N-am idee… M-au vândut prea scump sau prea ieftin?

Am hotărât să încep acest material cu o poveste care probabil are peste 60 ani. E vorba de o ședință a conducerii unei gospodării agricole colective; subiectul discuției era mărirea recoltei de ciuperci, care erau exportate în străinătate pe un preț destul de bun. La un moment dat unul din participanți cere cuvântul:

– Tovarăși, am o întrebare: cât luăm noi pe un evreu care pleacă în Israel?

Președintele gospodăriei îi tăie vorba:

– Tovarășu’, noi vorbim de ciuperci! Ce legătură are asta cu ciupercile?!

– Vă spun imediat. Am auzit că noi luăm un preț foarte bun pentru evrei, și dacă e așa, poate ar fi mai bine să creștem evrei în loc de ciuperci!!!

Acum câteva săptămâni, cu ajutorul unor foarte buni prieteni, mi-a căzut în mână volumul editat de Radu Ioanid, ”Securitatea și vânzarea evreilor”, publicat în anul 2015 în editura Polirom. Grație importanței acestei cărți, ar fi trebuit s-o citesc mai devreme, dar și așa volumul m-a captivat, nu l-am lăsat din mână până nu am citit ultima pagină și am răsfoit cu răbdare sutele de documente reproduse în partea a doua a publicației.

Nu am intenția de a prezenta această importantă contribuție a lui Radu Ioanid la o mai profundă înțelegere a dramei/tragediei populației evreiești sub regimul comunist. Dar de la bun început doresc să afirm că citirea acestui text, după părerea mea, e obligatorie pentru cine dorește să înțeleagă ce s-a întâmplat cu noi, evreii români, sub dominația comunistă.

În cele ce urmează doresc să discut însuși fenomenul, cumpărarea/vânzarea unor cetățeni cu acte în regulă, unui alt stat, de fapt un export de carne vie, practicat după toate regulile artei: negocieri, întâlniri între delegați români și israelieni, dar mai ales stabilirea de tarifuri! Fiecare evreu (de fapt e necesar a aminti aici că un proces similar a avut loc și în legătură cu vânzarea nemților câtre Germania de Vest) a fost cotat, apreciat în funcție de valoarea sa intelectuală, studii și diplome. Nu mă voi referi la soarta sumelor plătite de guvernul israelian pentru noi, evreii cumpărați de la România comunistă. Se pare că cel puțin o parte din acești bani nu au fost recuperați nici până în ziua de azi, dar acest aspect, personal, mă înteresează prea puțin.

Și nici nu mă pregătesc să discut un alt aspect, relativ periferic, dar foarte semnificativ: scoaterea pe bani a unor familii de evrei români de către propriile lor rude, aflate în străinătate și având o situație financiară care le-a permis să plătească sumele exagerate cerute de securitatea română. Deși cazuri izolate, ele reprezintă corolarul comerțului de sclavi, un târg exclusivist la care nu puteau participa decât cei cu bani.

Ceea ce merită discutat este procesul în sine. Am senzația că niciodată în istoria comunismului mondial nu a fost luată mai în serios celebra frază a soarelui popoarelor, Stalin: ”Omul e cel mai prețios capital”!! Comuniștii români au preluat cu abnegație și energie preceptul stalinist și l-au ridicat la rangul de politică națională. Omul, adică evreul/neamțul e foarte prețios, nu numai pentru că se plătește foarte bine pentru oricine aparține acestor entități etnice, dar și pentru că plata e în valută forte, atât de necesară unei economii centralizate, de multe ori falimentară, care are nevoie de resurse financiare pentru a face față nevoilor de zi cu zi.

Ba mai mult, în unele perioade evreii au fost vânduți pentru echipament industrial, sau pentru animale de rasă, de prăsilă, adică pentru fiecare evreu ajungea în România un anumit număr de vite. Iată un exemplu tipic de troc, în care vitele și oamenii au fiecare un preț clar și bine stabilit; tot ce rămâne de făcut este să știi să folosești tabla înmulțirii și apoi să împarți o anumită sumă la un anumit număr și deodată te afli în posesia a două cifre: câți tauri/vite/porci vei primi pentru câți evrei. Un asemenea calcul orice ministru era în stare să facă, ba chiar și securiștii însărcinați cu tratativele de rigoare.

Până acum lucrurile îmi sunt foarte clare. De fapt nu trebuia să mă aștept la orice fel de considerare din partea unui regim care știa (și a dovedit-o) să-și exploateze propriul și necăjitul său popor, să-l țină în neștire, departe de lumea civilizată, să-l înfometeze și să-l țină în frig, că doar românul e puternic și rezistent și cine nu, asta-i problema lui. Și atunci de ce să te aștepți la o complet altă atitudine față de evrei, în atmosfera unui antisemitism vădit sau mascat, care dura de zeci sau chiar sute de ani?!

Dar de aici începe dilema mea.

Să începem cu cifrele. Din câte am înțeles, eu am fost vândut pentru 2500 dolari americani, un preț foarte bun, chiar excelent pentru acele vremuri de acum 50-60 ani. În total, guvernul israelian a plătit pentru familia mea (doi intelectuali și un copil) suma de 5410 dolari.

Și iată întrebarea: e mult sau puțin? Au luat prea mulți sau prea puțini bani pentru noi? Cine a ieșit din această afacere în câștig și cine în pierdere?

Teoretic lucrurile stau cam așa. Guvernul român mi-a plătit studiile, adevărat? Da și nu! Pentru că dacă liceul a fost pentru mine gratuit, tatăl meu, medic posesor al unui cabinet medical, cu firmă la poartă, a trebuit să plătească pentru mine ca student la medicină taxe anuale, care dacă nu mă înșel se ridicau la cam 1000 lei pe an. Deci 6000 lei făceau, după cota oficială, 1500 dolari. Așa încât eu rămăsesem ”dator” statului român 1000 dolari. Dar eu am funcționat ca medic timp de 11 ani și am fost plătit cu un salariu care, în comparație cu ceea ce aș fi putut avea în Occident, reprezenta o sumă derizorie, din care se putea cu greu trăi, dacă nu făceai și gărzi (acelea erau plătite separat și bine!). Adică, după umila mea socoteală, în momentul emigrării mele, eu nu rămăsesem cu nimic  dator statului român. Ba din contră, el îmi era dator mie!

Sunt convins că în rândurile conducerii de partid de atunci au existat persoane conștiente de faptul că un intelectual care (nu ca mine, care eram un exemplu izolat) terminase studii superioare fără să plătească pentru ele, după câțiva ani își achitase cu vârf și îndesat datoria față de stat. Dar aceiași indivizi care stabiliseră politica de vânzare de evrei erau conștienți și de altceva, de dorința acerbă a guvernului israelian de a găsi o soluție pentru emigrarea evreilor din țările comuniste. De dragul acestei cerințe, guvernul israelian era dispus să plătească. Adică, dacă înțeleg eu bine, acest deal era condus de celebra lege a cererii și ofertei, o lege eminamente capitaistă, dar ce nu face comunistu’ pentru niște bancnote verzi?!

Dacă calculul meu s-ar fi oprit aici, dilema mea ar fi fost rezolvată în mod clar și definitiv. Dar uite că mintea mă duce mai departe. De fapt Israelul ar fi trebuit să plătească pentru mine sume mult mai mari!!

Eu am ajuns în Israel la vârsta de 32 ani, medic specialist ATI, cu o experiență clinică de 12 ani (da, eu am fost intern ATI din anul al șaselea al studiilor), cu zece articole științifice publicate în România, Franța și Statele Unite, așa încât la mai puțin de trei luni în noua mea patrie, fusesem deja angajat într-un spital israelian și… produceam medicină! Și asta, după ce statul Israel nu investise în mine și pentru mine aproape niciun sfanț, cu excepția biletului de zbor, one way, spre Țara Sfântă. A nu se uita, costul întreținerii noastre în centrul de absobție din nordul Israelului l-am acoperit în totalitate din momentul primului salariu.

Prin urmare, Israelul a făcut o afacere grozavă cumpărându-mă pe mine, dar și pe soția mea, care la numai șase luni de la emigrare a început să lucreze la rafinăria de petrol din Haifa. Adică Israelul a primit și folosit (imediat!) doi intelectuali cu experiență, fiecare în domeniul lui, într-o perioadă când avea nevoie cumplită de asemenea profesioniști.

Și asta ce înseamnă?! Că românii m-au vândut prea ieftin, că s-au dovedit fraieri de prima clasă pentru că nu au înțeles ce valori umane aveau în mâna lor și de aceea au cerut un preț prea mic, pe care Israelul l-a plătit fără să crâcnească?!

Deci târgul acesta de ființe umane a răspuns celei mai importante reguli ale unui business de succes: cele două părți au fost mulțumite, fiecare socotind că a înșelat-o pe cealaltă.

Și acum să trecem în câteva cuvinte la partea serioasă, gravă, a fenomenului vânzării evreilor de câtre regimul comunist român.

Însăși ideea vânzării trebuie considerată ca o cumplită încălcare a eticii, moralei și civilizației secolului 20. Evreii au fost ținuți în sclavie (de altfel ca majoritatea poporului român, pe care comuniștii i-ar fi vândut cu plăcere, dacă s-ar fi găsit cumpărători) și vânduți ca sclavii secolului 19 în Statele Unite, cu singura deosebire că acolo târgul se făcea în public, pe platforme ridicate în acest scop în piețe publice. În rest procedeul era același – și acolo se negocia pentru fiecare tranzacție, exact ca ceea ce a avut loc între cele două guverne, cel român și cel israelian.

Această cumplită rușine, această pată de neuitat pe frontispiciul regimului comunist din România nu va dispare niciodată. Cunoscând acum, grație cărții lui Ioanid, dedesubturile afacerii, noi cei cumpărați suntem datori să o povestim copiilor și nepoților, arătându-le cum am trăit ”acolo” și care a fost rolul Israelului în salvarea noastră.

Dilema mea rămâne în vigoare, deși dacă mă iau după cunoscutul Nancy Brandes, ar trebui să fiu jignit de moarte și să nu iert negociatorilor felul cum au calculat în dolari valoarea mea specifică. Pentru că Brandes se exprimase nu de mult că de când se știe aici, în Israel, că el valorează atât de puțin, toți prietenii săi au rupt legăturile cu cel care s-a dovedit că nu face doi bani!

Gabriel Ben Meron

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

16 Comments

  • Eva Grosz commented on June 9, 2019 Reply

    Filmul lui Radu Gabrea-Evrei de vânzare -aduce documente inedite. Evreii ,în perioada comunistă au fost vânduți precum sclavii .

  • Lulu Zaharescu commented on February 14, 2019 Reply

    Draga Gaby, cei care incearca sa reabiliteze crimele comunismului din Romania , cei care confunda restituirea foarte partiala a valorii suferintelor de catre nemti cu targul de sclavi pentru profitul comunistilor – sunt acestia evrei sau generatie spontanee neo-comunista?
    Ma asociez la reactia ta, sau cum se spunela noi “I second”

  • Ivan G Klein commented on February 1, 2019 Reply

    – 1 – Ideea din articol îmi permite sî-mi exprim o nemulțumire – am întîlnit în Israel prea mulți pentru care cred că s-a plătit prea mult – apreciere ușor de făcut deoarece unii aveau valoare negativă .
    – 2 – deci Securitatea a pretins bani încă din 1960 . Nu cred că a devenit umanistă în 1975 sau că valoarea lui V.R. era zero – mai degrabă se stabileau prețurile de după Conferința de la Helsinki .
    – 3 – Conștient că am fost vîndut , pentru mine este important să pot face ceva pentru viitorul celor ca mine , în memoria celor care au suferit . Ceva trebuie să fie diferit de repetarea mantrei Never again .

    • GBM commented on February 1, 2019 Reply

      Faptul ca am fost vanduti si cumparati nu ne afecteaza cu nimic din punct de vedere uman, dar actul in sine e rusinos pentru un regim care ne-a vandut inainte de toate o ideologie falsa, cu care ne-a cumparat pe noi, evreii, in mare masura.
      GBM

    • Veronica Rozenberg commented on February 1, 2019 Reply

      V.R. a fost un caz special, de aceea nu s-a platit. Au intervenit personalitati importante din USA, iar plecarea mea a fost o poveste deosebita, deoarece tatal meu a fost implicat intr-un proces economic, fapt despre care am scris intr-un volum aparut la Cluj in 2018.
      Ma indoiesc, ca prin Conferinta de la Helsinki, s-ar fi stabilit preturi de acest gen. Aceste contracte serveau interesele ambelor state, iar ideea nu a fost inventata de romani, si schimbul, desi poate nu pe placul si al pretentiilor dlui GMB, a rezolvat nu putine probleme.
      Banii pentru venirea in Israel nu cred ca s-au platit vreodata cuiva, asa cum nici nu cred ca a existat o plata pentru intretinerea in ulpan. Un numar de oameni veniti in aceasi perioada cu mine nu au platit bani pentru intretinerea din ulpan, si asta e o elucubratie. Se dadeau imprumuturi celor veniti ca “olim hadashim – noi emigranti”, acestea trebuiau rambursate, nu cheltuielile statului pentru intretinerea in ulpan sau venirea in Israel.
      E foarte usor de inventat lucruri, in loc de a publica chestiuni documentate (vezi articolul Rezistentei evreiesti, versus ideea absurda a ultimului iesit din turma).

      • Andrea Ghiţă commented on February 1, 2019 Reply

        Stimată doamnă, Revista Baabel agreează polemica, dar la fel de mult apreciază şi reflecţiile asupra unor subiecte, ca de pildă “vânzarea” evreilor sau acceptarea sorţii, asemeni mieilor duşi la tăiere ( o opinie destul de încetăţenită în Israel unde – în anii dianintea procesului lui Eichmann – supravieţuitorii preferau să tacă decât să explice cum de s-au lăsat deportaţi fără să lupte. De ce? Pentru că Holocaustul nu putea fi perceput de o minte normală, aşa că nu aveau ce să explice…). Articolele scrise cu onestitate şi sinceritate se pot dezbate prin comentarii, fără însă a se purcede la supoziţii sau atacuri privitoare la autorul lor. Sper să vă conformaţi şi Dvs.

        • Veronica Rozenberg commented on February 1, 2019 Reply

          E totusi pacat sa fie exprimata atata aroganta si lauda de sine, intr-un mesaj ale carui detalii patial cel putin, sunt in realitate ireale.
          E foarte nobil ceea ce faceti dvs, dar e pacat ca aroganta chiar fata de tara in care traiti e acceptata cu atata usurinta.
          In rest nu cred ca refuzul de a vorbi s-a incheiat in anii ’50, el a continuat si mai departe, in ultima instanta, ceea ce a hotarat dupa parerea mea, deschiderea unor oameni catre ceilalti, pentru a povesti atrocitatile suferite, a fost legata de firea si de experienta oamenilor in cauza.

          Cu parere de rau, pentru ca oamenii ar trebui sa-i lase pe ceilalti sa aprecieze calitatile de care dispun, cel putin eu asa inteleg comportamentul uman !

      • GBM commented on February 1, 2019 Reply

        Pe langa necesarul de onestitate si sinceritate e nevoie si de o buna doza de informatii.
        Subsemnatul a platit IN RATE, TIMP DE TREI ANI , suma care acoperea (cel putin asa sustinea Sohnutul) cheltuielile legate de intretzinerea noastra la ulpan. Ba mai mult, la sfarsitul celui de al doilea an, Octombrie 1974, am fost chemat la Sohnut si m s-a cerut sa depun pasaportul la ei, ca ei sa poata sti cand plec in strainatate si nu cumva sa las datoria neplatita.
        Aceasta e pe scurt povestea “elucubratziei ” de care scria o doamna ca replica la articolul meu.
        Cum zice englezul?! “do not confuse me with facts”!
        GBM

  • Rose Oehmig commented on January 31, 2019 Reply

    bine scris

    • GBM commented on February 1, 2019 Reply

      Merci

  • Veronica Rozenberg commented on January 31, 2019 Reply

    La data plecarii mele din Romania, tot in 1975, nu s-a platit ABSOLUT NICI UN BAN pentru iesirea mea de acolo. Si nu sunt singura persoana de acest fel. Au fost cazuri si cazuri.
    Cunosc cartea lui Radu Ioanid si este surprinzator cum o personalitate precum dl GBM, nu a cunoscut aceasta carte, dar mai ales – se pare cel putin din felul in care scrie – acest subiect !
    Au fost multi evrei scosi pentru bani prin intermediul unui evrei englez, numit Jacobber, iar aceasta se petrecea chiar la inceputul anilor ’60, deci inaintea erei ceausiste.

    Si nu stiu de ce, dar mutatis mutandis, acest articol tendentios, imi aminteste de “shilumim”, plata acceptata de Ben Gurion de la statul german pentru ororile si suferintele, pentru distrugerea familiilor si a sanatatii celor ramasi, dar si pentru ceea ce s-a intamplat evreilor din Europa in timpul WWII. Statul german a platit si inca mai plateste pentru ceea ce s-a intamplat atunci. Si nu numai Israelului.
    Daca prin plata unei sume de bani, evreii sau germanii puteau parasi locul care nu le oferea conditii bune de viata, venind in Israel sau Germania, nu cred ca situatia este atat de grava precum o descrieti.
    Precum am spus este o informatie importanta pe care istoricul Radu Ioanid a dezvaluit-o in cartea sa “The Ransom of the Jews” aparuta in 1990. Cartea a aparut cu o prefata de Elie Wiesel si o postfata de Ion Pacepa (care de altfel i-a furnizat personal o buna parte din materiale).
    Nu stiu daca ceea ce am scris mai sus, referitor la contractul dintre Ben Gurion si Adenauer, s-ar putea numi antecedent.

    • Andrea Ghiţă commented on January 31, 2019 Reply

      Trebuie ţinut cont că sumele plătite de Germania nu acoperă ceea ce li s-a luat milioanelor de evrei din Europa, JEFUIŢI de ABSOLUT TOATE BUNURILE pe care le posedaseră, de la fabrici, întreprinderi, prăvălii şi imobile, până la opere de artă, mobilă, bijuterii, vase şi tacâmuri, cristaluri, lenjerie şi haine de blană. Jaful nu a fost comis doar de către Germania Nazistă, ci şi de complicii ei din Ungaria şi alte ţări. O mare parte din aceste averi jefuite a dispărut şi nu a fost recăpătată nici până azi, în ciuda diligenţelor de a fi returnate în 1945-46, când se ştia exact şi ce se confiscase şi unde se depusese. Deci despăgubirile nu compensează suferinţa – care nu poate fi despăgubită – ci restituie o parte din ceea ce s-a tâlhărit.

      • Veronica Rozenberg commented on January 31, 2019 Reply

        Nu cred ca ceea ce am vrut sa spun se referea la posibilitatea de a oferi o compensatie, la nivel personal, sau de orice fel, compensatie care oricum si in orice situatie nu poate sa fie realizata prin bani. Si totusi, la momentul respectiv Israelul a putut sa se foloseasca din plin de acei bani, desi au fost destule dispute parlamentare pro si contra acelui act.
        Ceea ce am vrut sa subliniez este ca plata in bani nu pentru a despagubi, dar pentru a incerca sa ofere un schimb, nu este o idee romaneasca si de altfel cele scrise in articol sunt tendentioase si nu reprezinta o situatie nemaiauzita.
        Nici elucubratiile referitoare la cele spuse de Stalin nu au nici o legatura cu subiectul, cum desigur probabil ca povestirea de la inceput este doar o gluma neavenita, si este departe de a fi o povestire.
        Intelegerea de a plati pentru scoaterea populatiei de etnie evreiasca si nemteasca din Romania a fost super-secreta si a devenit cunoscuta, probabil doar dupa fuga lui Pacepa din Romania si investigatiile istorice si arhivistice facute de Radu Ioanid.
        Oamenii care au fost scosi din Romania prin platile lui Jacobber erau insa la curent inainte cu multa vreme ca acest acord al Romaniei cu Israelul si probabil Germania, sa devina acorduri la nivel statal.
        As mai adauga ca din pacate, in statul Israel, parte din banii primiti pentru a fi distribuiti celor care au suferit au fost tinuti de Stat multa vreme, fara sa-si ajunga destinatia, si nici macar in ziua de astazi unii oameni, care mai sunt in viata, nu beneficiaza de ajutoarele pe care le-ar fi putut obtine de la Stat.
        De exemplu, abia in anul 2014, s-a votat o lege prin care cei aflati in Israel si avand peste o anumita varsta (care au trecut prin perioada razboiului) sa primeasca gratuit medicamentele incluse in mod obisnuit in asigurarile medicale.

    • GBM commented on February 1, 2019 Reply

      Nu de multe ori mi se intampla sa nu gasesc puterea de a ma autoconvinge ca merita sa ma straduiesc sa ofer o replica unui cuvant scris sau spus, ca celor de mai sus. Cine compara despagubirile oferite de Germania, in mod oficial si public, dupa macelarirea a sase milioane de evrei cu targul de sclavi, pe ascuns, ca un furtisag neetic si complet imoral, nu se poate bucura de o replica muncita. Ba mai mult, m-am hotarit ca nici in viitor sa nu ma las antrenat intr-o asemenea disputa bazata pe neintelegerea unor fapte clare si simple. Promit!
      GBM

  • Vladi commented on January 31, 2019 Reply

    La data plecarii mele, 1975, pretul pe kilogram de evreu era mai scump decat pretul unui kilogram de caviar negru. Avand 64kg la acea data, n-am putut sa-mi cumpar libertatea. Am scapat altfel.

    • GBM commented on February 1, 2019 Reply

      Singura deosebire, Vlady , e ca pana in ziua de azi se gaseste de cumparat caviar fals, si in acest caz e greu de dovedit falsul, In cazul unui evreu fals, pana la urma falsul se descopera!
      Sau gresesc?!
      GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *