Extrema dreaptă din Germania câștigă teren

Germania, care între 1933-1945 a fost dominată și condusă de Partidul Național-Socialist (Muncitoresc!!!), a făcut eforturi deosebite ca după terminarea războiului să eradicheze ideologia promovată de acesta. Primii ani ai perioadei postbelice au fost deosebit de dificili. Nu numai că trebuia refăcută țara distrusă de război, aflată într-un declin economic vertiginos, ci se punea problema de a se confrunta cu trecutul nazist, de a-i sancționa pe vinovați, pe criminalii de război și de a face o cât mai aprofundată „lustrație” a celor care au ocupat locuri în viața politică, culturală, în armată, în diferite structuri ale statului. Cea mai grea sarcină a poporului german a fost de a crește o nouă generație care, conștientă de ceea ce au făcut părinții, să pășească pe calea unei reale democrații.

A trebuit să treacă aproximativ două decenii ca acest proces să înceapă să dea rezultate. Cam din anii 60, Germania occidentală a început să aducă în fața justiției pe criminalii de război, să se întărească partidele politice cu orientare democratică, să dea o nouă direcție generației tinere. Am spus Germania occidentală, deoarece după crearea Republicii Democrate Germane, denazificarea a încetat în est, clasa politică și conducerea statului afirmând că toți criminalii de război se aflau în…vest. Faptul că generații întregi de est-germani au învățat prea puțin despre trecutul nazist, paradoxal a avut consecințe după unificarea Germaniei din 1990. Odată cu libertatea organizării partidelor politice și în fosta RDG, mișcările de extremă dreaptă, care acționau în partea occidentală a țării și-au creat filiale și au devenit vocale în landurile din est. Mai întâi grupările de skinheads, apoi propaganda de extremă dreaptă a formațiunilor politice din alte landuri au avut succese neașteptate în Est, Ele s-au manifestat atât sub forma concretă a atacurilor împotriva ”străinilor” (imigranți veniți mai ales din estul Europei și din Rusia) și a incendierii unor cămine sau hoteluri unde locuiau, dar și ideologic, prin creșterea numărului de voturi în favoarea formațiunilor politice extremiste, care au reușit să pătrundă mai întâi în parlamentele landurilor, mai ales în cele din est, apoi chiar și în Bundestag.

Totuși până în 2014, aceste formațiuni nu au contat prea mult pe eșichierul politic. Germania s-a dovedit a fi una dintre cele mai solide democrații care s-a confruntat cu succes cu trecutul nazist, antisemitismul era la un nivel neglijabil, astfel că evrei din diferite țări s-au așezat în Germania, comunitatea evreiască ajungând la 100.000 de membri. Au fost stabilite relații foarte bune cu Israelul. Germania are un parteneriat strategic cu Israelul, au fost organizate mai multe reuniuni interguvernamentale, iar Angela Merkel a fost primul cancelar german care a vorbit în Knesset. După demonstrațiile cu caracter antisemit din ultimii ani, ea a declarat că cine îi jignește pe evreii din Germania, jignește întregul popor german.

Condițiile politice puternic modificate din ultimii patru ani au permis însă manifestarea tot mai intensă a curentelor și a mișcărilor extremiste. Politica generoasă a Angelei Merkel, de a accepta un milion de imigranți, majoritatea victime ale războaielor din Siria, Afganistan sau Africa, a avut un efect de bumerang și a schimbat peisajul politic german. Când a acceptat imigranții, cancelarul german s-a gândit la succesul înregistrat în anii 60 cu integrarea unui număr mare de imigranți din Turcia și din Iugoslavia, invitați de Germania care avea nevoie de forță de muncă. Au fost puține probleme de integrare, de aceea era logic să se creadă că modelul va fi valabil și acum., dar nu a fost așa. Reacția unei părți a populației și nu numai a celei germane, ci și din alte țări europene, a fost de respingere, de protest față de o categorie de altă credință care nu accepta modul de viață din țara în care dorea să se stabilească. Din rândurile musulmanilor imigranți s-au recrutat protestatarii care s-au alăturat altor grupări extremiste care manifestau împotriva Israelului. Pe de altă parte, paradoxal, extrema dreaptă era mai puțin antisemită și mai mult antimusulmană, antiisraeliană era mai ales extrema stângă. Cum teama de imigranți, motivată sau nemotivată, a cuprins o mare parte din populația Europei înclusiv pe germani, ea a fost exploatată de partidele politice extremiste care au inclus-o în programele lor electorale, alături de atitudinea antieuropeană, pe motiv că UE nu a reușit să găsească o soluție problemei imigrării musulmane. Tendințele antieuropene și antiimigrare au dat naștere unor noi partide politice care încep să obțină voturi la alegeri. Astfel, în Germania ultimilor ani a luat naștere Alternativa pentru Democrație, care a reușit să ajungă cel de-al treilea partid politic în Bundestag. Partidul manifestă tendințe rasiste, islamofobe, xenofobe și antisemite.

Dar pentru unii membri el nu este destul de puternic orientat spre dreapta. De aceea André Poggenburg, liderul regional al Alternativei din landul Saxonia-Anhalt, și-a dat demisia după ce a fost criticat pentru declarații raisiste la adresa turcilor și a imigranților cu dublă cetățenie. Poggenburg și-a explicat demisia prin orientarea spre stânga a Alternativei, delimitarea ei în fața unor extremiști din partid în perspectiva unor alegeri din 2019. El a fost urmat de un grup de membri, astfel că s-a decis crearea unui partid nou. Acesta se numește, Aufbruch der Deutschen Patrioten (Trezirea Patrioților Germani, ADP), iar liderul său a declarat că vor participa la alegerie din landurile Saxonia, Turingia și Brandenburg din toamna lui 2019. Formațiunea a fost aspru criticată deoarece și-a ales un logo care include o albăstrea, simbol asociat cu mișcarea austriacă antisemită Schoenerer, folosită și de naziștii austrieci interziși înainte de Anschluss, unirea Austriei cu Germania nazistă în 1938. Partidul nu va participa la alegerile pentru Parlamentul European din mai, dar analiștii se așteaptă ca sub presiunea și influența formațiunilor extremiste, numărul voturilor pentru candidații lor să crească, iar partidele populiste, eurosceptice și antiimigrare, situate la extrema dreaptă a spectrului politic, să obțină mai multe locuri în Parlamentul European. Să sperăm totuși că nu se vor împlini previziunile liderului Ungariei, Viktor Orban (partidul său, Fidesz, face și el parte din această categorie) și anume că Parlamentul European să devină în majoritate antiimigrare, ceea ce ar însemna respingerea oricărei soluții pentru problema migranților în afară de trimiterea lor acasă, indiferent de condițiile din țara lor de baștină.

Eva Galambos

2 Comments

  • George Kun commented on February 2, 2019 Reply

    Citez din articol: “Politica generoasă a Angelei Merkel”…
    Merkel, o femeie desteapta si foarte bine educata, dupa unii chiar si o politiciana de talent nu a fost “generoasa” ci de a dreptul ignoranta, oarba, incapatanata, aroganta, care n-a invatat nimic din istorie, cu lacune culturale si politice inacceptabile, n-a reactionat nicicum la agravarea tsunamica a faptelor curente, iar populatia germana, cu creierii atrofiati de culpa istorica, au strigat ca romanii la timpul sau.:’Merkel realeasa! Merkel realeasa”. Nu stiu cine a santajat-o, la ce masinatii politice a fost supusa, dar in mod clar avea puterea si mijloacele sa stavileasca macar partial tragedia Germaniei si implicit a intregii Europe. N-am sa aflu nicidata adevarul, asa ca pe tema asta, voi muri prost.
    Merkel ramane vinovata de facilitarea voluntara si constienta a extremei de dreapta.

  • Ivan G Klein commented on February 1, 2019 Reply

    1 – Cancelarul A.M. ar fi trebuit să știe că geamul îl deschizi , mai mult sau mai puțin , luînd în considerare temperatura de afară și cea care vrei s-o ai în casă .
    2 – Cancelarul ar fitrebuit să știe că turcii din 1960 erau musulmani foarte europenizați datorită lui Ataturk . Nu se poate spune nici pe departe același lucru despre valul pe care l-a primit Europa , Germania .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *