În 24 noiembrie doctorul Carol Lőwy împlinea 93 de ani, fuseseră făcute toate pregătirile pentru petrecerea surpriză, însă cunoscutul medic pediatru, o figură emblematică a Clujului, a căzut la pat, răpus de slăbiciune şi peste nici două săptămâni, în 6 decembrie (cea de a 5-a zi de Hanuka), a trecut pragul veşniciei.

A avut o viaţă îndelungată, interesantă, rodnică şi frumoasă în care vocaţia de medic pediatru s-a împletit cu cea de mânuitor de al condeiului (cu mai multe volume la activ). Era un om de spirit, meloman, iubitor de carte şi de arte. Un romantic şi un desăvârşit partener de discuţie.

Înalt, cu o claie de păr nins, doctorul Lőwy era o prezenţă distinsă şi familiară la spectacole de teatru, concerte, vernisaje şi la evenimentele organizate de comunitatea evreilor. Era un atent observator al vieţii culturale clujene şi un cronicar avizat al acestora, publicându-şi opiniile în cotidianul maghiar clujean Szabadság.

Era medicul pediatru care-şi cucerea micii pacienţi, prin felul său prietenos şi nelipsitele bomboane din buzunar, reuşind să păstreze aceste legături de prietenie şi peste ani când pacienţii de odinioară deveneau părinţi, ba chiar şi bunici. În acelaşi timp, doctorul Carol Lőwy era autorul mai multor cărţi de popularizare a medicinii şi a nenumărate articole publicate, de-a lungul deceniilor, în presa medicală.

Îmi va lipsi nespus taifasul din timpul după-amiezelor când mă primea în vizită, mă trata cu deserturi delicioase şi, mai ales, cu poezie de cea mai bună calitate, pe care mi-o citea cu remarcabilul său talent actoricesc. La invitaţia mea a devenit şi colaborator al revistei Baabel unde a semnat articole despre două personalităţi culturale ale veacului XX: compozitorul Max Eisikovits https://baabel.ro/2016/01/max-eisikovits-mi-a-fost-profesor-de-muzica/ şi poetul Adam Anavi https://baabel.ro/2016/01/amintiri-despre-adam-anavi/ ). Amândoi i-au fost profesori, în timpul războiului, la Liceul Evreiesc din Timişoara. Îşi bătea articolele la vechea şi credincioasa lui maşină de scris şi mi le înmâna personal. Cel din urmă articol al doctorului Carol Lőwy a apărut în numărul din 25 octombrie al revistei Baabel (https://baabel.ro/2018/10/amintiri-din-timisoara-anilor-38-40-despre-imnuri/). Avea în pregătire un alt articol pe o temă care-l frământa foarte mult: provizoratul. Dar nu a mai apucat să-l termine întrucât – din nefericire – a părăsit definitv această lume pământească.

La ceremonia funerară, oficiată în cimitirul evreiesc neolog din Cluj, s-a întrunit o mulţime de lume dornică să-l conducă pe ultimul drum pe doctorul Carol Lőwy. Erau de faţă cei pe care-i întâlnisem la frumoasele lansări ale cărţilor sale, ultima la venerabila vârstă de 90 de ani; persoane care-i ascultaseră prelegerile pe teme medicale şi culturale, foşti pacienţi (chiar şi trei generaţii succesive ale aceleaşi familii).

Dr. Carol Lőwy, la aniversarea împlinirii vârstei de 92 de ani (24 nov. 2017)

Erau prezenţi prietenii apropiaţi care se reuneau la plăcutele petreceri ale zilelor sale de naştere când, în apartamentul său ticsit de cărţi şi tablouri, era un du-te-vino neîncetat de vizitatori, iar doctorul Carol Lőwy (Dódi – pentru apropiaţi) îi întâmpina reverenţios, purtând „partide simultane” de conversaţie pe mai multe teme, lângă un pahar de vin bun şi o farfurie de delicatese. La aceste plăcute reuniuni, la loc de cinste stătea fiul său Daniel (vechiul meu prieten) care sosea în zori de zi din îndepărtata Americă. Noi, prietenii apropiaţi, ştiam de această vizită, dar trebuia să păstrăm secretul pentru ca surpriza doctorului să fie deplină. Acum sunt sigură că şi doctorul ştia că Daniel va veni, dar juca perfect rolul părintelui surprins…Chiar şi acum, la sfârşit de noiembrie, Daniel organizase petrecerea surpriză de la cea de a 93-a aniversare a tatălui său…Dar n-a fost să fie.

Ascultăm cu ochii înlăcrămaţi El Male Rahamim. Daniel rosteşte Kaddişul. Urmează discursurile funerare. Cuvinte izvorâte din sufletul oamenilor care l-au respectat, l-au apreciat, l-au iubit şi în a căror amintire figura doctorului Carol Lőwy va stărui mulţi ani de-acum înainte.

În continuare vă invit să citiţi trei dintre aceste discursuri de adio.

Júlia Szilágyi, scriitoare:

Rămas bun de la Doctorul Carol Lőwy

Acest oraş a pierdut un om de bază, pe care îl jelesc mulţi concitadini. Avea o înţelepciune calmă şi o ferventă dragoste de oameni. E greu să găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima frustrarea pe care o simt în aceste ore prietenii, părinţii plini de gratitudine şi copiii de odinioară care au beneficiat de atingerea tămăduitoare a doctorului Lőwy. Era un medic excepţional, un prieten devotat şi grijuliu,  un om cu mintea receptivă, cultivat şi spiritual, un valoros intelectual enciclopedic, dintre cei aflaţi pe cale dispariţie. A avut o viaţă îndelungată, utilă şi plină de conţinut. S-a bucurat de ataşamentul micilor pacienţi, chiar şi atunci când au ajuns la vârsta maturităţii.  Ştia să se bucure de tot ce era bun şi frumos: muzică, poezie sau vorbă înţeleaptă. Purta cu modestie prestigiul binemeritat. Răspundea cu omenie respectului şi iubirii sincere care-l împresura.  Cu umorul se ajuta pe sine şi nu numai, să îndure prostia trufaşă, prostul gust, insensibilitatea şi egoismul brutal. Conştiinţa existenţei unui om asemeni doctorului Lőwy, îi influenţa şi pe cei care nu se aflau în proximitatea sa.

Absenţa doctorului Löwy va sărăci Clujul, oraşul pentru care a făcut atât de mult. Oraşul al cărui  respect – mi-ar plăcea să cred – l-a simţit şi în orele grele ale vieţii sale.

Popularitatea sa a fost exclusiv de natură civilă.  Oficialităţile nu păreau să aprecieze competenţa lui profesională,  faptul că era purtătorul unor valori civice moştenite, precum: conştiinciozitatea, conştiinţa vocaţiei şi, nu în ultimul rând, bunele maniere, desăvârşirea umană pe care o reprezenta Doctorul Lőwy, prin viaţa şi personalitatea sa. Cultura moştenită o transmitea prin ţinută şi conştiinţa vocaţiei, prin cuvintele rostite şi scrise; prin practica de zi cu zi, nu prin gesturi festive.  În personalitatea lui,  om umblat prin lumea largă, europenismul democratic se împletea cu valorile locale, specifice pe care le cunoştea şi le aplica. Uneori, când se confrunta cu cazuri dificile şi cunoştinţele înalte nu dădeau rezultate, apela cu curaj şi ingeniozitate la medicina populară. „Într-o gardă de noapte cu doctorul Lőwy am învăţat mai mult decât într-un semestru de pediatrie” mărturisea, cu ani în urmă, un student în anul III la medicină. Nu putem şti dacă criteriile pe baza cărora nu a fost acceptat în învăţământul universitar şi în clinică, au fost de sorginte etnică sau de clasă, dar ştim sigur că nu au fost de natură profesională. Însă, spre deosebire de alţii, nu se plângea de această ignorare. Cu câţiva ani în urmă, la o lansare de carte, cei care-l respectau şi admirau au umplut sala de curs până la refuz, mulţi rămânând pe culoar pentru a asculta, măcar prin uşa întredeschisă, cuvintele rostite de  doctorul Lőwy şi de cei care vorbeau despre el.  Eram martorii unei prezenţe masive care nu avusese nevoie de mobilizare. Respectul faţă de valoarea autentică s-a dovedit cel mai eficient instrument de atragere a publicului.

Înmormântându-l pe doctorul Carol Lőwy, ne plecăm frunţile în faţa unei vieţii trăite în cinste şi onoare. Nu-l dăm uitării, ci vom transmite amintirea sa celor care vin în urma noastră.

Zoltán Tibori-Szabó, publicist, preşedintele Asociaţiei Culturale Minerva:

În memoriam Károly Lőwy

Dr. Carol Löwy a fost exemplul intelectualului urban căruia – pe lângă cultivarea competentă și atentă a profesiei sale de bază – nu-i e indiferent mediul politic, social și cultural în care trăiește, care dorește în mod constant să transforme acest mediu într-unul mai bun, mai primitor, mai deschis, și care își asumă un rol activ în tratarea problemelor cele mai presante ale societății.

Károly Löwy a văzut instrumentul cel mai eficient al acestui tip de acțiune în procesul de educare a semenilor săi, ceea ce l-a determinat să împărtășească din când în când cunoștințele și experiența sa cu cele mai largi straturi sociale. Această determinare l-a adus aproape de redacțiile ziarelor și revistelor care primeau cu bucurie manuscrisele sale pe diverse teme. A fost întotdeauna un oaspete bine primit, stimat și respectat al redacției cotidianul nostru, Szabadság. Astfel, pe lângă neobosita sa muncă de pediatru, trebuie să-i mulțumim și pentru aceste activități de educare publică. Nuvelele, schițele, notele și comentariile sale au fost în mod regulat publicate. Dacă ar trebui să fac acum un bilanț, aș putea să afirm fără pericolul de a greși că din scrierile alese ale doctorului Löwi am putea redacta un volum consistent.

Totuși, din punctul nostru de vedere cel dispărut a avut și un alt rol, poate mai important decât cel de scriitor. La invitația mea a fost una dintre personalitățile care în vara anului 1991, după 43 ani de pauză forțată, a contribuit la reînființarea Minervei clujene, una dintre principalele instituții media, culturale, artistice și științifice maghiare din acest oraș. Doctorul Löwy a devenit astfel partenerul unor proeminenți intelectuali maghiari, români și germani, ca de pildă Sándor Kányádi, Attila Pálfalvi, Jenő Kerekes, Ion Aluaș, Adrian Marino, Paul Jürgen Porr și alții care au crezut cu tărie în faptul că orașul lor – întorcându-se la cele mai bune tradiții ale sale – este îndreptățit să aibă din nou o instituție care să-i asigure o presă și o activitate culturală de cea mai bună calitate. Suntem deci recunoscători lui Károly Löwy și pentru sprijinul său în aceast demers al nostru.

Și, nu în ultimul rând, îi mulțumim pentru spiritul pe care l-a adus cu sine – probabil din orașul său natal, Timișoara – spirit care proclama coexistența și cooperarea pașnică între diferitele etnii. La Cluj, prin exemplul său personal, ne-a învățat că nu trebuie doar să ne tolerăm și să ne suportăm unul pe celălalt, alteritatea, în general, ci să cunoaştem, să prețuim valorile comunităților cu care conviețuim, iar acest spirit de respect și empatie reciprocă trebuie să fie cultivat, de asemenea, în mod constant.

După ce a realizat în viața sa tot ce și-a dorit, prietenul nostru, mereu zâmbitorul dr. Carol Löwy, a plecat dintre noi întocmai cum a trăit – cu demnitate. Puțini oameni primesc astfel de cadouri de la viață. Azi, aici, lângă sicriul său, pe lângă sentimentele de doliu, de durere și de tristețe, trebuie să exprimăm mulțumiri și pentru darul acestei bogate și valoroase vieți.

Transmit lui Dani, Alettei și celorlalți apropiați ai lui Károly Löwy simpatia și compasiunea sinceră a membrilor Asociației Culturale Minerva și a colectivului redacțional al cotidianului Szabadság.

Să-i fie țărâna ușoara și să se odihnească în pace.

Róbert Schwartz, preşedintele Comunităţii Evreilor Cluj:

Comemorarea doctorului Carol Lőwy

  “De săptămâni mă gândesc doar la moarte. Nu mi-e teamă de nimic, căci negociem de atâta timp. Ne-am obişnuit reciproc. Eu sunt cel vremelnic; ea cea eternă. Va intra fără să bată la uşă; şi eu o voi vedea întruchipată prima oară şi-i voi spune uimit: Nu aşa mi te-am imaginat! … Funcţionăraş… Se grăbeşte… Niciodată nu are timp, are atât de mult de lucru”, – scrie în cartea sa “Doar încă un minut!”

Oare a primit acest minutul cerut? Rămâne un secret etern, – secretul amândurora. Moartea a venit şi l-a luat cu sine pe prietenul nostru, medicul atâtor generaţii, unul dintre oamenii cu spirit strălucitor şi umor savuros,  care sunt tot mai rari, pe meleagurile noastre. Un om erudit care purta cu sine toate semnele culturii generale, un polihistor al zilelor noastre. Şi-a împărtăşit cunoştinţele vaste atât ca scriitor şi eseist, cât şi în expuneri de popularizare a ştiinţei. De fiecare dată ne-a făcut plăcere să-l ascultam, să-i citim prelegerile şi scrierile. A ţinut numeroase prezentări la Clubul Vârstei de Aur al Comunităţii Evreieşti din Cluj. Excursiile persoanelor vârstnice erau cu mult mai antrenante atunci când era şi el prezent. În ultimii ani, alături de articolele din Szabadság şi Revista Medicală a semnat şi în revistele electronice Baabel şi în Timişoara Iudaica, revista evreilor timişoreni.

În această toamnă – în semn de recunoaştere a activităţii sale culturale constante în sânul comunităţii de cultură maghiară din Cluj – l-am propus pentru decoraţia civică Crucea de Aur acordată de statul ungar. Din păcate soarta a intervenit brutal, astfel încât această distincţie i s-ar putea acorda eventual doar post-mortem.

În numele comunităţii evreieşti şi al meu personal, îmi iau rămas bun de la doctorul Lőwy, întrebăndu-ne cu cuvintele sale: “Oare de ce oamenii de neînlocuit se înghesuie în cimitire?”

Odihnească-se în pace!

Condoleanţele noastre sincere familiei îndurerate.

Andrea Ghiţă