Îmi cer scuze de la bun început dacă aceste rânduri se adresează în mod special doar acelora dintre cititori care sunt interesați să afle mai multe despre evoluția societății israeliene din ultimii ani. Și îmi cer încă o dată scuze pentr faptul că în cele ce urmează nu mă voi ocupa de acele grupuri etnice, locuitori ai Israelului, care nu aparțin majorității ce se intitulează evreiască. Nu minimalizez existența conflictului interetnic de aici, dar nu toate subiectele pot fi tratate în acelaș timp. Subiectul pe care l-am ales poate fi considerat de mulți ca total periferic și neinteresant pentru cei care trăiesc în afara granițelor (încă nestabilite) ale Israelului, iar eu nu găsesc niciun argument pentru a-i contrazice.
Și totuși…
Doresc să amintesc un fapt istoric care poate mă va ajuta să justific alegerea subiectului pe care încerc să-l dezvolt aici. Israelul e nu numai o țară nouă, ci pentru 75% din populație (restul fiind musulmani și creștini) aproape fiecare membru (cu excepția celor născuți aici), pentru a căpăta titlul de ”israelian” a trebuit în primul rând să fie evreu. Legea spune că ai dreptul de te așeza în Israel ca cetățean ”cu acte în ordine” doar dacă poți dovedi că în vinele tale curge (și) sânge evreiesc.
Nimic mai mult dar și nimic mai puțin. Bineînțeles că în această definiție se includ și acei indivizi care din proprie alegere au hotărît să devină evrei și s-au convertit după toate regulile prescrise.
După mine, această situație e unică. O condiție de acest fel nu îi este pusă niciunui locuitor al globului pământesc care dorește să devină cetățean american, sau francez sau marocan. Bineînțeles, fiecare țară își are legile ei în ceea ce priveste acceptarea ca cetățean a unui individ care la naștere nu a aparținut națiunii respective.
Dar aici, în cazul Israelului, situația e complet diferită, pentru că orice individ(ă) care este sau a devenit cetățean(ă) israelian posedă, prin definiție, două titulaturi: cea de evreu și cea de israelian. După umila mea părere acest fapt deosebește (printre multe alte fapte) cetățeanul israelian evreu de toate celelalte cetățenii.
– Ce ești dumneata?
– Francez.
Totul pare clar.
– Ce ești dumneata?
– Israelian.
– Adică evreu…
Iată deosebirea. Așa cum am mai menționat, pentru 75% din cetățenii israelieni adaosul termenului de ”evreu” este de la sine înțeles.
Și iată cum se leagă un element de altul și cum amândouă la un loc generează următoarea întrebare: care e deosebirea dintre un israelian și un evreu (israelian!), sau mai bine zis cum se împacă cele două apartenențe care și-au găsit sălaș în personalitatea aceluiași individ?
Trebuie să recunosc că până acum câteva zile răspunsul meu (personal) la această întrebare era simplu și clar: în primul rând eu sunt evreu și am o țară a mea, unde locuiesc, deci sunt israelian, iar proporția în care aceste două apartenențe se regăsec în propriul meu ”eu” e o chestiune pur personală, adică diferă de la un individ la altul.
Dar în urmă cu câteva zile mi-a căzut în mână un articol de ziar, care prezenta această (s-o numim) dicotomie în culori cu totul speciale.
Articolul menționat oferea cititorului un sit pe internet, aparținând Institutului de cercetare politică a poporului evreu (recunosc problematica traducerii cuvânt cu cuvânt din ebraică al numelui respectivei instituții!). Intrând pe acest sit te afli în fața unui chestionar care cuprinde nu mai puțin de 32 întrebări (în ebraică, dar și în engleză), despre legăturile sentimentale ale respondentului față de apartenența să evreiască/religioasă spre deosebire de ce înțelege respectivul sau respectiva prin calitatea de israelian.
După ce răspunzi la cele 32 întrebări, sistemul te plasează în mod automat ca un punct pe o figură (ca cea de mai jos) și în felul acesta poți vedea cât de mult aparții iudaismului ca religie/tradiție și cât de mult te simți israelian. Cu cât ești plasat mai la dreapta, cu atât ești mai israelian și cât ești mai plasat mai sus, ești mai religios.
Amănuntul cel mai interesant este că prin întrebările pe care le pune, acest chestionar definește o situație care se opune în mod clar poziției autorităților religioase evreiești. Conform chestionarului, apartenența la iudaism nu pretinde credința în Dumnezeu și nici respectarea celor mai multe din cele 613 precepte ale religiei mozaice. Pentru a te considera aparținând iudaismului, precizează chestionarul, e deajuns să respecți postul de Yom Kippur, să mănânci numai azimă de Paște, să-ți fie important ca odraslele tale să rămână evrei, să respecți memoria Holocaustului, să-ți pese de soarta altor evrei și încă câteva amănunte prea puțin legate de religie.
Calitatea de israelian e la fel de simplu de definit, iată câteva exemple: respectarea drapelului și imnului israelian, respectarea zilei memoriale pentru cei căzuți în luptă, recunoașterea Noului An evreiesc, etc. Sunt convins că așa cum e construit, acest chestionar reprezintă un eveniment în viața israelianului de rând.
După umila mea părere pentru prima oară se încearcă a se cuantifica apartenența israelianului la iudaism, anulând complet încercările autorităților religioase de a ignora orice individ care se consideră evreu, dar care nu respectă toate obligațiile și preceptele impuse de conducerea religioasă.
Inutil a menționa că această atitudine nu are nicio șansă de a fi acceptată de rabinatul israelian, dar faptul acesta nu are importanță. Importantă e încercarea de a prezenta iudaismul nu numai din punct de vedere religios ci (sau mai ales!) din punct de vedere tradițional. Ceea ce se ascunde în spatele acestei viziuni devine foarte clar: un cuplu de evrei care hotărăște să se căsătorească sub baldachin și să circumcidă copiii de sex masculin rămâne încadrat în iudaism, fără să fie nevoit să creadă în existența unei puteri cerești.
Dar inițiativa institutului menționat posedă și un alt aspect pozitiv, demn de a fi luat în considerare. În Israelul de azi există un procent semnificativ de evrei care se consideră atei, dar tradiționaliști, adică respectă cele câteva semne primordiale care îl fac pe evreu să se deosebească de toți ceilalți, unele amintite mai sus. Dealungul scurtei istorii a statului Israel, dat fiind că acest mare grup de evrei e practic ignorat de autoritățile religioase, membrii săi tind instinctiv să se definească tot mai puțin ca evrei și tot mai mult ca israelieni. Astfel israelianul se poate considera ca făcând parte din imensul club al popoarelor cu o singură identitate. Francezul e francez fără să fie catolic, rusul e rus fără să fie ortodox. Dacă întrebi un polonez ce identitate are, el îți va răspunde că e polonez, nicidecum polonez catolic.
Realitatea, așa cum e prezentată de chestionarul menționat, oferă posibilitatea cetățeanului de a se considera în acelaș timp și israelian și evreu, niciuna din aceste două apartenențe neafectând-o cu nimic pe cealaltă. Această nouă față a cetățeniei israeliene reprezintă pentru 75% din populația Israelului validarea unui fapt existent, cea a cetățeanului care își poate defini dubla identitate fără a fi nevoit să o explice.
Dar în același timp nu poate fi ignorat un fenomen social care are loc în Israel, și care cu timpul devine tot mai pregnant. E vorba de formarea unui nou popor, inexistent timp de aproape două mii de ani, poporul israelian. El include indivizi și minorități naționale și religioase, dar existența sa se bazează pe traiul în comun, în aceeași țară, având o limbă comună, o monedă comună, un parlament comun, un consiliu de miniștri comun, interese comune și (aceasta nu e o exagerare!) pericole comune.
Oare această situație se poate compara cu cea a unor țări africane, apărute pe hartă cam în același timp cu Israelul? Nu cred. Reapariția Israelului și dezvoltarea sa în acești 70 ani reprezintă un fenomen social, etnic și politic unic.
Personal aș dori ca această relativ nouă prezentare a relației dintre iudasim și israelianism să se bucure de recunoaștere din partea tuturor instituțiilor israeliene, religioase și nereligioase, și în felul acesta să se restrângă la minimum divergențele dintre diversele grupuri care încearcă să-și impună prioritatea.
Wishful thinking? Iată o întrebare pentru viitor. Din păcate, parafrazând poanta unei foarte vechi anecdote, răspunsul nu mă va găsi prezent pentru a-l comenta.
PS.Pentru vorbitorii de limba ebraică sau engleză, interesați să completeze chestionarul în cauză și să descopere punctul în care fiecare se află pe figura geometrică alăturată, iată adresa sitului: www.ij.jppi.org.il
15 Comments
Într-un interogatoriu cu Prof Yieshaiahu Leibovitsh el a fost întrebat ce înseamnă să fi sionist .La care el a scos din buzunar buletinul de identitate și a spus arătând spre buletin : Asta ! Dacă ai buletin de identitate și trăiești în Sion -Israel. Doar pentrucă mi-am adus aminte de scena asta tipică Profesorului Leibovits.
Răsfoind prin paginile Revistei Baabel am dat de acest articol foarte interesant dar și hazliu prin felul în care e pusă problema identității evreu versus israelian . Am făcut asociație cu comentariile de la articolul despre Ezra Fleischer a D-lui Shafrir ,privind originea lui maghiaro-româno-iudeo-israeliană .Am ajuns și eu la aceiași concluzie cu D-ul Gabriel Ben Meron : “Personal aș dori ca această relativ nouă prezentare a relației dintre iudasim și israelianism să se bucure de recunoaștere din partea tuturor instituțiilor israeliene, religioase și nereligioase, și în felul acesta să se restrângă la minimum divergențele dintre diversele grupuri care încearcă să-și impună prioritatea.” Amen …
Continuare
=========
Să începem atunci, cu definiţia obişnuită, cea pe care o dă legea iudaică (Halaha), care ar trebui să fie satisfăcătoare în a pune la dispoziţie datele care să sigure continuarea discuţiei. Deci, coform acestei definiţii, un evreu este cel care se naşte dintr-o mamă evreică, şi acest concept s-a finalizat către sfârşitul perioadei celui de-al Doilea Templu, după care a fost formulate definitic de către HAZA” L (în ebraică este un acronim folosit pentru Înţelepţii noştri, fie –le memoria binecuvântată – Hachameinu, Zichronam Lebracha, consideraţi că ar fi trăit în perioada dintre 250 BCE – 625 CE. Apropos, în multe dintre perioadele istorice, expresia “israelian” a fost folosită mai frecvent decât cea de “Evreu”). Vom analiza şi această definiţie, în privinţa a ceea ce cuprinde şi a ceea ce nu cuprinde.
Dacă luăm în consideraţie definiţia de mai sus, se pune întrebarea, cum a fost mama însăşi, “evreică”. Mama mamei a fost evreică, dar ce a făcut bunica pentru a fi şi ea evreică? Nu a făcut nimic, ci pur şi simplu străbunica era tot evreică doar prin aceea că şi ea fusese născută de o mamă evreică. Dar oare, identitatea evreiască, valorile şi esenţa ei deosebite au fost ele la originea unei străbunici ancestrale din vremurile de demult?
Nu, nu este aşa. În fond este vorba de un lanţ de bunici, care fiecare dintre ele s-a născut dintr-o mamă evreică. Şi tot aşa se continuă firul, privind în trecut.
Ce nu a fost însă spus în cadru lacestei definiţii? Nu s-a spus că un evreu trebuie să trăiască în Eretz Israel pentru a fi (V.R. poate, considerat) evreu. Nu s-a spus că un evreu trebuie să vorbească limba ebraică pentru a fi evreu, nu s-a spus că un evreu trebuie să trăiască într-o comunitate de evrei, sau să fie obligat la o relaţionare specială faţă de alţi evrei, pentru a fi evreu.
Dar, ceea ce este cel mai uimitor, este faptul că deşi aceasta este o definiţie dată de Halaha, nu se menţionează în cadrul său, că un evreu trebuie să creadă în Legea lui Moise au în Dumnezeu, pentru a fi evreu.
Definiţia aceasta este legată de noţiunea de “popor” sau de “trib”, sau în minimalizarea ei, de existenţa mamei evreice.
În urma acestei situaţii ar fi o greşeală logică de a pune la un loc, în aceeaşi categorie, un musulman, un budist, un creştin şi un evreu ca şi de a pune în aceeaşi categorie un musulman, un evreu, un budist, un creştin şi un norvegian. Categorizarea corectă ar fi, musulman, budist, creştin şi evreu religios sau, într-o altă categorie, ar fi logic de a include pe aceeaşi listă, un englez, un argentinian, un evreu şi un norvegian. În concluzie, după legea iudaică, Ha-Halacha, a fi evreu semnifică apartenenţa la un popor şi nu la o religie.
Până acum 200 de ani înţelepţii Legii iudaice ar fi putut, dacă ar fi urmărit acest scop, să definească “evreul” ca fiind omul care crede în Legea lui Moise, sau respectă legile iudaice. Această definiţie era potrivită, în vremea aceea, pentru mai mult de 99% din evreii care trăiau atunci în întreaga lume. Şi totuşi, ei au ales să nu procedeze astfel. Halaha-ua însăşi defineşte a fi evreu, prin apartenenţa la o naţie, şi nu prin apartenta la o religie. Este adevărat că această apartenenţă nu are elemente naţionale evidente şi obligatorii (poate tocmai pentru a lăsa loc celor 613 mitzvot -obligaţii), dar este, cu toate acestea, o apartenenţă naţională.
Eu susţin, că în definiţia religioasă se ascunde în mod imanent, elementul secularului.
O persoană care s-a născut unei mame evreice, dar nu crede în Dumnezeu, sau în Legea lui Moise, sau neagă orice afiliere la tradiția religioasă evreiască, va fi totusi considerat de Halaha-chiar de cea mai stricta, ca fiind evreu din toate punctele de vedere.
Articolul meu nu discuta in niciun chip definitia evreului. El se ocupa de proportia in care un evreu care traieste in Israel se simte evreu si israelian. Articolul mai sustine ca pentru acei evrei care nu sunt religiosi si care traiesc in Israel, apartenenta la israelism e ce in ce mai puternica, ceea ce ne face pe noi evreii care am ales sa traim in Israel sa fim din ce in ce mai mult israelieni si din ce in ce mai putini evrei, si asta are drept consecintza aparitia treptata a unui nou popor, cel israelian.
Finalul articolul lui A.B.Yehoshua
=========================
(ultima parte)
De aici rezultă primul element care derivă din definiția halahică, şi anume:
Definiția, conform căreia, evreu este fiul unei mame evreice – este goală de conţinut. Nu există nici un conţinut real, inclus în această definiție.
Întrebarea este, așadar, dacă apartenența evreiască este numai legată de elemente biologice. Este vorba aici doar de un grup etnic, sau poate unul rasial, a cărui identitate se distinge prin intermediul genelor, aşa cum ar fi rasă neagră, sau cea galbenă?
Cu siguranță că răspunsul este negativ. În timp ce un membru al rasei negre nu poate deveni alb, un alb nu poate deveni negru, totuşi o persoană născută de o mamă evreică poate să se convertească la islam, sau la creştinism..
De exemplu, Fratele Daniel, supraviețuitor al Holocaustului, care să convertit la creștinism și a trăit într-o mănăstire, mănăstirea Carmeliţilor, numită Stella Maris, din Haifa, când a solicitat Curţii Supreme a Israelului să-l înregistreze ca evreu, a fost respins. Fostul cardinal al Franței, Jean-Marie
Lustiger, un evreu convertit din părinți evrei care au pierit în Holocaust, a susţinut că nu era
Doar creștin, ci și evreu. Cu toate acestea, rabinii din Franța nu i-au luat în consideraţie această susţinere, pe care i-au şi respins-o.
A fi evreu nu reprezintă apartenenţa la o rasă și, prin urmare, o tranziție la o altă religie anulează apartenenţa persoanei la iudaism, chiar dacă persoana a fost născută evreu. Spre deosebire de acest fapt, un om care nu a fost născut de către o mamă evreică, se poate converti la iudaism şi astfel poate deveni evreu.
În istoria ultimelor două mii de ani, nenumărați evrei au părăsit poporul evreu prin trecerea lor la creştinism sau la islam, astfel s-au integraţi în alte popoare.
La sfârșitul perioadei celui de-al Doilea Temple, evreii au fost estimaţi la patru milioane, în timp ce la începutul secolului al XVIII-lea erau doar un singur milion. Au fost oameni care, deşi nu s-au născut ca evrei, au trecut la iudaism prin convertire. Astfel încât istoricii au socotit că numărul acestora este de multe zeci de mii, ceea ce înseamnă că evreul, în decursul istoriei, nu a fost doar cel născut de o mamă evreică. Cu alte cuvinte, (V.R. din punct de vedere practic) existența sau inexistența mamei evreice nu este o parte obligatorie în a definI pe cineva ca fiind evreu. Coridoarele religiei, prin care cineva intră sau iese din cadrul poporului evreu, rămân dependente de voinţa persoanei, şi nu de o trăsătura genetică biologică a acesteia.
După un actul de convertire la creştinism, act prin care un om îşi părăseşte apartenenţa la poporul evreu, nu mai are sens dacă persoana este sau nu credincioasă creştinismului.
Convertirea persoanei la creștinism sau la islam au fost modul prin care iudaismul său a fost desfiinţat.
Același lucru este valabil și pentru o persoană care s-a convertit la iudaism și a intrat în cadrul poporului evreu prin intermediul convertirii.
Nu contează dacă este încă loial față de religia la care s-a convertit, trecerea prin coridor este aceea care l-a asociat poporului evreu.
După ce persoană a fost recunoscută ca fiind evreu, poate să hotărască care-i sunt valorile și credința, (poate fi chiar laică), ca şi orice alt evreu. Aceste coridoare, drumuri religioase sunt variate. Pentru convertire, exista variante felurite, cele ortodoxe, cele reformate, şi mai recent cele national-seculare.
Pentru a rezuma acest capitol, ne confruntăm cu o altă componentă în definirea evreului, alături de lipsa de sens, a definiţie halahice. (V.R. Trebuie să precizez că expresia folosită în articol, este cuvântul ebraic REIKUT, de la REIK, gol. Am tradus această expresie prin “lipsă de sens” sau “lipsă de conţinut”), şi anume componentă alegerii și cea libertății. Un evreu este evreu pentru că a ales să fie evreu și nu pentru că a fost obligat biologic, sau din cauza unor influenţe sociale externe, de a se defini pe sine ca evreu. În multe sensuri este mai ușor să încetezi de a mai fii evreu decât să încetezi de a fii israelian, sau englez.
Revin asupra acest punct, pentru că este cea, care dă valoare alegerii identității evreiești. Nu
Antisemitul va determina dacă o persoană este evreică sau nu, și cu siguranță nu naziștii au fost în măsură să hotărască cine era evreu și cine nu era, chiar dacă mulți ani, au deţinut puterea de a ucide evrei și ne-evrei, folosind o definiție demenţială. Dacă o persoană care nu s-a considerat însuși, ca fiind evreu a pierit la Auschwitz, identitatea acestuia trebuie respectată, şi nu cea pe care i-au conferit-o criminalii care l-au ucis, definindu-i în mod distorsionat identitatea.
De aici apare întrebarea: Dacă un evreu nu trebuie să trăiască în Israel, nu trebuie să vorbească
Limba ebraică, nu trebuie să menţină relaţii comunitare cu alți evrei, nu este obligat
Să crezi în Dumnezeul poporului Israel și în Cartea sa, Tora, și nici măcar să fie fiul unei mame evreice, atunci Cine este evreu?
La întrebarea aceasta urmează răspunsul problematic, dar corect, şi anume: Un evreu este cel care se identifică ca fiind evreu. Aceasta este rădăcina, aceasta este esenţa. Dacă cititorul consideră că această definiție anarhică este fructul unei imagini literare, atunci e bine să ştie, că aceasta era tocmai definiția, care a stat la baza registrului rezidenților din Israel, în primii săi ani de existenţă, atunci când mai mult de un milion de imigranți au sosit în țară:
Aceasta era definiția evreului din Registrul populației israeliene: o persoană este evreu atunci când se declară a fi evreu (cu condiția să nu fie de altă religie). Potrivit declaraţiei sale, aceasta înseamnă potrivit identificării sale ca evreu, și nu e de mirare că o astfel de definiție este o sursă inepuizabilă de neclaritate. În Diaspora, o astfel de definiție ar fi putut exista fără a crea probleme, deoarece relaţiile dintre evrei sunt libere. Niciun evreu nu are stăpânire pe. Felul în care un alt evreu se defineşte ca atare, şi nici nu are vreo obligaţie juridică asupra acelui fapt.
În schimb, în Israel, unde evreii sunt supuși evreilor aflaţi în toate sferele vieţii, această definiție este problematică și va rămâne așa până la sfârșitul timpului.
Ceea ce ne-ar putea scoate din această problemă imanentă, ar fi definiţia de “israelian”.
În enciclopedia ebraică, dacă se a căuta expresia “evreu” nu se va găsi, poate spre uimirea noastră în enciclopedie, cre a fost condusă de un mare învățat religios, prof. Yeshayahu Leibowitz.
În volumul 19, la pagina 222, este scris: evrei, a se vedea expresia poporul lui Israel.
Ei bine, această definiţie, condiţia de a fi israelian, va fi următoarea stație în atenția noastră, al cărei scop este să se poată identifica mai corect, permiţându-ne astfel, pe cât posibil, ordine și claritate.
Deși am citit articolul de doua ori încă nu am înțeles importantă site-ului. Mama mi-a spus noi suntem evrei si așa m-am considerat toată viața. Trăind in trei tari m-am legat de ele in mod diferit. M-am considerat israelian cit timp am locuit acolo, iar de aici din America urmăresc mai sentimental situația din Israel. Eu nu am nevoie de un site sau de părerea altora ca sa m-a definesc. Eu ii definesc pe alții ca evrei dacă au același răspuns ca mine relativ la ce e bine pentru evrei. Mi-ar pare bine ca site-ul sa ajute la reducerea influentei religiosilor in Viața evreilor .
Site-ul e de fapt reflectarea situatiei actuale in Israel si de aceea se refera numai la acei evrei care au decis sa traiasca in Israel, si in aceasta postura sunt martorii unor transformari in ceea ce priveste identiatea evreului care traieste in noua/vechea lui tzara.
GBM
Veșnica dilema : ce sunt întâi, israelian sau evreu
Cronologic eu personal am fost evreu.
Acum sunt din ce in ce mai mult israelian, si asta fara sa stirbesc ceva din entitatea mea de evreu.
GBM
Oh, situaţia Dvs. pare mai simplă decât a mea care sunt simultan evreică-maghiară şi… româncă:))
Întrebarea asta este cu mult mai complexă decât a descris-o GBM. Deja în 1932 a vorbit poetul național H.N.Bialik într-o prelegere clasică la Nahalal despre problema asta. În luna Septembrie 2013 marele scriitor A.B. Yehoșua a publicat două articole: Cine este evreu? și Cine este Israelian? Cu toate că eu nu sunt de acord cu toate ideile lui Yehoșua, ar merita ca cineva care cunoaște limba română mai bine decât mine, să traducă esența lor. Sunt un punct de gândire.
N-am avut niciodata pretentia ca sunt original, iar subiectul eseului meu e mult mai important decat modul in care l-am tratat eu.
GBM
Încerc să ridic mănuşa aruncată de dvs, dle Shafrir, deşi sunt şi eu departe de a fi perfectă în exprimarea în limba română.
Voi prezenta mai jos, prima parte a traducerii articolului scris de A.B.Yehoshua, cu titlul “Cine este evreu”?,despre care aminteaţi mai sus.
Voi avea nevoie de ceva mai mult timp pentru a continua traducerea, sper s-o finalizez în următoarele câteva zile. Deci acesta este începutul :
Cine este evreu ?
———————-
A.B. Iehoshua, 05/09/2013
Spre deosebire de a defini “cine este sionist”, o definiție pentru “cine este evreu” reprezintă o problemă complicată și dificilă cu care s-au confruntat nu numai evrei, ci și ne-evrei feluriţi, de la suporteri ai poporului evreu şi până la cei mai mari dușmani ai săi.
Este uimitor faptul, că deşi poporul evreu a ajuns la onorabila vârsta de 3.200 de ani, se menţine încă dezbaterea privind autodefinirea sa, ca și când mii de ani de istorie, nu ar fi fost de ajuns pentru o definiție convenită şi acceptată. Dar dacă argumentele cu privire la definiția de a fi evreu, până şi în contextul “Legii întoarcerii”, continuă şi în cadrul generațiilor recente, ba se şi intensifică, aceasta înseamnă că există în cerința definirii o adevărată nevoie existențială, politică și culturală.
Aparent, de ce avem nevoie de definiție? Înainte de înființarea statului Israel, dacă ne-am fi aflat în cursul unei călătorii, la un restaurant din Statele Unite, sau din Argentina, sau din Tașkent, iar proprietarul restaurantului ne-ar fi recunoscut că suntem evrei, ar fi venit la masa noastră și ar fi spus: “Ascultaţi, dragi oaspeți, și eu sunt evreu “, nimeni nu ar fi încercat să examineze ce semnifică pentru acest om, faptul că este evreu. NImeni nu s-ar fi întrebat, după ce criteriu se socoteşte dânsul evreu. Nimeni nu s-ar fi întrebat dacă mama lui era evreică, sau doar tatăl său era evreu, sau poate faptul că ar fi avut bunic evreu, i s-a revelat într-un vis şi că de aceea a hotărât să se identifice ca evreu. Toate acestea nu aveau importanță și identitatea lui ca evreu era acceptată și firească, dar nu ne obliga să facem nimic.
Sau, ca o alternativă, dacă am lua spre exemplu, un caz aflat la extrema opusă: în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, au existat evrei – nu puţini la număr – care au fost închişi în lagăre, identificaţi ca evrei şi deportaţi, deşi din punct de vedere al legii iudaice (Halacha), nu erau cu adevărat evrei (de exemplu nu erau copii născuţi de o mamă evreică). Oare ne-am gândi să-i excludem pe aceşti oameni dintre victimele căzute în timpul acestui război crunt, ca victime ale Holocaustului?
Sau să ne gândim, dacă cele şase milioane de victime, ar reapărea pe faţa Pământului, şi şi-ar fi exprima dorinţa de a emigra în Israel, ca evrei, căci evrei au fost consideraţi când au fost trimişi la moarte, cel puțin o jumătate de milion dintre ei ar fi fost blocați de către autoritățile israeliene de imigrare, susținând că nu au dreptul în temeiul Legii întoarceri să emigreze în Israel.
Cu alte cuvinte, înainte de înființarea statului, definiția în sine nu era importantă pentru mulți, cu excepția acelora care erau deosebit de meticuloşi în chestiuni de căsătorie, naşterea unor copii de către mame ne evreice după regulile iudaice, sau chiar în chestiuni legate de înmormântare. La urma urmei, în ciuda antichității poporului evreu, numărul acestora a rămas foarte mic, astfel încât, existența unui nou evreu a fost salutată, fără a face prea multe analize.
Dar, după înființarea statului, și mai ales odată cu aprobarea Legii întoarcerii, nevoia de definire a definit absolut esențială, deoarece evreul dobândește dreptul de a-și defini identitatea ca evreu şi de a deveni cetățean ca toți cetățenii, cu tot ce implică acest lucru. Așa a început să apară în ultima generație problema identificării evreului, ca o PROBLEMĂ.
După înființarea Statului Israel, David Ben-Gurion a apelat la aproximativ 60 de înțelepți din Israel – religioși și seculari, rabini, filozofi, profesori, personalităţi din Israel, sau din diaspora – și i-a solicitat să dea un răspuns la întrebarea “ce înseamnă să fii evreu”. Răspunsurile au fost multe și variate, dar pe unul dintre ele mi-l amintesc foarte bine -, este răspunsul dat de scriitorul S.Y Agnon, (V.R. – scriitor israelian, premiat cu premiul Nobel în 1966, împreună cu poeta suedeză Nelly Sachs). Astfel a grăit Agnon:
“Domnule prim-ministru, renunţaţi de a pune această întrebare, pentru că ea va crea numai probleme”.
Agnon a avut dreptate, avertizarea lui Agnon este valabilă până în ziua de astăzi.
Dar ce putea face un prim ministru, în ţara în care Ministerul de Interne trebuia să acorde, sau să refuze de a acorda un Carnet de Identitate, folosindu-se de acea lege amintită mai sus? În consecinţă definirea evreului trebuia considerată, şi societatea urma să se confrunte cu această chestiune atât de complexă, deoarece există un beneficiu în sufletul nostru, in cadrul etapei care ne așteaptă, si anume definirea a “cine este israelian și care ar fi esenţa semnificaţiei de a fi israelian”.
Imi pare bine ca textul v-a folosit sa intelegeti mai bine came pe unde se afla granitza dintre iudaism si israelinism.
GBM
Expuneti o tema extrem de interesanta si importanta. Definiti acele lucruri care fac evreul sa “APARTINA” natiei si as indrazni sa spun destinului sau in perfecta libertate a constiintei sale . Neaparat, pentru mine este de recitit si de inteles cat mai exact continutul si importanta celor discutate mai sus. Am rugamintea sa primiti multumirile mele.
Cu stima, V. Plugaru.