Un Exod, în stilul Secolului XX

 Zilele acestea s-au împlinit 40 de ani de la încheierea unui exod senzațional, petrecut la patru mii de ani după acel renumit exod biblic, amintit, de atunci, de evrei, zilnic.  Ca și atunci, totul  a început cu un marș în pustiu, un marș care n-a ținut, ca cel din vechime,  40 de ani, dar în care au murit mulți participanți și care a avut implicații social-politice adânci.

          Totul a început în primăvara anului 1979, când a avut loc prima aliya a evreilor din Etiopia. Dar înainte de a vorbi despre această operațiune unică în contemporaneitate, să înțelegem despre ce evrei este vorba: o parte din evreii din Etiopia aparțin unei grupări numită „Beita Israel”, care înseamnă „Casa lui Israel”, sau, dacă vreți, „comunitatea lui Israel”. Particula Israel din acest nume nu are nici o legătură cu numele statului Israel, (atribuit în 1948), cum s-ar putea crede, ci vine de la numele regatului de nord, Israel, din perioada primului templu, care a fost distrus de asirieni aproximativ în anul 720 î.e.n., atunci  când locuitorii au fost expulzați și apoi s-au pierdut în lume. De sute de ani, evreii din Etiopia cred că sunt unii din urmașii acestora, tot așa precum mai există asemenea grupuri în multe țări, printre care India și China.

          Este vorba, deci, despre un grup care nutrește convingerea că ar proveni din aceşti expulzați. Trăind mulți ani izolați de lumea evreiască, evreii etiopieni s-au îndepărtat mult de iudaismul clasic (rabinic), care crede și trăiește după Tora scrisă și orală. Sunt menționați pentru prima dată în Noul Testament, în Faptele Apostolilor, cap. 8, în care este vorba  despre un eunuc  din Etiopia care a venit la Templu să se roage. Și în Talmud apare de două ori un înțelept, Rav Yehuda din Hindua, care înseamnă Etiopia și nu India. Primele contacte între Beita Israel și evreii din diaspora au avut loc în secolul IX şi au continuat de-a lungul secolelor. Aceşti evrei s-au îndepărtat de la ritualurile evreiești, însă au păstrat dorul infinit de a se reîntoarce în orașul sfânt, Ierusalim. În anul 1855 a venit primul mesager din partea comunități în Israel. Numele lui era Daniel Ben Hanania. Din 1860 până în 1948 au fost multe intenții și tentative de a face aliya, fără rezultate.

          După înființarea statului Israel, în 1948, și până în a doua parte a anilor 70 au făcut aliya foarte puțini evrei etiopieni, câteva zeci în total. Chiar atunci, în urma a două lovituri de stat militare, un ofițer comunist, Haile Mengistu, s-a instalat la conducerea țării și cu sprijinul sovieticilor a rupt total relațiile cu Israelul. A alungat toți reprezentanții asociațiilor evreiești și le-a interzis orice activitate. În consecință, nu se mai putea ține nici o legătură cu acești evrei, așa  cum era înainte de acest puci. Între timp, în anul 1977, evreii etiopieni au fost incluși în „legea repatrierii” („hoc hașvut)”. În Etiopia, mulți dintre liderii activiștilor sioniști și ai evreilor din elita intelectuală au încercat să fugă, dar au fost prinși și încarcerați. Totuși, un tânăr profesor de liceu, Ferda Aklum, a reușit să fugă în țara vecină, Sudan. Povestea sa este cunoscută, dar eu am auzit-o chiar de la fratele lui, care este și astăzi o personalitate în comunitatea noilor veniți din Etiopia. Din Sudan el a reușit să ia legătura cu agenți din Mosad. Ei s-au arătat interesați de situația din Etiopia și de efortul de a da o mână de ajutor pentru a-i salva pe evreii de acolo.

          În primul rând, era nevoie să scoată familia lui Aklum și alte câteva familii care erau în primejdie imediată. După multe greutăți au reușit să-i scoată din Etiopia mergând pe jos până dincolo de granița cu Sudanul și de acolo la Hartum, de unde au putut zbura  spre Atena și apoi spre Israel. Cei ajunși în Israel le-au scris prietenilor și familiilor lor despre noua lor țară, Israel. Bineînțeles că un asemenea fapt nu a putut râmâne fără consecințe și mulți alți membrii din Beita Israel au văzut în fața ochilor posibilitatea de a-și îndeplini visul secular, de a se reîntoarce la Ierusalim. Ei s-au hotărât să plece pe jos, cu copiii și cu bătrânii, spre Sudan.

          Merită să descriem mai amănunțit situaţia: Etiopia este o țară enormă, împărțită în așa numite „state”, regiuni cu populații etnice aparte. Evreii din Beita Israel sunt din regiunea Tigray și vorbesc și dialectul local. Zona se află în nordul Etiopiei, relativ aproape de granița cu Sudanul. Cu toate acestea, vorbim de un drum de peste o mie de kilometri de mers pe jos, în condiții extrem de dificile și primejdioase. Pe drum, au trecut prin Wulkait, unde locuiau mulți evrei. Ei nu numai că i-au primit frumos, dar li s-au și alăturat pe lungul și dificilul drum. La început, când au ajuns primii dintre ei, pe unii Mosadul i-a adus prin aeroportul internațional din Hartum, iar pe alţii i-a adus pe mare, printr-un orășel aflat nu departe de Port Sudan, de unde au fost transportați, cu bărcile,  la vaporul „Bat Galim”. Dar devenea tot mai clar că este vorba despre grupuri de sute și mii de oameni care trebuie transportați altfel. Să nu uităm, de asemenea,  că totul se făcea clandestin, deoarece Sudanul este în stare de război cu Israelul, inclusivi până astăzi. Persoanele din Mosad, în frunte cu agentul Dani Limor au hotărât să apeleze la forțele aeriene ale armatei. Ei au aranjat un loc provizoriu de aterizare în mijlocul pustiului, sub nasul sudanezilor. Mii de evrei au fost aduşi cu avioanele militare de transport. Agenții Mosad au apelat la ajutorul americanilor și al altor ţări, în anumite momente. În două operațiuni fulgere, una numită „Moșe” și a doua „Șlomo”, au fost transportați în secret 20 de mii de oameni. Toată această operație a fost numită „Mivța Ahim”, adică „Operațiunea – frați”. Ea a continuat până la începutul anilor 90 când regimul s-a schimbat și relațiile cu Israelul s-au reluat, iar venirea evreilor din Etiopia a continuat în mod legal, până când a plecat și ultimul evreu de acolo. Populația lor numără astăzi circa 144 de mii de persoane, reprezentând cam 1,67% din populația Israelului.

           Mulți membri al familiilor lor, care sunt creștini, așa numiții Falașmura, au fost și ei aduși, dar  mulți își mai așteaptă, încă, rândul.

          Mulți evrei din Etiopia țin minte sau li s-a povestit despre bunici sau alte rude care au murit pe drum, în deșert , și nu au reușit să atingă ținta mult dorită: Israelul. Personal am participat la primirea acestor evrei, care – putem  spune că  într-un zbor de câteva ore cu avionul – au trecut din Evul Mediu, în secolul 20!

           În Israel au fost pregătite locuri de cazare pentru familii. La început s-au căutat locuri la parter, în cabane sau alte locuințe. Când a devenit clar că nu vor fi de ajuns, au fost închiriate și hoteluri și alte locuințe. Această izolare locativă, deși  necesară, a adus după sine multe daune. Eu eram la ministerul educației și noi trebuia să ne ocupăm de învățarea limbii ebraice. Dar problemele erau așa de mari încât prea mult nu se putea face. Copiii, bineînțeles, au fost integrați în școli, dar și lor le-a fost greu. Cu adulții situația era cu totul alta. Când am intrat în camerele în care erau cazate familiile, am văzut că toaleta, necunoscută de ei, era folosită pe post de mașină de spălat rufe! După aceea, am observat că unele femei dormeau noaptea afară pe iarbă. Apoi am înțeles că erau în perioada de ciclu! Neavând voie să doarmă cu soțul, obiceiul era să doarmă afară. Ne era foarte greu să comunicăm cu ei, pentru că nu ştiau nici o limbă străină. Bineînțeles că toate astea sunt de domeniul trecutului, fiindcă  astăzi  o mare parte din ei sunt „Țabar”, născuți în Israel. Sunt parlamentari, ofițeri în armată, avocați, dascăli, actori etc. Cu toate acestea s-au făcut multe greșeli în absorbția lor. Printre ele se numără şi legătura făcută între sângele donat de ei și boala SIDA de care sufereau unii dintre ei, atitudinea poliției față de ei, arestarea multor tineri şi diversele acuzaţii nefondate, privind soţii care şi-ar ucide nevestele, etc.

         Cu toate acestea, putem spune că  aliyaua din Etiopia este un fenomen demografic foarte important în evoluția actuală a statului Israel, marcat de educarea populației în spiritul atitudinii de respect și toleranță față de frații noștri, care diferă doar prin culoarea pielii. Faptul că am mai salvat o comunitate de evrei trebuie să ne bucure și să ne încurajeze.

Colin Powell, care în perioada marilor acțiuni de aliya era șeful Statelor Majore ale armatei americane și era de origine afro-asiatică, a spus: „Israelul este singura țară din lume care a adus oameni din Africa nu ca să-i facă sclavi, ci ca să-i facă oameni liberi”. Și eu aș adăuga, în ciuda problemelor care sunt în ultima vreme (în special cu poliția): noi i-am adus nu ca slugi ci ca frați.

Asher Shafrir   

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

One Comment

  • Eva Grosz commented on June 20, 2019 Reply

    Încă o acțiune umanitară ,pe care Israelul a reușit să o ducă la capăt în ciuda tuturor greutăților.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *