Moartea unui om care a ieșit din turmă

Nu-mi amintesc să fi scris vreodată despre o persoană pe care n-am cunoscut-o. Un asemenea proiect cere a te baza doar pe datele și părerile altora, ceea ce dă celui care îndrăznește s-o facă un iz de superficialitate, de preluare a celor gândite de alții, fără nicio posibilitate de a controla veridicitatea amănuntelor.

De data aceasta fac o excepție. Decizia mea a fost provocată de doi factori, independenți unul de altul. Primul e legat de dorința mea de a scrie odată și odată despre porcăria (da, porcărie!) care se petrece în zilele noastre în Polonia, privitor la modul în care este îndoctrinat poporul polonez (și alături de el și alții) asupra responsabilității sale la actele criminale ale Holocaustului polonez (da, polonez!).

Dar trebuie să recunosc că ultimul impuls care m-a așezat în fața calculatorului a fost propunerea unei însemnate persoane din redacție BAABEL-ului (H.O.), care mi-a oferit o idee bine inspirată (și pentru care îi mulțumesc), acea de a scrie despre cel care a fost Simcha Rotem (Kazik), ultimul luptător al ghetoului din Varșovia, care a decedat în urmă cu câteva zile, în Israel, la vârsta de 94 ani.

Povestea vieții sale se încrucișează în mod total cu tragedia Holocaustului din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Am evitat cu bună știință termenul ”se încadrează”, pentru că faptele lui Simcha Rotem nu fac parte din atmosfera lugubră în care o imensă turmă umană a fost condusă spre o moarte sigură, în abatoarele denumite lagăre de concentrare, fără ca aproape nimeni să fi opus rezistență.

Mă simt obligat să amintesc în câteva cuvinte atitudinea răposatului meu părinte (poveste despre care am mai scris) în acea dimineață de octombrie 1943, când aflând de iminenta trimitere a evreilor moldoveni spre lagărele de exterminare naziste, el a pregătit trei seringi cu morfină în doze letale, pentru mama, pentru mine și pentru el însuși, rostind vestita frază ”eu nu-i las pe ei să mă omoare cum și când vor ei”! Anularea ordinului în aceeași seară nu schimbă cu nimic morala acestei scurte povestiri.

Și în ziua de azi se vorbește de sinucidere ca de un mijloc de a-ți pune în aplicare propriile planuri, în fața unui deznodământ fatal și inevitabil.

Dar în cazul milioanelor de evrei duși la abator, dilema a fost cu totul alta. Ea consta în a alege între moartea absolut sigură, fără a face vreun efort de a te opune, practic o sinucidere, și încercarea de a lupta, încercând să supraviețuiești și dacă nu, cel puțin să știi că nu vei muri singur, ci vei lua cu tine și pe călăii tăi.

De fapt această ultimă frază a fost atitudinea lui Simcha Rotem. Pentru orice om rațional, care nu voia să se înșele pe sine însuși, sfârșitul era clar. Odată cu trecerea timpului știrile despre lagărele de exterminare se răspândeau în toată lumea, iar simplul fapt că niciun evreu nu se întorsese vreodată dintr-un lagăr de concentrare impunea celor încă rămași în viață concluzia că nu există scăpare, totul e doar o chestiune de timp. Milioane de evrei s-au supus acestei cumplite soarte, nefăcând nimic, nici ca s-o împiedice, nici ca s-o amâne.

În această atmosferă a avut loc revolta din ghetoul din Varșovia. Să amintim un singur fapt. Războiul continua de aproape patru ani. În tot acest timp soarta evreilor (în cazul de față polonezi) era clară și pecetluită. Dar atunci, în ajun de Pesah 1943, când trupele naziste au intrat în ghetou cu scopul evacuării și trimiterii tuturor supraviețuitorilor spre moarte, nemții au fost întâmpinați de o mână de oameni înarmați, care timp de peste patruzeci zile s-au opus verdictului, au ucis nemți, au minat clădiri, având în spate o organizare perfectă (în acea situație), cu resurse alimentare, cu ascunzători și cu multe muniții.

Revolta Ghetoului din Varşovia

Personal consider revolta din ghetoul din Varșovia ca pe o acțiune de sinucidere în masă, în absența niciunei posibilități de scăpare, dar luând cu ei înspre iad cât mai multe animale naziste. Puțini au supraviețuit acestei acțiuni pe cât de disperate pe atât de eroice. Unul din ei a fost Simcha Rotem.

Dar el a rămas în istorie nu numai ca supraviețuitor al mașinii de exterminare naziste, ci în primul rând ca salvator al câtorva zeci de tineri evrei, pe care i-a scos din ghetou, după o pregătire minuțioasă, trecându-i prin țevile de canalizare și ajutându-i să ajungă în păduri, la partizani.

În urmă cu zeci de ani, încă în România, văzusem filmul ”Canalul”, de care îmi amintesc doar în mod vag. Credeam (și nu am avut dreptate) că și în acest film Rotem apărea ca organizator și ghid al fugii. Cu ajutorul unei bune prietene am găsit datele acestui film din anul 1957, regizat de cunoscutul Andrzej Vajda. Bineînțeles, regimul comunist polonez din acea vreme nu-și putea permite să ridice în slăvi rezistența evreilor din ghetou, de aceea filmul vorbește despre fuga unor ofițeri polonezi, în timpul răscoalei poloneze, care a avut loc un an mai târziu. Nu am informații despre veridicitatea acestei povești.

Întorcându-ne la răscoala din ghetoul varșovian, să nu uităm că această acțiune, salvarea unui grup de tineri evrei prin canalale subterane ale capitalei poloneze, atribuită în mod corect lui Rotem, a fost doar o mică parte a activității sale clandestine în timpul ocupației naziste. El a participat la organizarea revoltei, a luat parte la minarea unor fabrici de pe teritoriul ghetoului. Iar în 1944, mult timp după lichidarea ghetoului, el a participat și la revolta poloneză împotriva naziștilor.

Acțiunea de salvare a celor trecuți prin canal a fost ultimul lucru pe care Rotem l-a putut face pentru puținii supraviețuitori. A rămas printre ultimii martori oculari ai infernului de pe teritoriul Poloniei și datorită lui întreaga omenire a putut afla amănunte despre cele petrecute.

Simcha Rotem (Kazik)

Într-unele dintre aparițiile sale publice în Israel, Rotem a vorbit despre dubla dilemă a răsculaților. În primul rând trebuiau să decidă dacă să rămână pasivi, fără nicio împotrivire, sau să pornească o acțiune armată complet lipsită de șanse. A doua mare problemă de care a amintit nu o dată Simcha Rotem era legată de consecințele unei opoziții armate – scurtarea cu bună știință a vieții participanților. Soluția acceptată a fost cea de a ieși din turmă, de a se opune, rezultatul fiind cel așteptat. Singura excepție a fost salvarea celor câteva zeci de tineri trecuți de Rotem prin rețeaua de canalizare, așteptați de camioane în fața deschizăturii de pe strada Prosta nr 51 și transportați în afara Varșoviei.

O victorie à la Pirus?! Depinde pe cine întrebi.

Anumite surse indică faptul că răscoala din ghetoul de la Varșovia a avut un ecou în rândurile evreimii europene, ea fiind urmată de acțiuni de răzvrătire și în câteva lagăre de exterminare.

Se spune că veridicitatea istoriei depinde de cel care o scrie. Sunt însă și fapte istorice care nu lasă loc interpretării. În ciuda nenumăratelor încercări de a nega Holocaustul, azi orice om de bun simț știe ce s-a întâmplat în acei ani.

Doar că atunci când ajungem la capitolul vinovați, ai câteodată senzația că Holocaustul a avut loc spontan, ca un cataclism natural, un fel de potop venind din ceruri, fără intervenția omului. În această stare de lucruri se încadrează încercările actualilor conducători polonezi de a pretinde completa nevinovăție a poporului polonez în tragedia evreimii din acele locuri. E drept, politicienii polonezi de azi au avut dascăli de prima mână, cum ar fi autoritățile sovietice, care timp de zeci de ani au pus masacrul din pădurea Katyn pe socoteala nemților, deși se știa că totul fusese organizat și înfăptuit din ordinul lui Stalin.

Azi se vorbește în Polonia de masacrarea evreimii poloneze de câtre nemți, fără participarea activă sau pasivă a populației poloneze. Toți conducătorii Poloniei de azi par să fi uitat că singura țară în care au fost uciși evrei după cel de al Doilea Război Mondial a fost Polonia!

Iată un amănunt interesant: Simcha Rotem luase legătura cu doi polonezi care lucrau în sistemul de canalizare din Varșovia, cerându-le ajutorul, sub pretextul că voia să salveze niște polonezi creștini. Aflând adevărul, ei erau gata să divulge autorităților planul, numai vigilența lui Rotem i-a împiedicat.

Rotem n-a uitat nicio o clipă participarea poporului polonez la uciderea a milioane de evrei în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Într-o scrisoare din aprilie 2018, adresată președintelui polonez Andrzej Duda, Rotem condamna ”ignorarea faptului că mașina de exterminare germană a avut mulți complici polonezi”. În continuare el scrie: ”Mă opun vehement legii recente, care distorsionează istoria și care e menită să șteargă din amintirea istorică colectivă cumplitele acte comise de polonezi împotriva poporului evreu în acele timpuri intunecate”.

Simcha Rotem (Kazic) a încetat din viață, fiind ultimul supraviețuitor al ghetoului din Varșovia. A rămas conștient până în ultima clipă a vieții sale. A știut că va veni un timp când cele întâmplate ”acolo”, pe vremea lui, vor fi uitate. De aceea a scris o carte intitulată ”În mine se află trecutul”, în care descrie cele petrecute în ghetoul varșovian.

Spre deosebire de mulți evrei polonezi supraviețuitori ai Holocaustului, rămași în Polonia sau plecați prin alte părți ale lumii, Rotem a emigrat în Israel și și-a întemeiat aici o familie. Se pare că a avut o busolă internă care i-a îndreptat pașii în direcția dorită. El a nu a părăsit turma, ci doar a ieșit din rândurile ei pentru a o conduce spre o soartă, dacă nu mai bună, cel puțin pe un drum care le-a oferit opțiunea de a-și lua destinul în propriile mâini.

Și asta nu se poate uita…

 

Gabriel Ben Meron

31 Comments

  • Peter Dr. Singer commented on January 8, 2019 Reply

    Incercarile autoritatilor poloneze sa interzica(!!!) prin lege orica asociere a polonezilor cu holocaustul ar merita sa fie puse in domeniul ridicolului daca nu ar fi foarte serios gandite. Atitudinea majoritatii populatiei poloneze in timpul holocaustului si dupa (pogromul din 1946 la Kielczy, emigrarea fortata in 1958) fata de evrei a fost execrabila dar Pan Kaczynski prefera alte versiuni care nu au nimic de a face cu realitatea istorica. Nu este nici-o discrepanta in faptul că multi polonezi sunt onorati la Yad Vashem. Regretabil, doar exceptii.

    • GBM commented on January 12, 2019 Reply

      Perfect de acord!
      GBM

  • Herzlinger Oscar commented on January 7, 2019 Reply

    Sunt supravietuitor a holocaustului avand 92 ani impliniti.In articol si in comentarii se spun lucruri grele despre evreii cari s-au nascut si trait inainte de 1945 in Europa dominata de nazisti. Dintre acestia traiesc in Israel inca cca.200 de mii si varsta carora este de cel putin 74 ani si si apoi de 9o in sus…
    Si eu sunt unul din ei care am trait in Ardealul de nord, care a apartinut Romaniei pana in 1940 cand a fost cedat Ungariei, aveam atunci 14 ani.
    In acesta perioada traiam destul de normal,functionau magazinele evreiesti, medici, avocati, meseriasi etc.doar barbatii intre 20-40 ani erau in detasamente de munca in tara, altele in Ucraina ocupata, altii in fosta Jugoslavie la Bor etc.
    Am auzit vag niste zvonuri ca germanii ar ucide evrei din Ucraina, dar de lagare de concentrare sau ghetouri n-am auzit.
    In acesta perioada eu am stat la Gherla, Dej si Baia-Mare la matusi si bunica (parintii fiind divortati, tatal in Ardealul de sud,Romania iar mama recasatorita)- Probabil ca cei mai in varsta stiau mai mult ca am vazut ca unchiul meu avea pregatita o haina taranesca.
    De la sfarsitul lui martie 1944 si pana la 3 mai pana cand ne-au adunat in asa zise ghetouri ( eu la Gherla intr-o fabrica de caramida cu unchi si matusi si o verisoara) dupa 3 saptamani transportati la Cluj de unde cu primul transport a doua zi la Auschwitz.
    De acolo dupa 18 zile am ajuns intr-o grupa de 500 detinut expediati intr-un lagar de munca la Kaufering (Bavaria) care apartiunea de Dachau. Aici au fost 11 lagare cu cca.30.000 detinut din care dupa 10 luni au supravietuit cca.15.000 printere care si eu.
    Au supravietuit cei care au avut o rezistenta fizica si sufleteasca mai buna si a trebuit sa aibe mult, mult noroc si speranta de viata.
    Apreciez mult articolele d-lui G.B.M dar afirmatia ca toti stiam de lagare si ce ne asteapta nu este adevarat !
    Asa cum nici turma nu stie unde este dusa, nici marea majoritate a evreilor nu stiau !

    7 ian.2019 Herzlinger Oscar

    • GBM commented on January 7, 2019 Reply

      Fara nicio discutie aveti dreptate!
      Nu toti evreii au stiut ce se intampla in lagarele de exterminare, putini au stiut si si mai putin s-au revoltat.
      Eu sunt mandru ca raposatul meu parinte, in Octombrie 1943 a stiut si s-a pregatit cu cele trei siringi cu morfina sa nu ne lasa pe mana calailor ci sa ajungem in ceruri cand vrem noi si cum vrem noi….

  • Ivan G Klein commented on January 6, 2019 Reply

    Cînd eram în Israel am citit o versie puțin diferită , dar esențial rămîne faptul că nemții s-au opus la interferența israeliană deși ostaticii erau cetățeni israelieni ……În comentariul meu mă refeream la evrei din Diaspora . K.I.

    • GBM commented on January 7, 2019 Reply

      Adevarat, deshi Moshe Dayan a fost acolo, pe aeroportul din Munchen unde s-a petrecut macelul, intr-atat de implicati au fost israelienii in incercarea de a salva ostatecii.

  • Ivan G Klein commented on January 6, 2019 Reply

    WOW ! ( expresie de surpriză / plăcere folosită în U.S.A. ) bun articol , bune comentarii . Eu însă cred că viitorul trebuie să aibă prioritate , prin prizma trecutului . … În urmă cu 1-2 ani l-am vizitat pe profesorul Randolf Braham – mi-a acordat o întrevedere de 1/4 oră . La sosire mi-a verificat punctualitatea ( a fost și o discuție de conveniență ) iar la plecare mi-a spus ” Eu sînt prea bătrîn pentru asta ! ” semn că a înțeles ce i-am spus în două fraze . I-am spus că în atenția evreilor din Diaspora ar trebui să fie în primul rînd ( eu cred că nu e deloc ) organizarea / pregătirea / antrenarea lor pentru vremuri grele . ( M-am abținut să-i spun că am văzut bibliotecile scoțînd din rafturi cărți despre Holocaust ) …….. Operația Entebe posibilă în Africa ( 1986 ) n-a fost precedată la Munchen ( 1972 ) și nu o văd posibilă în Franța , Anglia , U.S.A.

    • GBM commented on January 6, 2019 Reply

      Greseala istorica: Israelul a organizat salvarea sportivilor la Munchen, nemtii au distrus planul din lipsa de experienta, sau din indolentza, sau din superficialitate. De fapt astea sunt nuantze ale aceleiasi explicatii pentru cumplitul esec.

  • Andrea Ghiţă commented on January 5, 2019 Reply

    Concluzia mea este că articolul scris de Gabriel Ben Meron are un mare merit, acela de a deschide un subiect care ar merita tratat mai pe larg, în Baabel, sub toate aspectele şi sper să primim mai multe opinii pe acest subiect nu numai sub form’ă de comentarii, ci şi de articole.

    • GBM commented on January 6, 2019 Reply

      Dece nu?!

  • Veronica Rozenberg commented on January 5, 2019 Reply

    Mai multe explicatii ale expresiei pot fi gasite folosind expresia:

    Like_sheep_to_the_slaughter in wikipedia

    Se pare ca problema a fost nu putin disputata, atat in timpul WWII , dar si inainte si dupa formarea statului
    Israel.

    • GBM commented on January 6, 2019 Reply

      Fara discutie (si-mi pare rau), eu nu am descoperit Amrica si lucrurile s-au scris si dezbatut timp de zeci de ani.
      Pana la urma e vorba de acelas lucru, turma dusa la abator!

  • Veronica Rozenberg commented on January 4, 2019 Reply

    Oricat de miscator si de emotionant ar fi articolul, sunt total impotriva TITLULUI care ii este dat.
    Titlul, pe care il ofera autorul, indiferent de ceea ce scrie ulterior, da, chiar si fara voia sa o tenta nepotrivita, care solidarizeaza cu cei care au vazut pe evreii din timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial, in ghettouri sau alte comunitati ca o turma.
    Nu am investigat cine a hotarat sa foloseasca aceasta denumire, nu m-as mira ca israelienii aroganti, adeseori obraznici, sa fi hotarat la un moment dat sa inventeze acest termen nepotrivit.
    In orice caz, titlul articolului nu corespunde mesajului pe care doriti sa-l faceti cunoscut 🙁

    • GBM commented on January 5, 2019 Reply

      Aveti perfecta dreptate, noi israelienii suntem arogantzi si deseori obraznici, dar noi niciodata nu vom mai merge ca turma la abatoare. Si atunci te intrebi daca a fi obraznic si arogant nu e un pretz foarte mic pentru ideologia si determinarea israelienilor de a nu se lasa loviti fara sa raspunda.
      Ba mai mult, faptul ca toata seria de dusmani pe care o are Israelul nu mai incearca sa distruga acest stat e pentru ca pentru prima oara in istorie, evreii au declarat ca nu vor mai merge singuri in infern, ci vor lua si pe altii cu ei.
      Asa traim noi de 70 ani si se pare ca nu traim foarte rau, asa arogantzi si obraznici cum suntem
      GBM

      • Andrea Ghiţă commented on January 5, 2019 Reply

        Stimate domnule Ben Meron. Israelul e statul evreilor, un stat independent, puternic. Cum vă puteţi imagina că aţi putea fi “duşi ca turma” la abatoare? Vă asigur că oricât de obraznici sau aroganţi, oricât de determinaţi ar fi fost evreii ghetoizaţi şi deportaţi din Europa (bătrâni, copii şi femei care – în urma legilor rasiale adoptate în anii 1938-1940 în majoritatea statelor – erau deposedaţi de drepturi şi spoliaţi de întreaga avere, dar nici nu aveau posibilitatea de a emigra în masă din cauza sărăciei şi legilor britanice) nu ar fi putut să se salveze decât sinucigându-se sau determinând moartea sigură a coreligionarilor lor. Deci, după opinia mea, între cei doi termeni: evreii din galut în anii 1938-1945, duşi în lagărele de exterminare, şi cetăţenii israelieni liberi, prosperi, puternici, cu o armată mordernă şi cu pregătire militară superioară, NU AU O BAZĂ COMUNĂ DE COMPARAŢIE. Această comparaţie poate fi făcută doar dacă se doreşte CULPABILIZAREA VICTIMELOR NEVINONATE ALE HOLOCAUSTULUI, A MARTIRILOR CARE NU ŞI-AU TRĂDAT CREDINŢA.

        • Veronica Rozenberg commented on January 5, 2019 Reply

          Răspunsul acesta e destinat dlui GBM, şi în parte şi doamnei Andreea G.

          Dlui GBM:
          ========
          Doar ca informaţie vă precizez că trăiesc în Israel din anul 1975.
          Se pare că expresia a merge “Ke tzon le tevah”, tradusă ca “a merge în turmă la abator” a fost “inventată” în mod pejorativ, la adresa celor exterminaţi de nazişti, sau de aliaţi direcţi şi indirecţi ai acestora, de către membri ai partidului Mapai, la sfârşitul anilor ’40, după război, nu am făcut decât o investigaţie informaţională printre persoane cunoscute şi nu de adâncime.
          Expresia aceasta este folosită ca un fel de critică faţă de cei, care chipurile nu au încercat să se revolte, şi şi-au acceptat destinul.
          Cred că cine a putut să folosească această expresie deţinea o doză uriaşă de neştiinţă şi mai ales o mare lipsă de înţelegere şi umanism.
          E foarte uşor să fii corect, viteaz, combatant, atunci când este stăpân pe propria-ţi soartă. Nu este însă la fel de uşor s-o faci, atunci când situaţia este inversată, şi tu, cel căruia ţi se pretinde să fi fost ca mai sus, eşti defapt sub o cizmă, sub o persecuţie, sub o dictatură, şi lista poate continua.

          Este de menţionat, lucru pe care nu multă lume îl ştie, sau şi mai puţină ar dori să-l ştie, dar conducerea “ISHUVULUI” evreiesc, în vremea războiului nu a făcut eforturi prea mări în a salva pe unii dintre evreii Europei, atunci când ar fi avut unele posibilităţi. Informaţiile acestea, neplăcute probabil, se pot găsi cu uşurinţă în cărţi, articole şi arhive istorice.
          The Zionism in the age of Dictators, ar fi o carte în care se povestesc unele aspecte legate de acest capitol.
          În legătură cu cele spuse de dvs mai jos:
          “Aşa trăim noi de 70 ani şi se pare că nu trăim foarte rău, aşa aroganţii şi obraznici cum suntem”

          Cred că vă număraţi în categoria elitelor israeliene, dar Israelul nu este doar lumea elitelor, iar eu nu aş spune că trăim atât de bine, în condiţiile în care nu reuşim să ajungem la o înţelegere paşnică (nu zic că e uşor sau ca parteneri ne iubesc prea tare), dar atitudinea mapamondului este împotriva Israelului şi rezistenţă în aceste condiţii necesită eforturi financiare uriaşe, şi de lungă durată.
          Deci personal, situaţia aceasta nu mi se pare că le-ar oferi israelienilor să trăiască liniştiţi şi fără griji, sau cum se spune în limba ebraică “al mei menuhot”.

          Doamnei Andreea G.
          “Vă asigur că oricât de obraznici sau aroganţi, oricât de determinaţi ar fi fost evreii ghetoizaţi şi deportaţi din Europa “…

          Personal, deşi mi-am spus părerea mai înainte, nu cred că intenţia autorului era în a susţine, că evreii ghetoizati, cum îi numiţi, dacă ar fi fost mai aroganţi sau obraznici (cum spuneam de altfel că sunt nu puţini, israelieni) ar fi realizat o autosalvare de la tragedia pe care au trăit-o.

          Mai curând, dumnealui a folosit expresia, nereuşită după părerea mea, şi încetăţenită printre mulţi sabri, israelieni şi poate şi într-o anumită categorie a literaturii locale, ca să sugereze că ar fi existat o alegere a celor victimizaţi şi că ei ar fi putut să aleagă un alt drum.

          Eu nu cred că în marea majoritate a cazurilor, în
          Care evreii au fost deportaţi din toate ţările Europei în toate lagărele morţii, au existat alternative şi alegeri. Cred că, atunci când aceste alternative au existat, oamenii, în ciuda condiţiilor în care au trăit au încercat să organizeze o rezistenţă. Dacă însă aceasta a eşuat, ei nu pot fi învinovăţiţi, în cele mai multe dintre cazuri, de acest eşec.

  • Ivan G Klein commented on January 4, 2019 Reply

    Comentînd articolul și comentariile mă aflu în situația lui Nastratin Hogea care întrebat de soție : ” da bine hogeo cum poți să dai dreptate la doi care au păreri atît de deosebite ? ” , a răspuns : ” și tu ai dreptate ! ” . Un articol oricît de bine scris nu poate acoperi un subiect vast , dar poate pleda puternic pentru o idee , ceeace articolul face – evreii să nu fie ” o imensă turmă umană …. condusă spre o moarte sigură ” .
    …..Am totuși senzația că autorul , atît în articol cît și în comentariu-răspuns gîndește , într-o anumită măsură , ca un sabru ( cetățean israelian născut în Israel ) . K.I.

    • Hava Oren commented on January 4, 2019 Reply

      Nu e de mirare că autorul gândește ca un sabru, doar a fost activ în armata israeliană, după care a scris „Jurnalul unui pașnic războinic”, carte pe care nu pot decât să o recomand din toată inima.

  • Serena commented on January 3, 2019 Reply

    Cred că asemenea evocări sunt necesare, pentru că există o tendință de negare și când spun asta nu mă gândesc atât la cei care neagă Holocaustul, ci la cei care spun că populația nu a participat la acest accident al istoriei. Participare se numește și tăcerea complice pe care mulți au avut-o. Poate la noi mai puțin, cel puțin deocamdată, dar în alte foste țări din zona noastră, se evită subiectul, considerându-se că ar putea fi o culpabilizare a populației majoritare de la acea epocă, deși nu este deloc adevărat. A cunoaște și recunoaște istoria este ceva esențial în evitarea repetării în orice formă ar putea avea ea loc.

    • GBM commented on January 4, 2019 Reply

      Perfect de acord.
      S-a tacut prea mult timp, si foarte curand n-o sa mai fie nimeni care sa poata oferi marturiile unui martor ocular.
      GBM

  • Ivan Sipos commented on January 3, 2019 Reply

    Foarte bun articol. Da trebuie SA recunoastem CA a fost putina rezistentza. Religiosii o consideration pedeasa sau testare de sus Rezistentza a fost CA de ex la Sobibor sub organizarea ofiterilor EVREI sovietici in Rezistentza franceza in principal de evrei SI francezi communisti Pe territorial Bielorusiei au existat unitatzi de partizani evrei sovietici
    Trebuie SA recunoastem ca Pina la evadarea lui Virba SI Wexler nu au existat information certe despre monstruozitatzile din lagare. SI chiar SI atunci comunitatea din Ungaria nu le-a facut larg cunoscute.
    E greu de acceptation azi dar atunci putini OAMENI intregi la minte puteau sa-si inchipuie ca asa ceva e posibil. SA nu uitam ca barbati erau fie la munca obligatorie CA in Ungaria fie pe front in URSS. SI apoi CE dreptate avem noi supravietuitorii SA-I judecam pe victime? Never again
    L’Chaim

    • GBM commented on January 4, 2019 Reply

      Aveti dreptate!
      Probabil ca din cauza ca nimeni nu credea in existenta unei asemenea monstruozitati, si nimeni nu-si inchipuia ca TOTI cei din trenuri si convoaie vor fi omoriti, multumea nu s-a revoltat. Dar la un moment dat s-a stiut
      Holocaustul e o lectie extrem de costisitoare pentru intreaga lume civilizata.
      GBM

  • George Ivan Kun commented on January 3, 2019 Reply

    Fapte zguduitoare de mare intensitate emotionala,Mi se inclesteaza pumnii citiind acest articol. Foarte bine scris. Multumesc, Gabriel,

    • GBM commented on January 3, 2019 Reply

      Va multumesc
      Important e sa tragem concluziile necesare din toate cele intamplate ….
      GBM

  • Andrea Ghiţă commented on January 3, 2019 Reply

    Simcha Rotem a fost un om temerar, un erou, pe care-l admir foarte mult. Articolul de faţă era necesar pentru a prezenta personalitatea şi viaţa lui.Totuşi, nu mă împac cu termenul de “turmă”. Majoritatea covârşitoare evreilor ghetoizaţi şi deportaţi în timp de război şi ocupaţie germană – cel puţin în Transilvania de Nord – era formată din bătrâni, femei şi copii. Operaţiunea de ghetoizare a decurs fulgerător. Evreii – duşi în eroare de autorităţile naziste şi horthiste că aveau să fie deportaţi la munci agricole – nu s-au răsculat. Nici nu o puteau face. Am mai citit şi auzit această categorisire că s-ar fi comportat ca o turmă, că s-au lăsat duşi la tăiere ca nişte oi. Cred că numai cine nu cunoaşte situaţia concretă poate să-i acuze de aşa ceva. Dar şi aici au existat mai mulţi oameni care şi-au luat viaţa după ororile îndurate în ghetou, dar aceştia erau medici sau farmacişti care au avut acces la mijloacele de sinucidere. Pe de altă parte, au existat şi grupuri care s-au revoltat dar au fost executaţi. Aceste cazuri – foarte rare, dar existente şi în Transilvania de Nord – sunt tratate în Enciclopedia Geografică a Holocaustului din Transilvania de Nord, de Randolph Braham, a cărei versiune română va apărea anul acesta.

    • GBM commented on January 3, 2019 Reply

      Sase milioane?!
      Si doar cateva actiuni de opunere la masina de genocid care a durat ani de zile?
      Oare n-au fost barbati in Transnistria? Si la Auwchwitz?
      Timp de doua mii de ani poporul evreu si-a construit o filozofie care se poate concentra intr-o singura fraza: “se poate si mai rau”!!
      Ei bine, in cazul Holocaustului nu se putea si mai rau!! Bunica mea a fost ucisa pe drumurile Transnistriei, pentru ca nimeni din convoi nu a luat o piiatra in mana si nu a incercat sa ucida pe cei putinii soldati romani care conducea turma (da, turma) spre un alt loc unde se murea.
      Oare un israelian isi poate inchipui in ziua de azi o asemenea atitudine?
      Oare Entebe nu ne spune suficient?
      Iata motivul cel mai important pentru ce era nevoie de Israel, ca cei care ridica mana impotriva unui evreu sa fie pedepsiti.
      GBM

      • Andrea Ghiţă commented on January 3, 2019 Reply

        Stimate domnule Gabriel Ben Meron, permiteţi-mi să vă amintesc că erau femei, bătrâni şi copii duşi la gazare direct de pe rampă şi deţinuţi epuizaţi de efort fizic şi foame, hăituiţi de kapo şi gardieni, de SS şi de câini. Nu ştiu cum s-ar fi revoltat aceştia în interiorul sârmei ghimpate, adică revolta ar fi dus la moarte sigură. Dar au existat revolte până şi acolo. Revolta Sonderkommando de la Auschwitz Iar la Buchenwald a existat o rezistenţă organizată de deţinuţii de stânga, mai ales germani. Şi la Sobibor a fost o încercare reuşită de evadare. Cu această logică şi cei un milion şi jumătate de armeni deportaţi în Anatolia şi masacraţi s-au comp0ortat tot ca o turmă dusă la tăiere. Desigur dacă exista un stat evreu şi dacă exista un stat armean, probabil lucrurile ar fi stat altfel.

        • GBM commented on January 3, 2019 Reply

          Cel putin suntem de acord cu importanta statului evreu pentru securitatea celor ce s-au aflat in pericol de moarte timp de doua mii de ani. Si ca si dvs ati folosit termenul de “turma”!
          GBM

      • Julian Satran commented on January 4, 2019 Reply

        Articolul este miscator. Realitatea holocaustului este insa mai complicata – si a fost un subiect pe care l-am abordat frecvent cu parintii (nu in timpul evenimentelor pentru ca atunci eram prea mic, dar in toti anii dupa). Evreii erau/sunt un popor al legii. Si transporturile spre lagare erau facute de oamenii legii si in mare majoritate suportate de liderii comunitatilor sau cel putin neopuse de ei. Informatia circula greu si in 1941/2 oamenii stiau ca lucrurile stau prost dar nu cat de prost si era greu sa-si imagineze cat de prost. Rezistenta trebuie organizata si asta cere timp (fapt este ca germanii au intimpinat resistenta numai cand a fost organizata dinainte sau dinafara sau cand au ramas relativ liberi multa vreme – ca in ghetoul din Varsovia).
        Si mai mult decat atat, organizarea societatii evreiesti era limitata la comunitatea locala iar tot ce era legat de aparare cerea cooperare intre comunitati. Cat despre rezistenta spontana – au fost fara indoiala multe cazuri – dar in afara de aportul lor la moralul public nu stiu cat de interesante sunt.

        • GBM commented on January 5, 2019 Reply

          Perfect de acord!
          GBM

  • Rose commented on January 3, 2019 Reply

    Foarte interesant

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *