În 19 decembrie s-au împlinit 100 de ani de la apariția la Cluj a ziarului Új Kelet (Noul Răsărit). Alături de UNET, Uniunea Națională a Evreilor din Transilvania (înființată la 20 noiembrie 1918) și apoi Partidul Evreiesc (înființat în 1931), el a fost stindardul luptei de redeșteptare națională / sionistă a evreimii din Transilvania. Ziarul a avut două perioade de apariție:

– 19 decembrie 1918 – 3 septembrie 1940, editat la Cluj (interzis de autoritățile militare maghiare după cel de al Doilea Arbitraj de la Viena, Clujul fiind în teritoriul cedat).

– 11 august 1948 – 2018 (după 2015 a apărut și online), editat la Tel-Aviv.

Cu ocazia acestei aniversări, organizatorii “Zilelor Culturale Evreiești din Cluj” și MAZSIHISZ, Federația comunităților evreiești din Ungaria i-au invitat pe Éva Vadász și Kristóf Steiner, actualii proprietari și redactor șef/redactor responsabil ai ziarului la o întâlnire cu publicul clujean. Această interesantă prezentare și discuție a avut loc la cafeneaua literară Bulgacoff și a fost un bun prilej de a afla ultimele noutăți și de a lămuri unele incertitudini legate de apariția ziarului la Tel-Aviv.

Din anul 2016, de când noii proprietari au preluat ziarul, Új Kelet apare din nou tipărit (într-un tiraj de 1000 de exemplare, din care 300 distribuite în Ungaria). Poate fi accesat și online. S-a schițat politica editorială, s-au prezentat principalii colaboratori și planurile de viitor. Colecția ziarului pe perioada 1918 – 2015 este disponibilă pe pagina de web http://web.nli.org.il/sites/jpress/english/pages/uj-kelet.aspx. Publicația este susținută de o fundație din Israel și se realizează și cu sprijinul guvernului Ungariei.

La întâlnire, membrii conducerii Comunității Evreilor din Cluj au convenit cu redactorii din Israel ca la ediția următoare a simpozionului ”File din istoria evreimii clujene“ să se abordeze acest subiect în detaliu, atât perioada clujeană cât și cea israeliană.

Contextul istoric al înființării.

După crearea imperiului Austro-Ungar în 1867, evreii din Ungaria, inclusiv cei transilvăneni, au fost emancipați integral, obținând toate drepturile cetățenești. Mai mult, statul maghiar a dorit să se implice și în organizarea unitară a comunităților de pe tot teritoriul Ungariei. Începuse deja un amplu proces de reformare a religiei mozaice, legate și de declanșarea procesului de asimilare și maghiarizare a populației evreiești. Existau atunci în țară două curente religioase: ortodox (conservator) și neolog (promotor al reformei). A apărut mai târziu și un al treilea, autointitulat ”status quo ante”, care nu dorea să se implice în controversele dintre primele două. Așa se face că la Congresul Special Evreiesc din 1868 – 1869, menit să stabilească o concepție unitară de organizare, (după modelul Sanhedrinului convocat de Napoleon Bonaparte în 1807), nu s-a ajuns la nicio înțelegere. Mai mult, s-a produs o schismă care există în Ungaria până azi. Delegații ultraortodocși au părăsit congresul din prima zi, pe parcurs au plecat și cei moderați. La sfârșit au rămas doar neologii, care s-au numit de atunci “congresionali”. În Transilvania situația era similară, existau și acolo trei feluri de comunități.

În rândul populației evreiești exista dorința de asimilare, de apropiere ca mod de viață, aspirații profesionale, culturale și educative de populația maghiară. Legislația permitea acum evreilor să abordeze profesii care înainte le erau interzise: administrație de stat, magistratură, armată, învățământ superior, etc. Au rămas și profesiile liberale ca medicina, avocatura, arta, cultura și bineînțeles economia (industrie, finanțe, comerț), permise și înainte și unde evreimea maghiară a excelat. Unii evrei au primit titluri nobiliare, de exemplu Farkasházi Fischer Vilmos (președintele Comunității Neologe din Cluj) și Dávid Sebestyén, cunoscut antreprenor în construcții din Cluj. Dar la o analiză mai atentă se observă că evreii erau acceptați mai ales în funcții de la baza piramidei, aproape deloc pe posturi de conducere. Oare câți evrei au fost miniștri, prefecți, primari, judecători, generali?

Ce li se cerea în schimb? În primul rând să se declare de naționalitate maghiară și religie mozaică. Apoi să uite de noțiunea de popor sau națiune evreiască. De fapt s-a emancipat  numai individul, nu și națiunea. De aici s-au iscat discuțiile despre minciuna emancipării, apoi despre minciuna asimilării. Ca urmare în preajma primului Război Mondial evreii transilvăneni s-au apropiat din nou de conștiința națională și au reînnodat legăturile cu tradiția istorică.

Trebue menționat că pentru populația evreiască asimilarea a însemnat o ridicare a nivelului cultural și educațional prin apropierea de cultura occidentală. Au fost multe controverse privind diferențele dintre evreii “asimilați” și marea masă de evrei refugiați din fața grozăviilor din Galiția, Polonia și Rusia, care s-au adaptat mai greu sau deloc modului de viață din țările care i-au primit.

În Transilvania, unde existau și alte naționalităţi cu o puternică conștiință proprie (români, germani, secui), asimilarea a fost mai lentă. Evenimentele din preajma Primului Război Mondial au pus dileme serioase în fața evreilor transilvăneni. Printre faptele și evenimentele care au creat această situație se află: participarea tineretului evreu ca militari pe front (unii decedați și înmormântați cu onoruri militare), prizonieratul, contactul cu evrei din alte țări, cu soldați de alte naționalități, apoi declarația Balfour din 1917 (care exprima pentru prima oară dorința Regatului Unit al Angliei de a sprijini crearea unui cămin național evreiesc în Palestina), principiile wilsoniene de autodeterminare a națiunilor, dezagregarea Imperiul Austro-Ungar, etc. În aceste condiții începe îndepărtarea evreilor de iluziile asimiliste și reluarea firului propriei istorii și lupte ca națiune.

Astfel la întrunirea istorică de la cafeneaua Urania din 20 noiembrie 1918, reprezentanții evreimii clujene în frunte cu rabinii șefi Moses Glasner – ortodox și Mátyás Eisler – neolog hotărăsc crearea Uniunii Naționale a Evreilor din Transilvania – UNET. Acesta a fost primul pas în redeșteptarea conștiinței naționale evreiești și reluarea ideilor sioniste după o paranteză de 50 de ani. În acest context, în 19 decembrie 1918 apare primul număr al ziarului Új Kelet, rezultat al noii orientări a evreimii transilvănene.

 

Fondatorii.

Ziarul a fost fondat de Chaim Weissburg, Hillel Kohn, Ernő Marton și Moses Glasner. Împreună cu Tivadar Fischer, ei erau pe atunci principalii reprezentanți ai conducerii sioniste transilvănene care activa în cadrul UNET. Despre ei s-a scris foarte mult. Trei dintre fondatori au ajuns în pe parcurs în Ereț Israel. Doar Hillel Kohn, devenit mai târziu comunist, a decedat la Cluj.

Programul.

Ziarul se intitulează săptămânal politic evreiesc, apoi din 1923, cotidian al evreimii din Transilvania și Banat.

Primul număr, din 19 decembrie 1918, debutează cu editorialul: Mit akarunk? (Ce vrem?). Iată câteva idei din acest editorial. După evenimentele tragice ale Primului Război Mondial, în fața evreimii stau noi sarcini. Geniul poporului evreu arată spre Răsărit, unde apare acum un nou soare. După milenii de așteptare, idealul național începe să se contureze. Ziarul dorește să militeze în slujba acestor idei. Se va preocupa de problema nevoiașilor evrei (dar și a tuturor nrvoiașilor), va informa despre evoluțiile comunităților evreiești din toată lumea, va propaga cultura evreiască.

Aparții, tiraj.

Între decembrie 1918 și septembrie 1920, ziarul a apărut săptămânal, apoi a devenit cotidian (de marți până duminică inclusiv) până în septembrie 1940. În 1919 tirajul a fost de cca. 3500 exemplare, iar după ce a devenit cotidian a ajuns la 15.000 – 20.000 exemplare. O mare parte a timpului ziarul a fost publicat de către editura Kadima. UNET a fost acționar, iar din 1927 acționar majoritar. Ziarul a avut suplimente literare, pentru tineret, femei, meseriași ș.a.

Echipa redacțională.

Primii redactori șefi au fost Béla Székely și Ernő Marton. Ultimul a rămas timp de mulți ani redactor responsabil/redactor șef. Alții au fost: Ferenc Jámbor, János Giszkalay, József Fischer, Rezső Kasztner, Ernő Hátszegi. Prima echipă redacțională a fost formată din valoroși ziariști budapestani, refugiați din fața terorii contrarevoluționare de după alungarea regimului lui Béla Kun: Péter Újvári, Illés Kaczár, János Giszkalay, Imre Szabó, László Sas, Miklós Farago și Deszberg-Darvas Simon. Apoi a venit Sándor Belamy de la Oradea. Pe parcurs s-au mai adăugat Elemér Diamant, Bernát Kőpfler, László Salamon, Hillel Danzig, Erzsébet Halász, Vilmos Erős, Lajos Karády ș.a. Colaboratori externi ai ziarului au fost rabinii șefi neologi Mátyás Eisler și Moses Weinberger, rabinul șef ortodox Moses Glasner, Pál Blau, József Fischer, Oszkár Fried, precum și corespondenții regionali de la Sighetul Marmației, Satu Mare, Arad, Dej, Orșova printre care Dezső Schőn, Miksa Fried, Marcel Fuchs.

 

Cronologia unor evenimente importante.

– 2 septembrie 1920: Új Kelet devine cotidian.

– noiembrie 1920: Új Kelet organizează prima sa șezătoare literară la Târgu Mureș

– 28 noiembrie 1922: Redacția și tipografia din str. Brassai este devastată de studenți naționaliști din Cluj. Se produc pagube importante. Ziarul își încetează temporar apariția. O parte din cheltuielile de reparații sunt suportate de UNET.

– 24 iulie 1922: Ediție specială cu ocazia ratificării declarației Balfour și acordarea mandatului britanic asupra Palestinei la conferința Ligii Națiunilor de la Geneva. Se conturează pentru prima dată oficial ”căminul național evreiesc în Palestina”. Problema locurilor sfinte se va discuta ulterior.

– decembrie 1927: Új Kelet ia o poziție intransigentă față de vandalizarea sinagogilor, a magazinelor evreiești și a populației din Oradea și Cluj de către studenții legionari, cu ocazia congresului studențesc de la Oradea. Numărul din 16 decembrie publică un apel în română, maghiară și germană al comunităților evreiești către toată țara, legat de aceste evenimente.

– iulie 1932: Ernő Marton și József Fischer sunt aleși deputați în Parlamentul României, pe listele Partidului Evreiesc.

– ianuarie 1933: Apare suplimentul săptămânal ”Evreica” (“A zsidó Asszony”)

– ianuarie 1939: Apar suplimentele periodice “Meșteșugarul Evreu” (“A zsidó Iparos“) și “Mizrahi“, al sioniștilor religioși.

 

Contextul desființării (interzicerii).

La 30 august 1940, conform celui de al Doilea Arbitraj de la Viena, porțiunea de nord-vest a Transilvaniei (cu cca. 165.000 de locuitori evrei) revine Ungariei. Între 5 și 13 septembrie armata maghiară înaintează în de la Oradea până în Secuime. La Cluj a ajuns în 11 septembrie, spre marea bucurie a populației maghiare, dar și a multor evrei. Pnmă în 20 noiembrie se instalează administrații militare, apoi începe aplicarea legislației antievreiești.

Ziarul Új Kelet este interzis imediat. Ultimul număr apare la 3 septembrie. Toate ziarele evreiești își încetează apariția: Új Kelet din Cluj, Népünk din Oradea, la fel și cele românești. (Abia peste vreo două săptămâni va apare la Cluj Tribuna Ardealului condus de Emil Hațieganu, majoritatea scriitorilor și ziariștilor români fiind deja expulzați.) Se interzice și revista maghiară Korunk, cu vederi de stânga. Se interzic și instituțiile evreiești care nu au caracter religios (printre care cluburile sportive Haggibor din Cluj și Maccabi din Oradea).

Rapiditatea cu care a fost interzis ziarul Új Kelet s-a datorat probabil și faptului că în perioada anilor `30 ziarul a avut o lungă dispută cu Partidul Maghiar din Transilvania privind oportunitatea participării fruntașilor comunitari evrei la activitatea partidului. Új Kelet a dezaprobat consecvent aceast lucru.

Nemaiputând lucra la Cluj, o mare parte a colegiului redacțional s-a stabilit la Budapesta, amestecându-se în masa evreilor din capitala Ungariei. Unii au supraviețuit astfel Holocaustului și după 1945 au emigrat în Palestina.

 

Reînființarea ziarului Uj Kelet în Israel

În 11 august 1948, după proclamarea Statului Israel, Ernő Marton și Dezső Schőn au reînființat ziarul Új Kelet la Tel-Aviv. În a doua etapă de apariție au publicat aici condeie remarcabile precum Alexandru Sauber, Rezső Kasztner, Yossef Lapid, Efraim Kishon, Arad Gideon, Otto Rapppaport, László Tabák (ultimii doi remarcabili intelectuali clujeni care au scris numeroase articole anticeaușiste, iritând organele de supraveghere din România).

După decesul lui Ernő Marton în 1960, ziarul a fost condus o perioadă de soția sa Gizella Marton împreună cu Dezső Schőn. Ultimii redactori șefi au fost Dán Offry (pe care l-am cunoscut în 2004 la Debrețin, cu ocazia întâlnirilor tradiționale ale comunităților evreiești din fostul Imperiu Austro-Ungar) iar în perioada 2010 – 2016 Szilvia Erős-Hajdu. În această perioadă ziarul a avut colaboratori foarte buni, precum Győrgy Kende (excelent comentator de politică externă, mai ales al evenimentelor din Ungaria), László Halmos, Éva Rona, Gideon Peer, Tibor Keller, Judit Sándor și alții.

 

Ce a însemnat ziarul Új Kelet pentru evreii clujeni și transilvăneni?

Ziarul Új Kelet, considerat unul dintre cel mai prestigios organ de presă a mișcării sioniste mondiale, a fost pentru evreii transilvăneni ca un părinte ocrotitor, de la care așteptau informare, orientare, îndrumare și apărare. Ziarul avea corespondenți în toate orașele mari din Transilvania și redacția din București prelua știri externe de la cele mai prestigioase agenții naționale și internaționale. Conținutul ziarului era atotcuprinzător și atractiv: știri externe (multe despre Palestina), știri din politica internă, viața comunitară clujeană, mișcarea sionistă, plus economie, finanțe, cultură, sport, rubrică mondenă, publicitate, etc. și foarte multe comentarii pertinente, mai ales în problemele care frământau populația evreiască. În retrospect se poate afirma că mii de familii evreiești din Transilvania, citind ziarul, nu au așteptat Holocaustul ci au plecat în anii 30, participând apoi la construirea Statului Israel.

După război, foarte mulți clujeni răspândiți prin lume au rămas fideli ziarului lor preferat, abonându-se de la mii de kilometri la ziarul din Tel-Aviv – am avut ocazia să mă conving personal de acest lucru.

 

Varianta electronică a ziarului Új Kelet.

Eu eram unul din puținii clujeni care știau de soarta colecției ziarului Új Kelet de la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj. Înainte de 1990 colecția nu era la dispoziția publicului. Datorită trecerii timpului, a formatului mare, a calității hârtiei, etc., exemplarele se degradau încet dar sigur. Digitizarea periodicelor din colecția BCU se face destul de anevoios, iar Új Kelet nu este o prioritate. M-am bucurat să aflu că National Librariy of Israel a digitizat aproape întrega colecție. Satisfacția mi-a fost și mai mare când am văzut ușurința și rapiditatea cu care se consultă exemplarele. Intenționez să redescopăr istoria evreimii clujene din perioada interbelică, inclusiv al unei părți a familiei mele.

 

Legăturile familiei mele cu ziarul Új Kelet.

După cum am mai amintit, familia mea se înrudea cu familia Marton. Părinții mei erau clujeni dar trăiau la București și implicit la noi în familie se discuta de Új Kelet și Ernő Marton. În 1945, când ne-am întors la Cluj, Új Kelet nu mai apărea, dar am fost vizitați de mai multe ori de Ernő Marton care era în misiune în Transilvania. În 1946 familia Marton s-a stabilit în Israel și legăturile s-au întrerupt. Am revăzut ziarul abia după anii `60. Eram în vizită la München, la o mătușă (clujeancă). Ea era abonată și avea o colecție a ziarului Új Kelet apărut în Israel. Pentru mine aceasta a fost o revelație. De la apariția variantei on line am devenit un cititor asiduu.

Új Kelet a publicat necroloage (unele cu fotografii) la decesul părinților mei (1965, 1966), a mătușii mele Marton-Zádor Lenke (1970) și a unchiului meu Marton Ede (1967). Tăieturile din ziar mi-au parvenit prin grija familiei Marton și se află în arhiva familiară.

Simt o mare satisfacție că povestea centenară a ziarului Új Kelet continuă cu succes.

Andrei Zador