Și lumina a biruit forțele întunericului…

Nu de mult am sărbătorit un eveniment din familie și am organizat o mică petrecere. Din rudele soțului meu, din Olanda, a venit sora lui și Lammert de Jong. De fapt Lammert nu ne este rudă, dar a fost absolut normal ca noi să-l invităm și ca el să vină. Relația noastră este atât de veche încât aș putea să-l numesc „fratele adoptiv” al soțului meu. Cred că povestea lui merită să fie cunoscută. Soțul meu este originar din Olanda. Simplul fapt că a venit pe lume a fost de fapt o minune, pentru că aproape trei sferturi din evreii olandezi au fost uciși în timpul Holocaustului. Părinții soțului meu au supraviețuit, fiind ascunși de olandezi inimoși, care și-au riscat propria viață pentru a o salva pe a lor. Socrul meu a fost prins de nemți în timpul unei razii și dus la lagărul de tranzit Westerbork. De acolo urma să ajungă într-unul din lagărele din Polonia, dar în ultimul moment a reușit să evadeze. Până la sfârșitul războiului a fost adăpostit într-un sat, în casa preotului. Dar aș vrea să relatez aici mai pe larg povestea soacrei mele. Ali Meijers, soacra mea, s-a născut în 1925, deci la începutul războiului avea 14 ani. Era fiica unui măcelar și trăia cu familia ei într-un orășel din estul Olandei, aproape de granița cu Germania. Tatăl ei a fost printre primii deportați, în octombrie 1941. A fost luat la muncă silnică, în cariera de piatră de la Mauthausen și nu s-a mai întors. Mai târziu au deportat-o și pe mama ei, care a pierit în mai 1943 la Sobibor. Dar soacra mea a scăpat cu viață…Read more…

Sărutul

Iarna anului 1946 era deosebit de grea. Erau geruri năprasnice, de-ți înghețau și aburii din gură. Crivățul șuiera prin străzile pustii. Zăpada rămânea pe trotuare cu săptămânile. Oamenii ședeau acasă, lânga sobele care scoteau fum, căci lemnele erau umede și ardeau greu. Pe deasupra mai bântuia și o foamete de moarte. Gările erau arhipline de călători. Cine nu avea loc în vagoanele supraaglomerate sau pe scări călătorea pe acoperiș. Plecau spre Transilvania sau Banat, unde se spunea că se mai găsea de mâncare. Mulți mureau pe drum. Așa geruri și așa foamete nu s-a mai pomenit în Moldova de ani de zile. Autoritățile încercau să salveze copiii, îi adunau de pe la școli și îi internau în cămine unde trăiau pe un regim destul de restrâns. Împreună cu vreo 60 de băieți de vârste diferite, eu am fost repartizat la un cămin de pe strada Sf. Andrei. Acolo supraviețuiam cu câteva fire de macaroane pe zi, în care se punea și o lingură de unt de arahide, pe care căminul îl primea în colete de la JOINT, din America. De fapt untul de arahide ne-a salvat viața. În pachete se mai găseau și țigări Camel, pastile de vitamină C și gumă de mestecat. Read more…

Orice sfârșit are un început

Odată cu redobândirea drepturilor, evreii au fost supuși – de data asta în mod egal cu cetățenii de alte etnii sau religii – vexațiunilor mai mici sau mai mari, ale unei armate de ocupație, nu foarte blânde sau condescendente față de cetățenii unui stat devenit peste noapte aliat, după mult mai mulți ani în care a fost dușman de moarte. Locuiam la Deva. În sfârșit mica noastră familie – mama, tata și cu mine (unicul copil:) – eram împreună după ani în care ”vremurile” ne-au despărțit. Cu ”rușii” nu am avut conflicte majore, niște ofițeri au fost încartiruiți în locuința noastră, dar în ciuda zvonurilor înspăimântătoare s-au purtat pașnic, față de mine chiar prietenos. La școală, ajunsesem cu succes în ”ultimul an” (clasa a IV-a 🙂 tot la școala primară evreiască deși aș fi putut fi primit deja la cea de stat! Ceea ce m-a făcut să-mi doresc totuși să rămân la școala evreiască a fost – pe lângă prieteniile care le-am legat cu mulți copii evrei, colegii mei de clasă – sentimentul meu de apartenență, ”davka” (tocmai de acea:). ”Pentru că nu mai sunt obligat să urmez școala evreiască eu vreau acum s-o fac ”, mă gândeam probabil în sinea mea. Cred că a fost prima mea ”manifestare” sionistă… Unul din prietenii mei de la școală, Zoli Huber, m-a dus la prima mea întrunire (siha-ebr) sionistă în organizația de tineret Dror Habonim care avea un ”ken” (cuib,filială-ebr) și la Deva, proaspăt înființat în 1945.Read more…

Relatare despre 21 decembrie 1989

Au trecut 29 de ani de la Evenimentele din decembrie 1989 şi se pare că peste ele s-a aşternut zăpada uitării, în care apar tot mai mult urmele paşilor hotărâţi care îşi croiesc drum în sens invers. Publicarea acestui articol – apărut cu 9 ani în urmă, în revista electronică Acum – este un apel spre neuitare. M-.aş bucura ca el să-i îndemne pe cititorii Baabel să-şi depene amintirile sau să-şi exprime opiniile legate de Revoluţia din Decembrie 1989. În 21 decembrie 1989, la ora 16.00, la Cluj erau deja 12 morţi şi 26 de răniţi. După morţii căzuţi în Piaţa Libertăţii au urmat cei din zona Astoria-Metropol. În 21 decembrie eram convocaţi la institut pentru adunarea de condamnare a incidentelor de la Timişoara. De câteva zile la Cluj domnea o atmosferă sumbră. Pe străzi apăruseră patrule de miliţieni. Locuiesc într-o zonă, la poalele Dealului Hoia, unde, şi în prezent, recepţia undelor radio este foarte slabă. Pe vremea aceea nu prindeam nici Europa Liberă şi nici Radio Budapesta, astfel încât informaţiile despre revolta de la Timişoara îmi parveniseră cu o zi sau două întârziere şi eram temătoare să le comentez. Mă învăţasem să nu discut anumite lucruri decât cu oamenii foarte apropiaţi. Mă străduiam să ţin ore interesante, dădeam ore particulare de fizică pentru admiterea la medicină, la facultatea de fizică şi cea de chimie (nu şi pentru politehnică unde eram în comisia de admitere). Plata n-o primeam în bani, ci în alimente (soluţia mi-o sugerase un coleg profesor de matematică).Read more…

Încântătoarea istorie feministă a pijamalei

Se întâmplă ceva cu mine în ultima vreme. De vină ar putea fi serile foarte lungi de toamnă şi prima ninsoare (winter is coming, da?), dar la fel de bine pun starea mea pe seama unei etape din viață în care confortul mi-a devenit esențial. în orice caz, cochetez cu ideea de a-mi cumpăra o pijama scumpă, elegantă şi frumoasă. Ca să clarific lucrurile: nu e vorba nici de lenjerie intimă, nici de vreo cămașă seducătoare din dantelă şi mătase. Nu, mă refer la o pijama adevărata: pantaloni lungi şi comozi, plus o cămașă cu maneci lungi, nasturi şi buzunar mic la piept. Ceva care arată aproape masculin, dar de fapt e feminin. Impresia mea, uitându-mă în jurul meu, e că femeile şi pijamalele se împart în două categorii care se suprapun pe alocuri, ca o diagramă Venn.Read more…

”Trădare, trădare, dar s-o știm și noi”

Cu puțină exagerare, acest citat cred ca acoperă cel mai bine esența ultimei decizii luate de președintele Donald Trump: retragerea militarilor americani din Siria și Afganistan. Este o atitudine greu de calificat atât pe planul politicii interne americane, cât și in relațiile externe față de aliați fie europeni, fie din Orientul Mijlociu, cu abandonarea a doi dintre cei mai fideli dintre ei – kurzii și Israelul.

Pragmatic, luând în considerare promisiunile electorale ale actualului președinte care – continuând politica fostului președinte Obama – se retrage dintr-o serie de zone fiebinți ale globului care nu mai prezintă interes pentru Statele Unite, putem gândi că are dreptate. Numai că atunci când se iau niște măsuri de anvergură și importanță ca aceasta, cu consecințe pe termen lung, nu te rezumi numai la pragmatism. Te uiți puțin mai departe. Da, grosul armatei Statului Islamic a fost înfrânt și alungat, dar estimări din mai multe surse arată că mai există aproximativ 15.000 de luptători ISIS care abia așteaptă o slăbire a presiunilor militare ca să se lanseze din nou, sub o formă sau alta, într-un ”război sfânt”. Read more…

Răzbunarea lui Hadrian

Răscoala lui Bar Kochba împotriva Romei (132 – 135 e.n.) a fost o grea lovitură pentru imperiu. O întreagă legiune, a XII-a Deioteriana, a fost ștearsă de pe fața pământului – de atunci numele ei dispare din cronici. Soarta învinșilor a fost și mai cruntă, un adevărat genocid. Setea de răzbunare a lui Hadrian nu s-a mulțumit cu înăbușirea sângeroasă a răscoalei și înrobirea majorității bărbaților supraviețuitori. Politica lui a fost să înlăture pentru totdeauna focarul de revoltă care era Iudeea. În acest scop a hotărât să anihileze populația locală, distrugând astfel legătura fizică dintre poporul evreu și patria sa. O mare parte a supraviețuitorilor au fost exilați, iar locurile biblice au primit nume noi, latine. De exemplu Ierusalimul a devenit Aelia Capitolina, iar provincia Iudeea a fost rebotezată Palaestina, în amintirea filistenilor care trăiseră acolo cu o mie de ani mai devreme și de care nu mai era nici urmă în perioada romană. Prin introducerea numelui „Palaestina”, Hadrian a creat o problemă cu care Israelul modern se confruntă şi în prezent. Intenția lui Hadrian de a nimici legătura dintre poporul evreu și patria sa părea să fi reușit. Cu toate acestea, tradiția iudaismului rabinic s-a păstrat ca printr-o minune, datorită lui Rabi Șimon bar Iohai, unul din întemeietorii iudaismului rabinic, care s-a ascuns timp de treisprezece ani într-o peșteră până la moartea lui Hadrian. De fapt, numele „Palaestina” nu a fost inventat de Hadrian. Încă din zorii istoriei există inscripții egiptene („Padiiset”), asiriene („Palashtu”) și elene („Palaistine”), care se referă la regiunea respectivă. Însă Hadrian a fost primul care a folosit denumirea pentru o unitate administrativă cu granițe bine definite și pentru motive politice.Read more…

Scriitorul Amos Oz a plecat dintre noi

Există o legendă hasidică despre ”oamenii drepți”, cei care prin comportamentul lor dau dovadă de înțelepciune și bunătate, sunt vizionari și, în pofida obstacolelor, a rezistenței semenilor lor, se străduiesc să-și realizeze cu sau fără succes viziunile. Un exemplu mai bun decât Amos Oz este greu de găsit. Plecarea lui este o pierdere uriașă pentru societatea israeliană, pentru literatura ebraică al cărei reprezentant inegalabil a fost, dar și pentru literatura și cultura universală. O lume întreagă, cu excepția Comisiei ”Nobel”, l-a considerat printre cei mai mari scriitori contemporani. Nu știu în ce an a fost trecut pe lista propunerilor pentru Premiul Nobel dar șansa, norocul l-au ocolit (ajutat de subiectivismului unora), așa cum l-a ocolit pe tatăl lui, Arieh Klausner, șansa de a căpăta un titlu, un post de profesor universitar deși era un om cu o excepțională erudiție, cu cercetări literare serioase care cunoștea 17 limbi străine. Nu prea cred în premoniţii, totuși ceva trebuie să existe fiindcă în urmă cu câteva zile am dorit să recitesc Poveste despre dragoste și întuneric, poate cea mai bună creație a scriitorului.Read more…

Hippocrate și teroristul

Într-una din zilele lui octombrire 1998, după un atac terorist nu departe de Beer Sheva, au fost admiși aproape în același timp doi răniți la Terapia Intensivă a spitalului în care lucrez. Unul era victima, un kibuțnic, celălalt agresorul, palestinian din Hevron, rănit de soldații israelieni. Amândoi erau în stare foarte gravă și aveau puține șanse de supraviețuire. Kibuțnicul era elev de liceu, palestinianul nu avea nici el mai mult de 20 de ani. Părinții victimei și ai agresorului veneau zilnic să-și viziteze băieții. Cei doi răniți erau tratați fără nicio deosebire. În fiecare zi unul din membrii echipei medicale stătea de vorbă cu rudele răniților, le dădea informații în legătură cu starea pacienților și răspundea la întrebările lor. Am avut și eu ocazia să stau de vorbă cu părinții din ambele părți. Într-o convorbire între patru ochi, tatăl tânărului din kibuț m-a întrebat:Read more…

Palestina – cum apare în ebraică?

Scriu acest articol scurt ca un comentariu privitor la aspectul ebraic prilejuit de excepționalul articol al lui Peter Biro din ediția trecută. Cred că este important faptul că numele de Palestina apare nu numai în documente în limba latină, ci și în scripturi ebraice din perioada aceea. Există cel puțin trei surse, și anume trei midrașim, care sunt cărți care cuprind și legende, dar și prelegeri ale unor mari rabini din perioada aceea. În aceste documente, scrise în prima jumătate a primului mileniu, găsim și multe detalii istorice. În afară de asta, limba ebraică și aramaică, în care sunt scrise, ne pot învăța multe despre evenimente petrecute în aceea perioadă. Primul document este midrașul ”Eicha Raba”, compus în Ereț Israel spre mijlocul primului mileniu, care conține spusele înțelepților din Israel din primele secole ale erei noastre. În primul capitol avem o descriere a situației din Yerușalaim din perioada distrugerii celui de al doilea Templu: ”Până când Yerușalaimul nu a fost distrus, el nu a fost un oraș important. Însă, imediat după ce a fost distrus, a devenit un oraș imperial metropolitan”. După enumerarea tuturor celor care au vrut să îl cucerească de-a lungul anilor, în document stă scris: ”Vespasian a asediat orașul trei ani și jumătate și erau cu el (adică forțele care asediau) patru ducate, ducatele de Africa, Alexandria, Plastini (în unele ediții este un alt nume)Read more…

Un evreu român canadian în America

Acum câțiva ani mi-am petrecut vara şi toamna lucrând ca șef de proiect la construirea unei noi linii de înghețată și frișcă congelată pentru o mare firmă internațională. Făceam zilnic naveta cu mașina, vreo jumătate de oră de la Rochester la Stratford în statul New-York. Uzina de produse lactate congelate se afla într-o localitate rurală, foarte pitorească. Drumul trecea printr-o zonă splendidă, cu copaci bătrâni și fânețe cu iarbă înaltă și deasă. Liniștea era întreruptă numai de indicatoarele rutiere, reclamele și panourile cu mesaje politice. Pe unul din panouri care se repeta des, scria “Repeal the Safe Act”, care se poate traduce prin “Abrogați Legea de Siguranță”, ceva bizar și total contraintuitiv. Nu înțelegeam de loc acest mesaj și mă simțeam frustrat.Read more…

Moartea unui om care a ieșit din turmă

Trebuie să recunosc că ultimul impuls care m-a așezat în fața calculatorului a fost propunerea unei însemnate persoane din redacția revistei Baabel (H.O.), care mi-a oferit o idee bine inspirată (și pentru care îi mulțumesc), acea de a scrie despre cel care a fost Simcha Rotem (Kazik), ultimul luptător al ghetoului din Varșovia, care a decedat în urmă cu câteva zile, în Israel, la vârsta de 94 ani. Povestea vieții sale se încrucișează în mod total cu tragedia Holcaustului din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Am evitat cu bună știință termenul ”se încadrează”, pentru că faptele lui Simcha Rotem nu fac parte din atmosfera lugubră în care o imensă turmă umană a fost condusă spre o moarte sigură, în abatoarele denumite lagăre de concentrare, fără ca aproape nimeni să fi opus rezistență. Pentru orice om rațional, care nu voia să se înșele pe sine însuși, sfârșitul era clar. Odată cu trecerea timpului știrile despre lagărele de exterminare se răspândeau în toată lumea, iar simplul fapt că niciun evreu nu se întorsese vreodată dintr-un lagăr de concentrare impunea celor încă rămași în viață concluzia că nu există scăpare, totul e doar o chestiune de timp. Milioane de evrei s-au supus acestei cumplite soarte, nefăcând nimic, nici ca s-o împiedice, nici ca s-o amâne. În această atmosferă a avut loc revolta din ghetoul din Varșovia.Read more…

Bilanț de decembrie sau Între aniversări și comemorări

Mă grăbesc să prind ediția revistei Baabel! Este ultimul număr din acest an și mă gândesc la un fel de bilanț, dar de unde să pornim și cum să-l facem? Un bilanț personal nu este genul meu sau nu aici, unul la viața politică internă, poate la agenda externă, în raportul dintre ce spun unii și ce fac alții? Oare despre ce să scriu din amalgamul de știri menite parcă să ne bage în cea mai densă ceață sau mai bine zis în bezna nopții, aceea fără pic de lumină, nici cea palidă de la vreun capăt de tunel sau canal. Aveam încă atâtea de spus și uite că anul se încheie! Mă gândeam să continui cu vreo temă lansată mai la început de an, de exemplu cu ”…..poate lăsați entropia și nu scoateți social democrația de pe eșicherul politic. Este nevoie de echilibru, iar balanța ar înclina într-o direcție nedorită. Lovind in partide de centru lăsați calea liberă celor care se coagulează pe extreme și stau pregătite.”[1] Asta am scris prin primăvară și tare aș vrea să continui tema, pentru că eu cred că această doctrină trebuie să ne rămână pe eșicherul politic, fără derapaje de factură nedefinită sau mai bine zis, despre care nu putem ști unde să le încadrăm și totuși va trebui să o facem, pentru că deja limbajul a scăpat de sub control sau poate nici nu a fost vreodată supus vreunui autocontrol.Read more…

In memoriam Miklós (Nicolae) Kallós (1926-2018)

În noiembrie a împlinit 92 de ani şi l-am vizitat la Oradea, împreună cu câţiva prieteni din Cluj. Deşi slăbit şi destul de bolnav, s-a bucurat sincer şi mi-a strâns mâna cu aceeaşi veche prietenie. Nu bănuiam că doar peste o lună şi jumătate aveam să primesc vestea plecării sale definitive dintre noi. A fost un profesor excelent, de la care am învăţat foarte mult şi de aceea durerea provocată de plecarea sa, în zorii zilei de joi, 27 decembrie, mă întristează şi mai mult. S-a născut la Oradea, într-o familie evreiască de rit ortodox, cu identitate maghiară. Şi-a urmat studiile în acelaşi oraş, mai întâi la şcoala primară şi gimnaziul cu limbă de predare română, iar din 1940, la Liceul Evreiesc Neolog „Dr. Kecskeméti Lipót”. S-a numărat printre puţinii evrei care nu au fost scoşi din casă pentru a fi concentraţi în ghetou, întrucât locuinţa lor se afla în perimetrul desemnat pentru înfiinţarea ghetoului, astfel încât familia Kallós a putut rămâne în locuinţa cu două camere, în care – în perioada funcţionării ghetoului – au fost înghesuite circa treizeci de persoane. La vârsta de şaptesprezece ani a fost deportat la Auschwitz. Acolo şi-a văzut mama pentru ultima oară. A ajuns, împreună cu tatăl său, în lagărele de concentrare naziste din Buchenwald şi Magdeburg. Munca grea de la Magdeburg a deteriorat în aşa măsură starea fizică a tatălui său încât, peste trei luni, când amândoi au fost readuşi la Buchenwald, părintele său a fost selectat şi retrimis la Auschwitz unde a fost omorât.Read more…

Új Kelet (Noul Răsărit) din Cluj – o sută de ani de la apariţie (1918 – 2018)

Evenimentele din preajma Primului Război Mondial au pus dileme serioase în fața evreilor transilvăneni. Printre faptele și evenimentele care au creat această situație se află: participarea tineretului evreu ca militari pe front (unii decedați și înmormântați cu onoruri militare), prizonieratul, contactul cu evrei din alte țări, cu soldați de alte naționalități, apoi declarația Balfour din 1917 (care exprima pentru prima oară dorința Regatului Unit al Angliei de a sprijini crearea unui cămin național evreiesc în Palestina), principiile wilsoniene de autodeterminare a națiunilor, dezagregarea Imperiul Austro-Ungar, etc. În aceste condiții începe îndepărtarea evreilor de iluziile asimiliste și reluarea firului propriei istorii și lupte ca națiune.

Astfel la întrunirea istorică de la cafeneaua Urania din 20 noiembrie 1918, reprezentanții evreimii clujene în frunte cu rabinii șefi Moses Glasner – ortodox și Mátyás Eisler – neolog hotărăsc crearea Uniunii Naționale a Evreilor din Transilvania – UNET. Acesta a fost primul pas în redeșteptarea conștiinței naționale evreiești și reluarea ideilor sioniste după o paranteză de 50 de ani. În acest context, în 19 decembrie 1918 apare primul număr al ziarului Új Kelet, rezultat al noii orientări a evreimii transilvănene.Read more…

200 de ani de la nașterea lui Ignacz Semmelweiss, salvatorul mamelor

Până la jumătatea secolului al XIX-lea medicii în general și chirurgii obstetricieni în special nu dădeau importanţă unui simplu gest pe care azi toţi medicii îl știu: spălarea pe mâini inainte de orice consultaţie sau operaţie medicală. Ce se intâmpla înainte “revoluţia” doctorului Semmelweiss? Medicii obstetricieni de la spitalul vienez făceau dimineaţa autopsia cadavrelor femeilor care muriseră cu o zi înainte. Fără a se spăla pe mâini treceau în sala de nașteri, asistând femeile insărcinate. Ȋn felul acesta, doctorul Semmelweiss a ajuns la concluzia că medicii produceau fără voia lor infecţii la femeile însărcinate. Boala se numea febra puerperală și mortalitatea ajungea la 18% dintre femeile însărcinate. Doctorul nostru a mai observat și faptul că la femeile care erau asistate de moașe, nu de doctori, mortalitatea era foarte mică. Singura deosebire era că moașele nu făceau autopsii. Atunci încă nu se cunoșteau bacteriile, dar astăzi se știe că febra puerperală este produsă de stafilococul hemolitic din grupa A. Semmelweiss a presupus că există o legătură între contactul cu cadavrele și manifestarea bolii.Read more…

Limba asta este cu siguranță a mea!

Limba ebraică a fost folosită constant, începând de la primele surse scrise, tăblițele din El Amarna din cca. 1500 î.e.n. și până la editarea cărții Mișna, cca. 185 e.n. Mai târziu nu avem dovezi că limba ar fi fost vorbită curent. Ideea de a folosi limba în viața de zi cu zi reapare în 1879 în săptămânalul HaȘahar redactat de Pereț Smolensky la Viena. Articolul Întrebare importantă, semnat de un ”oarecare” Eliezer Ben Yehuda, originar din Bielorusia, este un eseu politic care se întreabă dacă identitatea evreiască este în primul rând una națională sau una religioasă. Cu alte cuvinte: suntem mai întâi români și pe urmă evrei sau invers? Articolul trage concluzia că poporul evreu este o națiune, că ar fi firesc să trăiască în Palestina și să vorbească limba ebraică. El însuși a făcut alya cu doi ani mai târziu, în 1881. Pentru ca o limbă să fie vie există două condiții esențiale: să existe mijloace de comunicare (ziare, cărți – azi radio, televiziune, internet) și să fie limbă de predare în școli. El a înființat ziarul HaȚvi, al doilea ziar din Ereț Israel (în diaspora mai erau câteva). Era un proiect foarte dificil, pentru că aprobarea autorităților otomane era aproape imposibil de obținut. În plus tipografiile erau puține și primitive. Pe otomani i-a păcălit, dar adevăratele probleme au început mai târziu, cu evreii.Read more…

Crede şi nu cerceta – precept biblic sau folclor?

Pe la ora 18.00 am fost chemat de urgenţă la regiment. Chemarea se făcea telefonic, prin rețeaua orașului. Ţin minte şi acum numărul de telefon de acasă – 326. Existau doar telefoane fără disc. Când doreai o convorbire telefonică, ridicai receptorul și o voce îţi spunea: „Bună seara, sunt operatoarea cutare, ce doriți?” Iar tu rosteai numărul dorit. Operatoarea suna apelatul şi-ţi spunea: „Aveţi legătura” şi vorbeai. Simplu şi… cu martori. Iată dovada: într-o seară mă sună tata din București: „Cum a fost friptura de aseară?” „De unde ştii?” întreb eu uimit. „Mi-a spus aseară centralista că nu eşti acasă. Te invitase maiorul C. la o friptură”. Se înțelege că orice convobire mai… intimă era exclusă şi se recurgea la un limbaj cifrat, adesea inutil… Ajung la sediul regimentului, la o distanță de circa 600 de metri. În munți, la vreo 40 km de Rădăuți, un soldat s-a împușcat în timpul misiunii de pază a frontierei. Erau multe tentative de sinucidere; militarii din trupele de grăniceri – azi se numeşte poliţia de frontieră – erau singurii care purtau arme cu muniție de război. Folosirea ei rămânea la discernământul militarului, nu întotdeauna pregătit pentru așa ceva. Pe atunci nu se făcea triaj psihologic. Răspunderea era a militarului şi era soluția extremă în cazul violării frontierei.Read more…

Comparații inutile

M-am întors din România. Ca deobicei sejur scurt, conferințe, mese suculente și prețioase întâlniri cu prieteni și colegi. Fără ninsoare, sau aproape deloc, deși decembrie.

Ca de obicei, primul lucru pe care l-am făcut când am aterizat la Otopeni a fost un scurt popas la chioșcul de ziare. Ideea e de a achiziționa câteva cotidiene, ca să încerc (de multe ori eșuez!) să înțeleg cam ce s-a întâmplat în această țară de la ultima mea vizită.

Un amănunt: de data aceasta am cumpărat și un exemplar din ultimul număr al Vieții Medicale, la care am colaborat nu de mult și despre care am fost informat că și-a schimbat formatul. Într-adevăr, acum acest săptămânal e mult mai redus ca dimensiuni, dar din păcate și-a pierdut enorm din greutatea sa specifică, transformându-se dintr-o publicație de interes informațional-științific într-un amestec de știri și de anunțuri de posturi libere. Sau așa mi se pare mie, doar pentru că nu mai sunt colaborator?! Nimic nu e exclus.

Dar să trecem la ceea ce, de fapt, vroiam să relatez.

Prin urmare, cele trei ziare cotidiene achiziționate, răsfoite cu atenție în orele până la decolarea următorului avion, mi-au oferit ocazia de a afla, poate pentru prima oară, în ce mare pericol este țara în care m-am născut în urmă cu aproape optzeci de ani….Dar a venit momentul despărțirii și iată-mă din nou în drum spre casă, în avionul ELAL de vineri, care aduce de fiecare dată cotidienele israeliene de sfârșit de săptămână, adică adevărate volume de gazetărie printată. Două ore și un sfert mi-au fost puse la dispoziție pentru a trece în revistă acele evenimente care s-au petrecut în lipsa mea…Read more…

Doctorul Carol Lőwy (scriitorul Dániel Károly) a plecat dintre noi

În 24 noiembrie doctorul Carol Lőwy împlinea 93 de ani – pregătirile pentru petrecerea surpriză fuseseră făcute – însă cunoscutul medic pediatru, o figură emblematică a Clujului a căzut la pat, răpus de slăbiciune şi peste nici zece zile, în 6 octombrie (cea de a 5-a zi de Hanuka) a trecut pragul veşniciei. A avut o viaţă îndelungată, interesantă, rodnică şi frumoasă în care vocaţia de medic pediatru s-a împletit cu cea de mânuitor de al condeiului (cu mai multe volume la activ). Era un om de spirit, meloman, iubitor de carte şi de arte. Un romantic şi un desăvârşit partener de discuţie. Înalt cu o claie de păr nins, doctorul Lőwy era o prezenţă distinsă şi familiară, la spectacole de teatru, concerte, vernisajele expoziţiilor şi la evenimentele organizate de comunitatea evreilor. Era un atent observator al vieţii culturale clujene şi un cronicar avizat al acestora, publicându-şi opiniile în cotidianul maghiar clujean Szabadság.Read more…