De ce mint oamenii? (5, 6)

5. Mincinoşii patologici

În primele patru capitole am scris despre definiția minciunii și a adevărului, motivele pentru care oamenii mint, categorii de minciuni, culorile minciunii și despre factorii care afectează tendința de a minții și felul de a minții.  

Așa cum am afirmat în Capitolul 2, cu toții mințim, mai des sau mai rar, sau dar există și persoane care mint în mod constant. Aceștia sunt mincinoșii patologici. Am sa încep cu un caz pe care l-am cunoscut personal în tinerețe. Cu zeci de ani în urmă, am întâlnit un tânăr care la vârsta de 25 de ani susținea că fusese fotbalist la Steaua București, concurase cu succes la concursul de automobile “Formula 1”, a terminat specializarea în chirurgie cardiacă, fiind mai târziu specialist pe secția lui Christian Bernard și s-a întors recent dintr-o expediție ştiințifică prelungită în Alaska, unde a studiat comportamentul renilor. El repeta această poveste adăugându-și din ce în ce mai multe performanțe, de fiecare dată când întâlnea un alt om care încă nu auzise de povestea lui. 

Mincinoșii patologici au creat și continuă să creeze psihologilor și psihiatrilor probleme de identificare, definiție și de diagnostic diferențial între unele boli psihiatrice în care minciuna patologică aparține simptomatologiei bolii respective și minciuna “pură”, nelegată aparent de o boală psihiatrică  specifică.

Definițiile sunt uneori neclare și, deseori, deosebirea între un mincinos  patologic și un mincinos care suferă de o patologie psihiatrică este vagă. Nu întotdeauna este evident dacă aceste persoane sunt în stare să-și controleze comportamentul. Adesea, ei nu sesizează că mint, astfel încât nu sunt conștienți de granița unde adevărul se transformă în minciună. 

Deseori, minciuna patologică este  supranumită Pseudologia fantastica, sau  mitomanie și așa, cum am precizat anterior, unii o consideră o insanitate, pe când alți psihiatrii și psihologi o definesc ca aparținând unei personalități psihopatice. 

Mincinoșii patologici sunt considerați acei oameni care mint în mod constant, cu sau fără un motiv, sau un scop bine definit cum ar fi teama de pedeapsă pentru comiterea unei fapte ilegale sau pentru un beneficiu material. Adesea ei povestesc în mod repetat și chiar compulsiv, povești neadevărate și se poate întâmpla ca minciuna să devină pentru ei un modus vivendi. Câștigul material și avantajele sociale nu par să constituie  motivația lor principală, ci mai degrabă, simt o dorință interioară intensă de a minții. Mincinoșii patologici pot apela la tratament psihologic, uneori cu rezultate bune. Un exemplu de asemenea personalitate în literatură este cea a lui Willie Loman din piesa de teatru “Death of a Salesman” (“Moartea unui vânzător”), de Arthur Miller, în care personajul principal, Willy, creează o falsă imagine despre sine înșelându-și astfel membri de familie și pe sine însuși. 

În continuare, voi prezenta câteva caracteristici ale personalității mincinoșilor patologici: egoism, comportament egocentric și chiar narcisist, atitudine abuzivă față de alte persoane, fire furioasă și adeseori agresivă, obsesivă și/sau compulsivă,  dorința de a controla pe alții, gelozie exagerată, comportament manipulativ și înșelător, o fire izolată, asocială și o apreciere scăzută a imaginii de sine.

O categorie specială de mincinoși patologici sunt psihopații sau șociopații. Ei mint în mod constant ca să înșele și să manipuleze pe alții în interesul lor personal și nu regretă că mint, din contră, simt o mare plăcere de a minți. Anumite patologii psihiatrice au manifestări asemănătoare cu Pseudologia fantastica. Printre altele, se poate enumera si malingering sau simularea sau exagerarea intenționată a unei boli, care se manifestă prin exagerarea simptomelor fizice sau psihologice, motivată de avantaje materiale sau de altă natură, de exemplu obținerea de droguri sau evitarea pedepsei pentru criminalitate. Fenomenul de malingering este frecvent întâlnit la pușcariași și chiar daca unii o consideră ca și o patologie psihiatrică, făptașii sunt pasibili de pedepse. Un exemplu ar fi cazul ucigașului în serie, Kenneth Bianchi, supranumit “The Hillside Strangler” (“Strangulatorul de pe coasta dealului”). El, împreună cu vărul său, Angelo Buono, au torturat, siluit și strangulat zece tinere, pe dealurile de lângă Los Angeles. La proces, Bianchi a susținut că suferă de boala personalității multiple (sau boala identității disociative), acuzând pentru crimele comise de el pe un alter ego care trăieste în el și pe care l-a numit Steve. Până la urmă, Bianchi a fost condamnat la închisoare pe viață.

Părerea mea este (poate n-o să le placă unora dintre cititori) că un criminal în serie, chiar dacă este bolnav psihic, trebuie pedepsit și nu merită reabilitarea. Familiile victimelor merită cel puțin această consolare măruntă.

Confabulația este o boală psihiatrică în care bolnavul umple lacunele de memorie pe care le are, cu fapte imaginare.

Alte manifestari psihiatrice patologice sunt personalitatea antisocială și personalitatea narcisistă.

O alta boală psihiatrică manifestată, printre altele, prin minciuni patologice este sindromul bolii închipuite (în literatură engleză cunoscut sub numele de factitious disorder) supranumită și sindromul Münchausen. Numele acestui sindrom vine de la baronul Münchausen, un ofițer german din secolul al 18-lea care își povestea peripețiile. Cartea “Aventurile baronului Münchausen” scrisă de Rudolf Erich Raspe în secolul 18, descrie 21 de istorioare povestite de baronul Münchausen, în care subiectul și pățaniile fiecăreia erau de fapt minciuni.  Acest sindrom se manifestă prin apelarea frecventă a persoanei respective la ajutor medical, pretinzând că ar suferi de o boală fizică sau mentală. Spre deosebire de malingering, acești bolnavi nu vor sa tragă avantaje materiale din prefăcătoria lor de a fi bolnavi, ci simt o dorință interioară de a se manifesta în acest fel. De multe ori, ei se auto-mutilează sau sunt gata să fie operați sau să sufere alte proceduri dureroase, numai ca să-și justifice boala. De-asemenea, uneori ei își falsifică analizele în secret, de exemplu prin adăugarea de sânge la o probă de urină.

O altă entitate de patologie psihiatrică asociată cu un caracter mincinos reprezintă sindromul Münchausen mandatar (în literatura engleză cunoscut sub numele de Münchausen syndrome by proxy), în care o persoană care îngrijește un copil, un infirm sau un bătrân,  abuzează de ei prin cauzarea repetată de daune fizice, otrăvire sau abuzuri psihologice fată de aceștia, pentru a atrage atenția publicului, a mediei sau a personalului medical. De multe ori, acești bolnavi psihici nu-și recunosc faptele. Se presupune că aceste persoane au fost abuzate și ele în copilărie, ori au suferit în viață alte traume psihologice. Un exemplu tragic de sindrom Münchausen mandatar este cazul lui Marybeth Tinning din SUA, care a fost suspectată că între anii 1967-1985 a provocat moartea celor nouă copii ai ei. Se presupune că Marybeth ar fi avut o copilărie tulburată, iar o rudă i-ar fi spus odată că ea se născuse o copilă “din flori” și că era nedorită.   

În concluzie, spectrul minciunii patologice cuprinde mincinoșii care mint fără nici un interes, psihopații care sunt manipulatori în interesul propriu și cei care mint fiindcă suferă de unele boli psihiatrice la care minciuna este una dintre simptoame.   

Referințe

King BHFord CV. Pseudologia fantastica. Acta Psychiatr Scand. 1988;77:1-6.

Dike CC, et al. Pathological Lying Revisited. J Am Acad Psychiatry Law 2005; 33:342–9.

http://www.bbc.com/future/story/20190521-malingering-when-criminals-fake-diseases

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/9833-factitious-disorder-imposed-on-self-munchausen-syndrome

https://www.uofmhealth.org/health-library/hw180537

6. Cum se depistează minciuna?

Mincinoșii se străduiesc tot timpul să memoreze ceea ce au mințit anterior, respectiv ce au spus diferitelor persoane. Această preocupare permanentă este adeseori destinată eșecului fiindcă tendința naturală a mincinoșilor este de a “înflori, și a împodobi” minciuna cu noi detalii și astfel să se dea de gol. În mod logic, memoria funcționează mai bine când este vorba despre o minciună “mică” povestită numai unei singure persoane. Deși unii oameni mint atât de frecvent încât deseori nu putem depista sau chiar nu suntem interesați să le depistăm minciunile, majoritatea dintre noi nu suntem experți în a ne ascunde minciunile (efectul “Pinocchio“). 

Totuși, în afară de mincinoșii emotivi și cei care necesită timp de gândire ca să inventeze o minciună, adesea este greu de depistat dacă o persoană minte sau spune adevărul.  

Următoarele caracteristici comportamentale verbale și neverbale, pot ajuta în depistarea unei persoane care minte:

– Folosirea rară în conversații, a persoanei întâi.

– La unii se observă lipsa de detalii legate de un subiect povestit din memorie, pe când la alții un exces de informații.

– Tendința la o prezentare negativistă a subiectelor, tipică mincinoșilor care se simt cu “musca pe căciulă”.  

– Vocea mincinoșilor este ezitantă, cu repetiții frecvente de cuvinte sau fraze, schimbări frecvente de ton și cu pauze frecvente și prelungite între cuvinte.

– Tendința unor mincinoși de a sta într-o poziție rigidă, fixă, în timpul conversației, pe când alții se scarpină tot timpul, gesticulează, își mișcă des și brusc capul și picioarele și își schimbă des poziția trupului în timp ce mint.

– “Buzele nu mint!”. De fiecare dată când suntem stresați, de exemplu atunci când mințim, ne mușcăm buzele sau ni le presăm una peste cealaltă.

– Mincinosul se forțează să se prezinte cu o zâmbitore, râde des şi clipeşte.

– Multi mincinoși se uită într-o parte în timp ce mint (nu se uită in ochii persoanei mințite) îşi rotesc ochii  sau te fixează cu privirea, ca și cum ar încerca să se concentreze.

– Unii mincinoși au tendința de a-şi acoperi buzele în timp ce mint.  

– Unii au o respirație greoaie și transpiră în timp ce mint.

Poligraful

Complementar expresiei verbale și nonverbale, poligraful este o metodă de a depista minciuna și pe mincinoși, prin examinarea reacției lor fiziologice în timpul interogatoriului. Aceasta metodă este folosită mai ales de poliție.

De obicei se atașează de suspect patru senzori:

– Un senzor măsoară presiunea (tensiunea) arterială și bătăile inimii (pulsul). Tensiunea arterială și pulsul cresc de obicei când o persoană minte și se teme ca minciuna să nu fie depistată.  

– Al doilea senzor se pune pe degete și depistează transpirația palmelor.  Transpirația se intensifică din aceleași motive din care crește și tensiunea arterială.

– Al treilea și al patrulea senzor se pun pe torace și pe abdomenul superior al suspectului și măsoară profunzimea și frecventa respirațiilor, care cresc în timpul unui răspuns neadevărat.

Validitatea poligrafului este discutabilă, printre altele fiindcă anumite persoane, cum ar fi psihopații, sunt capabili să mintă cu naturalețe.

De-asemenea, anumite modificări fiziologice, cum ar fi tahicardia, pot fi provocate de factori nelegați de minciună, cum ar fi o stare de răceală, nevoia de a merge la toaletă, etc. Poligraful nu este universal acceptat de investigatori și rezultatele lui nu sunt acceptate în tribunale.   

În concluzie, minciuna și mincinoșii pot fi detectați prin caracteristici comportamentale verbale și nonverbale, și discutabil, cu ajutorul poligrafului.

Referințe

https://www.abc.net.au/science/articles/2003/07/31/2114786.htm?site=12science&topic=latest

https://www.businessinsider.com/11-signs-someone-is-lying-2014-4

https://www.psychologytoday.com/intl/blog/spycatcher/200911/the-lips-dont-lie

https://medium.com/@101/how-to-detect-lies-body-language-5a184e90337b

Aldert Vrij. Detecting lies & deceit. John Wiley & Sons, Chichester 2001.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

7 Comments

  • Ivan G Klein commented on June 26, 2019 Reply

    “criminal în serie, chiar dacă este bolnav psihic, trebuie pedepsit” . De acord . S-o numim pedeapsă în ochii rudelor victimelor & izolare preventivă pentru a nu face rău la alții . Un bolnav de Ebola – chiar molipsit fără vina lui – trebuie izolat . .

    • Tiberiu Ezri commented on June 26, 2019 Reply

      In ebraica se spune: “ain that ain” – “ochi pentru ochi”

      • Tiberiu Ezri commented on June 26, 2019 Reply

        “Ain tahat ain “

  • Eva Grosz commented on June 23, 2019 Reply

    Felicitări pentru textele bine documentate și interesante.

    • Tiberiu Ezri commented on June 23, 2019 Reply

      Multumesc Evi

  • Tiberiu Ezri commented on June 21, 2019 Reply

    Multumesc Gabi
    Vor urma inca zece capitole, ultimele cinci dedicate erorii si minciunii medicale.

  • GBM commented on June 21, 2019 Reply

    Totzi mintzim, unii mai mult altii mai putin.
    Se pare ca minciuna face parte din viatza noastra de toate zilele, si daca e asa, atunci ea devine mult mai tolerabila decat ne inchipuim.
    Tibi, ai scris un excelent eseu si te felicit
    GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *