îngrijorată din două motive: de ce se întâmpla în Europa aflată sub cizma nazistă și de apropierea armatei generalului Rommel, care amenința să ocupe Palestina (oare cititorul își mai amintește că țara asta se numea Palestina și doar ulterior vecinii noștri au preluat numele și nu ne mai lasă să ne numim palestinieni??!!).

Dar așa cum spuneam, chiar în acei ani de permanentă încordare Tel Avivul se distra, era vesel și atrăgea pe toți cei netelavivieni, exact așa cum o face și în ziua de azi.

Iată deci preambulul unui compte rendu pe care doresc să-l ofer prietenilor BAABELului și de la bun început îmi cer scuze de la cei care cunosc orașul acesta mai bine decât mine.

Primele mele vizite în Tel Aviv aveau ca scop descoperirea acelor puncte socotite centrale: Dizengoff, Allenby, Ben Yehuda și bine înțeles Yafo și malul mării, celebra promenadă cu nisipul ei fin și cu cafeneaua London. Ceea ce mă captiva în mod special era să trag cu urechea la ce/cum se vorbește pe stradă, pentru că tot ce auzeam era un amestec de limbi în care predominau româna, engleza și pe undeva mai dădeai de cineva care vorbea ebraica. Impresia pe care o aveam era că ebraica se vorbea numai când erai obligat, adică dacă nu reușeai să te înțelegi cu cel din fața ta într-o altă limbă. A nu se uita, Ion Pribeagu a scris și a publicat poeziile sale timp de zeci de ani numai în limba română. Un spectacol la Habima era întotdeauna un eveniment, dar te și pufnea râsul să-i auzi pe actori vorbind o ebraică perfectă, dar cu un puternic accent ruso-polonez – de unde veneau toți marii actori ai scenei israeliene în acei ani?!

Știu, și atunci Tel Aviv avea o strălucitoare viață de noapte, dar cui îi ardea de baruri și cluburi când important era să cucerești noua țară, să dovedești că ești capabil de ceva și să te integrezi într-un fel sau altul în noua societate?

Treptat atmosfera s-a schimbat. Pe nesimțite (sau pe simțite pentru unii) pe primul loc a trecut limba rusă! Peste un milion de olim hadașim (noi veniți, pentru cine încă nu știe) au găsit aici cam 5.5 milioane de locuitori și în loc să se dilueze, ei au acaparat strada. Și nu numai!

Așa cum apa umple orice gol în lemnul podelei, tot așa ”rușii” (pentru că poate știți, dar nimeni nu e israelian dacă nu s-a născut aici, toți suntem americani, franțuji, unguri, români ș.am.d.) au umplut fiecare cutiuță liberă în societate, de la femeia de serviciu în spital și până la miniștri și ofițeri superiori.

Pe stradă, dacă un vorbitor de limbă rusă te vedea ”alb”, ți se adresa direct în limba lui Pușkin, fără măcar să se intereseze dacă o vorbești. Ba mai mult, ieșise și o glumă. Dacă ziceai că nu vorbești rusește ți se riposta: cum asta, de când ești în țară??!! Asta se întâmpla prin anii 90 ai secolului trecut.

Însă încetul cu încetul, cel puțin din acest punct de vedere, lucrurile s-au schimbat. Este interesant de remarcat că în ziua de azi peste 70% din populația Israelului s-a născut pe acest pământ. Prin urmare nu te mai miri că acum în Tel Aviv, ca și în alte locuri, ebraica a cucerit definitiv și irevocabil strada, magazinele și plaja.

Dar Tel Aviv a rămas ca pe vremuri cu ceva special și anume cu limba engleză. La Tel-Aviv a doua limbă este cea vorbită la New York, sau în oricare loc de pe mapamond, pentru că orașul e plin de turiști. E adevărat, și la Ierusalim mișună străinii, numai că la Ierusalim vii doar în vizită. Dar la Tel Aviv rămâi. Oare de ce?

Tel Aviv este unul dintre cele mai scumpe orașe din lume, vara e foarte cald și umed, traficul e imposibil și regulile de circulație se respectă doar teoretic. Accidentele se țin lanț, nimeni nu dă prioritate nimănui.

Și cu toate acestea orașul e plin, 24 ore din 24. Te izbește faptul că majoritatea celor care merg pe stradă, șed în baruri sau în restaurantele cu mese pe trotuar, sunt tineri. Și iarăși cele două limbi vorbite sunt (nu știu ordinea, nu am date statistice) ebraica și engleza.

Am senzația că în Tel Aviv toată lumea vorbește (un fel de) engleză. De la mic la mare, pe stradă și în magazine sau pe plajă, turistul se adresează în engleză și primește răspunsul în aceiași limbă.

A propos, turismul intern e la fel de dezvoltat ca cel din străinătate, mulți tineri israelieni preferă să petreacă sfârșitul de săptămână în orașul fără pauză.

Și mai mulți doresc să locuiască acolo, deși chiriile sunt insuportabil de mari și apartamentele insuportabil de mici.

Acesta e Tel Avivul pe care l-am (re)descoperit în ultima mea vizită turistică, săptămâna trecută.

Am senzația că orașul acesta, (cred că e singurul oraș israelian al cărui nume nu apare în Vechiul Testament) e făcut ca un panaceu împotriva singurătății. Aici, dacă ești singur, ai toate șansele să nu rămâi așa. Ieși mata pe stradă, adică în centru, intră mata într-un bar (dacă ești tânăr sau nu), sau așează-te la o cafenea pe plajă și ai toate șansele să găsești un interlocutor, gata să schimbe o vorbă sau chiar două cu un individ sau o individă anonim sau anonimă până în acel moment.

Acum închei povestea. Când am hotărât să dezvolt acest subiect de fapt doream să arăt cum evoluează viața unui oraș de-a lungul a aproape cinci decenii.

Dar deodată m-am trezit cu gândul că de fapt Tel Aviv a rămas… Tel Aviv și că francezii au dreptate când spun că plus ça change, plus c’est la même chose!

Și acum urmează întrebarea de rigoare: dacă așa stau lucrurile, dacă totul e vioi și vivace în capitala neîncoronată a Israelului, de ce nu mă mut acolo?!

Răspunsul e prea lung și prea plictisitor. Îl voi rezuma doar enunțând politica preconizată în casa noastră: Tel Aviv e pentru turiști și noi vom rămâne turiști în Tel Aviv. O oră cu trenul și ești acolo. Câteva sute de șekeli și ai cameră de hotel. Încă puțin ”mărunțiș” și ai o cină gustoasă înainte de un spectacol sau după un film.

Cum se spune: pentru un steak bun nu e nevoie să cumperi tot animalul!

Gabriel Ben Meron