Cred că nu greșim afirmând că viața sportivă din România și nu numai, se desfășoară sub zodia ”fenomenului Halep”. Așa cum în urmă cu patru-cinci decenii, dacă te duceai în Africa neagră sau în Orient (am constatat fenomenul în Egipt, la proprietarii de cămile de lângă piramide) și spuneai că ești român, ți se răspundea „Ah, Nadia, Hagi”, acum cuvântul de ordine este Halep. E frumos, te mângâie pe suflet să vezi onorurile aduse de această tânără plină de harul tenisului și pe de-asupra foarte modestă. Și dacă am amintit de ”fenomenul Halep”, este pentru că pe lângă ea a apărut în țara noastră o pleiadă de jucătoare de tenis care, chiar dacă nu au ajuns la nivelul Simonei, se află printre primele 100, 50 sau 30 de jucătoare din lumea tenisului.

Nadia și Hagi au avut alte condiții de a se dezvolta, de a realiza performanțe. În primul rând nu se punea problema banilor, atât de necesari pentru evoluția unui sportiv. Dacă te dovedeai talentat, statul îți punea la dispoziție fondurile necesare – pentru regimul comunist era nu numai o chestiune de demnitate națională, dar și o dovadă a superiorității sistemului care, iată, își dezvoltă talentele. Adevărul este că trebuie să recunoaştem acest fapt. Nu știu dacă Nadia, care se trăgea dintr-o familie foarte modestă, ar fi putut ajunge la performanțele la care a ajuns dacă nu ar fi fost sprijinită de stat. Că individual această susținere te costă, și nu mă gândesc numai la aspectul material. Oricât de mare campioană a fost Nadia și oricât de numeroase avantajele de care se bucura, tot a ales să fugă și să se reinventeze în străinătate.

Deși în apariția lui televizată, Daniel Dobre, actualul antrenor al Simonei, a afirmat că la ora actuală Federația Română de Tenis pune la dispoziția copiilor și tinerilor condiții propice valorificării în țară, că nu este cazul să plece în străinătate, după câte știu, în cazul Simonei nu s-a întâmplat așa. Simona a avut nu numai norocul unei familii iubitoare, înțelegătoare, părinții și-au dat seama de la început de talentul și dorința ei de a juca tenis și au sprijinit-o, dar și de resurse materiale. Familia și-a permis să o susțină, să-i plătească antrenorul şi echipamentul sportiv, să o înscrie la diferitele concursuri, până în momentul în care Simona a început să fie răsplătită pentru participarea la turniruri. Oricât de talentată s-ar fi dovedit, dacă nu erau în spatele ei părinții, sau dacă nu ar fi găsit un sponsor puternic, nu ar fi ajuns la Wimbledon, visul oricărui jucător de tenis.

Bienînțeles aș fi nedreaptă dacă mi-aș limita explicațiile numai la acest aspect. Există lucruri mult mai importante. Tot antrenorul ei, Daniel Dobre, răspunzând la o întrebare legată de rolul diferților factori care au contribuit la victoria Simonei, a precizat: ”toate acestea sunt importante, dar cel mai important este omul Simona” Da, fenomentul Halep se poate explica în primul rând prin caracterul acestei sportive.

Personal, am urmărit-o pe Simona de când a început să-și facă un nume. Îmi plăceau răspunsurile pe care le dădea la interviuri sau conferințe de presă și am descoperit două dintre calitățile ei: modestia și tenacitatea sau, cu alte cuvinte, ambiția. Mulți consideră ambiția ca o trăsătură negativă, legând-o de exemple care te îngrozesc, când persoana respectivă „trece peste cadavre”. Ori, în general conotația cuvântului este pozitivă, în funcție de scopul pe care ți-l propui, cu atât mai mult când este vorba de un sport. Este firesc să tinzi spre cel mai bun rezultat, să ieși primul, să-i lași în urmă pe ceilalți. Nu cred că la sportivii onești, care se bazează pe forțele și calitățile lor, se poate aplica sintagma ”a trece peste cadavre”. Este adevărat, cei mai slabi sunt lăsați în urmă, dar într-o competiţie cinstită. (Există și excepții, desigur, dar acum nu ne ocupăm de asta).

Simona a ajuns unde a ajuns datorită ambiției ei pozitive, prin seriozitatea cu care s-a raportat la tenis, prin tenacitatea ei și munca asiduă depusă pentru realizarea scopului propus. Și, de ce să nu recunoaștem, prin sacrificiile făcute, deoarece pentru o persoană tânără, a se dedica în întregime sportului, a se bucura doar de câteva zile furate pentru sine, a nu lăsa niciodată garda jos, reprezintă sacrificii, nemaivorbind de viața personală. Amintind acest aspect, sper din toată inima că există totuși cineva în viața ei, dar o felicit pentru discreția cu care își apără această laturâ a vieții ei particulare, lipsită de orice fel de scandaluri.

Printre calitățile ei se numără și inteligența, necesară în oricare ramură sportivă, pentru a specula slăbiciunile adversarului și a profita de propriile avantaje. Dar revenind la tenacitate, recunosc că până la câștigarea Wimbledonului îi găseam și o slăbiciune: adesea părea incapabilă de a duce lupta până la capăt. Am văzut-o pierzând față de adversare mai slabe decât ea, în situații în care, cu un pic de efort, ar fi putut câștiga. Nu este o excepție, mulți sportivi talentați au această slăbiciune. Dar acum mi-am dat seama, nu că această slăbiciune ar fi ocolit-o, ci că a ajuns la punctul în care a putut să o dea deoparte. A fost o evoluție psihologică. În sfârșit, a ajuns la convingerea că niciun adversar nu este imbatabil, că poate să-l învingă dacă vrea, că dispune de toate acele calități și de maturitatea necesare unui învingător. Nu a ajuns singură la această convingere, așa cum a povestit, a fost ajutată, poate și de psihologi, dar în primul rând de oameni apropiați, cum a fost Darren Cahill sau Ion Țiriac.

La vârsta de 27 de ani Simona a ajuns o adevărată campionă. Poate că alte jucătoare au atins mai devreme acest nivel, poate că nu au avut obstacolele psihice ale Simonei, poate au fost mai talentate, au câștigat mai multe competiții. Unele persoane se maturizează mai târziu. Este posibil că la Wimbledon Simona a făcut un salt calitativ, a trecut într-o altă clasă și de-acum o să câștige mai multe grand slam-uri, înscriindu-se în onorabila listă a campioanelor la această categorie. Dar chiar dacă nu ar mai câștiga niciun alt trofeu, ceea ce nu cred, Simona va rămâne un exemplu de tenacitate, muncă, dăruire, sacrificii – toate necesare pentru cel care vrea să devină un mare campion.

Eva Galambos