Cu condeiul şi lupa prin Balcani (III)

Călătoria prin Balcani poate fi realmente o experiență hedonistă, o sărbătoare senzorială pentru văz, auz și gust. Frumusețea peisajului, a plajelor, insulelor, munților, pădurilor, lacurilor şi râurilor, este absolut copleşitoare. Iubitorii de fructe de mare îşi vor găsi acolo paradisul, pentru că prospețimea, gustul şi rafinamentul în gătirea și servirea mâncării sunt toate excelente. Regiunea abundă în zone viticole, sursa unora dintre cele mai bune vinuri europene. Adăugând la asta și muzica omniprezentă atât în localuri, cât și cântatul la reuniuni cu prieteni, ne putem forma o imagine reală a vieții gastronomice şi sociale din Balcani. Dacă în prima parte a acestei călătorii cu „condeiul şi lupa” am ajuns la punctul 20 din cele 36, în care mi-am sintetizat experienţa de turist, vă invit să le parcurgeţi şi  următoarele… unsprezece:

21) În mod tradițional prețul benzinei în Europa era mult mai mare ca cel din Canada. Multe mașini din Balcani, dar și din alte părți ale Europei, au fost convertite la un sistem dual de alimentare, benzină și GPL (gaz petrolier lichefiat). Prețul GPL este cam jumătate din cel al benzinei, prin urmare carburantul este mai ieftin decât în Canada și chiar decât în SUA.

22) Sistemul de facturare în restaurantele și cafenelele din Balcani este cu totul diferit de cel din America de Nord. Chelnerul aduce o notă de plată separată pentru fiecare comandă și o pune sub scrumiera omniprezentă pe fiecare masă. Până la sfârșitul mesei se adună ușor până la douăsprezece note. Când se ajunge la plată, persoana care va plăti factura calculează cu aproximație totalul. Chelnerul repetă operația, de obicei mult mai repede și comunică clientului costul final. Dacă diferența nu este prea mare, clientul  plătește suma numită de chelner.

În mod normal suma nu se împarte între comeseni, decât dacă este foarte mare. Se presupune că oamenii din jurul mesei vor plăti cu rândul, de-a lungul timpului, dar în realitate acest fenomen se întâmplă doar cu grupuri de prieteni apropiați care fac ieșiri dese împreună. Dacă se ajunge la împarțireă plății, contribuția va fi egală, indiferent de ce a consumat fiecare.

23) Mâncatul în oraș poate fi o distracție de calitate, dar poate duce și la frustrări îngrozitoare. Soția mea și cu mine suntem mari amatori de salată de caracatiță și am constatat că cei din Croația sunt adevărați experți în pregătirea și servirea acestui fel de mâncare delicios. După ce am gustat această salată de cel puțin 30 de ori, în 15 restaurante diferite precum și preparată acasă la prieteni, avem o părere destul de realistă despre gustul, mărimea porției, conținutul de caracatiță și prețul corect pentru acest fel de mâncare. Într-o seară am descoperit un restaurant frumos cu terasă, unde nu fusesem încă niciodată, chiar în centrul orașului Split. Ne-a plăcut atmosfera, aranjamentul, decorul creativ și fețele politicoase ale chelnerilor care se mișcau cu repeziciune. Gazda, o doamnă foarte manierată, ne-a așezat repede la o masă și imediat a venit un chelner tânăr, chipeș și înalt să ne ia comanda. Salata de caracatiță era mai scumpă decât în alte restaurante bune, dar am presupus că acest fapt se datora mărimii porției sau folosirii unei rețete deosebite.

Pe “Stradun” in Dubrovnik: (de la stanga la dreapta) Marijana si Josko, prieteni din copilarie, Loredana, sotia mea si George Kun, autorul.


Am comandat una și în curând chelnerul nostru ne-a adus un platou cu un munte de roșii tăiate în cubulețe. Am privit cu neîncredere, apoi am luat o furculiță și am început să trec ușor cu ea printre bucățile de roșii, până ce am izolat toate cele cinci bucățele de caracatiță, glorios de mici, în masa mare de cubulețe de roșii. Noi eram bine dispuși și am hotărât să ne schimbăm reclamația într-o mică farsă– mai bine să ne distrăm decât să ne enervăm! L-am chemat pe chelner și l-am întrebat politicos, cu o curiozitate simulată – De ce la dumneavoastră salata de caracatiță se numește salată de roșii?

Chelnerul a părut ușor iritat și a spus:

– Dar aceasta este o salată de caracatiță.

– Atunci unde a fugit caracatița? Poți să o prinzi și să o aduci înapoi?

– Îmi pare rău, domnule, a spus el, dar așa o face bucătarul, eu doar aduc mâncarea.

– Și ești sigur că nu ai pierdut caracatița din salată pe drum?

El s-a înroșit ca racul și a întors capul încet, privind în jos pe podea înspre bucătărie, de parcă ar fi căutat bucățile de caracatiță. Eu am spus:

– Noi am mâncat multe salate de caracatiță prin oraș, dar toate aveau cantități mai mult decât triple de caracatiță în ele față de aceasta.

 El a plecat, apoi s-a întors, întrebându-mă umil și jenat ce aștept de la el. I am răspuns:

– De fapt nu vreau nimic, doar să-mi spui cinstit de ce a fost atât de puțină caracatiță în salată.

El a cântărit întrebarea mea și a spus:

– Deoarece caracatița este foarte scumpă.

Nu mă puteam stăpâni și am izbucnit într-un râs zgomotos – vorbele lui sincere mi se păreau isteric de amuzante. Am adăugat:

– Totuși prețul vostru este cel mai mare din oraș, sigur că nu din cauza roșiilor.

El mă privea în tăcere, cu un rânjet bleg. Îmi era aproape milă de el. I-am spus că totul e în regulă și el a plecat. Am savurat o masă grozavă, cu multe feluri gustoase, chiar și roșiile au fost delicioase.

Când chelnerul a adus nota de plată, am observat că nu ne-au taxat pentru salata de caracatiță. Am spus:

– Nu văd prețul pentru salata de roșii, este în regulă?

– Da, domnule, este în regulă, a spus el.

I-am lăsat un bacșiș frumușel și m-am bucurat în continuare de seara aceea, gândindu-mă cât de puțin a lipsit ca acest dialog “prietenos” să nu se termine cu un cap spart, (al meu, desigur) ci în pace, așa cum s-a întâmplat. Nu poți ști niciodată.

24) Am observant că în Croația, lipsa generală de entuziasm pentru”litera legii” face viața mai ușoară pentru toți, incluzând, evident, și oamenii cinstiți care în alte părți ale lumii suferă din cauza a câtorva “mere stricate”.   

De obicei bicicletele sunt închiriate într-un sistem bazat pe “onoare”: nu se cere nici act de identitate, nici cauțiune. Se notează doar ora închirierii și prenumele dat de client. Nici bicicletele nu au semne particulare de identificare pe ele, cum ar fi culori, sigle, plăcuțe, etc., doar o mică etichetă autoadezivă cu numele firmei pentru a-i aminti clientului unde să returneze bicicleta.

Am fost de-a dreptul intrigat de riscurile de a conduce o asemenea afacere cu atâta relaxare și am discutat cu patronul de la Marjan, o zonă de agrement întinsă pe un deal mare din Split. Patronul mi-a spus că în ultimii vreo 10 ani a pierdul doar trei biciclete. Se poate să fi fost furate, dar e mult mai probabil că au fost abandonate de biciliști extenuați, care au luat autobuzul. El închiria în jur de 150 de biciclete zilnic.Nu era nevoie să-și hărțuiască clienții, nici și să-și facă dureri de cap cu birocrația. Mi-a plăcut mult atitudinea lui și sunt convins că nu exagera.

25) La fel de surprinzătoare a fost și afacerea de închiriere a caiacelor. Nici acolo nu se cerea vreun act de identitate sau cauțiune, un caiac era mult mai greu de furat ca o bicicletă. Aspectul cel mai șocant pentru mine era atitudinea total relaxată , chiar iresponsabilă, aș zice, privind siguranța activităților sportive pe mare. Vestele de salvare, în măsura în care erau disponibile, erau cu totul opționale, iar novicii și ignoranții care le considerau prea calde ori prea incomode, erau lăsați să se aventureze pe mare fără ele.

26) Viața pe plajă în Balcani este prin excelență o experiență hedonistă în această parte a lumii, binecuvântată cu veri lungi și ierni blânde. Dacă bronzatul la soare, plimbările pe plajă, mâncatul, băutul și practicarea unor jocuri sportive sunt activități obișnuite, înotul în mare le întrece pe toate. Coasta Dalmației este una dintre cele mai curate din lume, cu o mare de obicei calmă, cu apă albastră și transparentă, protejată de multe insule frumoase. Deși în plin sezon hoardele de turiști literalmente invadează coastele Dalmației, populația locală este la fel de prezentă și activă pe plaje.În general nu sunt zone distincte sau rezervate pentru “străini”. După o zi de lucru tipică, mulți oameni se îndreaptă spre plaje direct de la lucru și savurează timpul rămas până la amurg.

Cu timpul, oamenii, fie ei turiști sau localnici, învață pe propria piele că viața pe plajă este departe de a fi doar recreație lipsită de griji. Ea este “locul de muncă” pentru hoții de tot felul, maturi, minori, cu spectru larg, hoții de buzunare și escrocii. Ei sunt oameni foarte creativi și mereu la curent cu experiențele anului precedent.

În această vară furtul pantofilor, al portmoneelor și poșetelor se făcea cu metode noi. Procedura era următoarea: o fetiță foarte drăguță și prietenoasă, de vreo 5 ani, se apropia de un cuplu care făcea plajă și o ruga frumos pe femeie să o lase să încerce și să se plimbe puțin cu pantofii ei de oraș, mai ales dacă aceștia arătau scumpi. Cei mai mulți oameni aveau la ei atât sandale de plajă, cât și pantofi mai buni pentru mers în oraș după plajă. De obicei bărbatul din cuplu găsea că ar fi nostim să privească fetița mergând prin nisip în pantofii peste măsură de mari ai partenerei sale. Femeia nu se opunea, mai ales că avea și aprobarea bărbatului. Fetița se plimba puțin, până ce distracția își pierdea farmecul, apoi se descălța rapid și o lua la goană cu pantofii în  mâna spre mama și antrenoarea ei care prelua prada.

Se practica chiar o schemă și mai sinistră. Când atenția tuturor era concentrată asupra fetiței “amuzante” cu pantofii ridicol de mari, femeii i se fura portmoneul. Pantofii erau de obicei returnați, dar între timp al treilea complice era deja departe cu portmoneul.

27) La fel ca și plaja, piața de fructe și legume are propriile sale particularități cu ample posibilități de manipulare. Dacă cineva privește cu poftă o lubeniță, chiar înainte ca acesta să întrebe de preț, vânzătorul va tăia cu briceagul un dop piramidal din mijlocul lubeniței și îi va întinde spre degustare bunătatea roșie, în vârful briceagului. De obicei “dopul” este dulce și suculent și acest fapt împreună cu obiceiul de a tăia lubenița “doar pentru client” duce invariabil la două lucruri: a)lubenița se vinde și b) prețul lubeniței este supraevaluat. 

28) Cum e deseori în viață, momentul potrivit e totul, foarte adevărat și în piața liberă de alimente. Dacă vii după-amiază, în jurul orei de închidere, vânzătorii te vor hărțui să cumperi ceva, chiar toată marfa rămasă, pentru o fracțiune din prețul de dimineață.  Dacă cumperi niște fructe sau legume, îți vor adăuga pe gratis câte ceva din rămășițele de pe tejghea.

Motivul este simplu. Este prea mare bătaie de cap pentru negustori să care din nou produsele acasă, de multe ori foarte departe de oraș. Am verificat această tehnică, încercând să returnez o parte din “surplusul” de produse, înainte de a achita totul, pretextând că sunt prea greu de cărat și în același timp refuzând să plătesc suma suplimentară. De fiecare dată, fără excepție, fermierul vânzător a refuzat să ia ceva înapoi, nici măcar nu l-a deranjat că nu va fi plătit în plus.

29) Majoritatea alimentelor de pe piața liberă sunt proaspete și gustoase. Totuși,   fructele și legumele sensibile sunt stropite cu chimicale și tratate împotriva diverșilor dăunători. Există un mit larg răspândit, în special printre străinii ignoranți în ale agriculturii, și anume că pe piața liberă din Balcani toate produsele sunt 100% organice. Gustul proaspăt și aromele naturale ale majorității fructelor și legumelor ajută la perpetuarea acestui mit.

Mă uitam la niște piersici uriașe când un turist englez mi s-a adresat cu un comentariu de genul “Noi cumpărăm zilnic aceste piersici, ele sunt 100% organice și au un gust grozav”. Am dat politicos din cap în semn de aprobare, apoi l-am întrebat pe vânzător în croată dacă piersicile sunt organice și nestropite. El a răspuns repede și onest că este imposibil să nu stropești piersicile, deoarece ar fi atacate de gândaci, ori în scurt timp ar deveni urâte și neapetisante și oricine care susține altceva este un escroc.

I-am mulțumit pentru onestitate și cumpărând de la el niște piersici, l-am întrebat de ce acei englezi vorbesc prostii? Mi-a spus că el a încercat să le explice adevărul, dar engleza lui era la fel de slabă ca și croata lor așa că ei au încetat să mai întrebe iar el a continuat să vândă.

30) Documentarea mea pentru excursia în Balcani a fost o investiție excelentă, așa cum s-a dovedit la fiecare excursie, oriunde ar fi fost. Croația este o țară relativ mică, dar are o varietate extraordinară de atracții naturale. În timp ce turiștii obișnuiți vizitează Croația în primul rând pentru plajele sale, țara are mult mai multe de oferit. Munții și lacurile sunt la fel de spectaculare și îți poți face o imagine asupra acestor comori de o frumusețe sălbatică vizitând Parcurile Naționale, cum ar fi Krka, Paklenica, Plitvicke Jezera, Velebit, Mljet și altele. O problemă majoră pentru vizitatorii care nu și-au făcut  “temele de casă” este că aceștia pot rata o mulțime de atracții deoarece chiar în plin sezon broșurile lipsesc în majoritatea acestor parcuri, chiar și la Centrul pentru Vizitatori.  Mai mult, personalul este adesea nepoliticos și destul de ignorant , situație tipică pentru joburi de vară cu studenți neinstruiți.

Marcajul traseelor și semnele care indică drumul spre unele atracții de top pot fi derutante pentru excursioniștii neexperimentați. Din fericire, chiar dacă te rătăcești, e frumos peste tot. Pe trasee mai lungi nu există nimeni care să-ți dea informații, dar nici să-ți reproșeze că ai încălcat  codul de bună purtare sau regulile din parcuri. Este și acesta un avantaj, iar cum majoritatea vizitatorilor sunt adevărați iubitori ai naturii, probleme majore sunt rare.

31) Un rezultat surprinzător al principiului nonșalant și uneori iresponsabil, “trăiește și lasă și pe alții să trăiască” este absența totală a “salvamarilor” pe plajele publice. Este greu de spus cât este economie la costuri și cât este filozofie de viață.

George Kun

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *