O lume subterană – Peșterile din Israel

Unul din aforismele bunicului meu era: „Ce este știința? Este… ce copiază un evreu de la un altul”. Acestea fiind zise, voi încerca să scriu totuși un articol „original”. La urma urmei toată lumea copiază, interesant este „ce” și „cum”.

Nu trebuie să fii geolog ca să observi că cele mai multe roci din Israel sunt de culoare deschisă, un fel de bej, ceea ce noi numim „piatra de Ierusalim”, roci calcaroase. Aceasta dovedește că o mare parte a teritoriului a fost cândva fundul unei mări. De-a lungul timpului s-au depus scheletele și cochiliile animalelor marine, care au format un strat gros de calcar. Plimbându-ne prin împrejurimile Ierusalimului, nu odată am găsit fosile, rămășițe ale acelor vremuri.

Amonit găsit de soțul meu în împrejurimile Ierusalimului

 

În cursul erelor geologice, apa de ploaie, ușor acidă datorită bioxidului de carbon, dizolvă calcarul, formând peșteri. Dacă însă cantitatea de apă este mică, ea se evaporă și calcarul dizolvat se depune sub formă de stalactite și stalagmite. Cu timpul în stratul de calcar s-au format nenumărate peșteri, probabil că multe sunt încă nedescoperite.

Cea mai cunoscută este Peștera Stalactitelor (Mearat Hanetifim), între Ierusalim și Beit Șemeș. A fost descoperită din întâmplare, în anii 1960. Nu e foarte mare, dar e foarte bogată în stalactite și stalagmite, este de-a dreptul spectaculoasă! Fiind ușor accesibilă și frumos amenajată, este unul din locurile unde mergem adesea cu prieteni din străinătate.

La fel s-a format și peștera de la Roș Hanikra, lângă frontiera cu Libanul. Singura diferență este că peștera a fost săpată nu de ploaie, ci de apa mării în faleza calcaroasă. Este o peșteră puțin adâncă, înăuntru nu e întuneric și valurile mării în peșteră sunt de un albastru pe care nu am cuvinte să-l descriu, trebuie văzut aievea.

Unele peșteri sunt interesante nu numai prin ele însele, ci prin desoperirile care s-au făcut înăuntru. În peșterile de la Qumran s-au găsit Manuscrisele de la Marea Moartă, sute de pergamente și papirusuri conținând cele mai vechi texte biblice cunoscute, rugăciuni, poezii, etc., ascunse acolo acum 2000 de ani. Iar în peșterile de pe muntele Carmel s-au găsit urme ale oamenilor care le-au ocupat în trecutul îndepărtat: vetre, oase de animale consumate, unelte de piatră, morminte. Scheletele găsite aparțin atât omului modern, cât și omului de Neanderthal. În cea mai mare dintre peșteri, Hanahal, se poate urmări un program audiovizual despre viața zilnică a oamenilor preistorici.

Peșterile formate în roci calcaroase sunt cele mai obișnuite, dar există și alte posibilități. Muntele Sdom, de pe malul sud-vestic al Mării Moarte, este format în întregime din sare și în el s-au găsit mai multe peșteri. (Este un fenomen destul de rar, singurul loc unde se mai găsesc peșteri în munți de sare este în insula Queshm din Golful Persic, vizavi de Dubai.) Peșterile de sare nu le-am văzut cu ochii mei. Sunt deschise pentru turiști, dar sunt greu accesibile, trebuie coborât pe frânghie – nu e pentru o bunică! Fotografiile făcute de tineri întreprinzători îmi amintesc de stratificația pe care am observat-o și eu în minele de sare din România.

Dintre toate, cea mai interesantă mi se pare însă peștera Ayalon, cu toate că ea nu este deschisă publicului larg. Ea a fost descoperită întâmplător în 2006. Într-o carieră de piatră care alimentează fabrica de ciment Nesher din Ramle, un buldozer a dat peste un gol, care până atunci fusese complet izolat de lumea exterioară. Peștera a fost explorată de Prof. Amos Frumkin de la Universitatea Ebraică din Ierusalim și de echipa lui. Mai târziu am avut ocazia să ascult o conferință pe care a dat-o pe această temă. https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Ayalon_Cave

Peștera Ayalon, una dintre cele mai mari din Israel, constă din peste 2 km de galerii la diferite nivele, care dau într-o sală subterană în care se găsește un lac.  Până aici nimic deosebit, dar cercetătorii au fost uimiți să descopere că peștera mișuna de viețuitoare, dintre care unele erau noi pentru știință, existând numai aici. Toate erau perfect adaptate vieții subterane; nu aveau ochi și nu aveau pigmenți de niciun fel. S-a pus întrebarea: ce găseau de mâncare în peștera în care nu pătrundeau nici razele soarelui, nici substanțe organice din exterior.

În mod normal plantele verzi folosesc bioxidul de carbon din aer și cu ajutorul energiei solare produc din el substanțe organice (fotosinteză). Plantele verzi sunt consumate de animalele ierbivore, din ele se hrănesc carnivorele și așa se formează un lanț trofic. Dar ce stă la baza lanțului trofic din peșteră? Pe suprafața lacului s-a găsit o „pojghiță” formată din microorganisme. Acestea folosesc și ele bioxidul de carbon, dar în locul energiei solare folosesc energia chimică eliberată prin oxidarea hidrogenului sulfurat (chemosinteză). Toate celelalte animale se hrănesc, direct sau indirect, din aceste microorganisme.

Lacul subteran, care în ultimă instanță este alimentat de apa de ploaie, s-a redus cu mult în ultimii ani. „Pojghița” de la suprafața lui s-a micșorat, cantitatea de hrană produsă scăzând și ea. Ca urmare ecosistemul se află în pericol, unele specii sunt pe cale de dispariție sau chiar au dispărut, ca de exemplu un scorpion din care nu s-a mai găsit nicun exemplar viu, doar câteva care au murit recent.

Fauna peșterii a fost studiată de regretatul zoolog Prof. Dov Por, tot de la Universitatea Ebraică din Ierusalim și originar din București. El a descris mai multe specii de crustacee și alte nevertebrate. De unde au ajuns ele în peșteră este un mister, dar Prof. Por a postulat existența unui sistem global de peșteri izolate de mediul exterior, bogate în hidrogen sulfurat și între care poate că există sau au existat legături subterane.  Și într-adevăr există încă câteva peșteri asemănătoare, printre care una… lângă Mangalia: peștera Movile.  Există pe internet un film extrem de interesant pe această temă, explicat în limba română de către biologul care a cercetat această peșteră, Dr. Șerban Sârbu. https://www.youtube.com/watch?v=vq-3K7Y5SA0

Hava Oren

5 Comments

  • S. Socea commented on January 9, 2019 Reply

    Deosebit de interesant !!!!

  • Rafael Shaffer commented on January 6, 2019 Reply

    Ipoteza legaturilor dintre pesterile subterane este prea putin probabila pentru a fi luata in considerare. Existenta unor micro-ecosisteme total diferite de tot ce le inconjoara este o provocare pentru teoriile evolutioniste.

    • Hava Oren commented on January 8, 2019 Reply

      O provocare pentru teoriile evoluționiste? Nu neapărat. Chiar o peșteră izolată de milioane de ani nu a fost izolată dintotdeauna. Cândva a avut legătură cu restul lumii și înăuntru au existat forme de viață. Dacă au existat condiții potrivite, de exemlu o sursă de hrană, acestea au supraviețuit și au continuat să evolueze independent.

  • George Ivan Kun commented on January 3, 2019 Reply

    Forte interesant articolul. Am vazut si eu pestera de la Rosh Hanikra. Pacat ca multi habar n-au cate minunatii naturale sunt in Israel, si se concentraza doar pe politica.

  • Maria Roth commented on January 3, 2019 Reply

    Pesterile sunt foarte interesante

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *