Ultima redută în apărarea Ierusalimului în 1948: Notre Dame de France

La prima vedere, în special pentru cine nu cunoaște orașul, titlul acestui articol arată ca un paradox. Dar în realitate este purul adevăr. Bătălia care s-a încheiat exact acum 71 de ani, mai mult ca oricare alta a decis ca Orașul Sfânt să fie împărțit în două: partea de vest evreiască și cea de est arabă. Aceasta a fost situația timp de 19 ani, din 1948 până în 1967, însă în realitate ea continuă până astăzi, chiar dacă pe hârtie orașul este unificat. Practic vorbind, oricine locuiește în oraș știe fără greș pe unde poate și pe unde nu poate să se învârtească.

Această bătălie a început a doua zi după declararea independenței Israelului, adică în 15 mai 1948. Au participat în primul rând organizațiile paramilitare Hagana, Ețel și Lehi. Au fost mobilizați toți bărbații și chiar femeile nemăritate pâna la vârsta de 40 de ani. Mulți imigranți, încă traumatizați de Holocaust, au fost luați de pe vapor direct pe câmpul de luptă – și încă nu erau destui soldați. Înainte de a vorbi despre bătălia eroică, voi face o scurtă descriere a acestei mănăstiri care este, în fond, o parte dintr-un cartier mic, numit „cartierul franțuzesc”.

Această zonă, pe care am numit-o „cartier” deși are doar câteva construcții, se află în inima Ierusalimului, între Migraș Harusim (Complexul rusesc) și colțul de nord al Orașului Vechi, unde s-a deschis Poarta Nouă. Ea a fost construită în a doua parte a secolului al XIX-lea și cuprinde: consulatul francez, spitalul francez Saint-Louis, căminul pentru pelerini Notre Dame de Jerusalem, (fost Notre Dame de France), mănăstirea de călugărițe Soeurs Marie Réparatrice și mănăstirea Hospice Saint Vincent de Paul. Zona se află exact pe linia care desparte cele două părți ale orașului și de aici importanța ei strategică. Din această cauză încă înainte de plecarea englezilor din țară, în mai 1948, atât evreii cât și arabii au încercat să o ocupe.

Notre Dame de France în 1948

Într-adevăr, a doua zi după declararea statului Israel, în 15 mai 1948, evreii au luat cu asalt Cetatea. Acest lucru era urgent, pentru că un convoi militar iordanian urca dinspre Marea Moartă ca să cucerească orașul și el trebuia oprit. Pentru a ajunge în partea de vest a orașului, convoiul iordanian trebuia să treacă pe lângă mănăstirea Notre Dame. Evreii aveau doar 3000 de luptători în oraș, un număr absolut insuficient. Era nevoie de întăriri, dar nici în afara orașului nu erau destui soldați. Singura soluție era să apeleze la elevi de liceu, mai ales că imediat după declararea statului Israel și invadarea țării de către armatele arabe, toate școlile din Ierusalim au fost închise. Așa au ajuns 3000 de copii să lupte în Ierusalim și în împrejurimi. Mulți au dat dovadă de un eroism de neînchipuit, cu toate că nu erau antrenați și nu aveau destule arme și muniții, iar unii din ei aveau doar 12-14 ani. Unitățile de copii au cucerit localități din jurul Ierusalimului și locuri importante din oraș, printre care Muntele Herzl, pe care se află cimitirul părinților națiunii, cimitirul militar și Yad Vașem. Aceste lupte au durat până pe la sfârșitul lui iulie, când a avut loc prima pauză.

Una dintre cele mai grele lupte s-a desfășurat în amplasamentul Notre Dame, pentru a stabili o linie de demarcație între vestul și estul orașului și pentru a bloca trupele iordaniene care înaintau spre vest. Au pregătit cocktailuri Molotov din cârpe și din tot ce au au găsit. Un tânăr de 16 ani, Mordechai Rutenberg, care se afla la etaj, a aruncat două cocktailuri Molotov asupra primului blindat iordanian. Următorul care s-a apropiat a luat foc și el, iar celelalte s-au retras. Astfel trupele arabe nu au mai putut înainta spre partea de vest a Ierusalimului. Însă Cartierul Evreiesc din Orașul Vechi a căzut în mâinile lor, la 28 mai. Locuitorii au fost luați prizonieri în Iordania, fiind eliberați abia după multe luni. Printre ei am avut câțiva prieteni buni. Cartierul a fost eliberat după 19 ani, în 1967, în Războiul de Șase Zile.

Amplasamentul Notre Dame a rămas mult timp în paragină, aflându-se chiar pe linia de demarcație între cele două părți ale orașului. Țin minte cum îl priveam de departe și nu puteam intra. După Războiul de Șase Zile capătul străzii Yafo, cu Poșta Centrală și primăria, acolo unde se află astăzi Piața Safra, a devenit pentru o vreme zona de petreceri a tinerilor din oraș. Veneam la noile restaurante arăbești ca să mâncăm preparate la grătar și să bem bere. Mie îmi era la îndemână, fiindcă în acei ani locuiam în imediata apropiere, pe strada Koreș.

În 1970 locașul a trecut din mână în mână, fiind vândut printre altele și Universității Ebraice. Până la urmă s-a întors la proprietarul original, la biserica catolică. Ea l-a renovat, clădind și o pensiune elegantă în afara mănăstirii. I s-a dat numele de „Notre Dame de Jerusalem”. Eu am înnoptat de câteva ori în această pensiune. Au fost singurele ocazii din viața mea când am dormit pe pământ israelian, „ocrotit” de o cruce catolică deasupra capului!

Ecoul luptelor a trecut încet-încet în negura uitării, până când urmașii tinerilor eroi au convins primăria capitalei să ridice un monument în amintirea lor. Acțiunea pentru realizarea binemeritatului monument a fost condusă de Edna Brill, fiica lui Reuven Weinstein, comandantul trupei de copii, care a fost grav rănit în 24 mai și a murit a doua zi.

Foştii copii la inaugurarea monumentului

Monumentul, o inscripție impresionantă, a fost inaugurat în 31 mai 2018, la împlinirea a 70 de ani de la aceste lupte. El se află chiar pe locul unde au avut loc evenimentele, lângă primărie, în capătul Pieței Safra, locul despre care am mai vorbit.

Asher Shafrir

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

4 Comments

  • Alexandru Cepoi commented on August 23, 2019 Reply

    Este impresionanta abnegatia si actiunea elevilor de liceu si a unor copii pentru a isi apara orasul lor!
    Poate ca gestul lor a contribuit ca toate razboaiele purtate ulterior de Israel sa fie castigate!
    Un eveniment deosebit descris atat de sensibil de autor, d-l prof. Asher Shafrir!

  • Ivan G Klein commented on August 23, 2019 Reply

    Îmi dă o satisfacție aflînd ceva nou despre acele evenimente .

  • Tiberiu Ezri commented on August 22, 2019 Reply

    Multumim pentru articol.
    E Fidel Castro cel care apare pe partea stanga a ultimei fotografii?…..

    • Asher Shafrir commented on August 23, 2019 Reply

      În 2018 Fidel nu mai era printre noi. Singurul pe care îl cunosc este cel din mijloc, Prof. Mordechai Rutenberg, băiatul care a aruncat sticlele Molotov.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *