După 25 de ani …

Recent s-au împlinit 25 de ani de la încetarea din viață a două personalități care au marcat istoria modernă a poporului evreu. Primul este rabinul ”admor” (”adoneinu, moreinu, rabeinu” = domnul nostru, învățătorul nostru, rabinul nostru) de Lubavici, Menachem Mendel Schneersohn, fostul lider al hasidismului Chabad (”Chokhmah, Binah, Daat” – Înțelepciune, Înțelegere, Cunoaștere). Al doilea este rabinul doctor David Moses Rosen, fostul Șef-Rabin al evreilor din România. Ce era comun între acești doi rabini, diferiți între ei, care au avut o influență socială, politică și religioasă profundă? Ce a rămas din gândirea iudaică a fiecăruia dintre ei? În ce măsură ea continuă să influențeze iudaismul contemporan?

Menționăm că ambii erau carismatici, personalități puternice care s-au erijat în (și au fost) conducători al evreimii în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea. Fiecare în felul lui, în condițiile în care a trăit și a funcționat. Amândoi au trebuit să facă față unor condiții dificile, în care iudaismul era tratat cu neîncredere și chiar cu ironie de o parte a din societatea evreiască de după Holocaust și de după cel de al Doilea Război Mondial. Rabinul Menachem Mendel Schneersohn a trebuit să apară în fața unei colectivități evreiești bine integrate, cu tendințe asimilante, în care credința, tradiția, implicarea în viața religioasă nu mai aveau rolul dinainte. Este adevărat, aceasta de bunăvoie: guvernul american nu impunea nimănui o orientare religioasă sau ateistă. Rabinul Moses Rosen a trebuit să facă față unui regim politic ateist, precum și unei comunități modernizate, cu o majoritate laică, în care credința și tradiția nu mai jucau același rol ca în trecut. Sarcina pe care și-au asumat-o ambii a fost cea a readucerii evreilor la viața evreiască, fiind convinși că iudaismul și poporul evreu vor supraviețui numai pe această cale.

Rabinul de Lubavici, Menachem Mendel Schneersohn

Un aspect comun al celor doi rabini este că ambii aveau și studii laice, practice, în afară de studiul Torei. Rabinul Menachem Mendel Schneersohn, născut în Rusia, avea studii de inginerie navală și a reușit în acest domeniu, contribuind la efortul american în războiul împotriva Germaniei naziste. În afară de ebraică și idiș, el vorbea citea și scria în limbile rusă, germană, franceză și engleză. În privința studiilor de Tora, era autodidact. Suferise din cauza regimului sovietic și reușise să ajungă în Germania, apoi în Franța și în SUA. Se căsătorise cu verișoara sa, fiica admorului de Lubavici și a urmat în funcția de admor după încetarea din viață a socrului său. El a dezvoltat hasidismul de Lubavici (Chabad). Din centrul lui, de la New York, el a extins influența acestui curent hasidic în lumea întreagă. Renumitele ”Beit Chabad” au apărut în numeroase orașe, nu numai în cele două Americi, Australia și Europa, ci și în orașe din Asia și Africa. Și bineînțeles în Israel, unde a întemeiat și așezarea Kefar Chabad; casa rabinului a fost copiată și construită ca o replică în această așezare, la cererea lui. Renumitele ”Beit Chabad” au devenit locuri de întâlnire ale israelienilor aflați în excursie în țări îndepărtate, unde nu există comunități evreiești organizate. Astfel acești tineri israelieni, mulți dintre ei îndepărtați de iudaism, dar totuși păstrând în adâncul inimii o scânteie iudaică, au primit posibilitatea de a petrece o seară de Pesach sau de Roș Hașana. Ulterior, unii dintre ei s-au apropiat de iudaism, chiar dacă nu au început să ducă o viață profund religioasă. Dar nu numai atât. În cadrul hasidismului Chabad au fost întemeiate numeroase școli și grădinițe, tabere de vară, cantine atât pentru copiii din școli, cât și pentru săraci. Școlile funcționează după programul de învățământ public din țara respectivă, plus studiul Torei și respectarea poruncilor ei. Au fost întemeiate yeșive pentru studiul Torei și numeroase sinagogi în lumea întreagă. A fost întemeiată și o editură, care a publicat cărți, broșuri și pliante pe teme de iudaism: comentariile rabinului Menachem Mendel Schneersohn, explicații asupra iudaismului, prezentări ale tradiției iudaice, ale datinilor, obiceiurilor și normelor halahice, în limbi diferite: ebraică, idiș, engleză, franceză, germană, rusă, spaniolă, portugheză, italiană. Unele broșuri și pliante explicau tineretului evreu (și chiar și evreilor mai vârstnici) importanța îndeplinirii preceptelor din Tora, atât a tuturor celor 613 porunci ale Torei, cât și – în special – importanța poruncilor celor mai apropiate de viața zilnică: păstrarea normelor alimentare rituale (”cașrut”), respectarea regulilor de puritate a familiei, a felului în care trebuie respectat Șabatul, importanța rugăciunii și rolul ei în relația dintre om și Dumnezeu. A fost întemeiat vestitul ”Tank Mițvot”, care aducea rabini tineri în mijlocul tineretului evreu laic, învățându-i pe cei interesați cum să îndeplinească poruncile din Tora. Unul dintre rabinii hasidici, Șlomo Carlibach, care era și cântăreț de muzică sinagogală și hasidică, a prezentat iudaismul sub formă muzicală. Instituțiile sociale și religioase întemeiate de admor continuă și astăzi în cadrul hasidismului Chabad, contribuind la educarea tineretului evreu, la atragerea lui spre iudaism.

Admorul, deși ”haredi” (ultrareligios), nu a încurajat nici izolarea, nici traiul din ”kolel”, instituții întreținute din donații pentru cei care învață Tora zi și noapte, fără a avea nicio altă ocupație. El a cerut adepților săi ”hasidim” să muncească și să se implice în viața economică și socială. El nu a aprobat ideea ”călugăririi” ca o revoluție pasivă. Este adevărat că în anii 60-80 unii tineri evrei israelieni, decepționați de situația grea din Israel, precum și nemulțumiți de ruperea de tradiție a unei părți a populației, în special din rândul evreimii laice, adeseori sionistă-socialistă, i se adresau fie în scris, fie telefonic, fie sub formă de vizite, intenționând să se retragă din societatea laică. El i-a încurajat să se apropie de iudaism, dar nu să se izoleze de societatea în mijlocul căreia trăiau. ”Chazarah biteșuvah” (revenire la iudaism pe calea căutării răspunsului la întrebările pe care și le pune omul respectiv) nu era văzută de rabinul Menachem Mendel Scheersohn ca o călugărire, ca o retragere din viață. Dimpotrivă. Omul care decidea să revină la credință, sau să se (re)apropie de ea, trebuia să fie activ în viața ”cetății”, în activitatea socială. El însuși trebuie să îl slujească pe Dumnezeu cu bucurie, cu cântec și voie bună. El trebuie să continue să activeze, să muncească. Dacă poate convinge și pe alții, cu atât mai bine, dar arătându-le fața frumoasă a iudaismului, calea cea dreaptă, dar fără constrângere. Nu este de mirare că așa-numitele ”Sichot Hașavua” (Convorbiri săptămânale) ale admorului Menachem Mendel Schneersohn, predicile sale, continuă să fie reeditate și citite și astăzi. Fragmente zilnice cu un conținut filosofic profund sunt publicate în Internet în limbile ebraică și engleză. Admorul a fost implicat și în viața politică. El a susținut Statul Israel și părerile taberei de dreapta: Ereț Israel Hașlemah. Ideea lui se baza pe promisiunile din Tora. Rabini israelieni au spus că este un sionist absolut. El a fost implicat și în viața politică americană. Pentru eforturile lui, a fost invitat la Casa Albă de fostul președinte american Ronald Reagan.

Rabinuk Menachem-Mendel-Schneerson alături de Menachem Begin

În ultimii ani ai vieții a suferit de o boală necruțătoare. Știa că va urma întâlnirea lui cu Bunul Dumnezeu. Nu avea copii, deci nu era niciun urmaș direct care să continue conducerea hasidismului Chabad. O parte din adepții lui au decis că el este Mașiach (Mesia) și au decis încoronarea lui. Era bolnav, nonagenar. S-a opus cu o îndârjire deosebită, cu un efort supraomenesc. Susținătorii aceste idei și încercări au trebuit să înceteze ceremonia și să-i accepte opoziția. Ideea lui era că Mașiach nu poate exista decât dacă este trimis de Dumnezeu și dacă este acceptat de tot poporul evreu. El nu poate fi Mesia numai pentru o parte a poporului. După încetarea din viață a admorului, susținătorii ideii că el ar fi Mesia au continuat să activeze, punând afișe cu portretul său, difuzând o revistă săptămânală, răspândind cântecul ”We want Moșiach now” (Vrem pe Mesia acum). Dar majoritatea hasidimilor Chabad au rămas credincioși ideologiei și teologiei sale. Mișcarea hasidică Chabad continuă să funcționeze fără admor, rabinul Menachem Mendel Schneersohn continuând să fie venerat în calitate de conducător al ei după moarte. Să sperăm că adevăratul imperiu întemeiat și dezvoltat de marele admor va continua să funcționeze și în viitor. Astăzi există o sinagogă Chabad și la București, condusă de rabinul Naftaly Deutsch. În perioada comunistă, intrarea mișcării Chabad în România fusese interzisă. Probabil datorită caracterului ei iudaic universal, precum și datorită faptului că rabinii ei, formați în lumea occidentală, ar fi putut încuraja lupta pentru democrație. Poate și de teamă că pe calea aceasta ar fi fost întemeiat un grup separat în comunitatea evreiască, o comunitate în comunitate, iar grupurile religioase netradiționale nu erau văzute cu ochi buni de autorități. Unii oameni vorbesc și despre dorința fostului Șef-Rabin Moses Rosen de a fi unicul conducător al evreimii române.

Şef-rabinul Moses Rabin

Dar să revenim la Șef-Rabinul dr. Moses Rosen. Era atât rabin, cât și doctor în drept. În tinerețe fusese cunoscut pentru părerile sale de stânga. În lagărul de la Miercurea Ciuc a fost închis împreună cu comuniști. Ulterior a fost printre clericii flexibili, patrioți, care puteau să se apropie de regimul comunist laic și ateu, dispuși să activeze sub supravegherea autorităților și nu să pornească împotriva lor. Atât anul acesta, cât și în anii precedenți, au fost făcute analize ale activității sale. Din păcate, analizele s-au limitat la aspectele sociale și politice. Nu au fost făcute analize ale gândirii sale religioase, teologice și filosofice. Este adevărat că a primit funcția în anul 1948, la decizia autorităților comuniste, după plecarea forțată din România a Șef-Rabinului Alexandru Yehuda Șafran. Dar activitatea lui ulterioară nu poate fi nici negată, nici trecută cu vederea. În acest sens trebuie să menționăm activitatea lui socială, este adevărat, desfășurată cu ajutorul banilor primiți de la Joint. Dar era vorba de cantine atât pentru săraci, cât și pentru tineret și pentru oameni dispuși să plătească pentru o masă rituală (cașer). Nici viața religioasă desfășurată în timpul său – cu toată diminuarea treptată, datorată emigrării și deceselor – nu poate fi trecută cu vederea. Nici participarea lui la viața politică, atât interioară a României, cât și privitoare la relațiile dintre România și Israel. Și, bineînțeles, privitoare la emigrarea evreilor din România în Israel. Șef-Rabinul Rosen a observat îndepărtarea unei părți mari a evreilor din România de viața evreiască religioasă. El a făcut toate eforturile posibile pentru atragerea tineretului evreu spre iudaism. A organizat cursuri de Talmud-Tora, el însuși fiind profesorul de Tora la aceste cursuri în București în anul 1970 (am avut onoarea să fiu printre elevii lui). A afirmat odată, într-o întâlnire cu originarii din România la Ierusalim, la sfârșitul anilor 1970, că Israelul are nevoie de evrei, nu de emigranți și de aceea este importantă educația evreiască, nu simpla plecare a evreilor.

Dar care a fost gândirea lui filosofică-religioasă? Pentru înțelegerea ei trebuie citite scrierile sale: predici, comentarii la Tora, eseuri, memorialistică. Ideea lui era de asemenea cea a implicării evreilor, desigur a celor tradiționaliști și religioși, în viața publică. Evreul nu trebuie să fie un izolat, ci un participant. Tocmai participarea la viața socială îi poate ajuta să fie evreu. El însuși a colaborat cu autoritățile comuniste, considerând că aceasta este calea. El a fost influențat de hasidismul Chabad, de ideea importanței slujirii lui Dumnezeu cu bucurie. A vorbi frumos, cald, din tot sufletul, lui Dumnezeu, înseamnă a vorbi astfel și oamenilor. Rabinul Moses Rosen a respins obiceiul unor grupuri hasidice de a striga în fața lui Dumnezeu, de a adăuga trista plângere cu strigătul ”ghewolt!” (vai de mine!). El a comentat Tora într-o formă socială, afirmând că este un document al egalității între oameni, că predarea ei a fost prima revoluție spirituală, ieșirea din Egipt a fost prima revoluție națională, iar șederea în colibe în pustiu prima revoluție socială. Deci, o interpretare a sărbătorilor Șavuot, Pesach, Sucot. Tot el sublinia că acordarea Șabatului a fost o revoluție socială și accentua asupra interdicției deținerii unui evreu (accentuând: unui om) în robie permanentă contrar voinței acestuia, pe baza Torei și iudaismului. El obișnuia să spună că socialismul nu este în contradicție cu afirmațiile Torei și Profeților. O afirmație a lui era că este bucuros că astăzi copiii își aduc părinții la sinagogă. Este adevărat că a condus comunitatea cu o mână de fier, dar în condițiile unui regim care stăpânea cu o mână de fier întreaga populație a țării. Vorbind despre caracterul ritual al alimentelor, a povestit, la un curs de Tora, că odată a primit cadou de la Patriarhul României o damigeană de vin. Nu-l putea bea, fiindcă nu era cașer. Unul dintre elevi a intervenit, spunând că ar fi trebuit să îl arunce. Răspunsul rabinului Rosen a fost însă: ”De ce să-l arunc? Alimentele nu se aruncă. L-am dat unui neevreu.” Era respectul față de produsele alimentare în România comunistă, în timpul penuriei alimentare, spirit în care a educat tineretul. Poate că a fost influențat de sistemul hasidic, deși nu a fost admor, ci rabin. Deși rabin tradiționalist, se străduia să fie și rabin modern. Putem spune: ortodox modern.

Era mândru că a reușit să scoată orga din Templul Coral din București și să desființeze corul mixt. Deși a avut relații bune atât cu rabini ortodocși din Israel, SUA și alte țări, cât și cu rabini reformiști din SUA, și-a afirmat totdeauna apartenența la curentul evreiesc ortodox. Totodată și-a afirmat identificarea cu alți Șef-Rabini din țări comuniste, susținând că toți merg pe aceeași cale. Orientarea lui a fost influențată de învățătura rabinului Samson Raphael Hirsch, întemeietorul curentului neo-ortodox. A fost un admirator declarat al învățăturilor marelui rabin și comentator al Torei Malbim (Meir Leib ben Iechiel Michel), mergând până la a repara din banii săi personali monumentul de pe mormântul acestuia aflat la Kiev, (mi-a povestit acest lucru într-o conversație particulară). Desigur, conflictul său cu fostul Șef-Rabin dr. Alexandru Șafran și cu alți rabini originari din România, printre care cu rabinul dr. David Șafran, contra-candidat la funcția de Șef-Rabin, care nu a fost ales din motive politice, a influențat asupra portretului său, dar nu îi diminuează valoarea teologică, ideologică și socială din anii 60-80. Oricum, gândirea lui trebuie analizată în ansamblul ei și în cadrul condițiilor în care a trăit și a activat. Probabil că fără el, situația evreilor din România în perioada comunistă ar fi fost și mai grea. Ca și admorul Menachem Mendel Schneersohn, nici rabinul Moses Rosen nu a avut urmași direcți.

Ceea ce este important, după 25 de ani de la încetarea din viață a acestor doi rabini, lideri ai evreilor din secolul al XX-lea, este a înțelege în ce măsură moștenirea lor intelectuală și socială, ca și a altor lideri, va fi preluată și păstrată de generațiile viitoare, după cum gândirea învățaților în Tora din secolele precedente a fost preluată și a influențat gândirea iudaică din secolul al XX-lea. Să ne amintim de importanța tradiției și a memoriei istorice. Recent, un comentator israelian tradiționalist spunea că cel care vrea ca generațiile viitoare să păstreze memoria Holocaustului, trebuie să aibă grijă ca ele să păstreze memoria Primului și al Celui de al Doilea Templu de la Ierusalim, al zilelor 17 Tamuz și 9 Av. Renunțarea la o parte a memoriei istorice poate duce la renunțarea și pierderea ei totală. Era la ieșirea din postul 17 Tamuz. Mi-a amintit de o povestire hasidică despre împăratul Napoleon ajuns într-un orășel evreiesc din Polonia în seara de ajun de 9 Av. Văzând cum evreii păstrau memoria Templului de la Ierusalim, el ar fi afirmat că tocmai de aceea acest popor va exista întotdeauna.

Lucian-Zeev Herșcovici

9 Comments

  • Dan Romascanu commented on August 4, 2019 Reply

    Draga Lucian,

    La inceput comparatia dintre cei doi rabini mi s-a parut cam … halucinanta, dar lectura articolului m-a convins ca nu este chiar absurda.

    Aprecierile despre Rosen mi se par echilibrate si documentate, si coincid cu ceea ce imi amintesc si eu. Nu sunt insa si definitive. Sper ca esti de acord cu mine ca rabinul Rosen isi asteapta biograful si biografia documentata si obiectiva. Toata istoria institutiilor religioase ale Comunitatii in perioada comunista este inca uimitor de putin investigata, iar ceea ce s-a scris este incarcat de patima si interese. Poate mai este nevoie sa treaca ceva timp.

    Mi-a retinut atentia urmatorul paragraf: ‘A organizat cursuri de Talmud-Tora, el însuși fiind profesorul de Tora la aceste cursuri în București în anul 1970 (am avut onoarea să fiu printre elevii lui).’ – Sa ne fi cunoscut noi atunci si sa fi uitat acest lucru in timp?

    • Lucian-Zeev Herşcovici commented on August 4, 2019 Reply

      Dragă Dan,
      Mulțumesc pentru comentariul tău, subscriu întru totul la afirmațiile tale. Într-adevăr, este nevoie să mai treacă timp, să apară o nouă generație de istorici și să se deschidă arhivele pentru a cerceta această temă în mod obiectiv. Lucru valabil și pentru alte subiecte de istorie contemporană, fie evreiască, fie românească, fie israeliană, fie pe alte teme. Historia sine ira et studio! Să sperăm…
      Poate că într-adevăr am participat amândoi la cursurile de Talmud Tora ale Șef-Rabinului Rosen, sau cel puțin la ”conferințele de miercuri seara”. Poate că ne-am cunoscut, apoi am trecut amândoi prin ale vieții valuri și am uitat… Asa este, bine că ne-am întâlnit aici, măcar în mod virtual și am devenit prieteni virtuali. Îți urez toate cele bune,
      Lucian

    • Veronica Rozenberg commented on August 4, 2019 Reply

      As dori sa va aduc la cunostinta, in caz ca nu ati stiut despre acest fapt, ca dna Anca Ciuciu, de la Centrul pentru studiul istoriei evreilor din Romania, CSIER, condus de dl. Adrian Cioflâncă, a studiat unele aspecte ale vietii fostului rabin Moshe Rosen.
      Despre aceste investigatii, puteti gasi referinte in CV-ul doamnei, scriind numele sau pe google. Nu pot da aici un URL.
      Actualmente dna Ciuciu se numeste Tudorancea si este secretar stiintifica la CSIER, care am observat recent a capatat numele de Wilhelm Filderman.

      • Lucian-Zeev Herşcovici commented on August 4, 2019 Reply

        Dragă Veronica,
        Mulțumesc pentru observație, cunosc cartea colegei Anca Ciuciu Tudorancea, ”Acțiunea credinciosul”, o apreciez foarte mult, după cum o apreciez pe autoare, pe care o consider o cercetătoare serioasă și importantă în domeniul istoriei evreilor din România. Apreciez mult și alte cărți și studii istorice serioase realizate de ea; autoarea merită să fie felicitată pentru numeroasele ei lucrări de cercetare istorică. Cartea se referă la dosarul la Securitate al fostului Șef-Rabin dr. Moses Rosen și este o contribuție valoroasă la cercetarea istoriei evreilor din România și în general a istoriei României în perioada comunistă. Evident că această lucrare este o sursă documentară deosebit de utilă ca instrument de lucru pentru toți cercetătorii istoriei acestei perioade. Autoarea a muncit mult, a cercetat arhivele în mod serios, a căutat să realizeze o sinteză a temei. Dar nu se referă la aspectele teologice din gândirea Șef-Rabinului Moses Rosen. Tocmai aceste aspecte trebuie analizate pentru a completa știri provenite din arhive, publicate și analizate de autoare. Gândirea teologică a unui rabin nu poate fi trecută cu vederea în niciun caz. Întrebările care se pun sunt: Care a fost gândirea rabinico-teologică a rabinului Rosen? Cum a interpretat el Tora? Cum a adaptat gândirea sa teologică la situația din timpul său? În ce măsură teologia lui și interpretarea Torei de către el a influențat viața intelectuală și socială, precum și raportul între comunitatea religioasă evreiască și autoritățile statale comuniste ateiste în mod oficial, printre care și unii membri de origine evreiască, dar atei convinși, ai autorității de stat? Trebuie să menționez că atunci când ne referim la un rabin, ca și la oricare teolog, trebuie să cercetăm în primul rând aspectul religios. O analiză a gândirii sale religioase va veni să completeze aspecte sociale și politice din activitatea lui, ca și istoria raporturilor lui cu statul (în cazul Șef-Rabinului Rosen și cu Securitatea, respectiv pe baza documentației publicată de colega Anca Ciuciu Tudorancea, care merită toată lauda pentru munca depusă). Dar să luăm în considerare că este vorba de un șef de cult, de un teolog evreu, de un teoretician al iudaismului. Este greu a interpreta tocmai această gândire a lui. Recomand în acest sens cărțile sale în limba română ”În lumina Torei”, ”Eseuri biblice”, ”Primejdii, încercări, miracole”, care trebuie analizate în mod disecat. Precum și predicile sale, apărute în ”Revista Cultului Mozaic” și o carte a lui despre sinagogile din România, apărută în limba ebraică. Și, bineînțeles, ce au scris alții despre el în ”revista Cultului Mozaic”, ajungând uneori la cultul personalității. Ca și diferite afirmații făcute de el în ocazii anumite. Fie că suntem de acord cu ceea ce a scris și a făcut, fie că nu suntem de acord, trebuie să analizăm acest lucru. Aici trebuie să adaug un fapt aparent nesemnificativ, dar în fond foarte semnificativ. La mormântarea rabinului Rosen au participat mulți oameni, iar numărul celor care au vorbit despre el la adunarea de doliu de la capela din cimitirul Sanhedia din Ierusalim (”hesped”) a fost de asemenea mare. Dar majoritatea celor care au vorbit erau oameni laici, nereligioși, care nici măcar nu se refereau la personalitatea lui ca rabin și nu puteau percepe gândirea lui teologică, ci numai activitatea lui practică, iar aceasta în mod parțial, exterior. Singurul om care s-a referit la aparteneța și gândirea religioasă a defunctului era fostul Șef-Rabin al Israelului, Shlomo Goren. El a spus și a accentuat că rabinul Rosen a fost un rabin ortodox, lucru care nu trebuie și nu poate fi uitat. Rămâne de cercetat în ce măsură gândirea sa ortodoxă (de fapt, neo-ortodoxă, bazată pe gândirea rabinului Shimshon Raphael Hirsch și pe gândirea ortodoxă non-hasidică a marelui rabin Malbim) a fost adaptată de rabinul Rosen la situația din timpul său. El însuși era mândru de faptul că a ”biruit” reformismul religios, excluzând orga din Templul Coral din București și tot acolo a desființat corul mixt de bărbați și femei adulți, pentru a adapta acest templu la metoda rugăciunii în formă ortodoxă, bazată pe normele halahice. Pot face o mărturisire. Atunci când i-am spus că mi-am ales ca temă de doctorat istoria mișcării de Haskala în România, reacția lui mi s-a părut inițial de neînțeles. Nu i-a plăcut tema, nu agrea subiectul. El mi-a spus că ani de-a rândul s-a străduit să facă din mine un evreu ortodox, iar eu mă duc să laud pe Barasch, cel care l-a expulzat pe Malbim. A trebuit să-i explic faptul că nu Iuliu Barasch l-a expulzat pe Malbim, precum și faptul că mișcarea de Haskala și reformismul religios evreiesc sunt două fenomene diferite unul de celălalt. Șef-Rabinul Rosen a afirmat în câteva rânduri că există multe lucruri comune între comuniști și oamenii religioși. Nu l-am întrebat prea mult în acest sens, dar sunt convins că aceasta era gândirea lui, deși după revoluția din 1989 a spus (la Tel Aviv) că acum este mai bine decât înainte. Nu putem să ne referim la gândirea unui rabin numai pe baza faptelor exterioare ale sale. Așa cum cineva spunea că apără pe evrei și iudaismul împotriva antisemitismului, dar respectivul polemist apărător nu adâncea în domeniul iudaismului. Apără ce? Răspunsul lui era totdeauna că este nereligios, că nu merge la sinagogă, nu citește cărți religioase, nu îl interesează acest lucru. Dar atunci? Apropo, și fostul Șef-Rabin Alexandru Șafran a aparținut curentului religios modern, a și scris o scurtă biografie a rabinului Shimshon Raphael Hirsch, a studiat la un seminar rabinic ortodox modern, iar gândirea lui, profund influențată de Cabala, trebuie analizată pe baza cărților sale în acest domeniu. Recent, profesorul Carol Iancu a făcut o asemenea analiză; de asemenea și fiul Șef-Rabinului Alexandru Șafran, profesorul Avinoam Betzalel Șafran. Nu vreau să continui aceste explicații, care sunt lungi. Vreau doar să menționez că aspectul gândirii religioase, a interpretării rabinice în contextul perioadei respective, are o importanță deosebită, este o condiție sine qua non pentru înțelegerea istoriei evreiești și a biografiei rabinului respectiv, după cum gândirea teologică creștină are o importanță deosebită pentru înțelegerea istoriei generale europene și a societății creștine extra-europene. Cer scuze pentru aceste afirmații, sper că nimeni s-a supărat pe mine pentru aceasta. Dacă va fi nevoie, vom putea relua discuția în alt cadru, referindu-ne la raportul între teologie și istorie, la rolul gândirii filosofico-religioase în evoluția și fațetarea societății, la istoria gândirii religioase interesantă prin ea însăși.

  • Andrea Ghiţă commented on July 28, 2019 Reply

    Dragă Lucian, mulţumesc pentru acest articol care atestă preocupările tale privitoare la rabinii din spaţiul românesc, al căror rod a fost un dicţionar foarte valoros care – cred eu – ar trebui reeditat.

    • Lucian-Zeev Herşcovici commented on July 28, 2019 Reply

      Mulțumesc Andrea.

  • Lucian-Zeev Herscovici commented on July 28, 2019 Reply

    Dragă Michael,
    Eu am scris și am terminat doctoratul sub conducerea domnului profesor Carol Iancu și sunt un discipol al lui, pe lângă faptul că am rămas prieten cu el. Sper că nu ești supărat pe mine pentru aceasta.
    Amical,
    Lucian

  • Lucian-Zeev Herscovici commented on July 28, 2019 Reply

    Dragă Michael,
    Nu știu la ce te referi. Eu am scris și am terminat doctoratul sub conducerea domnului profesor Carol Iancu, sunt discipolul lui și îl respect, pe lângă faptul că am rămas prieten cu el. Sper că nu ești supărat pe mine pentru aceasta.
    Amical,
    Lucian

  • Michael Shafir commented on July 28, 2019 Reply

    Ai uitat să dedici articolul lui Carol Iancu, dragă Lucian.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *