Holocaustul are multe aspecte. Unul dintre ele este atitudinea unor oameni adevăraţi, din păcate nu prea mulţi, care au fost alături de evrei în vremuri de restriște.

Un astfel de Om a fost Baronul János Kemény (1903-1971). Deși era transilvănean get-beget, originar dintr-o veche familie de nobili, s-a născut la Pittsburg, în America. Tatăl său, István, plecase acolo ca să-și încerce norocul, din păcate fără prea mult succes. Pe deasupra a murit foarte tânăr, iar soţia lui, o actriţă americană, a venit în Transilvania cu János și fraţii lui.

La începutul anilor 20 ai secolului trecut, soarta a făcut ca baronul János Kemény să moștenească o mare avere, precum și castelul Kemény din Brâncovenești (Marosvécs), județul Mureș. Așa se face că baronul s-a îmbogățit peste noapte, dar el nu a uitat niciodată de unde a plecat.

Sătenii din imprejurimi povestesc că întotdeauna când veneau oaspeţi la castel, baronul îi invita și pe ei să bea un păhărel sau să ia o gustare. Așa a fost și la întâlnirile societăţii Helikon, o asociaţie a scriitorilor maghiari din România interbelică.

Ȋn perioada de după al Doilea Arbitraj de la Viena baronul a fost directorul teatrului Thália din Cluj. El s-a împotrivit legilor rasiale impuse de autorităţile hortyiste și a încercat prin marea lui autoritate să îmblânzească aceste legi. Ȋn momentul în care actorii evrei nu au mai avut voie să joace pe scenele clujene, baronul i-a ajutat să înfiinţeze un teatru evreiesc la Clubul CFR, teatrul Concordia, pe care l-a dotat din recuzitele Teatrului din Cluj, iar salariul actorilor l-a plătit din propriul buzunar.

Unchiul meu, actorul Gyӧrgy Kovács , a fost unul dintre întemeietorii acestui teatru, alături de Mihály Fekete și Sándor Forgács . Când unchiul meu a fost chemat, la fel ca alţi tineri evrei, la muncă forţată, obligatorie, la Baia Mare, Baronul János Kemény a intervenit pe lângă căpitanul maghiar care conducea detașamentul și astfel Kovács a fost eliberat.

Legătura dintre baronul Kemény şi György Kovács a continuat și după încheierea războiului. Ȋntr-o telegramă trimisă după război și considerată actul de naștere al Teatrului Secuiesc din Târgul Mureș, baronul l-a chemat pe Gyӧrgy Kovács să se întoarcă din Occident spre a pune umărul la înfiinţarea noului așezământ cultural.

La începutul anilor 50, în perioada stalinistă de tristă amintire, autorităţile comuniste l-au umilit pe Baronul János Kemény . L-au dat afară de la teatrul pe care el însuși îl înfiinţase, iar vestitul om de cultură a trebuit să se întreţină ani de zile ca muncitor necalificat într-o vărărie. A trebuit să se mute împreună cu soţia sa, de origine greacă, și cu cei șase copii într-o baracă. Spre sfârșitul anilor 50 a început un lent proces de reabilitare. Baronul János Kemény a fost numit bibliotecar în teatrul pe care-l înfiinţase, i-au apărut unele căţi și apoi a devenit redactor la revista Új Élet.

Ȋn încheierea acestor rânduri despre un mare om, o notă personală. În mai 1944 pe străzile Clujului mărșăluiau trupele germane și în rândul evreilor se vorbea de posibilitatea deportării. Evreii clujeni credeau că vor fi deportaţi pentru munci agricole la Kenyérmezӧ, localitate care nu există și nu a existat vreodată.

Tatăl meu, Dr. Zoltán Vass, era medicul stomatolog al baronului János Kemény . Ȋn mai 1944 îl trata pe acesta în cabinetul de pe str. Universității nr. 3 (Palatul Sebestyén), deși atunci apăruseră deja legi care interziceau medicilor evrei să trateze pacienți creștini. Ȋnainte de a se despărţi, tatăl meu l-a rugat pe baron să-i păstreze un mic geamantan. Ȋnăuntru erau fotografii de familie, documente importante legate de Societatea Medicilor Evrei “Paul Ehrlich” și o carte de stomatologie din sec. XVIII.

Ȋn 1945 tatăl meu s-a întors de la Auschwitz, la Cluj. Ȋși pierduse soţia, doi copii, mama și socrii. Printre primii care l-au ajutat a fost Baronul János Kemény, care i-a restituit geamantanul. Ȋn felul acesta eu, născut după Holocaust, am avut posibilitatea să-i văd în poze pe fraţii mei Peter și Ştefan și pe bunica mea, Hermina, mistuiţi cu toţii în crematoriile naziste la 27 iunie 1944. Altfel n-aș fi știut niciodată cum arătau.

Am avut ocazia să-l cunosc personal pe baronul János Kemény. L-am întâlnit în 1969, pe vremea când eram student. (Mi-aduc aminte că mi-a spus un banc legat de durerile de dinţi.) Nu i-am mulţumit atunci pentru tot ce a făcut, dar îi mulţumesc acum pentru omenia și filosemitismul lui.

Johannan János Vass