Marșul memorie : 75 de ani de la deportarea şi exterminarea evreilor din Transilvania de Nord

„Nimic nu ne mai aparține; ne-au luat hainele, pantofii, chiar și părul; dacă vorbim, nu ne vor asculta și dacă ne aud, nu ne vor înțelege. Ei chiar ne vor înlătura și numele: și dacă vrem să-l păstrăm,  trebuie să găsim în noi puterea de a face acest lucru, de a face astfel încât, în spatele numelui, ceva din ființa noastră, așa cum eram înainte, să rămână.” (Primo Levi, ”Si c’est un homme”, Poche, 1988, trad.n.).

Nu a existat țară care să răspundă mai aprig comandamentului Soluției Finale decât Ungaria hortistă. Politica generală cu caracter rasial promovată de aceasta şi extinsă, pe baza unor legi şi măsuri speciale, pe teritoriul din nord-vestul Transilvaniei a avut importante particularităţi, faţă de modul şi maniera în care a fost realizată în interiorul Ungariei; aici a depăşit caracterul antisemit, aplicat în mod exacerbat, întrucât a vizat şi a afectat, în proporţie mare, toate minorităţile nemaghiare, prin practici şi metode diferite, în funcţie de conjuncturi şi de împrejurări favorabile scopului general urmărit. Să nu uităm groaznicele masacre începute încă din anii ꞌ40 împotriva românilor și evreilor. Politica oficială a Ungariei în problema evreiască, în perioada dintre cele două războaie, pornea de la acele concepte rasiale fondate pe baze economice şi sociale contradictorii existente atunci. Politica faţă de evreii care au fost preluaţi de la statul român, în urma Dictatului de la Viena, a urmărit restrângerea prin lege a activităţii şi influenţei evreilor în domeniile economic şi social, după care au urmat cele mai teribile măsuri de lichidare a problemei evreieşti, fără comparație în toată zona controlată de nemți. Au fost aproape o sută de legi, decrete şi ordonanţe guvernamentale adoptate împotriva evreilor în perioada anilor 1939-1944 de către Guvernul ungar condus de Sztojay Dome prin care s-a legalizat această monstruoasă crimă, concretizând în plan juridic politica oficială cu caracter rasial a Ungariei din perioada interbelică şi a celui de-al Doilea Război Mondial. Toate acestea au fost însoţite de declaraţii publice ale factorilor politici de decizie şi de execuţie, prin care se incita la ură cu caracter rasial, se făcea demagogie politică şi socială pe seama importanţei legilor şi măsurilor antievreieşti şi antiumane, până la justificarea crimei oribile, săvârşite în proporţii de masă, pentru lichidarea acestei etnii.

Un material elaborat de Yad Vashem relevă că „documentul preliminar referitor la adunarea, ghetoizarea, concentrarea şi deportarea evreilor a fost adoptat în secret la 7 aprilie de Consiliul de Miniştri al Ungariei: Decretul numărul 6163/1944, sub semnătura lui Lászlo Baky. (…) Ministerul de Interne a elaborat directivele pentru implementarea decretului cu trei zile înainte ca decretul ultrasecret să fie difuzat.” Istoricul Nicholas M. Nagy Talavera, el însuşi deportat la Auschwitz de autorităţile ungare, arată la pagina 265 a cărții „Istoria fascismului în Ungaria și România”, apărută în 1996 la Ed. Hasefer: „Consiliul de Miniştri al Ungariei a decis, pe data de 7 aprilie, să „cureţe teritoriul ţării de evrei” (…) deşi această măsură fusese deja hotărâtă cu cinci săptămâni înainte de începerea deportărilor. Istoricul Randolph L. Braham scrie textual în  „A Magyar Holocaust”, vol.2, p. 24, ed. Gondolat 1988: „În cursul acțiunii de ghetoizare și de deportare, jandarmeria ungară a acționat cu o deosebită cruzime. Fără contribuția ei, nemții nu ar fi putut să aplice programul „soluției finale” în Ungaria. Fanatismul campaniei antievreiești a fasciștilor unguri a fost practic fără egal în partea de Europă ocupată de Germania.

Marşul Memoriei  la 75 de ani: o datorie împlinită

Organizat de Asociaţia Sionistă din România,  la 75 de ani de la deportarea, de către Ungaria hortistă, a evreilor din Ardealul de nord, MARŞUL MEMORIEI, pelerinajul de comemorare a victimelor Shoahului, a început cu o oprire la Oradea, acolo de unde, pe 23 şi 25 mai 1944, mii de evrei au fost trimişi spre lagărele de exterminare din Polonia. A avut loc o ceremonie religioasă la Sinagoga Mare din Oradea al cărei preşedinte, Felix Koppelmann, a prilejuit o slujbă de comemorare condusă de Shraia Kav, prim-rabinul Oradei. Cel mai mare ghetou din Ungaria – cu excepţia celui din Budapesta – a fost cel din Oradea. Peste 35 000 de mii de suflete au fost trimise de aici la moarte, de către autorităţile ungare. Între 16 mai și 27 iunie 1944 au Ungaria hortistă a deportat peste 160 000 de evrei din Ardealul de nord.

„Am simţit că e de datoria noastră să realizăm  MARŞUL MEMORIEI, organizat de Asociația Sionistă din România (ASR) împreună cu Federația Comunităților Evreiești (FCER). Acest pelerinaj simbolic la Auschwitz al comunităţilor din Transilvania îl facem, după 75 de ani de la uciderea nevinovaţilor noştri bunici, părinţi, fraţi, rude sau doar concetăţeni, copii, adulţi şi bătrâni, femei şi bărbaţi, la locul unde moartea i-a răpit în chinuri năprasnice. Am avut și avem convingerea că este de datoria noastră, a evreilor din România și cu deosebire a celor din Transilvania de Nord să punem câte o piatră și să aprindem câte o lumânare pe locul unde au pierit 135 de mii de martiri ai poporului evreu, cu prilejul împlinirii unei triste aniversări 75 de ani de la deportarea lor. Este de datoria noastră să păstrăm pentru memoria viitorului, amintirea soartei lor cumplite. Trebuie să punem pe acel loc unde s-a risipit cenușa lor o MAȚEVA, o piatră de mormânt..” a fost declaraţia organizatorilor manifestării, Tiberiu Roth, preşedintele Asociaţiei Sioniste din România şi Marco Katz, vicepreşedinte.

„Cei care neagă Auschwitzul sunt gata să îl repete.” (Primo Levi)

În Kosice, trecutul deportărilor este ocultat prin lipsa oricărui indiciu. În gara unde au fost oprite toate trenurile marfare cu prizonieri pentru a fi încă o dată jefuiți de puținul care le mai rămăsese, nu există nici măcar o tăbliță care să vorbească despre calvarul acelor oameni.

Auschwitzul te întâmpină curățat de cele mai grele mărturii ale supliciului. De altfel, dacă ne gândim la legea poloneză de protecție a națiunii împotriva defăimărilor din  2018 incriminând declarațiile care culpabilizează națiunea poloneză în întregul său, nimic nu ne mai miră. Nu ne mai miră nici faptul că la sfârșitul lunii ianuarie 2016, Asociația Hid din Satu Mare, a „demarat o procedură” pentru „corectarea” inscripției de pe plăcile comemorative de pe monumentul Holocaustului din curtea Sinagogii și gara CFR. Pe cele două plăci memoriale sunt inscripționate numele evreilor deportați la Auschwitz cu mențiunea că au fost trimiși în lagărul morții de către guvernul fascisto-hortist ungar. Considerând că acest text, formulat pe vremea comunismului, reprezintă o stigmatizare a întregii naţiuni maghiare, Asociaţia Hid din Satu Mare a demarat o procedură pentru corectarea sa întrucât guvernul hortist ar fi fost doar unul totalitar, dar nu fascist, iar deportarea s-ar fi făcut de către Germania hitleristă, nu de către Ungaria, aflată pe vremea respectivă sub ocupația armatei naziste. Aceasta, susține Rudolf Krakkó, președinte Hid, doar ar fi colaborat…

”L’Irréparable ronge avec sa dent maudite !” (Ch. Baudelaire, ”L’irréparable”)

MARȘUL MEMORIEI este ofranda adusă celor striviți de tăvălugul istoriei. O istorie care riscă să se repete prin reînvierea hidrei naziste în întreaga Europă. Germaine Tillion a spus în 2007: „Datoria noastră este aceea de a fi extrem de vigilenţi. Răul poate reveni în orice moment, el pândește pretutindeni şi trebuie să acţionăm la timp pentru a opri catastrofa. ”

75! Marşul Memoriei este un avertisment și un îndemn la neuitare.

Marşul Memoriei este o oglindă a istoriei în care, zărindu-ne, e cel mai aprig dușman, ne înrebăm: este acesta, oare, un om?

Marşul Memoriei este o oglindă unde putem vedea și chipul prietenului care ne salvează.

Irina Airinei