Nu am scris acest articol pentru a îndreptăți minciuna, nici pentru a ne denigra pe noi înșine, medicii. Primele zece capitole sunt dedicate fenomenului minciunii în general, în speranța că vor crea un fundament cognitiv prin care vom înțelege mai bine motivul pentru care medicii mint și mai ales cum se confruntă și cum rezolvă această problemă sistemul administrativ medical și cel juridic.

Capitolul 1 – Definiția și terminologia minciunii și a adevărului

“I think that not telling the truth is much more complex than just lying, because is there an absolute truth?” (Cred că a nu spune adevărul este ceva mult mai complex decât a minți. Există oare un adevăr absolut?) Dr Yvonne Skinner, Președintele Associației de psihiatrie din Australia și Noua Zeelandă

Minciuna este greu de definit, deși ea este omniprezentă în viața noastră de zi cu zi. Definiția minciunii poate varia de la un filozof la altul, sau de la un psiholog la altul.

O definiție simplă caracterizează minciuna ca pe o afirmație (declarație, relatare, expunere) falsă, facută cu intenția deliberată de a înșela pe cineva.

Cuvântul are mai multe sinonime, printre care se pot enumera: neadevăr, falsificare, impostură, amăgire, ceva falacios (înşelător), șarlatanie, prefăcătorie, tragere pe sfoară, ipocrizie sau fraudă.

Ca urmare a minți înseamnă a spune minciuni, declarații false sau neadevăruri, a crea o impresie falsă, a înșela, a deruta, a nu fi onest. A ascunde, a omite sau a nu spune întregul adevar se consideră de obicei acte similare cu a minți.

Un mincinos este un om lipsit de onestitate, nesincer, amăgitor, fals sau impostor. (După cum vom vedea în continuare, în anumite circumstanțe minciuna este acceptată de societate, este chiar necesară, fapt care poate schimba caracterizarea de mai sus a unei persoane care minte.)

Deși greu de separat de minciună, derutarea, înșelăciunea sau inducerea în eroare sunt, în general, definite ca un act de apariție falsă sau afirmații false. Derutarea poate fi voită și atunci se consideră minciună sau poate fi neintenționată. Un exemplu de este publicarea în presa a unor știri neverificate.

Minciuna se manifestă prin vorbe, prin gesturi sau prin amândouă. De obicei ea este un act verbal, pe când derutarea reprezintă un complex comportamental: un om poate deruta pe un altul fără a scoate o vorbă, de exemplu indicând printr-un gest o directie greșită. Poți să dai crezare unei minciuni sau nu, dar poți fi derutat de cineva chiar dacă acela nu intenționa să te mintă.

De mii de ani adevărul este un subiect incomplet elucidat, intens disputat între filozofi și psihologi și chiar intre oamenii de rând. La fel ca în cazul evaluarii cunoștințelor și a culturii generale, adevărul este greu de definit. Exprimat în mod simplist, adevărul este o descriere a lumii așa cum ea ne pare în realitate.

In concluziespectrele minciunii și adevărului sunt complexe și greu de definit.

Referințe

http://www.abc.net.au/science/articles/2003/07/31/2857387.htm?site=science_dev&
Dictionary.com. https://www.dictionary.com/

Prof. Dr. Leon Levițchi, redactor responsabil. Dicționar englez-român. Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1971.

Philosophy News https://www.philosophynews.com/post/2015/01/29/What-is-Truth.aspx

Lynch, MP. True to Life. Why Truth Matters: MIT Press, 2004.

Williams B. – Truth and Truthfulness. Princeton University Press, 2002.

Capitolul 2 – Care sunt motivele pentru care oamenii mint?

Într-un articol publicat în 2015, Loren Rosson citează doi psihologi, David Livingstone Smith și Robert Feldman, care consideră minciuna ca pe o componentă esențială naturii umane. Ei susțin că societatea umană este compusă dintr-o rețea de minciuni și înșelăciuni; onestia exagerată ar duce la dezmembrarea ei. Robert Feldman a constatat că 60% dintre americani spun în medie 2-3 minciuni la fiecare 10 minute de conversație.

Smith susține că actul de a minți nu poate fi simplificat ca fiind o boală mentală sau un eșec moral, ci este mult mai complex și este înrădăcinat în caracterul uman. De-asemenea, Smith crede că oamenii sunt mincinoși din naștere.

În urma unui vast experiment făcut pe studenți americani și publicat între 1996-1998 s-a constatat că studenții mințeau în medie de două ori pe zi, sau cam în 25% din cele spuse de ei în dicuţiile cu alți oameni, erau minciuni.  Studenții mințeau mai puţin oamenilor de care se simțeau mai apropiați sufletește. Soțiilor/soților le-au mințit în 10% din coversații. În general nu le păsa că mint, dar se simțeau mai putin confortabil dacă mințeau celor dragi. În relațiile cu persoane dragi, minciunile mai frecvente erau față de amante/amanți. De asemenea studenții iși mințeau mamele cu scopul de a obține bani sau pentru a le ascunde consumul de băuturi alcoholice sau/și de droguri.

Există multiple motive pentru care oamenii mint, spre exemplu:

• Ca să impresioneze pe alții.
• Ca să obțină anumite avantaje.
• Ca să se protejeze de o posibilă rușine. Așa a explicat fostul președinte american Bill Clinton motivul pentru care a dezinformat publicul despre relațiile sale cu Monica Lewinsky.
• Ca să evite o mustrare sau o pedeapsă. Iată un exemplu din copilăria mea la Marghita, judetul Bihor. Tatăl meu mi-a interzis să mă scald în lacul unde s-au înecat pe-atunci mai mulți copii. Totuși, într-o zi după școală m-am dus la lac și am întârziat acasă. Părinților le-am spus că ne-au luat la muncă voluntară, minciună pe care am recunoscut-o mai târziu.

Categorii de minciuni

Toate minciunile amintite mai sus suntfăcute în interes personal, dar unii oameni mint ca să ajute pe alte persoane. În exemplul personal de mai sus, un prieten al meu ar fi putut să spună și el părinților mei că m-a văzut la muncă voluntară.

Minciunile sociale sau pro-sociale (amintite și într-un alt capitol) sunt menite să mențină relatii pozitive, care altfel ar putea degenera. Complimente reciproce și continue, chiar dacă uneori sunt false, mențin relații pozitive și sunt în folosul ambelor persoane implicate. Din păcate aceste minciuni (cum ar fi simularea orgasmului) pot dăuna cu timpul, oprind eforturile de corectare a nepotrivirilor.

50-60% din totalul minciunilor sunt spuse în interesul mincinosului.

Dar există și minciuni altruiste. Un exemplu a fost derutarea autorităților naziste și ascunderea unor evrei de către unii creștini, care prin acest gest generos și-au periclitat viața.

Alte categorii sunt minciunile crase, total opuse realității, cum ar fi depoziția la poliție a unor criminali, sau exagerările, de exemplu cineva care spune că regretă enorm că a întârziat la o intâlnire, când de fapt el întârzie de fiecare dată.

O minciună subtilă este una apropiată de adevar, spusă cu intenția de a deruta. Clinton a declarat poporului american că nu a avut relații sexuale cu Monica, dar de fapt se referea la faptul că nu au avut o relație sexuala completă (în engleză – intercourse). În realitate definiția juridică a unui act sexualeste nu numai un act sexual complet ci și penetrarea cu un obiect a organelor genitale sau a anusului. Așadar Clinton și Monica au avut relatii sexuale, iar declarația publică a lui Clinton a fost o minciună.

Omiterea de informație este tot un fel de minciună subtilă.

O altă formă de minciună este auto-derutarea sau auto-mințirea. Un exemplu ar fi o femeie (sau un bărbat) care se autoconvinge că amantul (amanta) o (îl) iubește, deși el (ea) i-a declarat de nenumărate ori că nu este așa.

În concluzie nu toate minciunile sunt condamnabile și nu toate au un impact negativ. Auto-derutarea este una dintre categoriile de minciuni grave, reflectând o lipsă de auto-control, care poate de-asemenea să dea o legitimație înșelării altor persoane sau chiar a întregii societăți.

Referinţe

Loren Rosson. Are we natural-born liars? http://www.nashualibrary.org/nextgreatread/2014/05/are-we-natural-born-liars/

Aldert Vrij – Detecting lies & deceit – John Wiley & Sons, Chichester 2001

DePaulo BM & Bell KL. Truth and investment. Lies are told to those who care. Journal of Personality & Social Psychology 1996;70:703-16.

DePaulo BM & Cashy DA. Everyday lies în close and casual relationships. Journal of Personality & Social Psychology 1998;74:63-79.

https://definitions.uslegal.com/s/sexual-act/

(Va urma)

Tiberiu Ezri